CEDO - Cauza Dorneanu impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Sectia a III-a
HOTARAREA
din 26 iulie 2007 in Cauza Dorneanu impotriva Romaniei
(Cererea nr. 1818/02) Strasbourg

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.
     
In Cauza Dorneanu impotriva Romaniei,
 

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din:

Doamna E. Fura-Sandstrom, presedinte,
Domnul C. Birsan,
Doamna  A. Gyulumyan,
Domnii E. Myjer, David Thor Bjorgvinsson
Doamnele   I. Ziemele,
      
I. Berro-Lefevre, judecatori,  si domnul S. Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 5 iulie 2007, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
     
PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 1818/02, introdusa impotriva Romaniei de un cetatean al acestui stat, doamna Claudia Dorneanu (reclamanta), care a sesizat Curtea la data de 21 august 2001 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
     
2.  Reclamanta este reprezentata de doamna G. Oprisan, membra a unei asociatii de aparare a drepturilor omului. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna Roxana Rizoiu, apoi de doamna Ruxandra Pasoi, co-agent, de la Ministerul Afacerilor Externe.
 
3. Reclamanta s-a plans in temeiul art. 6 alin. 1 din Conventie si 1 din Protocolul nr. 1, de neexecutarea de catre administratie a unei sentinte definitive care ordona eliberarea unui titlu de proprietate asupra mai multor terenuri.
     
4. La 24 martie 2005, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului roman cererea. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3 al Conventiei, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
     
IN FAPT

I. Circumstantele cauzei

5. Reclamanta s-a nascut in 1992 si locuieste la Bacau.
 
6. In 1991, in baza Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, reclamanta a cerut comisiilor locale si judetene de aplicare a acestei legi (in continuare denumite Ğ comisia locala ğ si Ğ comisia judeteana ğ) reconstituirea dreptului sau de proprietate asupra unui teren de 4,5 hectare, din care o livada de 1,89 hectare, ce a apartinut pana la nationalizare parintilor sai. Cererea sa nu a fost admisa decat in parte.
 
7. In urma contestatiei reclamantei, printr-o sentinta definitiva din 20 martie 1992, Judecatoria Botosani a condamnat comisia judeteana sa reconstituie dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren de 4,5 hectare, situat in perimetrul localitatii Roman. La o data neprecizata in 1992 reclamanta afirma ca a intrat in posesia terenului in conformitate cu sentinta mentionata anterior.
 
8. Printr-un proces-verbal din 22 iunie 1995, pe care reclamanta a refuzat sa-l semneze, autoritatile locale au incercat sa o puna in posesia mai multor terenuri totalizand 4,51 hectare. Refuzul reclamantei s-a bazat pe faptul ca prin acest proces-verbal autoritatile locale doreau sa-i atribuie alte terenuri decat cele pe care le poseda deja.
 
9. La 11 august 1997, comisia judeteana a atribuit mai multor terti un titlu de proprietate asupra unei livezi de 0,7 hectare situata in locul denumit Zamca.
 
10. Printr-o actiune inaintata impotriva comisiilor judeteana si locala si a tertilor mentionati anterior, reclamanta a cerut anularea titlului de proprietate a tertilor, atribuirea unui titlu de proprietate asupra terenurilor pe care pretindea ca le detine in baza sentintei din 20 martie 1992, precum si o noua punere in posesie a acestor terenuri.
 
11. Printr-o sentinta din 29 ianuarie 1999, Judecatoria Botosani, considerand ca tertilor li se atribuise pe nedrept parcela de 0,7 hectare, a anulat titlul contestat. El a condamnat cele doua comisii sa elibereze reclamantei un titlu de proprietate asupra mai multor terenuri situate in locurile denumire: Joian (2,43 hectare), Zamca (1,89 hectare) si Vatra Satului (0,18 hectare). Instanta a ordonat punerea in posesia acestor terenuri a reclamantei, precizand amplasamentul si delimitarea lor.
 
12. Aceasta sentinta a devenit definitiva in urma respingerii, prin doua hotarari din 2 martie 2000 si 23 februarie 2001 ale Tribunalului judetean si ale Curtii de Apel Suceava, a apelului si recursului formulate de comisia locala si de terti.
 
13. La 25 iulie 2001, reclamanta a fost pusa in posesia a 4,5 hectare, din care 2,5 hectare la Joian, 1,89 hectare la Zamca si 0,1 hectare la Vatra Satului. Cu toate acestea, amplasamentul lor nu respecta decat partial dispozitivul sentintei din 29 ianuarie 1999. Reclamanta a semnat un document care indica amplasamentul acestor terenuri, dar in decembrie 2001 l-a contestat, invocand ca fusese indusa in eroare de autoritatile locale. In ianuarie 2002 biroul judetean al cartii funciare a inapoiat procesul-verbal Primariei din Roman pe motiv ca era gresit.
 
14. La 5 noiembrie 2002, dupa ce a studiat mai multe propuneri ale comisiei locale, comisia judeteana a eliberat reclamantei un titlu de proprietate asupra unor terenuri totalizand 4,5 hectare. La 16 decembrie 2002, comisia judeteana a modificat titlul deoarece nu respecta amplasamentele mentionate prin dispozitivul sentintei din 29 ianuarie 1999.
 
15. O noua modificare a intervenit la 19 noiembrie 2003. In aceasta ultima versiune figurau trei parcele avand suprafata totala de 2,44 hectare in locul denumit Joian, doua parcele grupand 1,88 hectare in locul denumit Zamca si doua parcele totalizand 0,18 hectare in locul denumit Vatra-Satului. In privinta terenului situat in acest ultim loc, contrar dispozitivului din 29 ianuarie 1999, care indica faptul ca terenul reclamantei se invecina la est cu terenul unui tert, M.V., in titlul de proprietate terenul atribuit reclamantei se invecina cu o sosea comunala.
 
16. Printr-o actiune civila introdusa la 20 mai 2002 in fata Judecatoriei Botosani, reclamanta a cerut condamnarea la plata unei amenzi a primarului pentru refuzul de a intreprinde demersurile legale pentru ca un titlu de proprietate sa-i fie eliberat asupra terenurilor pe care le detinea in baza sentintei din 29 ianuarie 1999.
 
17. La 20 ianuarie 2003, instanta a condamnat primarul la plata catre stat pana la data executarii sentintei a unei amenzi de 100.000 lei romanesti (echivalentul a circa 3 euro) pe zi de intarziere. Instanta a considerat ca primarul omisese cu buna stinta sa completeze corect procesul-verbal de punere in posesie si sa transmita acest document autoritatilor competente sa elibereze reclamantei titlul de proprietate.
 
18. In urma apelului primarului, aceasta sentinta a fost confirmata printr-o hotarare a Tribunalului judetean Botosani din 31 octombrie 2003.
 
19. Printr-o hotarare din 17 februarie 2005, Curtea de apel Suceava a admis recursul primarului si a respins actiunea reclamantei. Curtea de Apel a retinut ca titlul de proprietate respecta dispozitivul sentintei din 29 ianuarie 1999, cu exceptia delimitarii in partea de est a terenului situat in locul denumit Vatra Satului si unei parcele de 100 m² din terenul situat in locul denumit Zamca. Cu toate acestea, a considerat ca aceste diferente nu erau de natura sa implice raspunderea primarului. In privinta terenului situat la Zamca, Curtea de apel a constatat ca primarul indicase faptul ca diferenta era rezultatul extinderii unei sosele comunale si ca un teren echivalent fusese atribuit reclamantei in schimb. In ceea ce priveste terenul care se afla la Vatra satului, Curtea de apel a considerat, pe baza actelor aflate la dosar si in special a expertizelor prezentate, ca sentinta din 29 ianuarie 1999 delimitase incorect acest teren. Ea a constatat ca in realitate era imposibil sa se repartizeze reclamantei un teren invecinat la est cu terenul lui M.V.
 
20. Intre timp, la 14 iunie 2001, reclamanta a depus o plangere impotriva primarului pentru neexecutarea sentintei din 29 ianuarie 1999. Ordonanta de neincepere a urmaririi pronuntata de parchet in favoarea primarului la 20 septembrie 2001 a fost anulata, in urma contestatiei reclamantei, de Tribunalul judetean Botosani. Printr-o ordonanta din 30 martie 2004 parchetul a pus din nou capat urmaririi. In urma contestatiei reclamantei, printr-o sentinta din 14 ianuarie 2005, Judecatoria Botosani a trimis dosarul la Parchet pentru o ancheta suplimentara. Parchetul a inaintat apel impotriva acestei sentinte. Partile nu au oferit informatii decat la sfarsitul acestei proceduri.
 
21. Reclamanta a inaintat de asemenea o plangere penala si o actiune civila impotriva tertilor carora li s-a atribuit in 1997 titlul de proprietate asupra terenului situat in locul denumit Zamca. Ea i-a acuzat de furt, distrugere si incalcare a dreptului de proprietate. Partile nu au oferit precizari decat la incheierea acestei proceduri.
 
22. Printr-un antecontract din 22 octombrie 2003, reclamanta s-a angajat sa vanda unui tert o parcela de 2,43 hectare din terenul situat in locul denumit Joian. La 16 februaie 2007 tertul cumparator a incheiat cu un alt tert un contract de luare in arenda pentru 49 de ani.
 
II. DREPTUL INTERN PERTINENT
 
23. Legea nr. 18/1991 a fondului funciar

Articolul 8

Stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor care se gasesc in patrimoniul cooperativelor agricole de productie se face in conditiile prezentei legi, prin reconstituirea dreptului de proprietate sau constituirea acestui drept.

De prevederile legii beneficiaza membrii cooperatori care au adus pamant in cooperativa agricola de productie sau carora li s-a preluat in orice mod teren de catre aceasta, precum si, mostenitorii acestora (...)

Articolul 11

“(1) In scopul stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia, (...), in fiecare comuna, oras sau municipiu, se constituie o comisie condusa de primar.
(2) Comisiile locale vor functiona sub indrumarea unei comisii judetene, numita prin decizia prefecturii si condusa de prefect.
  
(3) Comisia judeteana este competenta sa solutioneze contestatiile si sa valideze sau sa invalideze masurile stabilite de comisiile locale.
  
(5) Impotriva hotararii comisiei judetene, cel nemultumit poate face plangere la instanta (...) in termen de 30 de zile de la data la care a luat cunostinta de solutia data de comisia judeteana (...).

(8) Controlul judecatoresc se limiteaza exclusiv la aplicarea corecta a dispozitiilor imperative din prezenta lege cu privire la dreptul de a obtine titlul de proprietate, la intinderea suprafetei de teren ce se cuvine si, daca este cazul, la exactitatea reducerii acestei suprafete, potrivit legii.
  
(10) Hotararea judecatoriei este definitiva. In baza hotararii judecatoresti, comisia judeteana care a emis titlul il va modifica, inlocui sau desfiinta, dupa caz.”
          
IN DREPT
 
24. Reclamanta se plange de neexecutarea sentintei definitive din 29 ianuarie 1999. Ea invoca articolele 6 alin. 1 din Conventie si 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevad urmatoarele in partile lor pertinente:
Articolul 6 alin. 1
     
"Orice persoana are dreptul la judecarea echitabila a cauzei sale (...) de catre o instanta independenta si impartiala (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)"
Articolul 1 din Protocolul nr. 1
     
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
     
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
25. Curtea constata ca plangerea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 alin. 1 din Conventie
 
26. In opinia Guvernului, autoritatile administrative nu sunt raspunzatoare nici de neexecutarea si nici de intarzierea in executarea sentintei din 29 ianuarie 1999. Din contra, el mentioneaza ca la data de 5 noiembrie 2002 reclamantei i s-a eliberat un titlu de proprietate pentru terenurile totalizand 4,5 hectare si ca acest titlu a fost modificat de doua ori pentru a-l face sa corespunda pe cat posibil dispozitivului sentintei mentionate anterior.
 
27. In privinta amplasamentului terenurilor, Guvernul admite ca unele parcele nu respectau in totalitate amplasamentul stabilit prin sentinta din 29 ianuarie 1999.
 
28. Cu toate acestea, el considera ca neexecutarea ad literam a acestei sentinte nu poate fi atribuita autoritatilor, ci reiese dintr-o imposibilitate obiectiva de executie, si anume greselile Judecatoriei privind amplasamentul terenurilor. In ceea ce priveste terenul situat la Zamca, Guvernul expune faptul ca, conform informatiilor oferite de cartea funciara, acesta nu masura decat 1,88 hectare si ca, prin urmare, reclamanta a primit in compensatie un alt teren de 100 m² pe un alt amplasament, dar avand o valoare echivalenta. In privinta terenului situat la Vatra satului, Guvernul indica faptul ca era imposibil sa respecte delimitarea laturii este din moment ce terenul  lui M.V. se afla intr- alta parte a satului.
 
29. Guvernul a concluzionat ca autoritatile interne au depus toate eforturile pentru a executa cat mai bine posibil sentinta din 29 ianuarie 1999 si ca in orice caz au oferit o justificare valabila pentru nexecutarea sa ad literam.
 
30. Reclamanta neaga teza Guvernului. Ea contesta exactitatea titlului de proprietate ce i-a fost eliberat la 5 noiembrie 2002, invocand ca terenurile situate la Zamca si Joian sunt in realitate mult mai mici. In fine, ea sustine ca terenul situat la Vatra satului, precum si o parcela de 600 m² situata la Joian, nu exista.
 
31. In orice caz, ea spune ca continua sa se afle in posesia terenurilor, asa cum au fost identificate prin sentinta din 29 ianuarie 1999, dar ca primarul se opune acordarii unui titlu de proprietate in conformitate cu aceasta sentinta.
 
32. Curtea aminteste ca, conform jurisprudentei constante, executarea unei sentinte sau unei hotarari, indiferent care ar fi instanta care a pronuntat-o, trebuie sa fie considerata ca facand parte integranta din Ğ proces ğ in sensul articolulul 6 din Conventie. Dreptul de a apela la o instanta ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare judecatoreasca definitiva si obligatorie sa fie ineficienta in detrimentul unei parti (Imobiliara Saffi impotriva Italiei [GC], nr. 22774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V).
 
33. Curtea admite, la fel ca Guvernul, ca dreptul de acces la instanta nu poate obliga un stat sa dispuna executarea fiecarei sentinte cu caracter civil, indiferent care ar fi acesta si indiferent care ar fi imprejurarile (Sanglier impotriva Frantei, nr. 50342/99, paragraful 39, 27 mai 2003). Cu toate acestea, ea constata ca daca administratia refuza sau omite sa se supuna sau intarzie sa o faca, garantiile articolului 6 de care a beneficiat justitiabilul in timpul fazei judiciare a procedurii isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, Colectie de hotarari si decizii 1997-II, pag. 508, paragraful 41).
 
34. Curtea reitereaza de asemenea principiile fundamentale ce se degaja din jurisprudenta sa referitoare la interpretarea si aplicarea dreptului intern, si anume ca nu este de datoria sa sa cunoasca erorile de fapt si de drept pretins comise de o instanta interna, doar daca si in masura in care ar fi putut sa aduca atingere drepturilor si libertatilor protejate de Conventie. Rolul Curtii se limiteaza la a verifica compatibilitatea cu Conventia a efectelor unei asemenea interpretari (Printul Hans Adam II de Liechtenstein impotriva Germaniei, [GC], nr. 42527/98, paragraful 50, CEDO 2001-VIII ; Streletz, Kesslet si Krenz impotriva Germaniei [GC], nr. 34044/96, 35532/97, 44801/98, paragraful 49, CEDO 2001-II).
 
35. Curtea remarca faptul ca in cazul in speta nu se contesta faptul ca sentinta din 29 ianuarie 1999 de condamnare a autoritatilor locale la acordarea catre reclamanta a unui titlu de proprietate asupra mai multor terenuri al caror amplasament a fost precizat in dispozitiv nu a fost nici executata ca atare nici anulata sau modificata ulterior. Prin urmare, Curtea considera ca reclamanta a suferit o restrangere a dreptului sau la executarea unei hotarari judecatoresti. Pentru a sti daca aceasta restrangere este compatibila cu articolul 6 din Conventie, trebuie analizate motivele care au obligat autoritatile sa nu respecte in intregime respectiva hotarare judecatoreasca.
 
36. In aceasta privinta, Curtea constata ca in urma modificarii la 19 noiembrie 2003 a titlului de proprietate redactat la 5 noiembrie 2002 pe numele reclamantei, delimitarea terenurilor care ii fusesera atribuite respecta amplasamentele indicate in dispozitivul sentintei din 29 ianuarie 1999, cu exceptia unei parcele de 100 m² situata la Zamca si delimitarii pe latura estica a terenului situat in Vatra satului.
 
37. Curtea constata apoi ca, fiind sesizata cu actiunea indreptata impotriva primariei Roman, Curtea de Apel din Suceava, bazandu-se pe actele aflate la dosar precum si pe examinarea expertizelor efectuate in cursul litigiilor dintre reclamanta si autoritatile locale si tertii, a confirmat explicatiile primarului pentru a justifica abaterea de la executarea acestei sentinte fata de termenii dispozitivului sau.
 
38. Tinand cont de faptul ca autoritatile nationale si in special curtile si tribunalele au sarcina in primul rand de a aprecia faptele unei cauze, Curtea nu considera necesar sa se indeparteze de la concluziile hotararii din 17 februarie 2005 a Curtii de apel din Suceava. Din aceleasi motive, Curtea nu considera de asemenea necesar sa se pronunte asupra afirmatiei reclamantei conform careia ea continua sa se afle in posesia terenurilor, asa cum sunt identificate prin sentinta din 29 ianuarie 1999, aceasta invocare facand obiectul examinarii instantelor interne.
 
39. In plus, Curtea constata ca justificarile pentru neexecutarea ad literam a sentintei din 29 ianuarie 1999 au fost prezentate reclamantei in cursul litigiului impotriva primarului, in cadrul unei procedurii in contradictoriu care i-a permis sa-si sustina cauza in conditii care nu au dezavantajat-o in raport cu partea adversa (a se vedea, a contrario, Sabin Popescu impotriva Romaniei, nr. 48102/99, paragraful 76, 2 martie 2004).
 
40. In consecinta, Curtea considera ca dupa ultima modificare a titlului de proprietate, la 19 noiembrie 2003, autoritatea administrativa competenta s-a conformat obligatiei ce i-a fost impusa prin sentinta mentionata anterior.
 
41. Cu toate acestea, Curtea aminteste ca a considerat deja ca omisiunea autoritatilor de a executa intr-un termen rezonabil o hotarare definitiva poate antrena o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie, mai ales cand obligatia de a dispune executarea deciziei respective revine unei autoritati administrative (a se vedea Acatrinei impotriva Romaniei, nr. 7114/02, paragraful 40, 26 octombrie 2006).
 
42. In cazul in speta, Curtea constata ca ultima modificare a titlului de proprietate al reclamantei dateaza din 19 noiembrie 2003, in conditiile in care sentinta din 29 ianuarie 1999 a devenit definitiva la 23 februarie 2001. Curtea considera ca aceasta intarziere este datorata autoritatilor locale si nu reclamantei.
 
43. In aceasta privinta, Curtea constata ca a trebuit sa astepte peste doi ani pentru ca autoritatile competente sa elaboreze diferitele propuneri de restituire si sa elibereze trei versiuni ale aceluiasi titlu de proprietate, in conditiile in care, pe baza explicatiilor oferite Curtii de apel din Suceava de catre autoritatile locale, cauza nu prezenta o complexitate deosebita.
 
44. Chiar daca Curtea nu se afla in situatia de a analiza calitatea activitatii desfasurate de autoritatile interne, ea releva ca greselile, cum ar fi de exemplu punerea in posesie incorecta din 25 iulie 2001, precum si inmultirea dispozitiilor de restituire si a modificarilor titlului de proprietate, demonstreaza o anumita slabiciune a sistemului pus la punct pentru reconstituirea dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Wierciszewska impotriva Poloniei, nr. 41431/98, paragraful 46, 25 noiembrie 2003 si Acatrinei citata anterior, paragraful 41).
 
45. Aceste elemente sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca statul, prin intermediul organelor specializate, nu a depus toate eforturile necesare pentru a executa cu rapiditate hotararea judecatoreasca favorabila reclamantei.
 
46. Prin urmare s-a incalcat art. 6 alin 1 din Conventie.

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
     
47. Guvernul sustine ca reclamanta nu mai poate invoca o atingere adusa dreptului sau la respectarea bunurilor tinand cont de faptul ca a primit un titlu de proprietate pentru terenurile in suprafata totala de 4,5 hectare pe amplasamente care le respecta in linii mari pe cele indicate in sentinta din 29 ianuarie 1999.
 
48. In plus, Guvernul subliniaza ca hotararea din 17 februarie 2005 a Curtii de apel din Suceava a indicat reclamantei imprejurarile obiective care au impiedicat autoritatea competenta sa-i elibereze un titlu de proprietate pe toate terenurile revendicate (a se vedea, a contrario, Sabin Popescu citat anterior, paragraful 76).
 
49. Reclamanta contesta pozitia Guvernului si subliniaza ca repartizarea de alte terenuri decat cele ce fac obiectul sentintei definitive pronuntate in favoarea sa nu ar putea repara incalcarea dreptului sau la respectarea bunurilor sale. Ea invoca faptul ca Judecatoria Botosani a stabilit corect amplasamentul terenurilor litigioase, dar ca autoritatea competenta a refuzat sa-i acorde un titlu de proprietate deoarece primarul si autoritatile locale favorizeaza anumiti terti.
 
50. Curtea noteaza cu usurinta ca sentinta din 29 ianuarie 1999 a creat in beneficiul reclamantei Ğ speranta legitima ğ de a fi efectiv pusa in posesia terenurilor litigioase si de a obtine titlul de proprietate asupra lor (a se vedea, mutatis mutandis, Abaluta impotriva Romaniei, nr. 77195/01, paragraful 55, 15 iunie 2006 si Tacea impotriva Romaniei, nr. 746/02, paragraful 37, 29 septembrie 2005). In aceste conditii, creanta sa este suficient stabilita pentru a constitui o Ğ valoare patrimoniala ğ care implica aplicarea garantiilor articolului 1 din Protocolul nr. 1.
 
51. Curtea aminteste ca sentinta de condamnare a autoritatii competente de a elibera reclamantei titlul de proprietate asupra anumitor terenuri nu a fost executata in termene rezonabile, fapt datorat autoritatilor administrative competente. Reiese ca imposibilitatea pentru reclamanta de a obtine executarea intr-un termen rezonabil a sentintei in cauza reprezinta o ingerinta in dreptul sau la respectarea bunurilor sale, care este prevazuta de prima fraza a primului alineat al articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Acatrinei, citat anterior, paragraful 51).
 
52. Daca este drept ca in prezent reclamanta se afla in posesia unui titlu de proprietate, Curtea considera ca din cauza intarzierii in executare, ea a suferit un prejudiciu ce decurge din faptul ca timp de peste doi ani ea nu a putut beneficia pe deplin de toate atributele dreptului de proprietate (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu citat anterior, paragrafele 80-81).
 
53. In aceasta privinta, Curtea reitereaza constatarea sa facuta cu prilejul examinarii plangerii intemeiate pe articolul 6 alin. 1 din Conventie, si anume ca Guvernul nu a oferit o justificare valabila in aceasta privinta; aceasta era deci arbitrara si implica incalcarea principiului legalitatii. O asemenea concluzie scuteste Curtea de a descoperi daca s-a mentinut un echilibru just intre cerintele interesului general si imperativele apararii drepturilor individuale ale reclamantei (a se vedea, mutatis mutandis, Dragne si altii impotriva Romaniei, nr. 78047/01, paragraful 41, 7 aprilie 2005; Tacea citat anterior, paragraful 39; Georgi impotriva Romaniei, nr. 59318/00, paragraful 71, 24 mai 2006 si Acatrinei, citat anterior, paragraful 53).
 
54. Prin urmare, Curtea considera ca s-a incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1.
     
III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
     
55. In conformitate cu art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila."
 
A. Prejudiciu
 
56. Cu titlu de prejudiciu material, reclamanta solicita, fara a prezenta acte doveditoare, plata a 282.000 euro reprezentand valoarea terenurilor. Ulterior, reclamanta si-a majorat pretentiile cu titlu de prejudiciu material la 514.000 euro din cauza cresterii preturilor pe piata imobiliara.
 
57. Pentru prejudiciul moral ea cere repararea suferintelor si neplacerilor rezultate din presiunea psihica pe care sustine ca a suferit-o tinand cont de toate demersurile pe care le-a avut de intreprins la varsta sa inaintata pentru a obtine restituirea terenurilor sale. Ea indica faptul ca nu a putut estima suma reala a prejudiciului sau moral, pe care o lasa la aprecierea Curtii.
 
58. Guvernul, bazandu-se pe informatiile oferite de Camera notarilor din judetul Suceava, indica faptul ca pretul pe metru patrat pentru diferitele terenuri litigioase variaza intre 0,03 si 0,5 euro, ceea ce scade valoarea de piata a tuturor acestor terenuri la 6.375 euro.
 
In plus, el considera ca o constatare a incalcarii drepturilor invocate de reclamanta ar putea constitui in sine o reparatie multumitoare a prejudiciului moral suferit.
 
59. Curtea releva ca singura baza de retinut pentru acordarea unei satisfactii echitabile consta in executarea tardiva a sentintei din 29 ianuarie 1999.
 
60. In privinta prejudiciului material, Curtea considera ca reclamanta nu mai poate invoca un prejudiciu oarecare in acest capat de cerere, in masura in care a primit titlul de proprietate asupra terenurilor in cauza (a se vedea, mutatis mutandis, Sabin Popescu, citat anterior, paragraful 91).
 
61. Curtea considera totusi ca reclamanta a suferit un prejudiciu moral, in special datorita frustrarii provocate de intarzierea in executarea sentintei pronuntate in favoarea sa si ca acest prejudiciu nu este suficient compensat printr-o constatare a incalcarii.
 
62. In aceste imprejurari, pe baza ansamblului de elemente aflate la dispozitia sa si statuand in echitate, asa cum o cere articolul 41 din Conventie, Curtea acorda  reclamantei 3.000 de euro pentru prejudiciul moral.

B. Costuri si cheltuieli

63. Reclamanta cere, prezentand acte doveditoare, 2031,60 lei noi romanesti (RON), adica echivalentul a 580 euro, pentru costurile si cheltuielile suportate in fata Curtii, in special pentru cheltuielile de copiere, traducere si corespondenta.
In privinta costurilor si cheltuielilor suportate in fata instantelor interne, reclamanta indica faptul ca nu a pastrat decontul si nici actele doveditoare.

64. Guvernul nu se opune ca reclamantei sa-i fie alocata o suma corespunzatoare cu costurile si cheltuielile legate de procedura in fata Curtii, cu conditia sa fie dovedite, necesare si sa aiba legatura cu cauza. Cu toate acestea, el contesta in parte suma ceruta, mentionand ca unele acte doveditoare nu precizeaza faptul ca cheltuielile au fost efectuate in legatura directa cu obiectul anchetei.

65. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea costurilor si cheltuielilor decat in masura in care se stabileste realitatea, necesitatea si caracterul rezonabil al cuantumului lor. In cazul in speta, tinand cont de elementele aflate in posesia sa si pe baza naturii cheltuielilor, Curtea nu pune la indoiala faptul ca acestea au avut o legatura directa cu incalcarile constatate.

66. In aceste conditii, Curtea considera rezonabila suma de 580 euro pentru procedura demarata in fata Curtii si o acorda reclamantei.

C. Majorari de intarziere
     
67. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:
     
1. declara cererea admisibila;
     
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;

3. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
 
4. hotaraste:
     
a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, 3.000 euro (trei mii euro) pentru prejudiciul moral si 580 euro (cinci sute opt zeci euro) pentru costuri si cheltuieli ;

b) ca sumele respective vor fi convertite in moneda statului parat la rata de schimb din ziua platii la care se va adauga orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;
     
c) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, suma va fi majorata cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;

 5. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
     
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 26 iulie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.
Elisabet Fura-Sandstrom,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier

Sursa: CSM.ro