Spete - materie fiscala (pct. 61 - 65)

61. Conferirea unei decoratii sau a unui titlu de onoare de catre Presedintele Romaniei in baza art. 94 lit. a) din Constitutie se atesta prin brevet. Brevetele sunt validate sub semnatura autografa a Presedintelui Romaniei, precum si prin sigiliu. Ipoteza cuprinsa in dispozitia legala criticata, referitoare la conditionarea scutirii de plata impozitului, concretizeaza prerogativa constitutionala a Presedintelui Romaniei.

Prin Decizia nr. 221 din 7 decembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicata, si a dispozitiilor art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, publicata in M.Of. nr. 97 din 3 martie 2000, instanta constitutionala a stabilit ca:

Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicata, avand urmatorul cuprins: “Sunt scutite de plata impozitului prevazut de prezenta lege urmatoarele categorii de persoane: [...] e) urmasii eroilor-martiri ai Revolutiei, precum si detinatorii titlului de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, conferit prin brevet, pentru veniturile realizate, in cadrul functiei de baza”, si dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, care, ca urmare a modificarii prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/1999, prevad: “Persoanele care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca, marii mutilati, ranitii si urmasii celor care au decedat ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 beneficiaza si de urmatoarele drepturi: [...] l) posibilitatea cumularii pensiei cu orice alte venituri;[...]”.

Autorul exceptiei considera ca dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, sunt neconstitutionale, deoarece conditioneaza scutirea de plata impozitului pe salarii de conferirea titlurilor prin brevet. Or dupa cum se sustine, drepturile celor distinsi cu titlurile mentionate se acorda de catre o comisie, printr-un certificat care le atesta aceasta calitate, in temeiul Hotararii Guvernului nr. 566/1996. Fiind astfel atestata calitatea, dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, constata existenta unor drepturi si de aceea in conceptia autorului exceptiei teza referitoare la conferirea titlului prin brevet este neconstitutionala, intrucat nu este “in concordanta cu dispozitiile art. 94 lit. a) din Constitutie”. Aceste dispozitii constitutionale au urmatorul cuprins: “Presedintele Romaniei indeplineste si urmatoarele atributii:
a) confera decoratii si titluri de onoare;”
Curtea Constitutionala constata ca dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, au mai fost supuse controlului de constitutionalitate, concretizat in mai multe decizii pronuntate de Curte, dintre care mentionam: Decizia nr. 112 din 13 iulie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 506 din 19 octombrie 1999, deciziile nr. 132 si nr. 133 din 5 octombrie 1999, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 540 din 4 noiembrie 1999. Prin aceste decizii s-a constatat ca dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, sunt constitutionale. In motivarea deciziilor mentionate s-au retinut cele ce urmeaza:
Examinarea constitutionalitatii prevederilor legale criticate trebuie facuta prin raportare la dispozitii din legea fundamentala, iar nu prin raportare la un act normativ cu forta juridica inferioara legii, cum este o hotarare a Guvernului.
Titlurile de onoare la care se refera dispozitiile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, sunt: titlul de Erou-Martir al Revolutiei Romane din Decembrie 1989, de care beneficiaza urmasii erorilor-martiri, si titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989. Aceste titluri au fost instituite prin dispozitiile art. 1 si 2 din Legea nr. 42/1990, republicata.

Potrivit art. 1 din aceasta lege, titlul de Erou-Martir al Revolutiei Romane din Decembrie 1989 s-a instituit pentru cinstirea si eternizarea memoriei celor care si-au jertfit viata pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, iar potrivit art. 2 din aceeasi lege, titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989 s-a instituit in semn de pretuire si recunostinta pentru cei care au fost raniti in luptele pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989.

Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Desi in lege nu este utilizata notiunea de titlu de onoare, se poate constata ca in intentia legiuitorului a stat tocmai dezideratul de a onora prin distinctii, post-mortem sau in viata, pe cei care s-au jertfit sau au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989.

Asadar, se constata ca titlurile instituite sunt titluri de onoare in intelesul art. 94 lit. a) din Constitutie. Conferirea acestor titluri se face, sub sanctiunea nulitatii, in conditiile art. 5 din Legea nr. 42/1990, republicata, la propunerea Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revolutiei din decembrie 1989, a carei componenta este prevazuta de lege, si conform criteriilor stabilite in anexele nr. 1 si 2 la lege.
Prin Legea nr. 30 din 6 mai 1996 Parlamentul Romaniei a modificat si completat Legea nr. 42/1990 - inclusiv titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, care se confera de Presedintele Romaniei, la propunerea unei comisii, in componenta fixata prin art. 4 din lege. Necesitatea atestarii prin brevet a titlului este prevazuta si la pct. 9 al articolului unic din Legea nr. 30/1996, care modifica art. 5 din Legea nr. 42/1990 si care prevede la alineatul ultim: “Conferirea distinctiilor prevazute in prezenta lege se atesta prin brevet”.

In baza si in vederea aplicarii Legii nr. 42/1990, republicata si completata prin Legea nr. 30/1996, Guvernul a emis Hotararea nr. 566 din 15 iulie 1996 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Comisiei pentru cinstirea si sprijinirea eroilor Revolutiei din decembrie 1989. Printre drepturile de care beneficiaza, conform Legii nr. 42/1990, republicata, detinatorii titlului de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, se afla si scutirea de plata impozitului pe salariu. Acest drept urmeaza sa fie exercitat de titularul sau in conditiile prevazute de lege.

Faptul ca intr-o hotarare a Guvernului nu se specifica necesitatea atestarii titlului prin brevet nu poate insemna ca aceasta conditie legala a fost inlaturata. O hotarare a Guvernului nu poate adauga la lege si nu poate fi contrara legii. Legea nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, prin dispozitia ce face obiectul exceptiei nu face altceva decat sa preia conditia existentei brevetului, stabilita prin Legea nr. 42/1990.

Rezulta ca prin Legea nr. 42/1990, republicata, s-a instituit titlul de Luptator pentru Victoria Revolutiei Romane din Decembrie 1989, titlu care se confera prin brevet. Legea prevede acordarea scutirii de plata impozitului pe salariu, drept mentionat si in Hotararea Guvernului nr. 566/1996.

Raportand prevederile art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, la dispozitiile art. 94 lit. a) din Constitutie, se constata ca textul criticat este in concordanta cu legea fundamentala. Conferirea unei
decoratii sau a unui titlu de onoare de catre Presedintele Romaniei in baza art. 94 lit. a) din Constitutie se atesta prin brevet. Brevetele sunt validate sub semnatura autografa a Presedintelui Romaniei, precum si prin
sigiliu. Ipoteza cuprinsa in dispozitia legala criticata, referitoare la conditionarea scutirii de plata impozitului, concretizeaza prerogativa constitutionala a Presedintelui Romaniei.

Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, atat considerentele, cat si solutiile pronuntate prin deciziile mentionate isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata, astfel ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 32/1991, republicata, urmeaza sa fie respinsa.

Curtea constata ca si exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 alin. (1) lit. l) din
Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 17/1999, prevederi potrivit carora: “Persoanele care si-au pierdut total sau partial capacitatea de munca, marii mutilati, ranitii si urmasii celor care au decedat ca urmare a participarii la lupta pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989 beneficiaza si de urmatoarele drepturi: [...] l) posibilitatea cumularii pensiei cu orice alte venituri [...], este neintemeiata si urmeaza sa fie respinsa.

Textul legal criticat nu contine nici o referire la “brevet”, la “decret” sau la Presedintele Romaniei, astfel ca nu sunt incalcate, asa cum sustine autorul exceptiei, prevederile art. 94 lit. a) din Constitutie. Pe de
alta parte, dispozitiile art. 10 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri si acordarea unor drepturi urmasilor acestora, ranitilor, precum si luptatorilor pentru victoria Revolutiei din decembrie 1989, republicata, nu au legatura cu obiectul litigiului, care priveste contestarea unei decizii de imputare
pentru o suma reprezentand impozit pe salariu neretinut si penalitati pentru nevirarea in termen a acestui impozit catre buget. Pentru aceste considerente urmeaza ca exceptia de neconstitutionalitate sa fie respinsa ca neintemeiata.

62. Constituie o prerogativa exclusiva a legiuitorului de a institui formele si modalitatile de protectie sociala a persoanelor handicapate si a invalizilor in functie de politica sa in acest domeniu.

Prin Decizia nr. 124 din 5 decembrie 1995 cu privire la constitutionalitatea Legii pentru aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 17/1995 pentru modificarea si completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii, republicata, referitor la art. 6 lit. g) din Ordonanta, publicata in M.Of. nr. 293 din 19 decembrie 1995, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Examinand sesizarea formulata, punctele de vedere ale presedintelui Senatului si Guvernului, celelalte lucrari ale dosarului, precum si concordanta dintre textul ce face obiectul sesizarii si dispozitiile constitutionale, retine urmatoarele:
Curtea constata, cu majoritate de voturi, ca este competenta sa sa solutioneze obiectia de neconstitutionalitate, in temeiul art. 144 lit. a) coroborat cu art. 114 din Constitutie si al art. 17 din Legea nr. 47/1992, minoritatea considerand ca sunt aplicabile exclusiv prevederile art. 144 lit. c) din Constitutie.
Cat priveste fondul, obiectia de neconstitutionalitate vizand teza I a art. 6 lit. g) din Ordonanta, potrivit careia beneficiaza de scutirea de impozite invalizii de gradul I sau II si persoanele handicapate incadrabile in aceste grade de invaliditate, doar daca starea lor ii impiedica in exercitarea profesiei sau a functiei, este nefondata. In cazul in care aceste persoane presteaza, ca si oricare alt salariat, o activitate pentru care invaliditatea lor nu constituie un impediment, reducerea de impozit ar avea exclusiv semnificatia unui avantaj contrar prevederilor art. 16 din Constitutie, potrivit carora cetatenii sunt egali in fata legii, fara privilegii si fara discriminari.

In obiectia de neconstitutionalitate se sustine ca acordarea reducerii de impozit numai persoanelor impiedicate in exercitiul functiei, din cauza invaliditatii, contravine dispozitiilor art. 46 din Constitutie, potrivit carora “Statul asigura realizarea unei politici nationale de prevenire, de tratament, de readaptare, de invatamint, de instruire si de reintegrare sociala a handicapatilor...”. Din aceste dispozitii constitutionale rezulta insa ca scutirea de impozite nu este prin natura ei o masura de protectie sociala specifica. Ocrotirea sociala a handicapatilor urmareste, in esenta, integrarea lor socioprofesionala. In acest sens, prin Legile
nr. 53/1992 si nr. 57/1992 s-au instituit forme si modalitati speciale de ocrotire, in scopul integrarii socioprofesionale a persoanelor handicapate, indeosebi in domeniile medical, vamal (legat de importul unor produse specifice), al invatamintului, al transportului, locativ, al recalificarii in munca, al regimului de munca, al pensiilor si concediilor de odihna, al taxelor de abonament la diverse servicii etc.

In orice caz, constituie o prerogativa exclusiva a legiuitorului de a institui formele si modalitatile de protectie sociala a persoanelor handicapate si a invalizilor in functie de politica sa in acest domeniu.

In ce priveste teza a II-a a art. 6 lit. g) din Ordonanta, potrivit careia reducerile instituite in prima teza a acestui articol nu se aplica celor care au calitatea de asociati si indeplinesc, totodata, functia de administrator sau o alta functie remunerata la unitatea unde sunt asociati, Curtea constata ca aceasta prevedere nu include persoanele care indeplinesc o asemenea functie remunerata pe baza contractului de munca.

Potrivit Legii privatizarii societatile comerciale nr. 58/1991, Legii nr. 77/1994 privind asociatiile salariatilor si membrilor conducerii societatilor comerciale care se privatizeaza, Legii nr. 55/1995 pentru accelerarea procesului de privatizare, cat si principiile generale ale economiei de piata, orice salariat poate sa dobandeasca actiuni la societatea unde este incadrat. Legea nr. 77/1994 chiar presupune ca unica ipoteza o asemenea situatie. Or daca salariatii ar fi, din cauza invaliditatii de care sufera, decazuti de la reducerea de impozit, ca urmare a dobandirii calitatii de asociati, s-ar crea o discriminare intre acestia si ceilalti salariati, care, prin exercitarea drepturilor lor de a dobandi actiuni, nu sufera nici un neajuns de ordin fiscal, ca o consecinta a optiunilor lor.

In fond, persoana salariata avand o asemenea incapacitate, dar care este si asociat, se gaseste in aceeasi situatie cu salariatul aflat in incapacitate, dar care insa nu are si calitatea de asociat. De aceea diferentierea intre aceste doua categorii este contrara prevederilor art. 16 din Constitutie privind egalitatea in drepturi a cetatenilor in fata legii si nu se incadreaza in nici una dintre ipotezele prevazute in art. 49 din Constitutie, referitoare la restrangerea unor drepturi.

In consecinta, prin expresia orice alta functie remunerata nu se poate intelege si categoria de persoane cu invaliditate, la care face referire textul, ci numai situatiile in care aceste persoane ar fi remunerate pe alt temei decat contractul de munca, cum sunt colaboratorii externi, administratorii unei societati comerciale care, potrivit Legii nr. 31/1990, desfasoara activitatea pe baza unei imputerniciri acordate de adunarea generala a actionarilor.
Cu referire la aceasta ultima categorie, intrucat situatia lor este aceea de mandatari ai actionarilor, ea este similara cu calitatea, in general, de mandatar al unei persoane. In fond, actionarii, ca orice mandant, atunci cand le-au acordat increderea de a fi administratori, au avut in vedere, in mod necesar, si invaliditatea lor, iar administratorii au acceptat mandatul fara a ignora starea lor de invaliditate.
 
63. Art. 16 alin. (1) din Constitutie proclama si garanteaza egalitatea in drepturi a cetatenilor, deci a persoanelor fizice, care apartin statului roman, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice.

Prin Decizia nr. 102 din 31 octombrie 1995, publicata in M.Of. nr. 287 din 11 decembrie 1995, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
Examinand incheierea de sesizare, decizia atacata, motivele de recurs, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public sustinute in sedinta publica din 24 octombrie 1995, precum si dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:

Curtea constata ca motivele de recurs privind legalitatea termenelor de scutire de plata a impozitului pe profit pentru agentii economici romani in comparatie cu cei straini, “modul de stabilire a ponderii valorice, pentru incadrarea in termenele de scutire, in cazul in care obiectul de activitate este diversificat”, aplicarea legislatiei sub imperiul careia s-a nascut litigiul si care, in opinia recurentului, a creat confuzii si inadvertente, nu reprezinta, in substanta lor, obiectii de neconstitutionalitate si, ca atare, nu pot forma obiectul controlului de constitutionalitate, ci sunt probleme de competenta instantei judecatoresti, investita cu solutionarea litigiului. Rezulta ca, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, competenta Curtii priveste numai motivele de recurs referitoare, pe de o parte, la constitutionalitatea prevederilor art. 3 si ale art. 5 din Legea nr. 12/1991, iar pe de alta parte, constitutionalitatea abrogarii printr-o ordonanta a unei legi si data de la care ordonanta isi produce efectele.

Cat priveste motivul de recurs referitor la prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1991, se constata ca prin Decizia nr. 52/1995, care face obiectul acestui recurs, s-a retinut ca, intrucat Legea nr. 12/1991 a fost abrogata in intregime, Curtea nu se poate pronunta asupra unei exceptii avand ca obiect o norma legala abrogata. Aceasta solutie este in concordanta cu practica jurisdictionala a Curtii, potrivit careia conflictul de constitutionalitate nu poate exista intre o norma constitutionala in vigoare si o norma abrogata. Asa fiind, solutia primei instante, in ce priveste prevederile art. 3 din Legea nr. 12/1991, este temeinica si legala. Intr-adevar, art. 41 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 abroga pe data intrarii ei in vigoare, intre alte acte normative, si Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit.

Referitor la art. 5 din Legea nr. 12/1991, Curtea constata ca Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 dupa ce, prin art. 41, abroga Legea nr. 12/1991, prin art. 31 admite totusi ultraactivitatea unora dintre prevederile legii abrogate. Cu alte cuvinte, prin examinarea dispozitiilor art. 41 din ordonanta ar rezulta ca abrogarea priveste Legea nr. 12/1991 in totalitate, fara nici o exceptie; totusi, art. 31 din ordonanta prevede ca “scutirile de impozit prevazute la art. 5 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit si art. 14 din Legea nr. 35/1991 privind regimul investitiilor straine, cu modificarile ulterioare, vor ramane valabile numai in cazul persoanelor juridice care s-au inregistrat la Registrul comertului inainte de 1 ianuarie 1995 si pentru care perioada de scutire nu a expirat. Scutirea opereaza pana la expirarea perioadei legale, cu conditia de a activa si a realiza in continuare venituri, inca o perioada egala cu perioada de scutire. In caz contrar, impozitul pe profit se recalculeaza, inclusiv pentru perioada de scutire, potrivit reglementarilor existente la data acordarii facilitatilor”.

Prin decizia atacata s-a considerat ca art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 “nu preia reglementarea anterioara, ci a instituit o norma de drept diferita, avand ca scop de a mentine, in anumite limite, facilitatile acordate prin art. 5 din legea abrogata”, asa incat “trimiterea la art. 5 din Legea nr. 12/1991 este un simplu procedeu de tehnica legislativa, ce nu poate avea semnificatia ca acest articol a supravietuit abrogarii sale”.

Curtea constata ca solutia instantei de fond este criticabila, considerentele acesteia, pe care se sprijina dispozitivul, cuprinzand cateva contradictii in termeni: trimiterea - ca procedeu de tehnica legislativa - nu se poate face la o norma inexistenta, abrogata; chiar daca s-a instituit “o norma de drept diferita”, nu mai putin art. 31 din ordonanta trimite totusi la art. 5 din Legea nr. 12/1991, cat priveste facilitatile acordate la plata impozitului pe profit, o trimitere partiala, dar totusi trimitere. Nu se poate sustine nici ca trimiterea priveste numai categoria economico-financiara a facilitatilor din cuprinsul art. 5 din Legea nr. 12/1991, care, efectiv, ar fi fost abrogat odata cu legea din care el face parte, caci astfel, ar ramane fara explicatie persistenta facilitatilor legale, stabilite prin lege, in conditiile abrogarii totale a respectivei legi. Daca art. 5 din Legea nr. 12/1991 nu a supravietuit abrogarii sale, atunci constituirea ca reper a acestui articol in noua reglementare ar fi un nonsens.

Intr-o stricta logica juridica, prin coroborarea art. 41 din ordonanta cu art. 31 din acelasi act normativ, rezulta ca art. 41 a abrogat Legea nr. 12/1991, cu exceptia totusi a celor prevazute la art. 5 din aceasta lege.In sensul celor aratate, urmeaza ca motivul de recurs privitor la art. 5 din Legea nr. 12/1991 sa fie admis. Asa fiind, admitand recursul, Curtea, in temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, urmeaza sa se pronunte, in fond, asupra constitutionalitatii art. 5 din Legea nr. 12/1991. Prin art. 5 din Legea nr. 12/1991, unitatilor platitoare de impozit li s-au acordat unele facilitati, constand in scutirea de impozitul pe profit.

S-a sustinut de catre autorul exceptiei de neconstitutionalitate si, in continuare, de catre recurent ca art. 5 din Legea nr. 12/1991 este neconstitutional, intrucat scutirile de impozit pe care le instituie se aplica de la data infiintarii unitatii platitoare de impozit, pe cand art. 14 din Legea nr. 35/1991 prevede ca perioada de scutire de impozit pe profit pentru investitiile straine se calculeaza de la data inceperii activitatii, rezultand astfel un tratament diferentiat intre agentii economici romani si cei straini. Or asa cum a opinat si instanta in incheierea prin care a fost sesizata Curtea, astfel s-ar contraveni prevederilor art. 16 alin. (1) din Constitutie.

Curtea constata ca, pe fond, exceptia de neconstitutionalitate nu este intemeiata. Art. 16 alin. (1) din Constitutie proclama si garanteaza egalitatea in drepturi a cetatenilor, deci a persoanelor fizice, care apartin statului roman, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. Textul art. 16 alin. (1) ar fi aplicabil, in cazul persoanelor colective fata de care s-a promovat un tratament juridic diferentiat, numai daca astfel regimul juridic diferit s-ar rasfrange asupra cetatenilor, implicand inegalitatea lor in fata legii si a autoritatilor publice. In acest sens, in practica instantei de justitie constitutionala s-a decis, in mod constant, ca principiul egalitatii in fata legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situatii care, in functie de scopul urmarit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotriva, presupune solutii diferite pentru situatii diferite.

Regimul juridic al impozitelor este inevitabil diferit, el implicand si o strategie economico-financiara. Uniformitatea reglementarilor in acest domeniu ar avea drept consecinta desfiintarea tuturor criteriilor de impozitare si a scopului urmarit de legiuitor prin parghiile financiare. Consideratii de principiu, in acest sens, asupra carora nu sunt motive sa se revina, au fost cuprinse si in Decizia Curtii Constitutionale nr. 74/1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.

Pentru rezolvarea adecvata a problemei in discutie, urmeaza ca instanta de judecata investita cu solutionarea cauzei, procedand la interpretarea reglementarilor in materie, sa precizeze sensul si continutul reglementarii cu privire la impozitul pe profit, stabilind, intre altele, subiectul platilor al impozitului pe profit, sensul conceptului de investitie straina si delimitarea acesteia de investitorul strain, deosebirea dintre profit si dividende si regimul juridic, diferit, aplicabil acestora, probleme ce tin de interpretarea legii in materie.

Cat priveste motivul de recurs referitor la constitutionalitatea abrogarii printr-o ordonanta a unei legi si data de la care ordonanta isi produce efectele, Curtea constata ca si acesta este neintemeiat. Art. 114 din Constitutie, reglementand delegarea legislativa, instituie astfel o procedura exceptionala de substituire a Guvernului in prerogativele legislative ale Parlamentului. Delegarea legislativa conduce la concluzia ca Guvernul, abilitat sa exercite pe timp limitat, in conditiile art. 114 din Constitutie, atributii de legiferare, poate ca, manifestandu-se in domeniul legislativ, sa reglementeze primar, sa modifice sau sa abroge reglementarea existenta. La aceeasi concluzie se poate ajunge si prin interpretarea art. 114 alin. (1) din Constitutie: “Parlamentul poate adopta o lege speciala de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonante, in domenii care nu fac obiectul legilor organice”. Rezulta deci ca Guvernul poate emite ordonante, adica poate reglementa numai in domenii care fac obiectul legilor ordinare. Asadar, ordonanta poate privi un domeniu susceptibil de legiferare sau un domeniu legiferat, in acest din urma caz Guvernul putand modifica sau abroga reglementari legislative existente la data delegarii legislative.

Sustinerea recurentului ca ordonanta “devine obligatorie numai daca a fost aprobata prin lege ulterioara” nu poate fi primita, fiind rezultatul confuziei dintre efectele ordonantei si forta ei juridica. Ordonanta intra in vigoare, deci isi produce efectele, de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei sau de la o data prevazuta expres in ordonanta, dar ulterioara momentului publicarii. Daca, potrivit legii de abilitare, in conditiile art. 114 alin. (3) din Constitutie, ordonanta se supune aprobarii Parlamentului, in caz de aprobare, ea dobandeste forta juridica a legii. Efectele ordonantei se produc insa si pe perioada anterioara legii de aprobare a ei. Numai nerespectarea termenului stabilit pentru supunerea ordonantei aprobarii Parlamentului atrage - cum precizeaza art. 114 alin. (3) fraza finala - “incetarea efectelor ordonantei”.

64. Accesul liber la justitie nu presupune insa gratuitatea acesteia.

Prin Decizia nr. 97 din 24 octombrie 1995, publicata in M.Of. nr. 8 din 17 ianuarie 1996, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Examinand exceptia invocata, Decizia Curtii Constitutionale nr. 41 din 12 aprilie 1995, motivele de recurs, punctele de vedere ale Senatului si Guvernului, intampinarea formulata de Ministerul Finantelor, raportul intocmit de judecatorul-raportor si concluziile procurorului, precum si dispozitiile legale atacate, raportate la prevederile constitutionale, retine:
In fata instantei judecatoresti, astfel cum rezulta din incheierea acesteia, s-a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 din Legea nr. 12/1991, care prevedeau obligativitatea platii unei taxe de timbru de 2% din suma contestata, in cadrul procedurii prealabile administrativ-jurisdictionale.

Curtea Constitutionala, prin decizia care face obiectul recursului, s-a pronuntat cu privire la constitutionalitatea dispozitiilor art. 29 alin. (9) din Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, prin care, in locul vechii
reglementari, cuprinsa in Legea nr. 12/1991, s-au introdus dispozitii similare.

In motivarea deciziei s-a retinut ca, desi art. 20 din Legea nr. 12/1991 a fost abrogat prin Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, art. 29 alin. (9) din aceasta ordonanta a preluat dispozitiile art. 20 din Legea nr. 12/1991, cu privire la plata taxelor de timbru ce trebuie platite de persoanele interesate pentru cererile de revizuire a impozitului pe profit, cat si pentru contestatiile ce privesc modul de rezolvare a cererilor de revizuire, asa incat Curtea Constitutionala este competenta sa se pronunte asupra constitutionalitatii acestora.
Pe fond, s-a retinut ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdictionale nu este contrara principiului prevazut de art. 21 din Constitutie privind liberul acces la justitie, cat timp decizia organului administrativ-jurisdictional poate fi atacata in fata unei instante judecatoresti. Accesul liber la justitie nu presupune insa gratuitatea acesteia. Justitia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale carui venituri contribuie toti cetatenii. Este echitabil ca o parte din cheltuieli sa fie suportata de cei care recurg la acest serviciu si aceasta se realizeaza prin plata taxelor de timbru. (Au fost astfel reiterate considerente ale Deciziei nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii Constitutionale si ale Deciziei nr. 7 din
2 martie 1993, ramasa definitiva, prima publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, iar cea de-a doua in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993).

In raport cu aceste elemente, examinand motivele de recurs, rezulta ca unele dintre ele au caracterul unor exceptii de neconstitutionalitate care sunt invocate pentru prima data in recurs. Este cazul exceptiilor privind: procedura administrativ-jurisdictionala prealabila, prin care s-ar incalca principiul independentei si cel al contradictorialitatii, derivat din dreptul la aparare; imposibilitatea stabilirii unei taxe pentru exercitarea dreptului de petitionare - in opinia recurentului cererea de revizuire reglementata prin Ordonanta Guvernului nr. 70/1994 fiind o expresie a dreptului de petitionare; afectarea proprietatii particulare ca urmare a regimului fiscal.

Curtea Constitutionala nu se poate pronunta asupra acestor posibile exceptii de neconstitutionalitate, intrucat ele au fost pentru prima data invocate, in fata acesteia, in recurs. Acest impediment se sprijina pe urmatoarele considerente:
a) potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala “hotaraste asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea legilor si a ordonantelor”. Rezulta, pe cale de interpretare, ca ea nu hotaraste asupra exceptiilor de neconstitutionalitate ridicate direct in fata ei;
b) solutia contrara nu este admisibila si pentru ca astfel s-ar incalca prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, in sensul carora, in fata instantei judecatoresti, partile trebuie sa dezbata in contradictoriu exceptia de neconstitutionalitate, lor trebuie sa li se asigure posibilitatea de a depune dovezi, instanta insasi trebuie sa-si exprime opinia asupra exceptiei si ea este aceea care, prin incheiere, sesizeaza Curtea Constitutionala.
Daca aceste reguli privesc judecata in fond in fata Curtii Constitutionale, cu atat mai mult ele privesc judecata in recurs. Cu alte cuvinte, ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata in fond, nu poate deveni admisibil numai ca urmare a exercitarii caii de atac a recursului;
c) Curtea Constitutionala hotaraste asupra exceptiei de neconstitutionalitate nu numai pe baza sesizarii ei prin incheierea instantei judecatoresti, dar si in limitele acestei sesizari. Orice demers al Curtii Constitutionale dincolo de limitele sesizarii ar avea drept consecinta ignorarea prevederilor constitutionale si ale legii organice a Curtii privind imposibilitatea sesizarii ei din oficiu.
Aceasta imposibilitate - exceptand initiativele de revizuire a Constitutiei - priveste orice judecata in contencios constitutional, indiferent de faza acesteia, in fond sau in recurs. In acelasi sens pot fi invocate si prevederile art. 130 alineatul ultim din Codul de procedura civila, care precizeaza imperativ ca judecatorii hotarasc “numai asupra celor ce formeaza obiectul pricinii supuse judecatii”. Aceste prevederi sunt aplicabile si judecatorului constitutional, pe temeiul art. 16 din Legea nr. 47/1992;
d) potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Plenul Curtii Constitutionale se pronunta nu numai asupra prevederilor mentionate in sesizare, ci si asupra celor de care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate. Caracterul de exceptie al acestei prevederi nu permite extrapolarea ei, exceptiile fiind de stricta interpretare;
e) daca s-ar admite ridicarea unei exceptii de neconstitutionalitate pentru prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala, s-ar bulversa ratiunile instituirii celor doua grade de jurisdictie, cu toate consecintele negative ce ar decurge de aici pentru instanta de fond si pentru parti;
f) admiterea posibilitatii de a invoca exceptia de neconstitutionalitate pentru prima data in recursul declarat la Curtea Constitutionala ar inlesni exercitarea abuziva a caii de atac de catre cel care, nesocotind legea, ar pune instanta si partea adversa in situatia de a se pronunta in legatura cu noi probleme litigioase;
g) exceptia de neconstitutionalitate este o exceptie de ordine publica si, ca atare, ea poate fi ridicata in orice stare a pricinii. Este insa vorba de pricina aflata in fata instantei judecatoresti si de fazele si etapele procesului desfasurat in cadrul justitiei de drept comun, nu al celei constitutionale;
h) potrivit art. 306 alin. (2) din Codul de procedura civila, “motivele de ordine publica pot fi invocate si din oficiu de catre instanta de recurs”. Aceste prevederi sunt aplicabile si instantei de recurs din contenciosul constitutional. Ele n-ar putea insa justifica instantei de recurs invocarea unor noi exceptii de neconstitutionalitate sau rezolvarea si a unor exceptii care n-au facut obiectul judecatii la instanta de fond. Motivele de ordine publica, la care se refera art. 306 alin. (2) din Codul de procedura civila, privesc cazurile de nulitate absoluta a hotararii atacate, altele decat cele aratate de recurenti.

Fata de considerentele aratate, raman spre solutionare instantei de recurs doua dintre motivele formulate de recurent: pronuntarea deciziei in fond de catre Curtea Constitutionala cu nerespectarea prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, privind citarea partilor; impedimentul la liberul acces la justitie creat -
in opinia recurentului - prin instituirea unei taxe de timbru in procedura prealabila administrativ-jurisdictionala.

Ambele motive sunt insa neintemeiate.
Primul motiv de recurs este consecinta erorii recurentului. Astfel cum rezulta din dispozitivul deciziei atacate, exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa ca vadit nefondata. Or in sensul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, atunci cand se considera ca exceptia este vadit nefondata, aceasta se respinge cu unanimitatea de voturi a membrilor completului de judecata, fara citarea partilor.
 Cel de-al doilea motiv de recurs este neintemeiat, intrucat, asa cum constant s-a decis de catre Curtea Constitutionala, accesul liber la justitie nu presupune gratuitatea acesteia. (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Plenului Curtii Constitutionale, Decizia nr. 39 din 7 iulie 1993, aceasta din urma publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993).
Art. 21 din Constitutie, prin care se garanteaza accesul liber la justitie, nu instituie nici o interdictie cu privire la taxele in justitie. (In acest sens s-a pronuntat deja Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 179 din 27 iulie 1993.) Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, in parte, a cheltuielilor pe care le implica serviciul public al justitiei. Este insa de observat ca, chiar in Ordonanta Guvernului nr. 70/1994, la art. 29 alin. (9), se precizeaza ca “in situatia admiterii integrale sau partiale a cererii de revizuire sau a contestatiei, taxa de timbru se reduce proportional cu reducerea sumei contestate”.
Daca cererea de revizuire sau contestatia ar fi respinsa integral, iar titularul acesteia, in baza art. 21 din Constitutie, s-ar adresa instantei si aceasta ar admite actiunea in contencios administrativ, prin aplicarea
art. 274 alin. (1) din Codul de procedura civila s-ar ajunge, de asemenea, la rezultatul recuperarii cheltuielilor de judecata, in care se include si taxa de timbru platita anticipat. Prin referire la art. 306 alin. (2) din Codul de procedura civila, instanta de recurs nu a retinut vreun motiv de ordine publica pe care sa-l invoce din oficiu cu privire la decizia care face obiectul recursului.

65. Instituirea de catre legiuitor a unor reguli speciale de procedura si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, cu asigurarea posibilitatii de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, nu contravine principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii.

Prin Decizia nr. 85 din 3 octombrie 1995, publicata in M.Of. nr. 252 din 3 noiembrie 1995, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Examinand incheierea de sesizare, decizia atacata, motivul de recurs, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile recurentilor si ale reprezentantului Ministerului Public sustinute in sedinta publica din 12 februarie 1995, precum si dispozitiile art. 19 din Legea nr. 12/1991, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, precum si dispozitiile Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, retine:

Prin recurs este criticata Decizia Curtii Constitutionale nr. 133/1994 cu motivarea ca neconstitutionalitatea art. 19 din Legea nr. 12/1991 nu a fost analizata si prin prisma art. 16 alin. (2) din Constitutie, referitor la ega-litatea in drepturi a cetatenilor.

Din Incheierile de sesizare din 30 iunie 1994 si din 10 octombrie 1994, pronuntate in dosarele
nr. 4.796/1994 si nr. 7.249/1994, rezulta ca exceptiile de neconstitutionalitate a art. 19 din Legea nr. 12/1991 se intemeiaza pe incalcarea dispozitiilor constitutionale ale art. 21 - accesul liber la justitie - si ale art. 125 privitor la competenta si procedura de judecata.
Decizia recurata examineaza si solutioneaza exceptiile de neconstitutionalitate prin raportare la aceste prevederi constitutionale.

Cat priveste critica adusa de recurenti articolul 19 din Legea nr. 12/1991, in sensul ca incalca dispozitiile art. 16 din Constitutie privind egalitatea in drepturi, nu este intemeiata, deoarece hotararile organelor de jurisdictie administrative sunt supuse controlului judecatoresc al instantei de contencios administrativ sau al altei instante competente, potrivit legii, iar partilor nu li se poate limita exercitarea acestui drept prin Constitutie.

Instituirea de catre legiuitor a unor reguli speciale de procedura si modalitatile de exercitare a drepturilor procedurale, cu asigurarea posibilitatii de a ajunge in fata instantelor judecatoresti in conditii de egalitate, nu contravine principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii.

Curtea Constitutionala, din oficiu, in conditiile art. 3041 din Codul de procedura civila, a examinat decizia atacata si nu a constatat existenta unor motive pentru casarea Deciziei nr. 133 din 29 noiembrie 1994, atacata cu prezentul recurs.

De altfel, deoarece, ulterior pronuntarii Deciziei nr. 133/1994, Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit a fost abrogata expres prin art. 41 al Ordonantei Guvernului nr. 70 din 29 august 1994 privind impozitul pe profit, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 246 din 31 august 1994, care a intrat in vigoare incepand cu anul fiscal 1995, examinarea sa sub aspectul neconstitutionalitatii nu mai este posibila. In sensul art. 144 lit. c) din Constitutie, pentru a se admite o exceptie de neconstitutionalitate nu este suficient, asa cum s-a statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 15 din 10 martie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 96 din 18 mai 1993, ca o parte sa invoce in apararea sa exceptia, ci trebuie ca norma vizata prin exceptie sa fie in vigoare si contrara Constitutiei.