R O M A N I A
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
SECTIA I CIVILĂ
Decizia nr. 998/2012
Dosar nr. 6453/3/2010
Sedinta publica din 16 februarie 2012
Asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea de chemare in judecata inregistrata la data de 4 februarie 2010 la Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila reclamantul H.I. a solicitat in contradictoriu cu parata Primaria Municipiului Bucuresti prin Primarul General ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna obligarea acesteia sa solutioneze obligatiile impuse in sarcina ei prin sentinta civila nr. 1244 din 23 octombrie 2006 a Tribunalului Bucuresti.
Prin sentinta civila nr. 797 din 7 iunie 2010, Tribunalul Bucuresti sectia a V-a civila, a admis cererea reclamantului si a dispus anularea Dispozitiei nr. 12498 din 15 februarie 2010 emisa de Primarul General al Municipiului Bucuresti, obligand parata sa emita o dispozitie motivata prin care sa acorde reclamantului masuri reparatorii prin echivalent pentru bunurile apartinand T.I., inmatriculata la 16 octombrie 1946 la Camera de Comert si Industrie si rechizitionata impreuna cu instalatiile, utilajul industrial si auxiliar, accesoriile, inclusiv materia prima si finita, in mod abuziv, prin Decizia Ministrului Industriilor nr. 3161 din 17 octombrie 1949.
Pentru pronunta aceasta hotarare instanta a retinut in esenta ca reclamantul a fost proprietarul, in calitate de asociat unic, al T.I., intrata in mod abuziv in proprietatea statului, prin Ordinul Ministrului Industriilor nr. 3161 din 17 octombrie 1949 si ca acesta a facut dovada calitatii de persoana indreptatita la acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru aceasta tesatorie in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 10/2001.
Prin apelul declarat impotriva acestei sentinte, parata Primaria Municipiului Bucuresti, a sustinut ca, asa cum rezulta din dispozitiile art. 22 - 23 din Legea nr. 10/2001, sarcina probei revine persoanei care se pretinde a fi indreptatita, iar actele depuse de catre contestator si avute in vedere de comisia pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 la pronuntarea deciziei contestate nu dovedesc dreptul de proprietate al reclamantului.
Municipiul Bucuresti nu are obligatia legala de a stabili o anumita suma ca masura reparatorie, ci doar de a propune acordarea despagubirilor in conditiile legii speciale, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Prin decizia nr. III/ A din 7 februarie 2011 Curtea de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie a respins apelul.
Pentru a pronunta aceasta decizie instanta a retinut ca prin sentinta civila nr. 1244/2006, irevocabila prin decizia civila nr. 8034 din 27 noiembrie 2007, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tribunalul Bucuresti, sectia a V-a civila a statuat asupra obligatiei apelantului parat, care ii incumba, in temeiul dispozitiilor art. 22 - 23 din Legea nr. 10/2001, de a emite o dispozitie motivata de solutionare a notificarii formulate de catre intimatul reclamant din prezenta cauza.
In cadrul acelui litigiu, instantele au lamurit si chestiunea de drept referitoare la depunerea de catre persoana indreptatita a dovezilor relative la dreptul de proprietate.
S-a mai retinut ca apelanta nu a precizat in ce modalitate ar fi trebuit completat probatoriul de catre reclamant pentru ca inscrisurile sa fie suficiente in dovedirea dreptului de proprietate.
Referirea generica la nedepunerea unor dovezi cu privire la dovedirea dreptului de proprietate al reclamantului nu a putut fi avuta in vedere, deoarece, asa cum s-a retinut si prin hotararile anterioare, unitatea detinatoare avea obligatia de a solicita persoanei indreptatite completarea documentatiei pentru a se putea emite dispozitia sau decizia.
Este evident, din examinarea solutiei apelate, ca Tribunalul a avut in vedere dispozitiile Legii nr. 10/2001, astfel cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, dispozitii pe care apelanta parata le-a invocat in motivarea apelului, insa, in acelasi timp demonstreaza ca, nici pana la data promovarii acestuia, nu a emis decizia la care a fost obligata provocand o depasire a duratei rezonabile a procedurii.
Chiar apelanta face referire la competentele care-i revin potrivit cu dispozitiile Legii nr. 247/2005, respectiv acelea de a se limita numai la emiterea unei decizii motivate cu propunerea de acordare a despagubirilor, insa, aceasta propunere, nu exista, asa cum am aratat mai sus, parata prevalandu-se de modalitatea efectiva de acordare a despagubirilor, care, intr-adevar, apartine unei alte autoritati, si omite sa isi execute propria obligatie care ii revine, potrivit cu dispozitiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, inca din data de 27 iulie 2001, data formularii notificarii.
Impotriva acestei decizii paratul a declarat recurs invocand dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
In dezvoltarea criticilor se sustine ca hotararea este data cu aplicarea gresita a legii, deoarece prin dispozitia Primarului general din 15 februarie 2010 a fost respinsa notificarea reclamantului din 18 iulie 2001, caci notificatorul nu a facut dovada in conformitate cu art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ca utilajele si instalatiile exista fizic sau ca au fost casate, distruse sau inlocuite.
Parata a mai aratat ca prin sentinta instantei de fond, mentinuta de hotararea recurata a fost practic obligata a pune in executare sentinta civila nr. 1244/2006, ramasa irevocabila prin decizia civila nr. 8034 din 27 noiembrie 2007 pronuntata de inalta Curte de Casatie si Justitie, sectia civila, desi prin dispozitia primarului notificarea a fost respinsa.
La termenul de judecata din 16 februarie 2012 Inalta Curte a invocat exceptia nulitatii recursului, dat fiind ca sustinerile recurentului din motivarea caii de atac nu pot fi incadrate in cazurile de modificare ori casare prevazute de art. 304 C. proc. civ. si nu exista motive de ordine publica ce pot fi invocate din oficiu de instanta, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ., retinand cauza spre solutionare pe acest aspect.
Fata de exceptia invocata din oficiu Inalta Curte apreciaza ca este intemeiata si o va admite ca atare, pentru urmatoarele considerente:
Conform art. 306 alin. (1) si (3) C. proc. civ., neincadrarea motivelor de recurs in vreunul dintre cazurile prevazute de art. 304 C. proc. civ. conduce la nulitatea recursului.
In cauza, chiar daca recurentul a invocat explicit dispozitiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constata ca sustinerile formulate nu se incadreaza in acest caz si nici nu este posibila incadrarea lor in vreuna dintre celelalte situatii prevazute de art. 304, care atrag modificarea ori casarea deciziei de apel.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. statueaza: „cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii".
Verificand criticile din cererea de recurs, in raport de continutul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constata ca recurentul face o expunere a situatiei de fapt, aspectele invocate neputand fi considerate drept critici incadrabile in dispozitiile articolului enuntat.
Potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ.: „Recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia cazurilor prevazute in alin. (2)" al aceluiasi articol, respectiv cand exista motive de ordine publica ce pot fi invocate din oficiu de instanta de recurs.
In aceste conditii, avand in vedere ca sustinerile recurentului din motivarea caii de atac nu pot fi incadrate in cazurile de modificare ori casare prevazute de art. 304 C. proc. civ. si cum nu exista motive de ordine publica ce pot fi invocate din oficiu de instanta, opereaza sanctiunea nulitatii recursului reglementata de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. si in consecinta Inalta Curte va constata nul recursul, admitand exceptia cu acest obiect invocata din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constata nul recursul declarat de recurentul Municipiul Bucuresti impotriva deciziei nr. III/ A din 7 februarie 2011 a Curtii de Apel Bucuresti, sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.
Irevocabila.
Pronuntata in sedinta publica, astazi 16 februarie 2012.
