Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Faptul juridic licit: Gestiunea de afaceri


In randurile urmatoare vom prezenta cateva informatii esentiale cu privire la "Faptul juridic licit: Gestiunea de afaceri", conform ghidului Enciclopedia Juridica 2014:

"Exista gestiune de afaceri atunci cand, fara sa fie obligata, o persoana, numita gerant,
gestioneaza in mod voluntar si oportun afacerile altei persoane, numite gerat,
care nu cunoaste existenta gestiunii sau, cunoscand gestiunea, nu este in masura sa
desemneze un mandatar ori sa se ingrijeasca in alt fel de afacerile sale.

Cel care, fara sa stie, lucreaza in interesul altuia nu este tinut de obligatiile ce ii
revin, potrivit legii, gerantului. El este indreptatit la restituire potrivit regulilor aplicabile
imbogatirii fara justa cauza.

Nu exista gestiune de afaceri atunci cand cel care administreaza afacerile unei alte
persoane actioneaza cu intentia de a o gratifica.

Gerantul trebuie sa il instiinteze pe gerat despre gestiunea inceputa de indata ce
acest lucru este posibil.

Situatie. Detinem un imobil, in baza unui contract de inchiriere valabil. La
data incheierii contractului de inchiriere a existat obligatia proprietarului de
a efectua orice reparatie necesara, in vederea folosirii spatiului ca birou de
consultanta.

In cursul lucrarilor de amenajare s-a descoperit ca era necesara inlocuirea
instalatiei electrice, fiind extrem de periculoasa cea existenta. Neputandu-l gasi
pe proprietar, am efectuat noi inlocuirea instalatiei insa nu stim daca va fi de
acord sa ne achite contravaloarea lucrarilor de inlocuire si a materialelor. In
ce temei putem solicita aceste sume?

Solutie: Chiar daca in contract este stipulat contrariul, proprietarul nu a efectuat
reparatia necesara, fie pentru ca nu a cunoscut necesitatea acestei reparatii, fie ca
nu a cunoscut urgenta unei astfel de lucrari.

Cheltuielile facute cu aceasta ocazie pot fi solicitate in baza gestiunii de afaceri
deoarece ati efectuat o lucrare care era in interesul proprietarului. Acesta, conform
art. 1337 Cod civil, nu se poate opune platii deoarece sunt intrunite conditiile legale
pentru restituirea cheltuielilor, in caz contrar aflandu-ne in situatia unei imbogatiri
fara justa cauza. Aceasta cu atat mai mult cu cat initiativa dumneavoastra a dus la
preintampinarea unor pagube mult mai mari.

In cazul in care s-ar constata ca nu au fost necesare sau utile reparatiile facute,
totusi proprietarul este tinut sa restituie contravaloarea acestora in masura in care
ii procura un avantaj, asa cum este precizat in art. 1339 Cod civil. Trebuie insa sa
tinem cont de momentul cand a inceput gestiunea de afaceri, deoarece conform
art. 110 din Legea nr. 71/2011, „dispozitiile art. 1330-1340 din Codul civil nu sunt
aplicabile gestiunii de afaceri incepute inainte de data intrarii in vigoare a acestuia.”.

Sursa: Enciclopedia Juridica 2014




Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 23 Decembrie 2014
Votati articolul "Faptul juridic licit: Gestiunea de afaceri":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016