Spete - materie fiscala (pct. 56 - 60)

56. Unele conditionari sau masuri protectioniste pe care statul le impune prin lege nu reprezinta atingeri aduse drepturilor sau libertatilor, in sensul art. 49 din Constitutie, si nici atingeri ale intereselor private, care se integreaza cadrului general al interesului public.

Prin Decizia nr. 86 din 4 mai 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) si (16) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/1998, precum si prin Ordonanta Guvernului nr. 1/1999, publicata in M.Of. nr. 367 din 8 august 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, prevederile art. 235 alin. (1) si (16) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, care, in redactarea data prin Ordonanta Guvernului nr. 1/1999, introduc autorizatia de comercializare si conditioneaza obtinerea acesteia de neinregistrarea unor obligatii fiscale fata de bugetul de stat, numai pentru unele persoane juridice, incalca dispozitiile art. 16 alin. (1) si (2), art. 41,
art. 49 alin. (1) si ale art. 134 din Constitutie.

I. Examinand aceasta motivare, Curtea Constitutionala nu poate retine critica potrivit careia art. 235 alin. (1) si (16) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, modificata si completata, contravine art. 16 din Constitutie referitor la “Egalitatea in drepturi”, care in alin. (1) si (2) prevede ca: “(1) Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege. Intr-adevar, aceste dispozitii constitutionale privesc egalitatea in drepturi a cetatenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective; or in cauza de fata incalcarea prin textele criticate a dispozitiilor art. 16 din Constitutie este sustinuta de o societate comerciala.

De altfel, in sensul celor aratate s-a statuat in mod constant in jurisprudenta Curtii Constitutionale (de exemplu, prin Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996, precum si prin Decizia nr. 44 din 4 martie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 53 din 31 martie 1997).
Pe de alta parte, sub aspectul egalitatii, dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 se aplica tuturor agentilor economici care comercializeaza produse supuse regimului accizelor si altor impozite indirecte. Exceptarea de la aceste plati a produselor prevazute la art. 21 din Ordonanta, astfel cum a fost modificata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/1998, este justificata de ratiuni ce privesc evitarea impozitarii si taxarii, cu acelasi fel de impozit sau taxa, a unor produse sau activitati, precum si evitarea aplicarii accizelor si a altor impozite indirecte unor acte juridice necomerciale. In aceste conditii, fiind vorba de situatii diferite, si reglementarea juridica este diferita.

II. Nu poate fi retinuta nici sustinerea potrivit careia dispozitiile criticate contravin art. 41 alin. (8) din Constitutie, care prevede ca “Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii”. De altfel, autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu arata in ce consta contrarietatea prevederilor art. 235 alin. (1) si (16) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, modificata si completata, fata de art. 41 alin. (8) din Constitutie.

In speta, Curtea Constitutionala constata ca textele de lege considerate ca fiind neconstitutionale nu reglementeaza regimul de autorizare a agentilor economici care realizeaza venituri din vanzarile de alcool, bauturi alcoolice, produse din tutun si cafea, astfel ca dispozitiile art. 41 din Constitutie, referitoare la protectia proprietatii private, nu au incidenta in cauza.

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

III. In sfarsit, ridicand exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 235 alin. (1) si (16) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, Societatea Comerciala “Ceres” - S.A. Braila a invocat si incalcarea art. 49 alin. (1) si a art. 134 din Constitutie, de asemenea, fara a arata in ce consta aceasta incalcare.

Art. 49 alin. (1) din Constitutie prevede ca “Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav”. De asemenea, art. 134 din Constitutie stabileste: “(1) Economia Romaniei este economie de piata.
(2) Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comertului, protectia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de productie;
b) protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara;
c) stimularea cercetarii stiintifice nationale;
d) exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul national;
e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic;
f) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii.”

Fata de cele de mai sus, Curtea Constitutionala retine ca, potrivit art. 134 alin. (2) lit. b) din Constitutie, statul trebuie sa asigure “protejarea intereselor nationale in activitatea economica, financiara si valutara”, iar potrivit lit. d) a aceluiasi alineat, statul trebuie sa asigure “exploatarea resurselor naturale, in concordanta cu interesul national”. Or comercializarea unor produse alcoolice, a tutunului, a cafelei si a altor produse supuse regimului accizelor si altor impozite indirecte, prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, comercializare ce s-ar efectua fara un control din partea organelor de stat competente, nu ar fi in concordanta cu interesul national si ar echivala cu lipsa de protectie a intereselor nationale in activitatea economica si de exploatare a resurselor.
De aceea statul are dreptul si indatorirea de a interveni in activitatile economice de acest gen si de a crea un cadru juridic corespunzator apararii intereselor generale. Ca atare, asa cum s-a aratat si in punctul de vedere al Guvernului, unele conditionari sau masuri protectioniste pe care statul le impune prin lege nu reprezinta atingeri aduse drepturilor sau libertatilor, in sensul art. 49 din Constitutie, si nici atingeri ale intereselor private, care se integreaza cadrului general al interesului public.

In consecinta, Curtea Constitutionala constata ca prevederile art. 235 alin. (1) si (16) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/1998, precum si prin Ordonanta Guvernului nr. 1/1999, nu incalca art. 16 alin. (1) si (2), art. 41, art. 49 alin. (1) si art. 134 din Constitutie.

57. Instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu este contrara principiului prevazut de art. 21 din Constitutie, privind liberul acces la justitie, cat timp decizia organului administrativ de jurisdictie poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti. Accesul la structurile judecatoresti si la mijloacele procedurale, inclusiv la caile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenta si procedura de judecata stabilite de lege. Liberul acces la justitie se realizeaza numai in respectul egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, astfel incat orice excludere care ar avea semnificatia incalcarii egalitatii de tratament juridic este neconstitutionala.

Prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justitie al persoanelor in apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor legitime, publicata in M.Of. nr. 69 din 16 martie 1994, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Curtea Constitutionala a fost investita prin sesizari sau exceptii de neconstitutionalitate formulate, dupa caz, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) si c) din Constitutie, sa se pronunte asupra constitutionalitatii unor dispozitii legale ce se pretindea ca limitau accesul liber la justitie, consacrat de art. 21 din legea fundamentala.

Solutiile Curtii difera in functie de specificul fiecarei cauze:
- prin Decizia nr. 34/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993), constatandu-se ca exceptia prevazuta de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la prevederile art. 3 din aceeasi lege privind cererile cu privire la stabilirea si scaderea impozitelor, a taxelor si a amenzilor prevazute de legile care prevad impozite si taxe, inlatura jurisdictia instantelor judecatoresti si, deci, incalca accesul liber la justitie, s-a decis ca ea este abrogata potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie si s-a consacrat astfel dreptul de recurs la Sectia de contencios administrativ a Curtii Supreme de Justitie;

- prin Decizia nr. 35/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a decis ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor sunt neconstitutionale si, in consecinta, abrogate, deoarece impiedica persoanele juridice de a exercita calea de atac impotriva proceselor-verbale de contraventie la instantele judecatoresti, incalcand astfel accesul liber la justitie;
- prin Decizia nr. 41/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 218 din 6 septembrie 1993) s-a respins ca vadit nefondata o exceptie de neconstitutionalitate vizand  art. 11 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, retinandu-se, intre altele, ca dispozitia atacata prevede expres posibilitatea celui nemultumit de hotarirea comisiei judetene de a se adresa justitiei (judecatoriei), reprezentand o concretizare a principiului prevazut de art. 21 din Constitutie;
- prin Decizia nr. 60/1993 (publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994) s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a art. 64 alineatul final din Decretul nr. 360/1976 privind aprobarea Statutului disciplinar al personalului din unitatile de transporturi si s-a constatat ca este abrogat in baza art. 150 alin. (1) din Constitutie, urmand ca impotriva hotararii judecatoriei partea interesata sa poata exercita toate caile de atac prevazute de lege.
Pentru a se pronunta aceasta solutie, s-a retinut ca dispozitia legala atacata asigura salariatilor care concura la siguranta circulatiei numai un acces partial la justitie (plangere la judecatorie), in timp ce pentru ceilalti salariati din transporturi nu exista o astfel de restrictie si, deci, textul consacra o discriminare care contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.
In legatura cu aceasta ultima decizie, Curtea Suprema de Justitie, cu adresa nr. 56 din 29 noiembrie 1993, a sesizat Curtea Constitutionala, solicitand sa se examineze daca nu este in contradictie cu Decizia Curtii Constitutionale nr. 3/1992, prin care, in materia contenciosului electoral, se stabilise ca este constitutionala dispozitia cuprinsa in art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului, care exclude, in aceasta materie, alte cai de atac in afara recursului.

Ca atare, pentru a se inlatura orice posibilitate de interpretare echivoca a deciziilor Curtii Constitutionale in legatura cu liberul acces la justitie, prevazut de art. 21 din Constitutie, inclusiv in ce priveste accesul la folosirea cailor de atac, Plenul Curtii Constitutionale examinand deciziile pronuntate, indeosebi Decizia
nr. 3/1992, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 162 din 15 iulie 1992, si Decizia
nr. 60/1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 12/1994, precum si sesizarea Curtii Supreme de Justitie, retine urmatoarele:

Potrivit art. 21 din Constitutie: “Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept”.

In interpretarea acestui principiu constitutional, Plenul Curtii Constitutionale este chemat pentru a decide:
1. daca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale constituie o incalcare a liberului acces la justitie sau poate avea ca efect limitarea acestui acces;
2. daca liberul acces la justitie este compatibil cu instituirea unor proceduri speciale, pentru situatii deosebite, sau, dimpotriva, implica existenta numai a unei unice proceduri, indiferent de asemenea situatii, inclusiv in ce priveste exercitarea cailor de atac;
3. in ce conditii existenta unor particularitati procedurale, indeosebi in ce priveste exercitarea cailor de atac, este conforma principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.

In legatura cu prima problema, referitoare la legitimitatea constitutionala a procedurilor administrativ-jurisdictionale, Plenul Curtii Constitutionale considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, in general, sa asigure solutionarea mai rapida a unor categorii de litigii, descongestionarea instantelor judecatoresti de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale, evitarea cheltuielilor de judecata.
Astfel, procedura administrativ-jurisdictionala constituie o masura de protectie care, deci, nu poate avea ca scop, in nici un mod, limitarea accesului la justitie. Dar, in conformitate cu prevederile art. 125 din Constitutie, justitia se infaptuieste de Curtea Suprema de Justitie si de celelalte instante judecatoresti prevazute de lege. Asa fiind, existenta unor organe administrative de jurisdictie nu poate sa duca la inlaturarea interventiei instantelor judecatoresti, in conditiile stabilite de lege.
Aceasta consecinta rezulta si din exigentele principiului separatiei puterilor in stat care, in ce priveste relatia dintre administratia publica si autoritatea judecatoreasca, exclude posibilitatea ca un organ al administratiei publice, chiar cu caracter jurisdictional, sa se substituie autoritatii judecatoresti. Ca urmare, hotararea organului de jurisdictie administrativa este supusa controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ sau al altei instante competente, potrivit legii, iar partilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit de prevederile Constitutiei.

Liberul acces la justitie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justitia se infaptuieste. De aceea, in legatura cu cea de-a doua problema, referitoare la compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitatilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale partilor cu principiul liberului acces la justitie, Curtea Constitutionala considera ca este de competenta exclusiva a legiuitorului de a institui regulile de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti.

Este, de altfel, o solutie care rezulta in mod categoric din dispozitiile art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora “Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege” si ale art. 128 in conformitate cu care “Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii”. Judecatorul “spune dreptul” pentru solutionarea unui litigiu, dar numai in formele si in conditiile procedurale instituite de lege. Pe cale de consecinta, legiuitorul poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura, ca si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justitie presupunand posibilitatea neingradita a celor interesati de a utiliza aceste proceduri, in formele si in modalitatile instituite de lege. De aceea, regula art. 21 alin. (2) din Constitutie, potrivit careia nici o lege nu poate ingradi accesul la justitie, are ca semnificatie faptul ca legiuitorul nu poate exclude de la exercitiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
 
In legatura cu cea de-a treia problema, privind asigurarea egalitatii cetatenilor in exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a cailor de atac, Curtea Constitutionala considera ca in instituirea regulilor de acces al justitiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este tinut de respectarea principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, prevazut de art. 16 alin. (1) din Constitutie.

De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv in ce priveste caile de atac, cat timp ele asigura egalitatea juridica a cetatenilor in utilizarea lor. Principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite.
In consecinta, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sa se justifice rational, in respectul principiului egalitatii cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice. In temeiul acestor considerente, prin Decizia nr. 60/1993 Curtea Constitutionala a apreciat ca instituirea accesului partial, doar la prima instanta, al salariatilor din sectorul sigurantei circulatiei este neconstitutionala, cat timp celorlalti salariati din sectorul transporturi, in litigiile lor de munca, le este asigurat accesul la toate mijloacele procedurale prevazute de lege.

Aceasta nu inseamna insa ca, in toate cauzele, accesul liber la justitie presupune sa fie asigurat accesul la toate structurile judecatoresti - judecatorii, tribunale, curti de apel, Curtea Suprema de Justitie - si la toate caile de atac prevazute de lege, deoarece competenta si procedura de judecata sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurand posibilitatea de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

In acest context se poate observa clar de ce nu exista nici o contradictie intre deciziile Curtii nr. 3/1992 si nr. 60/1993. In prima decizie nici nu s-a discutat accesul la justitie, deoarece in sesizare se sustine ca art. 85 alin. (2) din Legea nr. 68/1992, care prevede ca “Impotriva hotaririlor definitive, pronuntate de instantele judecatoresti potrivit acestei legi, nu exista cale de atac”, este contrara dispozitiilor art. 128 din Constitutie. In acest sens, se aprecia ca sintagma “in conditiile legii” din art. 128 nu inseamna o posibilitate de restrangere a dreptului de a exercita caile de atac, ci se refera la reglementarea conditiilor procedurale de folosire a acestora.
In motivarea deciziei - care a retinut ca dispozitia atacata este constitutionala - s-a aratat ca atat in sistemul nostru procesual, cat si in alte tari, legea poate exclude folosirea unor cai de atac, fie pentru a reduce cheltuielile ocazionate de proces datorita modicitatii obiectului in litigiu, fie din motive de celeritate sau de protectie a unor interese sociale, fie pentru ca natura cauzei impune o rezolvare prompta si definitiva.

Excluderea cailor extraordinare de atac in materie electorala a fost impusa de necesitatea asigurarii operativitatii in rezolvarea tuturor problemelor legate de desfasurarea alegerilor, precum si de interesul stabilitatii rezultatelor acestora, deoarece aplicarea in aceasta materie a normelor de drept comun ar insemna, practic, sa se impiedice desfasurarea alegerilor sau sa se puna sub semnul incertitudinii un timp indelungat rezultatele alegerilor.
Deci solutia si motivarea din aceasta decizie au in vedere exclusiv procedura electorala, astfel incat nu pot fi in contradictie cu o solutie din alt domeniu, in care problema invocata a fost alta.

58. Textele constitutionale mentionate care contin prevederi referitoare la protectia proprietatii private si la economia de piata au in vedere, in mod evident, desfasurarea activitatii comerciale in conditiile respectarii prevederilor legale privind dreptul de proprietate.

Prin Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 34 alin. (251) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, modificata si completata, precum si a dispozitiilor Ordonantei Guvernului nr. 1/1999 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, publicata in M.Of. nr. 334 din 19 iulie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Din examinarea incheierii de sesizare, precum si a sustinerilor formulate in dosarul cauzei de autorul exceptiei de neconstitutionalitate rezulta ca obiectul acesteia il constituie, in primul rand, dispozitiile art. 34 alin. (251) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 380 din 29 decembrie 1997 si aprobata, cu modificari, prin Legea nr. 196/1998, cu modificarile si completarile ulterioare. Dispozitiile art. 34 alin. (251) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 au fost introduse prin art. I pct. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 1/1999 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie 1999.

Potrivit art. 34 alin. (251) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, “Desfasurarea de activitati de comercializare a alcoolului etilic alimentar, a bauturilor alcoolice si a oricaror alte produse destinate industriei alimentare sau consumului, care contin alcool etilic alimentar, a produselor din tutun, a cafelei, cafelei cu inlocuitori, cafelei solubile, inclusiv a amestecurilor cu cafea solubila, de catre agentii economici neautorizati constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de 10.000.000 lei si confiscarea tuturor cantitatilor de astfel de produse. In cazul in care produsele supuse autorizarii au fost deja vandute, se vor confisca sumele rezultate din aceasta vanzare”.
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca acest text, care se refera la posibilitatea confiscarii sumelor rezultate din desfasurarea activitatii comerciale, contravine dispozitiilor constitutionale privind protectia proprietatii private si realizeaza o “dubla impunere indirecta”, intrucat prin impozitele si taxele stabilite potrivit legii se iau in calcul si se impoziteaza inclusiv valorile confiscate pentru savarsirea contraventiei. In acest sens, sunt indicate ca fiind incalcate dispozitiile constitutionale ale art. 41 alin. (1) si (2), ale art. 53 alin. (2), ale art. 134 alin. (1) si alin. (2) lit. a) precum si ale art. 135 alin. (1).

In al doilea rand, este criticat intregul cuprins al Ordonantei Guvernului nr. 1/1999, aratandu-se ca, desi potrivit art. 41 alin. (8) din Constitutie “Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii”, masura confiscarii a fost totusi reglementata printr-un act normativ al executivului, iar nu printr-o lege.

1. Examinand criticile formulate, Curtea observa ca sustinerile autorului exceptiei pornesc de la premisa eronata ca atat proprietatea, cat si desfasurarea libera a activitatii comerciale trebuie ocrotite, respectiv a
sigurate in orice conditii, si anume inclusiv atunci cand legea este incalcata.
In realitate insa, garantarea dreptului de proprietate, precum si desfasurarea libera a activitatii comerciale implica respectarea de catre toti comerciantii a obligatiilor ce le revin in aceasta calitate. Textele constitutionale mentionate care contin prevederi referitoare la protectia proprietatii private si la economia de piata au in vedere, in mod evident, desfasurarea activitatii comerciale in conditiile respectarii prevederilor legale privind dreptul de proprietate.

Aceasta rezulta din intreaga economie a dispozitiilor constitutionale mentionate. Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) teza finala, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. Totodata, alin. (8) al art. 41 prevede ca “Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii pot fi confiscate numai in conditiile legii”, ceea ce demonstreaza ca insasi Constitutia exclude protectia bunurilor folosite la savarsirea unor fapte ilicite sau dobandite prin asemenea fapte.

Totodata, art. 135 alin. (6) din Constitutie precizeaza ca “Proprietatea privata este, in conditiile legii, inviolabila”. Textul nu exclude, ci, dimpotriva, presupune ca, atunci cand legea prevede, in concordanta cu dispozitiile Constitutiei, proprietatea privata poate constitui obiectul unor masuri restrictive, cum sunt cele care vizeaza bunurile folosite sau rezultate din savarsirea unor infractiuni ori contraventii.
In sfarsit, potrivit dispozitiilor art. 41 alin. (7), teza intai din Constitutie “Averea dobandita licit nu poate fi confiscata”, ceea ce presupune, per a contrario, ca poate fi confiscata averea dobandita in mod ilicit si deci este posibila instituirea unor sanctiuni pentru ipoteza in care desfasurarea activitatii de comercializare a unor produse de catre agentii economici contravine legii.

2. In ceea ce priveste sustinerea ca prevederea din ordonanta criticata a masurii confiscarii sumelor rezultate din vanzarea de catre contravenient a produselor supuse autorizarii, care au fost deja vandute, incalca dispozitiile art. 53 alin. (2) din Constitutie, care prevad ca “Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure asezarea justa a sarcinilor fiscale”, Curtea constata ca aceasta nu are relevanta in cauza. Intr-adevar, modalitatea de stabilire a impozitului in cazul in care anumite produse ori sume de bani folosite sau rezultate din infractiuni ori contraventii au fost confiscate constituie o problema de aplicare a normelor legale privind impozitele si taxele, iar nu una de constitutionalitate a textului ordonantei criticate, text care nu contine nici o dispozitie referitoare la modalitatea de stabilire si de aplicare a impozitelor si taxelor.
3. In sfarsit, referitor la critica de neconstitutionalitate care se intemeiaza pe sustinerea ca prevederile din ordonanta, prin care s-au stabilit contraventia si sanctiunea, inclusiv masura confiscarii, nu au fost adoptate de autoritatea legiuitoare, ci de Guvern, Curtea retine ca Ordonanta Guvernului nr. 1/1999 pentru modificarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 a fost emisa de Guvern in baza Legii nr. 259/1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonante, lege adoptata de Parlament conform art. 114 alin. (1) din Constitutie si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 521 din 31 decembrie 1998.

Or dispozitiile art. 114 din Constitutie reglementeaza delegarea legislativa, stabilind conditiile in care Guvernul poate adopta Ordonante si ordonante de urgenta, acte normative care produc aceleasi efecte ca si legea, in domeniile in care sunt adoptate, intrucat in cazul lor atributia de legiferare a Parlamentului este delegata Guvernului prin insasi Legea fundamentala, iar in situatia ordonantelor adoptate in baza unei legi de abilitare, si prin vointa Parlamentului.

59. Aspectele privind situatia de fapt si justificarea drepturilor subiective ale partilor, precum si modul de interpretare si de aplicare a legii sunt de competenta instantelor de judecata.

Prin decizia nr. 64 din 11 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor alin. (251) al art. 34 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, dispozitii introduse prin Ordonanta Guvernului nr. 1/1999, precum si a dispozitiilor alin. 26-28 ale aceluiasi articol, modificate prin Legea nr. 148/1999 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/1998, publicata in M.Of. nr. 332 din 17 iulie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Examinand actul de sesizare, Curtea constata ca Judecatoria Oravita a nesocotit dispozitiile art. 23 alin. (4) teza intai din Legea nr. 47/1992, republicata, conform carora “Sesizarea Curtii Constitutionale se dispune de catre instanta in fata careia s-a ridicat exceptia de neconstitutionalitate, printr-o incheiere care va cuprinde punctele de vedere ale partilor, opinia instantei asupra exceptiei, si va fi insotita de dovezile depuse de parti”. Intr-adevar, in speta, instanta de judecata in mod eronat a sesizat Curtea Constitutionala printr-o sentinta, iar nu printr-o incheiere, astfel cum stabilesc dispozitiile legale mentionate.

Examinand sustinerile Societatii Comerciale “Scorpion” - S.R.L. din Anina referitoare la dispozitiile art. 34 alin. (251) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor si al altor impozite indirecte, dispozitii introduse prin  Ordonanta Guvernului nr. 1/1999, precum si la dispozitiile alin. 26-28 ale aceluiasi articol, modificate prin Legea nr. 148/1999 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/1998, Curtea Constitutionala constata, de asemenea, ca in mod nejustificat in actul de sesizare s-a retinut de catre instanta de judecata invocarea unei exceptii de neconstitutionalitate.
In realitate, sustinerile Societatii Comerciale “Scorpion”- S.R.L. din Anina nu reprezinta critici de neconstitutionalitate, ci aspecte referitoare la modul de interpretare a prevederilor legale criticate, asupra carora Curtea nu se poate pronunta, intrucat, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicata, “In exercitarea controlului, Curtea Constitutionala se pronunta numai asupra problemelor de drept, fara a putea modifica sau completa prevederea legala supusa controlului.
De asemenea, Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra modului de interpretare si aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constitutiei”. Ca urmare, in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a statuat ca aspectele privind situatia de fapt si justificarea drepturilor subiective ale partilor, precum si modul de interpretare si de aplicare a legii sunt de competenta instantelor de judecata. In acest sens este, de exemplu, Decizia nr. 300 din 1 iulie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 286 din 22 octombrie 1997. Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa justifice schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, aceasta isi mentine valabilitatea si in aceasta cauza, astfel incat exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie respinsa, ca fiind inadmisibila.

60. Examinarea constitutionalitatii prevederilor legale criticate trebuie facuta prin raportare la dispozitii din legea fundamentala, iar nu prin raportare la un act normativ cu forta juridica inferioara legii, cum este o hotarare a Guvernului.

Prin Decizia nr. 223 din 7 decembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicata, si a dispozitiilor art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, publicata in M.Of. nr. 90 din 29 februarie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicata, avand urmatorul cuprins: “Sunt scutite de plata impozitului prevazut de prezenta lege urmatoarele categorii de persoane: [...] e) urmasii eroilor-martiri ai Revolutiei, precum si detinatorii titlului de Luptator pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989, conferit prin brevet, pentru veniturile realizate, in cadrul functiei de baza”, si dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, care, ca urmare a modificarii prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/1999, prevad: “Persoanele care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca, marii mutilati, ranitii si urmasii celor care au decedat ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 beneficiaza si de urmatoarele drepturi: [...] l) posibilitatea cumularii pensiei cu orice alte venituri; [...]”.
Autorul exceptiei considera ca dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991 sunt neconstitutionale, deoarece conditioneaza scutirea de plata impozitului pe salarii de conferirea titlurilor prin brevet. Or dupa cum se sustine, drepturile celor distinsi cu titlurile mentionate se acorda de catre o comisie, printr-un certificat de atestare a calitatii, in temeiul Hotararii Guvernului nr. 566/1996. Fiind astfel atestata calitatea, dispozitiile art. 7 alin. 1 lit. e) constata existenta unor drepturi si, de aceea, in conceptia autorului exceptiei teza referitoare la conferirea titlului prin brevet este neconstitutionala, intrucat nu este “in concordanta cu dispozitiile art. 94 lit. a) din Constitutie”.
Aceste dispozitii constitutionale au urmatorul cuprins: “Presedintele Romaniei indeplineste si urmatoarele atributii: a) confera decoratii si titluri de onoare;”.
Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, concretizat in mai multe decizii pronuntate de Curte, dintre care mentionam: Decizia nr. 112 din 13 iulie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 506 din 19 octombrie 1999, deciziile nr. 132 si nr. 133 din 5 octombrie 1999, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 540 din 4 noiembrie 1999. Prin aceste decizii s-a constatat ca dispozitiile
art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, sunt constitutionale. In motivarea deciziilor mentionate s-au retinut cele ce urmeaza:

Examinarea constitutionalitatii prevederilor legale criticate trebuie facuta prin raportare la dispozitii din legea fundamentala, iar nu prin raportare la un act normativ cu forta juridica inferioara legii, cum este o hotarare a Guvernului.
Titlurile de onoare la care se refera dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, sunt: titlul de Erou-Martir al Revolutiei Romane din Decembrie 1989, de care beneficiaza urmasii eroilor-martiri, si titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Aceste titluri au fost instituite prin dispozitiile art. 1 si 2 din Legea nr. 42/1990, republicata.

Potrivit art. 1 din aceasta lege, titlul de Erou-Martir al Revolutiei Romane din Decembrie 1989 s-a instituit pentru cinstirea si eternizarea memoriei celor care si-au jertfit viata pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, iar potrivit art. 2 din aceeasi lege, titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989 s-a instituit in semn de pretuire si recunostinta pentru cei care au fost raniti in luptele pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989.

Desi in lege nu este utilizata notiunea de titlu de onoare, se poate constata ca in intentia legiuitorului a stat tocmai dezideratul de a onora prin distinctii, post-mortem sau in viata, pe cei care s-au jertfit sau au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989.

Asadar, se constata ca titlurile instituite sunt titluri de onoare in intelesul art. 94 lit. a) din Constitutie. Conferirea acestor titluri se face, sub sanctiunea nulitatii, in conditiile art. 5 din Legea nr. 42/1990, republicata, la propunerea Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revolutiei din decembrie 1989, a carei componenta este prevazuta de lege, si conform criteriilor stabilite in anexele nr. 1 si 2 la lege.

Prin Legea nr. 30 din 6 mai 1996 Parlamentul Romaniei a modificat si a completat Legea nr. 42/1990 - inclusiv titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, care se confera de Presedintele Romaniei, la propunerea unei comisii, in componenta fixata prin art. 4 din Lege. Necesitatea atestarii prin brevet a titlului este prevazuta si la pct. 9 al articolului unic din Legea nr. 30/1996, care modifica art. 5 din Legea nr. 42/1990 si care prevede la alineatul ultim: “Conferirea distinctiilor prevazute in prezenta lege se atesta prin brevet”.
In baza si in vederea aplicarii Legii nr. 42/1990, republicata si completata prin Legea nr. 30/1996, Guvernul a emis Hotararea nr. 566 din 15 iulie 1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revolutiei din decembrie 1989. Printre drepturile de care beneficiaza, conform Legii nr. 42/1990, republicata, detinatorii titlului de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, se afla si scutirea de plata impozitului pe salariu. Acest drept urmeaza sa fie exercitat de titularul sau in conditiile fixate de lege.

Faptul ca intr-o hotarare a Guvernului nu se specifica necesitatea atestarii titlului prin brevet nu poate insemna ca aceasta conditie legala a fost inlaturata. O hotarare a Guvernului nu poate adauga la lege si nu poate fi contrara legii. Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, prin dispozitia ce face obiectul exceptiei, nu face altceva decat sa preia conditia existentei brevetului, fixata prin Legea nr. 42/1990.

Rezulta ca prin Legea nr. 42/1990, republicata, s-a instituit titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, titlu care se confera prin brevet. Legea prevede acordarea scutirii de plata impozitului pe salariu, drept mentionat si in Hotararea Guvernului nr. 566/1996.
Raportand prevederile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, la dispozitiile art. 94 lit. a) din Constitutie se constata ca textul criticat este in concordanta cu legea fundamentala. Conferirea unei decoratii sau a unui titlu de onoare de catre Presedintele Romaniei in baza art. 94 lit. a) din Constitutie se atesta prin brevet. Brevetele sunt validate sub semnatura autografa a Presedintelui Romaniei, precum si prin sigiliu. Ipoteza cuprinsa in dispozitia legala criticata, referitoare la conditionarea scutirii de plata impozitului, concretizeaza prerogativa constitutionala a Presedintelui Romaniei.

Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atat considerentele, cat si solutiile pronuntate prin deciziile mentionate isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata, astfel ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 32 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, urmeaza sa fie respinsa.

Curtea constata ca si exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/1999, prevederi potrivit carora “Persoanele care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca, marii mutilati, ranitii si urmasii celor care au decedat ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 beneficiaza si de urmatoarele drepturi: [...] l) posibilitatea cumularii pensiei cu orice alte venituri [...]”, este neintemeiata si urmeaza a fi respinsa. Textul legal criticat nu contine nici o referire la “brevet”, la “decret” sau la Presedintele Romaniei, astfel ca nu sunt incalcate, asa cum sustine autorul exceptiei, prevederile art. 94 lit. a) din Constitutie. Pe de alta parte, dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, nu au legatura cu obiectul litigiului, care priveste contestarea unei decizii de imputare pentru o suma reprezentand impozit pe salariu neretinut si penalitati pentru nevirarea in termen a acestui impozit catre buget.