Copiii cu varste cuprinse intre 6 si 18 ani, care au nevoie de tratamente stomatologice, ar putea primi sprijin financiar de la stat sub forma unui voucher in valoare de 1.500 de lei. Voucherul va acoperi diverse servicii medicale, precum consultatii, investigatii si aplicarea aparatelor ortodontice.
Prevederea apare intr-un proiect de Hotarare publicat in consultare publica de Ministerul Familiei, Tineretului si Egalitatii de Sanse, care urmareste sa ofere un sprijin financiar copiilor cu probleme dentare.
Conform sursei citate, incepand din 2025, pana la 10.000 de copii vor putea beneficia de vouchere digitale in valoare de 1.500 de lei, utilizabile pentru tratamente stomatologice pe teritoriul Romaniei. Programul va acoperi costurile de consultatiilor, investigatiilor, procedurilor si tratamentelor stomatologice, inclusiv aplicarea de aparate ortodontice, in conditiile legii.
Cine poate beneficia de voucherele pentru tratamente stomatologice
Beneficiarii Programului sunt copiii minori cu cetatenie romana, cu varsta cuprinsa intre 6 si 18 ani, copii identificati cu probleme dentare si care au indicatie de la medicul stomatolog/ortodont pentru efectuarea de investigatii, proceduri si tratamente stomatologice, inclusiv aplicarea de aparate ortodontice.
Cel putin unul dintre parintii beneficiarilor trebuie sa fie cetatean roman si sa aiba domiciliul in Romania, iar
veniturile nu trebuie sa depaseasca 8.000 lei net/familie/luna.
In sensul prezentului act normativ, notiunea de „familie” reprezinta parintii/parintele impreuna cu copiii in varsta de pana la 18 ani aflati in intretinerea acestora/ acestuia sau incredintati in vederea adoptiei.
De acest sprijin financiar beneficiaza si copiii incredintati in vederea adoptiei, precum si copiii pentru care a fost instituita tutela, conform prevederilor art. 110 din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, cu modificarile si completarile ulterioare, sau pentru care a fost dispus plasamentul conform prevederilor art. 62 alin. (1) din Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
Cum se calculeaza venitul familiei
Calcularea veniturilor nete/luna/familie se determina avand in vedere veniturile, astfel cum sunt individualizate si definite la art. 4 alin (1) din Ordonanta de urgenta nr. 63/2022 privind unele masuri temporare pentru acordarea de sprijin material categoriilor de persoane aflate in situatii de risc de deprivare materiala si/sau risc de saracie extrema, suportate partial din fonduri externe nerambursabile, precum si unele masuri de distribuire a acestuia.
Prin urmare, la calcularea veniturilor nete/luna/familie sunt luate in calcul urmatoarele venituri:
a) venituri din pensii acordate in sistemul public de pensii;
b) venituri din pensii acordate in sistemele neintegrate sistemului public de pensii;
c) venituri din drepturi acordate in baza legilor cu caracter special, platite de casele teritoriale de pensii si casele de pensii sectoriale;
d) venituri din indemnizatia sociala pentru pensionari acordata in baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizatiei sociale pentru pensionari, aprobata prin Legea nr. 196/2009, cu modificarile si completarile ulterioare;
e) abrogata;
f) abrogata;
g) venituri din activitati independente, definite conform art. 67 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare;
h) venituri din drepturi de proprietate intelectuala, definite conform art. 70 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
i) venituri din salarii si asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
j) venituri din cedarea folosintei bunurilor, definite conform art. 83 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
k) venituri din investitii, definite conform art. 91 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
l) venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, definite conform art. 103 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
m) venituri din premii si jocuri de noroc, definite la art. 108 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare;
n) venituri din alte surse, definite conform art. 114 si 117 din Legea nr. 227/2015, cu modificarile si completarile ulterioare.
Sprijinul financiar consta intr-un voucher digital in valoare de 1.500 lei si se acorda pe baza cererii si a declaratiei pe propria raspundere a parintelui/tutorelui beneficiarului Programului, insotite de documente doveditoare. Declaratia pe propria raspundere trebuie sa certifice faptul ca in cursul anului 2025 nu s-a mai acordat sprijin financiar prin intermediul unui alt program, cu acelasi scop, finantat din fonduri publice.
In nota de fundamentare a proiectului de HG se arata ca, in prezent, multi copii din Romania nu au acces regulat la servicii stomatologice, ceea ce duce la o prevalenta ridicata a problemelor dentare, cum ar fi cariile netratate si alte afectiuni orale. Aceasta este o problema semnificativa, cu atat mai mult in mediile defavorizate, unde accesul la servicii medicale este ingradit.
Printre cauzele care duc la accesul limitat la servicii stomatologice, se regasesc:
- costuri ridicate ale consultatiilor, procedurilor, investigatiilor, tratamentelor stomatologice, precum si a aparatelor ortodontice;
- insuficienta fondurilor alocate de Casa de Asigurari de Sanatate pentru serviciile stomatologie amintite mai sus, ori din cauza listei limitate a procedurilor stomatologice care pot fi decontate, ori din cauza numarului redus de unitati medicale stomatologice care au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate, respectiv din 27.000, doar 3.300 au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate;
- numarul redus, sau chiar lipsa unitatilor medicale stomatologice in zonele rurale sau izolate;
- insuficienta numarului de cabinete scolare stomatologice, avand in vedere ca in Romania, in anul 2022 erau 481 de astfel de cabinete, din care unul singur in zona rurala.
Programul „Un copil, un zambet” vizeaza grupa de varsta 6-18 ani intrucat, aceasta este perioada in care creste independenta in igiena orala si alimentara, iar problemele dentare legate de consumul de dulciuri si bauturi acidulate incep sa apara, preventia devenind necesara. Acesta este momentul in care controalele regulate la dentist, inclusiv monitorizarea si eventualele corectii ortodontice devin utile.
Atentie, acesta este un proiect de Hotarare de Guvern. Ca el sa intre in vigoare trebuie sa fie aprobat de Guvern si publicat in Monitorul Oficial.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.