Concilierea directa prealabila. Nerespectare.Efecte 250 Modele Fise de Post Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
(Sectia comerciala, decizia nr.842 din 28 februarie 2006)
Potrivit art.7201 alin.(1) C.proc.civ.” in procesele si cererile in materie comerciala , evaluabile in bani, inainte de introducerea cererii de chemare in judecata, reclamantul va incerca solutionarea litigiului prin conciliere directa cu cealalta parte”.
Notificarea paratului prin executorul judecatoresc nu indeplineste cerintele prevazute in art.7201 C.proc.civ. , iar nerealizarea procedurii concilierii directe are ca efect respingerea actiunii ca prematur introdusa.
Reclamanta S.C. M.C. SRL a solicitat obligarea paratilor S.C. A. Sucursala Bihor SA, Societatea de Asigurare Z. E., Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din Romania, S.C. C. SA Bucuresti, B. G. si S.C. D. A. T. SRL, in solidar, la plata contravalorii autoturismului marca Daewoo Espero avariat in urma accidentului din 21 ianuarie 2001.
Motivandu-si actiunea, reclamanta a aratat ca a incheiat cu parata S.C. A. Sucursala Bihor contractul de asigurare facultativa CASCO din 27 martie 1998, avand ca obiect asigurarea autoturismului achizitionat in leasing de la S.C. D.A.T. SRL iar societatea de asigurare avea obligatia sa plateasca despagubiri in caz de avariere partiala sau totala.
Ca urmare a accidentului produs la 21 ianuarie 2001, autoturismul a fost distrus in proportie de 90%, din culpa exclusiva a paratului B. G. Acesta poseda asigurarea de raspundere civila internationala de tip carte verde.
Tribunalul Bihor, prin sentinta civila nr.153 din 22 ianuarie 2004, a respins actiunea ca prematur introdusa, aplicand in cauza dispozitiile art.7201 C. proc. civ.
Impotriva acestei sentinte, reclamanta si paratele S.C. C. SA Bucuresti , societatea de asigurare Z. E. au declarat apel.
Reclamanta a criticat hotararea sustinand ca, in mod gresit, s-a admis exceptia prematuritatii actiunii deoarece a depus la dosar dovezi prin care a somat paratii la plata despagubirilor, fiind indeplinita procedura prealabila a concilierii directe.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia nr.23 din 1 martie 2005, a respins ca nefondat apelul reclamantei. Instanta de fond a retinut ca litigiul este supus dispozitiilor art.7201 C. proc. civ., concilierea fiind obligatorie iar somatia executorului judecatoresc nu indeplineste conditiile prevazute in art.7201 C.proc.civ..
Decizia a fost atacata cu recurs de catre reclamanta, in temeiul dispozitiilor art.304 pct.9 C.proc.civ., sustinandu-se ca procedura de conciliere a fost facuta cu respectarea dispozitiilor art.7201 C. proc. civ.
Recursul reclamantei s-a respins ca nefondat.
La 7 ianuarie 2003, s-a trimis prin executorul judecatoresc B. I. o somatie prin care se cer despagubiri, insa aceasta nu indeplinea procedura prealabila de conciliere, prevazuta in art.7201 C. proc. civ.
Reclamanta a incercat sa acopere, dupa pronuntarea sentintei de fond, procedura concilierii directe, depunand o notificare adresata paratului B.G., insa nu rezulta ca acest act a fost expediat si ca-i priveste pe toti paratii, neputand a fi retinuta indeplinirea cerintelor procedurii concilierii directe.
In consecinta, instantele au retinut ca in cauza nu a fost realizata procedura concilierii directe, respingand actiunea ca prematur introdusa.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri