Prescriptia executarii silite: reglementare, efecte si distinctii juridice

Prescriptia executarii silite poate fi definita ca fiind institutia juridica prin care creditorul isi pierde dreptul de a solicita executarea silita a unei creante constatate prin titlu executoriu, ca urmare a neexercitarii acestui drept intr-un termen stabilit de lege. Este important de inteles ca prescriptia executarii silite nu stinge insasi creanta, ci doar impiedica valorificarea acesteia prin mijloacele coercitive puse la dispozitie de stat.

Conform articolului 706 alin. (1) Cod de procedura civila., dupa implinirea termenului de prescriptie „dreptul de a obtine executarea silita se stinge”. Insa, potrivit regulilor generale din Codul civil, creanta ramane ca o obligatie naturala. Aceasta inseamna ca debitorul poate plati de buna voie chiar si dupa implinirea termenului de prescriptie, iar plata efectuata este valabila si nu poate fi ceruta inapoi.

Din punct de vedere al naturii juridice, prescriptia executarii silite este privita ca o institutie de drept procesual civil, intrucat afecteaza direct posibilitatea creditorului de a utiliza mecanismele procesuale de executare. Totusi, aceasta are efecte si in plan material, intrucat transforma creanta dintr-o obligatie civila perfecta intr-o obligatie naturala.

Regula generala este prevazuta in articolul 706 alin. (1) Cod procedura civila, care stabileste termenul de 3 ani pentru prescriptia dreptului de a obtine executarea silita. Acest termen se aplica pentru majoritatea titlurilor executorii, fie ca este vorba despre hotarari judecatoresti, contracte cu clauza executorie, bilete la ordin sau contracte de credit.

Exista insa si situatii in care legea stabileste termene speciale. De exemplu, articolul 215 alin. (1) din Codul de procedura fiscala stabileste ca „dreptul organului fiscal de a cere executarea silita a creantelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere acest drept”. Aceasta derogare este justificata de specificul creantelor fiscale si de interesul public al statului de a-si asigura resursele bugetare.

De asemenea, alte legi speciale pot prevedea termene mai lungi, in functie de natura raportului juridic.

Potrivit articolului 706 alin. (2) Cod  de procedura civila., „termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a obtine executarea silita”.

In practica, acest moment difera in functie de natura titlului executoriu. Atunci cand este vorba de o hotarare judecatoreasca, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand aceasta a ramas definitiva. In cazul contractelor de credit, termenul curge de la data scadentei fiecarei rate sau, dupa caz, de la data declararii scadentei anticipate de catre creditor. Pentru creantele fiscale, legea prevede expres ca termenul de 5 ani incepe sa curga la data de 1 ianuarie a anului urmator celui in care a luat nastere dreptul la executare.

Aceste reguli arata ca momentul de inceput este legat de data la care creanta devine exigibila si susceptibila de a fi executata.

Un aspect esential al regimului juridic al prescriptiei executarii silite il reprezinta intreruperea termenului. Conform articolului 709 alin. (1) Cod de procedura civila, „prescriptia se intrerupe prin indeplinirea de catre creditor, inainte de implinirea termenului, a unui act de executare”.

Aceasta inseamna ca, de fiecare data cand creditorul face un demers concret pentru realizarea executarii, termenul de prescriptie se intrerupe si incepe sa curga un nou termen integral.

Spre exemplu, atunci cand creditorul depune o cerere de executare la executorul judecatoresc, aceasta cerere intrerupe prescriptia. La fel, emiterea somatiei, instituirea popririi sau aplicarea sechestrului reprezinta acte de executare cu efect intreruptiv. In acest mod, legea stimuleaza creditorul sa fie activ si ii sanctioneaza lipsa de diligenta.

Spre deosebire de intrerupere, suspendarea nu sterge timpul scurs, ci doar opreste temporar curgerea termenului. Potrivit regulilor generale din Codul civil si ale dreptului procesual, prescriptia se suspenda in cazurile in care creditorul este impiedicat sa actioneze, cum ar fi forta majora, imposibilitatea absoluta de a introduce cererea sau existenta unei situatii juridice care blocheaza temporar executarea.

Un exemplu relevant este perioada starii de urgenta decretata in anul 2020 prin Decretul nr. 195/2020, cand, potrivit art. 41 din decret, „prescriptiile si termenele de decadere de orice fel nu incep sa curga, iar daca au inceput sa curga, se suspenda pe toata durata starii de urgenta”. Aceasta masura a vizat inclusiv termenele de prescriptie a executarii silite, ceea ce a dus la prelungirea lor cu perioada respectiva.

La incetarea cauzei de suspendare, termenul isi reia cursul, urmand ca timpul deja scurs sa se adune cu cel ramas.

Un aspect fundamental este acela ca prescriptia executarii silite nu opereaza din oficiu, ci doar la cererea debitorului. Conform articolului 706 alin. (3) Cod de procedura civila, „instanta de executare poate constata prescriptia executarii silite numai la cererea debitorului”.

Aceasta inseamna ca, daca debitorul nu ridica exceptia prescriptiei, executarea poate continua chiar si dupa implinirea termenului. Instrumentul procedural prin care debitorul poate invoca prescriptia este contestatia la executare, reglementata de articolul 712 Cod de procedura civila.

Prin intermediul acesteia, debitorul solicita instantei de executare sa constate implinirea termenului de prescriptie si sa anuleze actele de executare efectuate dupa acest moment.

Este important sa se faca distinctia intre prescriptia executarii silite si perimarea executarii silite, doua institutii care desi par asemanatoare, au regimuri juridice diferite.

Prescriptia priveste perioada anterioara declansarii executarii si vizeaza dreptul creditorului de a solicita executarea silita. Daca termenul general de 3 ani sau termenul special prevazut de lege se implineste, creditorul isi pierde acest drept.

Perimarea, reglementata de articolul 697 Cod de procedura civila., intervine dupa ce executarea a fost inceputa. Potrivit textului legal, „daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la indeplinirea oricarui act de executare, fara sa fi facut vreun alt act de urmarire, executarea se perima de drept”. Prin urmare, perimarea afecteaza doar dosarele de executare aflate deja in derulare si stinge executarea inceputa, insa creditorul poate solicita o noua executare atata timp cat termenul de prescriptie nu s-a implinit.

Odata implinit termenul de prescriptie, efectul este radical: creditorul nu mai poate cere organelor de executare sa intervina pentru realizarea creantei. Aceasta decurge expres din articolul 706 alin. (1) Cod de procedura civila, unde se prevede ca dreptul se stinge. Totusi, creanta ramane ca o obligatie naturala. Astfel, daca debitorul plateste de buna voie, plata este valabila, in temeiul principiului consacrat de articolul 1470 Cod civil, care reglementeaza plata obligatiilor naturale.

Un exemplu des intalnit este cel al creditelor bancare. Daca o banca nu solicita executarea silita a unui debitor timp de 3 ani de la scadenta anticipata a creditului, debitorul poate invoca prescriptia si poate obtine incetarea executarii pornite ulterior.

In materia creantelor fiscale, daca un contribuabil are o datorie fiscala din anul 2017 si organul fiscal nu a initiat executarea silita pana la 1 ianuarie 2023, dreptul de a executa silit este prescris, conform termenului de 5 ani prevazut de Codul de procedura fiscala.

In cazul unei hotarari judecatoresti definitive din anul 2019, daca creditorul nu initiaza executarea pana in 2023, debitorul poate ridica exceptia prescriptiei si executarea va fi anulata.