Spete - materia comerciala (pct. 29 - 30)

29. Diferenta de tratament juridic in ce priveste acordarea platilor compensatorii, introdusa prin textul de lege criticat, intre categoria exceptata de societati comerciale cu capital majoritar de stat si celelalte societati apare ca justificata, fiind aplicata unor situatii diferite.

Prin Decizia nr. 156 din 17 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale, publicata in M.Of. nr. 471 din 3 iunie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 5 ianuarie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 8.344/2004, Curtea de Apel Ploiesti - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat. Exceptia a fost ridicata de Asociatia “Unirea” din Bucuresti cu prilejul solutionarii recursului formulat impotriva Sentintei nr. 313 din 7 aprilie 2004, pronuntata de Tribunalul Prahova in Dosarul nr. 10.456/2003.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor art. 16, 20, 44 si 115 din Constitutie, fara a preciza in ce consta neconcordanta dintre reglementarea legala si prevederile constitutionale. In schimb, arata ca “din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 8/2003, modificata si completata de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/2003, a fost contestat la Curtea Constitutionala, exceptia ajungand pe rolul Curtii, insa dupa abrogarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 si intrarea in vigoare a Legii nr. 569/2003”. Astfel, exceptia de neconstitutionalitate a ramas fara obiect si Curtea Constitutionala nu a mai avut prilejul de a se pronunta asupra textului de lege criticat.
   
Curtea de Apel Ploiesti - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens aminteste ca textul de lege criticat a mai fost supus controlului exercitat de Curtea Constitutionala, care a respins ca neintemeiata exceptia de neconstitutionalitate. Astfel, instanta de contencios constitutional a considerat ca aceste dispozitii legale, care exclud vocatia recurentei contestatoare de a beneficia de plati compensatorii prevazute de contractul colectiv de munca, sunt constitutionale, intrucat contractul de privatizare a unitatii intimate a fost incheiat in perioada la care se refera textul art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

   
Guvernul apreciaza, in principal, ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila, avand in vedere ca autorul ei nu a precizat nici un motiv de ordin juridic care sa justifice critica de neconstitutionalitate, iar potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, orice sesizare adresata Curtii Constitutionale trebuie sa fie motivata. Pe fond, considera ca exceptia este neintemeiata. In acest sens arata ca textul de lege criticat nu instituie un tratament juridic diferit pentru situatii egale sau analoage, ci are in vedere situatii obiectiv diferite, ceea ce, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, nu constituie o incalcare a principiului egalitatii in drepturi consacrat de art. 16 din Constitutie. In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate formulata in raport cu prevederile art. 44 din Constitutie, arata ca in jurisprudenta sa Curtea Constitutionala s-a pronuntat deja in sensul ca “textul de lege criticat nu contine dispozitii prin care sa opereze un transfer de proprietate, dupa cum, prin reglementarile sale, nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al societatilor comerciale vizate”. In sfarsit, referindu-se la dispozitiile art. 20 si 115 din Constitutie, arata ca acestea nu sunt pertinente in cauza.
   
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. Astfel, arata ca acestea vizeaza acordarea platilor compensatorii in doua situatii diferite, respectiv in cazul societatilor comerciale din portofoliul autoritatii de privatizare, aflate in curs de privatizare, si in cazul societatilor comerciale privatizate prin Incheierea contractului de vanzare-cumparare a actiunilor acestora. Asa fiind, diferenta de tratament juridic este justificata de situatiile obiectiv diferite avute in vedere de legiuitor. De altfel, atat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, cat si in cea a Curtii Europene a Drepturilor Omului, principiul egalitatii nu are semnificatia instituirii unei uniformitati, ci permite ca in situatii diferite sa se aplice un tratament juridic diferit, cand acesta se justifica in mod rational si obiectiv. Cat priveste pretinsa neconstitutionalitate a textului de lege criticat in raport cu dispozitiile art. 44, arata ca acesta nu contine dispozitii prin care sa opereze un transfer de proprietate si nu aduce atingere dreptului de proprietate al societatilor vizate. In sfarsit, mentioneaza ca celelalte dispozitii constitutionale invocate de autorul exceptiei nu sunt incidente in cauza.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Potrivit incheierii prin care Curtea a fost sesizata si in acord cu sustinerile autorului exceptiei, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, lege publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 932 din 23 decembrie 2003.
   
In realitate, Curtea observa ca prin aceasta lege a fost aprobata cu modificari si completari Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003, care si-a pastrat in continuare existenta si individualitatea.
   
In consecinta, Curtea retine ca, in realitate, obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din
5 martie 2003, dispozitii introduse prin Legea nr. 569/2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003.
   
Textul de lege criticat are urmatoarea redactare:
- Art. 2 alin. (5): “In situatia in care societatile care efectueaza concedieri colective potrivit art. 1 nu pot achita platile compensatorii prevazute prin contractele colective de munca, pana la sfarsitul anului 2003, acestea pot fi acordate lunar, dupa caz, si ulterior acestei date, aceste plati avand acelasi regim de impozitare ca si indemnizatia de somaj. Prevederile prezentului alineat nu se aplica societatilor comerciale cu capital majoritar de stat ale caror actiuni au facut obiectul contractelor de vanzare-cumparare semnate de Autoritatea pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului intre data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta si data publicarii Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestui text de lege autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 16, 20, 44 si 115 din Constitutie, potrivit carora:
- Art. 16: “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Functiile si demnitatile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, in conditiile legii, de persoanele care au cetatenia romana si domiciliul in tara. Statul roman garanteaza egalitatea de sanse intre femei si barbati pentru ocuparea acestor functii si demnitati.
(4) In conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale.”
- Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
- Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.”
- Art. 115: “(1) Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante in domenii care nu fac obiectul legilor organice.
(2) Legea de abilitare va stabili, in mod obligatoriu, domeniul si data pana la care se pot emite ordonante.
(3) Daca legea de abilitare o cere, ordonantele se supun aprobarii Parlamentului, potrivit procedurii legislative, pana la implinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage incetarea efectelor ordonantei.
(4) Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora.
(5) Ordonanta de urgenta intra in vigoare numai dupa depunerea sa spre dezbatere in procedura de urgenta la Camera competenta sa fie sesizata si dupa publicarea ei in Monitorul Oficial al Romaniei. Camerele, daca nu se afla in sesiune, se convoaca in mod obligatoriu in 5 zile de la depunere sau, dupa caz, de la trimitere. Daca in termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizata nu se pronunta asupra ordonantei, aceasta este considerata adoptata si se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea in procedura de urgenta. Ordonanta de urgenta cuprinzand norme de natura legii organice se aproba cu majoritatea prevazuta la articolul 76 alineatul (1).
(6) Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica.
(7) Ordonantele cu care Parlamentul a fost sesizat se aproba sau se resping printr-o lege in care vor fi cuprinse si ordonantele ale caror efecte au incetat potrivit alineatului (3).
(8) Prin legea de aprobare sau de respingere se vor reglementa, daca este cazul, masurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonantei.”
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea observa ca dispozitiile textului de lege criticat au fost cuprinse initial in art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/2003 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare si privatizare a unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 252 din 11 aprilie 2003. In urma aprobarii cu modificari si completari a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 prin Legea nr. 569/2003, dispozitiile legale criticate au fost inscrise in art. 2 alin. (5) teza a doua din aceasta ordonanta.
   
Curtea constata ca prevederile art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/2003 au fost supuse controlului de constitutionalitate, prin raportare la dispozitiile art. 16 alin. (1) si art. 44 din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr. 457 din 2 decembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 49 din
20 ianuarie 2004, Curtea a statuat ca dispozitiile legale criticate nu sunt contrare principiului constitutional al egalitatii in fata legii si a autoritatilor publice. In acest sens a statuat ca “diferenta de tratament juridic in ce priveste acordarea platilor compensatorii, introdusa prin textul de lege criticat, intre categoria exceptata de societati comerciale cu capital majoritar de stat si celelalte societati apare ca justificata, fiind aplicata unor situatii diferite”.
   
Prin aceeasi decizie Curtea a constatat si netemeinicia criticii privind incalcarea prevederilor art. 44 din Constitutie, statuand ca “textul criticat nu contine dispozitii prin care sa opereze un transfer de proprietate, dupa cum, prin reglementarile sale, nu aduce nici o atingere dreptului de proprietate al societatilor comerciale vizate”.
   
Deoarece autorul exceptiei nu a formulat argumente care sa justifice reconsiderarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia din decizia amintita sunt valabile si in prezenta cauza.
   
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (5) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 in raport cu art. 16 alin. (2), (3) si (4), art. 20 si art. 115 din Constitutie, Curtea observa ca autorul exceptiei nu a precizat in ce consta incalcarea acestor dispozitii constitutionale. Analiza prevederilor legale ce fac obiectul exceptiei nu releva insa existenta vreunei neconcordante intre acestea si dispozitiile constitutionale amintite.

30. Dispozitiile art. 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic, prevazand inventarierea patrimoniului si evaluarea capitalului social in conditiile stabilite prin hotararea Guvernului si, in consecinta, nu aduc atingere garantiilor constitutionale ale dreptului de proprietate.

Prin Decizia nr. 151 din 17 martie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, publicata in M.Of. nr. 444 din 25 mai 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 7 octombrie 2004, pronuntata in Dosarul nr. 7.319/2002, Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale. Exceptia a fost ridicata de Confederatia Nationala a Sindicatelor Libere din Romania “Fratia” intr-o cauza civila avand ca obiect anularea unui act de atestare a dreptului de proprietate emis in favoarea Societatii Comerciale “Monolitul” - S.A. din Bucuresti, de Consiliul Municipiului Bucuresti, in temeiul Hotararii Guvernului nr. 834/1991.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine, in esenta, ca prevederile art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 contravin dispozitiilor art. 44, art. 46 si art. 136 alin. (5) din Constitutie. In acest sens arata ca textele de lege criticate au permis Guvernului sa emita Hotararea nr. 834/1991 privind stabilirea si evaluarea unor terenuri detinute de societatile comerciale cu capital de stat, in temeiul careia societatile comerciale infiintate in baza Legii nr. 15/1990 au intrat in proprietatea terenurilor ce se aflau in patrimoniul lor si le-au fost emise certificate de atestare a proprietatii. Practic, in opinia autorului exceptiei, articolele de lege supuse controlului de constitutionalitate au pus pe fostii proprietari si pe urmasii acestora in imposibilitatea de a reintra in posesia terenurilor in discutie. Astfel, apreciaza ca, in virtutea garantiilor constitutionale ale dreptului de proprietate, precum si a prevederilor internationale in materia drepturilor omului la care Romania a aderat, “terenurile aflate in patrimoniul statului, unitatilor administrativ teritoriale sau unitatilor economice care au fost preluate in mod abuziv, fara titlu sau fara justa si prealabila despagubire ar fi trebuit restituite persoanelor indreptatite si nicidecum trecute in proprietatea societatilor comerciale”. In opinia sa, prevederile legale criticate ar fi trebuit sa faca distinctie intre terenurile care au apartinut unor persoane fizice sau juridice si au fost scoase din patrimoniul acestora in mod abuziv, fara titlu, pe de o parte, si, pe de alta parte, terenurile care nu ridicau astfel de probleme, astfel incat trecerea in proprietatea societatilor comerciale sa nu opereze decat in privinta celei din urma categorii de terenuri. De asemenea, sustine ca trecerea terenurilor in proprietatea societatilor comerciale “echivaleaza cu o expropriere fara justa si prealabila despagubire, fiind astfel incalcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constitutie”.
   
Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Astfel, arata ca, in contextul Legii nr. 15/1990, al carei scop a fost acela de a institui cadrul juridic al reorganizarii unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, prevederile art. 20 alin. 2 determina noua natura juridica, aceea de drept de proprietate, a dreptului de administrare directa al fostelor unitati economice de stat, devenite societati comerciale. De asemenea, aminteste ca bunurile asupra carora societatile comerciale au devenit proprietare la data reorganizarii “intrasera anterior in proprietatea statului, in baza unui titlu legal, dat cu respectarea Constitutiei si a actelor normative in vigoare la momentul respectiv”.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
   
Guvernul apreciaza ca art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 nu contravin dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. Astfel, arata ca prevederile legale criticate “reglementeaza masuri cu caracter tehnic cu privire la bunuri ce se afla in proprietatea statului si au fost date, in conditiile legii si cu respectarea dispozitiilor Constitutiei in vigoare la timpul respectiv, in administrarea unitatilor economice de stat”. Aceste texte de lege au scopul de a transforma proprietatea de stat in proprietate privata apartinand societatilor comerciale al caror actionar ramane tot statul. In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei privind necesitatea excluderii din masa bunurilor proprietate de stat, ce au trecut in proprietatea societatilor comerciale in temeiul Legii nr. 15/1990, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal in proprietatea statului, Guvernul arata ca aceste aspecte nu tin de constitutionalitatea dispozitiilor legale criticate.

In acest sens aminteste ca, potrivit jurisprudentei Curtii Constitutionale exprimate in Decizia nr. 112/1995, “chestiunea de a sti daca, in considerarea reglementarii legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societatii comerciale este de competenta instantei judecatoresti. Examinand aceasta problema, instanta va trebui sa stabileasca daca, in regimul reglementarilor legale de la data dobandirii bunului, acesta a putut trece in proprietatea statului sau daca, in lipsa unui titlu legal, o asemenea dobandire a proprietatii n-a avut loc niciodata”. In sfarsit, mentioneaza ca prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constitutionalitate, Curtea Constitutionala statuand prin Decizia nr. 250/2001 ca sunt conforme Constitutiei.
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. In acest sens arata ca dispozitiile legale criticate “se integreaza, in realitate, in ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstitutional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piata, sistem bazat pe proprietatea privata, opus esential sistemului economic centralizat, care se baza pe proprietatea de stat”. In acest context, prevederile art. 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic, prevazand inventarierea patrimoniului si evaluarea capitalului social cu respectarea conditiilor stabilite prin hotarare a Guvernului. Totodata, observa ca dispozitiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 reglementeaza doua componente distincte ale patrimoniului societatilor comerciale: bunuri aflate in proprietate si bunuri dobandite cu alt titlu, si arata ca Legea fundamentala prevede modalitati de dobandire a unor bunuri si pe alte cai decat intrarea lor in proprietate. Astfel, statul, in conditiile legii, este liber sa dea in administrare, sa concesioneze, sa inchirieze sau sa atribuie in folosinta gratuita bunuri aflate in proprietate publica. In ceea ce priveste bunurile la care se refera textele de lege criticate, arata ca acestea constituie proprietatea privata a societatilor comerciale si urmeaza regimul juridic al acestei proprietati, putand fi instrainate in conditiile legii. In sprijinul celor aratate invoca si jurisprudenta Curtii Constitutionale prin Decizia nr. 250/2001 si Decizia nr. 9/1997.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutia Romaniei, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Desi Legea nr. 15/1990 este anterioara Constitutiei, solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate apartine Curtii Constitutionale, deoarece acest act normativ este in vigoare, urmand a fi aplicat, spre a produce efecte juridice si in prezent, sub imperiul noii legi fundamentale.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990, cu modificarile ulterioare.
   
Textele de lege criticate au urmatoarea redactare:
- Art. 19: “Inventarierea patrimoniului unitatilor economice de stat supuse transformarii in societati comerciale, precum si evaluarea si stabilirea capitalului societatilor comerciale infiintate pe aceasta cale se fac in conditiile stabilite prin hotarare a guvernului.”
- Art. 20 alin. 2: “Bunurile din patrimoniul societatii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu exceptia celor dobandite cu alt titlu.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor texte de lege, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor art. 44, art. 46 si art. 136 alin. (5) din Constitutie, potrivit carora:
- Art. 44: “(1) Dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate. Continutul si limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. Cetatenii straini si apatrizii pot dobandi dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege organica, precum si prin mostenire legala.
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire.
(4) Sunt interzise nationalizarea sau orice alte masuri de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri pe baza apartenentei sociale, etnice, religioase, politice sau de alta natura discriminatorie a titularilor.
(5) Pentru lucrari de interes general, autoritatea publica poate folosi subsolul oricarei proprietati imobiliare, cu obligatia de a despagubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantatiilor sau constructiilor, precum si pentru alte daune imputabile autoritatii.
(6) Despagubirile prevazute in alineatele (3) si (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie.
(7) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobandita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobandirii se prezuma.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii.”;
- Art. 46: “Dreptul la mostenire este garantat.”;
- Art. 136 alin. (5): “Proprietatea privata este inviolabila, in conditiile legii organice.”
   
Analizand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, potrivit autorului acesteia, textele de lege criticate au pus pe fostii proprietari si pe urmasii acestora in imposibilitate de a reintra in posesia terenurilor asupra carora societatile comerciale, rezultate ca urmare a reorganizarii unitatilor economice de stat, in conformitate cu Legea nr. 15/1990, au dobandit proprietatea. Neconstitutionalitatea art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, sustine autorul exceptiei, rezida si in aceea ca aceste texte de lege nu fac o distinctie intre terenurile care au apartinut unor persoane fizice sau juridice si au fost scoase din patrimoniul acestora in mod abuziv, fara titlu, pe de o parte, si terenurile care nu ridicau astfel de probleme, pe de alta parte, astfel incat trecerea in proprietatea societatilor comerciale sa nu opereze decat in privinta celei din urma categorii de terenuri. In sfarsit, autorul exceptiei a aratat ca trecerea terenurilor in proprietatea societatilor comerciale “echivaleaza cu o expropriere fara justa si prealabila despagubire, fiind astfel incalcate prevederile art. 44 alin. (3) din Constitutie.”
   
In lumina dispozitiilor constitutionale invocate, dar si a jurisprudentei sale in materie, Curtea apreciaza ca aceste critici nu pot fi retinute.
   
Astfel, Curtea constata ca dispozitiile art. 19 si art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990 au fost supuse, in mai multe randuri, controlului de constitutionalitate prin raportare la dispozitiile constitutionale invocate si in prezenta cauza, solutia constanta fiind aceea de respingere ca neintemeiate a criticilor de neconstitutionalitate.
   
In acest sens este si Decizia nr. 250 din 18 septembrie 2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 746 din 22 noiembrie 2001, in care Curtea a statuat ca dispozitiile legale supuse controlului de constitutionalitate se integreaza, in realitate, in ansamblul normelor prin care legiuitorul preconstitutional a stabilit bazele unui sistem economic compatibil cu regulile economiei de piata, sistem bazat pe proprietatea privata, opus esential sistemului economic centralizat, pe care l-a inlocuit si care se baza pe proprietatea de stat.
   
Prin aceeasi decizie Curtea a retinut ca dispozitiile art. 19 din Legea nr. 15/1990 au doar un caracter tehnic, prevazand inventarierea patrimoniului si evaluarea capitalului social in conditiile stabilite prin hotararea Guvernului si, in consecinta, nu aduc atingere garantiilor constitutionale ale dreptului de proprietate.
   
Cu privire la criticile de neconstitutionalitate aduse dispozitiilor art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, Curtea, prin Decizia nr. 112 din 9 noiembrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1996, a aratat ca, in ceea ce priveste cuprinderea, in masa bunurilor ce au devenit obiect al dreptului de proprietate al societatilor comerciale respective, a unor bunuri care anterior n-au intrat legal in proprietatea statului, “chestiunea de a sti daca, in considerarea reglementarii legale din momentul respectiv, un anume bun a putut deveni proprietatea societatii comerciale este de competenta instantei judecatoresti. Examinand aceasta problema, instanta va trebui sa stabileasca daca, in regimul reglementarilor legale de la data dobandirii bunului, acesta a putut trece in proprietatea statului sau daca, in lipsa unui titlu legal, o asemenea dobandire a proprietatii n-a avut loc niciodata”.
   
In ceea ce priveste sustinerea autorului exceptiei potrivit careia trecerea terenurilor in proprietatea societatilor comerciale “echivaleaza cu o expropriere fara justa si prealabila despagubire”, Curtea retine, in acord cu jurisprudenta sa constanta in materie, ca despre incalcarea dreptului de proprietate si despre exproprierea sa nu se poate vorbi decat in urma reintegrarii acestui drept in patrimoniul celui care pretinde o astfel de incalcare, in cazul de fata, ca efect al unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
   
Curtea apreciaza ca acelasi rationament justifica si respingerea criticilor autorului exceptiei ce au in vedere incalcarea dreptului la mostenire. Intr-adevar, atat timp cat dreptul de proprietate asupra terenurilor in discutie nu a intrat in patrimoniul fostului titular ca urmare a restabilirii sale printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, dreptul de mostenire asupra bunurilor in discutie nu are obiect si, in consecinta, nu se poate vorbi despre o eventuala incalcare a sa. O asemenea concluzie poate fi extrasa si din analiza considerentelor Deciziei nr. 155 din 12 octombrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 600 din
8 decembrie 1999.
   
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, cele statuate prin deciziile mentionate isi mentin valabilitatea si in prezenta cauza.