Prescriptia extinctiva este, conform Codului Civil roman, stingerea unui drept la actiune din cauza neexercitarii acestuia in termenul legal. Prin expirarea termenului de prescriptie, de exemplu 3 ani pentru creante, creditorul isi pierde dreptul de a mai solicita instantei sa oblige debitorul sa isi indeplineasca obligatia. Aceasta este o sanctiune pentru pasivitatea creditorului si, in acelasi timp, o aparare pentru debitor.
Prescriptia extinctiva este, in esenta, mecanismul prin care dreptul material la actiune inceteaza daca titularul nu il valorifica in termenul stabilit de lege. Practic, chiar daca dreptul subiectiv exista, dreptul de a-l impune prin mijloacele fortei publice (adica prin actiune in instanta sau executare silita) se stingea daca titularul nu actioneaza in termen.
Codul civil ofera forma oficiala a acestei idei:
„Dreptul material la actiune, denumit in continuare drept la actiune, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit de lege.”
Aceasta stingere a dreptului la actiune nu echivaleaza cu disparitia dreptului subiectiv in fapt, ci cu pierderea mijlocului juridic coercitiv prin care dreptul respectiv putea fi impus. Efectul este unul procedural-substantiv: instanta va respinge actiunea invocand exceptia prescriptiei, iar creditorul ramane fara mijlocul procesual de executare, cu anumite exceptii prevazute de lege.
Regimul prescriptiei extinctive in dreptul roman este reglementat de
Codul civil (Legea nr. 287/2009, republicata), in cartea dedicata prescriptiei extinctive, decaderii si calculului termenelor (articolele din jurul numerelor 2500-2556). Normele relevante stabilesc atat obiectul prescriptiei, cat si regulile privind termenul general, termenele speciale, inceputul curgerii termenului, cauzele de suspendare si cele de intrerupere, precum si regulile de calcul al termenelor.
Va recomandam
Literatura romana. Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Peste 100 de rezumate din programa scolara V-VIII, elaborate de profesori de limba romana, asigura acum pregatirea perfecta a copilului dvs.! Va prezentam acum lucrarea Literatura romana. Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII - material auxiliar in pregatirea copiilor la limba romana. Fie pentru orele de clasa, teme sau...
Textul normativ care fixeaza regula generala a termenului este foarte succint:
„Termenul prescriptiei este de 3 ani, daca legea nu prevede un alt termen.” Aceasta regula este esentiala pentru dreptul comun al obligatiilor.
Pe langa prevederile de drept material, exista si reguli procedurale (Codul de procedura civila) care intersecteaza domeniul prescriptiei: mai ales in ceea ce priveste punerea in executare a hotararilor sau situatiile in care dispozitiile speciale procedural-executive au prioritate.
Unul dintre aspectele cele mai controversate si, totodata, esentiale in practica juridica este momentul la care incepe sa curga termenul.
Noul Cod civil a introdus o regula importanta, diferita fata de reglementarea anterioara:
„Prescriptia incepe sa curga de la data cand titularul dreptului la actiune a cunoscut sau, dupa imprejurari, trebuia sa cunoasca nasterea lui.”
Aceasta regula subliniaza orientarea catre cunoasterea prejudiciului/ nasterea dreptului a celui care poate actiona, nu neaparat data faptei sau data la care rezultatul a intervenit, cu exceptiile pe care legea le reglementeaza expres pentru anumite situatii.
In practica aceasta inseamna ca, pentru majoritatea cererilor de despagubire sau reparare, termenul incepe sa curga cand victima a aflat de paguba si/sau de persoana obligata (sau cand, dupa conduita rezonabila, trebuia sa fi aflat). Pentru anumite drepturi insa Codul prevede reguli speciale de inceput, reguli care prevaleaza fata de regula generala.
Codul civil prevede cazuri in care prescriptia nu curge sau, daca a inceput, se suspenda. Textul normative retine in mod expres: „Prescriptia nu incepe sa curga, iar, daca a inceput sa curga, ea se suspenda”, urmat de enuntarea situatiilor relevante. Mecanismul suspendarii opereaza ca o „inghetare” temporara: timpul scurs pana la interventia cauzei suspensive ramane, dar cursul se opreste pe durata situatiei care a justificat suspendarea.
Practic, suspendarea este invocata de regula acolo unde titularul dreptului nu a putut, din motive obiective si recunoscute de lege, sa faca acte de valoare in vederea protejarii dreptului sau. Efectul unei suspendari poate fi determinarea unei prerogari a momentului de implinire a termenului de prescriptie sau prelungirea practica a posibilitatii de actiune dupa inlaturarea cauzei.
Spre deosebire de suspendare, intreruperea prescriptiei determina stergerea timpului scurs si pornirea unui nou termen de la zero. Codul spune limpede: „Prescriptia se intrerupe:” si enumera cauzele (printre care recunoasterea creantei de catre debitor, introducerea unei cereri de chemare in judecata sau de arbitrare, chiar si daca a fost introdusa la o instanta necompetenta, actul incepator de executare etc.).
Cazurile sunt enuntate limitativ si au semnificatii tehnice: de exemplu, pentru ca o cerere de chemare in judecata sa produca efectul de intrerupere, ea trebuie sa fie serioasa (sa urmareasca admiterea cererii) si sa nu fie o manevra formala, iar o simpla plangere penala nu produce intotdeauna efectul intreruptiv daca este clasata definitiv.
Efectul practic este extrem de important: dupa intrerupere curge un nou termen complet, astfel incat un debitor care a recunoscut partial o creanta sau fata de care s-a inceput executarea risca sa reia cealalta parte posibilitatea de a actiona pe o perioada intrega, de la momentul recunoasterii sau al actului intreruptiv.
Esential din punct de vedere practic este faptul ca prescriptia stinge dreptul la actiune, dar nu obliga la disparitia obligatiei substantiale de drept. In termeni practici, un creditor a carui creanta este prescrisa ramane titularul creantei, dar nu mai poate obtine protectie jurisdictionala a dreptului; instantele vor respinge cererile formulate pe baza unei creante prescrise, daca exceptia este invocata si este intemeiata.
Mai mult, la nivel civil partile pot, cu limite, interveni asupra cursului prescriptiei, insa legea interzice clauze contractuale sau prevederi care sa elimine prescriptia intr-un mod contrar reglementarii legale fundamentale. Regulile au fost gandite tocmai pentru a preveni abuzurile si pentru a mentine un echilibru intre interesul creditorului de a-si valorifica dreptul si interesul debitorului de a nu fi tinut la nesfarsit sub amenintarea actiunii.
Codul civil recunoaste, in anumite limite, posibilitatea partilor de a conveni asupra modificarii unor aspecte legate de prescriptie, de exemplu:
- Partile pot stabili prin acord expres inceperea prescriptiei la un moment convenit sau pot conveni asupra unui termen diferit, insa exista limite stricte: partile nu pot stabili dispozitii contrare ordinii publice sau care sa excluda posibilitatea invocarii unei norme imperative.
- De asemenea, art. 2515 prevede interdictii si reguli privind pactele care urmaresc sa declare o actiune imprescriptibila in mod contrar legii. In practica, aceasta inseamna ca, desi exista spatiu de negociere, nu pot elimina mecanismul fundamental al prescriptiei prevazut de lege.
Calculul termenelor in situatii concrete poate fi complicat. Trebuie retinut, printre altele, ca regulile speciale pentru inceputul curgerii prevaleaza fata de regula generala, ca suspendarile si intreruperile au efecte diferite (inghetare vs. stergere a timpului scurs) si ca actele de procedura nu produc intotdeauna efecte intreruptive (instanta va analiza seriozitatea cererii, recunoasterea expresa etc.).
In plus, in situatii precum plata restantelor la asociatiile de proprietari, conflictele de munca sau pretentiile fiscale exista norme speciale si interpretari jurisprudentiale care pot face diferenta intre o cerere admisibila si una prescrisa. Practica instantelor arata, de exemplu, ca o plangere penala nu intrerupe neaparat prescriptia civila daca plangerea este clasata definitiv; in schimb, o actiune civila sau recunoasterea creantei de catre datornic vor intrerupe termenul.
Un exemplu concret: o persoana sufera un prejudiciu in 2016, dar afla despre identitatea celui responsabil abia in 2019; regula Codului civil face ca termenul sa curga din momentul cunoasterii (2019), oferind astfel aparare practica victimei. In alta speta, daca creditorul a avut negocieri serioase cu debitorul in vederea remedierii amiabile, acestea pot justifica suspendarea curgerii pe durata negocierilor, in conditiile legii.