Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "10 Modele de contracte – actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2024 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Decret stare de urgenta prelungita. Anexa nr. 1 - masuri aplicabile direct

Presedintele Romaniei a emis marti noul Decret privind prelungirea pentru starea de urgenta. Acesta contine si doua Anexe. Mai jos puteti consulta Anexa nr. 1 integral.

Anexa nr. 1 a Decretului privind prelungirea starii de urgenta contine o serie de masuri care se aplica direct, de aceea e important sa le avem in vedere.

Nu uitati! Decretul privind prelungirea starii de urgenta cu inca 30 de zile este disponibil AICI!

ANEXA nr. 1 - Decret prelungire stare de urgenta

MASURI DE PRIMA URGENTA CU APLICABILITATE DIRECTA

Capitolul I

Domeniul ordine publica

Art. 1. - (1) Pe durata starii de urgenta se interzic organizarea si desfasurarea:
a) mitingurilor, demonstratiilor, procesiunilor sau oricaror altor intruniri, in spatii deschise;
b) oricaror altor intruniri de natura activitatilor culturale, stiintifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, in spatii inchise.

(2) Slujitorii cultelor religioase recunoscute oficial in Romania pot oficia in lacasurile de cult, in spatii publice sau in spatii private:


a) practicile si ritualurile cu caracter public specifice cultului, fara participarea publicului;
b) practicile si ritualurile cu caracter privat specifice cultului, precum botezurile, cununiile sau inmormantarile, cu participarea numarului minim de persoane potrivit normelor canonice si cu respectarea stricta a masurilor de protectie individuala si colectiva pentru prevenirea raspandirii COVID-19.

Art. 2. - Politia Locala se subordoneaza operational Ministerului Afacerilor Interne.

Art. 3. - Serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor se subordoneaza operational unitatilor teritoriale de politie, care stabilesc activitatile de sprijin pe care acestea le executa.

Art. 4. - Serviciile voluntare de pompieri (situatii de urgenta) se subordoneaza operational unitatilor teritoriale pentru situatii de urgenta, care stabilesc responsabilitatile si modul de actiune a acestora.

Art. 5. - Serviciile publice de ambulanta se subordoneaza operational inspectoratelor pentru situatii de urgenta.

Art. 6. - (1) Ministerul Apararii Nationale sprijina, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne pentru asigurarea pazei si protectiei unor obiective/zone, transportul de efective, materiale si tehnica pentru indeplinirea misiunilor specifice, triaj epidemiologic, asistenta medicala si alte misiuni in functie de evolutia situatiei.

(2) Institutiile din cadrul Sistemului national de ordine publica si securitate nationala suplimenteaza, la nevoie, efectivele si tehnica pentru interventie, prevazute in planuri, in functie de evolutia situatiei.

Art. 7. - Personalul militar din Ministerul Apararii Nationale care participa la misiunile de sprijin in domeniul ordinii publice ori pentru asigurarea pazei si protectiei unor obiective/zone este abilitat:
a) sa legitimeze si sa stabileasca identitatea persoanelor, precum si sa verifice motivul deplasarii/circulatiei persoanelor in afara locuintei/ gospodariei;
b) sa interzica, temporar, patrunderea in cladiri, localitati sau zone geografice delimitate si marcate in care sunt dispuse masuri de carantinare sau izolare, intr-un mijloc de transport, ori sa dispuna evacuarea temporara din acestea a oricarei persoane, daca exista un pericol la adresa vietii, sanatatii sau integritatii corporale, a sa ori a altei persoane;
c) sa avertizeze persoanele, prin orice mijloace de comunicare, sa inceteze actiunile prin care sunt afectate masurile de carantinare sau izolare;
d) sa dea semnale, indicatii si dispozitii participantilor la trafic.

Art. 8. - Institutiile din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala pot organiza si derula, pe durata starii de urgenta, proceduri de atribuire in vederea incheierii de acorduri-cadru, pentru acoperirea necesarului de mijloace specifice de protectie si interventie, prin procedura de negociere fara publicare prealabila, conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. f), art. 69 alin. (4) si art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, cu modificarile si completarile ulterioare.

(2) Necesarul de mijloace specifice de protectie/interventie prevazut la alin. (1), inclusiv cantitatile maxime de astfel de mijloace, se aproba prin hotarare a Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.

(3) Perioada acordului-cadru nu poate depasi 3 luni de la data incheierii acestuia. Contractele subsecvente se incheie pe baza acordurilor-cadru, pana la atingerea cantitatilor maxime.

Art. 9. - Institutiile din cadrul sistemului national de aparare, ordine publica si securitate nationala pot angaja fara concurs, la nevoie, pe durata determinata de 6 luni, personal din sursa externa sau cadre care au trecut in rezerva, carora le-au incetat raporturile de serviciu.

Art. 10. - Pentru ca efectivele institutiilor din cadrul Sistemului national de aparare, ordine publica si securitate nationala sa fie mereu la dispozitie in scopul interventiei in cazuri reale generate de pandemia de COVID-19, pe durata starii de urgenta se suspenda exercitiile, simularile, aplicatiile si orice alte activitati care pot interfera cu masurile luate de autoritatile competente destinate prevenirii si combaterii raspandirii infectiilor cu COVID-19, cu exceptia celor cu caracter militar desfasurate in poligoanele de instructie.

CAPITOLUL II

Domeniul stare civila

Art. 11. - Institutiile si autoritatile publice care, in exercitarea competentelor prevazute de legislatia specifica, solicita prezentarea certificatelor de stare civila, in original si/sau fotocopii, sunt obligate sa accepte extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civila transmise in format electronic de catre serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor sau de oficiul de stare civila din cadrul primariilor unitatilor administrativ-teritoriale unde nu functioneaza serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor.

Art. 12. - (1) Pe durata starii de urgenta, documentele primare care stau la baza inregistrarii actelor de nastere si de deces se transmit de emitenti la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor/oficiul de stare civila competent, prin fax sau prin intermediul mijloacelor electronice administrate de autoritati ale statului roman.

(2) In termen de cel mult 90 de zile de la incetarea starii de urgenta, institutiile, autoritatile publice si persoanele fizice sunt obligate sa efectueze demersuri pentru depunerea documentelor prevazute la alin. (1), in original, la serviciul public comunitar local de evidenta a persoanelor/oficiul de stare civila care a inregistrat actul de stare civila.

Art. 13. - Pe durata starii de urgenta, termenul de declarare a decesului este de 3 zile calendaristice de la incetarea din viata a persoanei, iar in situatia decesului intervenit din cauze violente, termenul de 3 zile pentru declararea decesului se calculeaza de la data eliberarii certificatului medical constatator al decesului.

CAPITOLUL III

Domeniul economic

Art. 14. - Guvernul poate adopta masuri economice si sociale pentru sustinerea operatorilor economici si a sectoarelor economice afectate direct sau indirect de criza COVID-19.

Art. 15. - Autoritatile contractante, inclusiv entitatile juridice in care statul este actionar majoritar, au dreptul de a achizitiona direct materiale si echipamente necesare prevenirii si combaterii COVID-19, cu depasirea pragului valoric stabilit de art.7 alin.(5) din Legea nr.98/2016 privind achizitiile publice, in limita fondurilor bugetare repartizate cu aceasta destinatie.

Art. 16. - Ministerul Economiei, Energiei si Mediului de Afaceri elibereaza, la cerere, operatorilor economici a caror activitate este afectata in contextul COVID-19 certificate de situatie de urgenta in baza documentelor justificative.

Art. 17. - Se dispun masuri pentru asigurarea continuitatii in aprovizionare, respectiv extractie, productie, procesare, transport, distributie, furnizare, mentenanta intretinere si reparatii a resurselor si materiilor prime si/sau semiprocesate necesare functionarii corespunzatoare a sistemului energetic national, precum si asigurarea continuitatii functionarii acestuia si a tuturor serviciilor de utilitate publica.

Art. 18. - Se mentine valabilitatea documentelor eliberate de autoritatile publice care expira pe durata starii de urgenta.

Art. 19. - Pe durata starii de urgenta se pot plafona preturile la medicamente si aparatura medicala, la alimentele de stricta necesitate si la serviciile de utilitate publica (energie electrica si termica, gaze, alimentare cu apa, salubritate, carburanti etc.). In situatia in care se constata o scadere a preturilor la energie electrica si gaze naturale, pe pietele regionale, Guvernul va lua masurile necesare astfel incat aceste scaderi sa se reflecte partial sau integral in pretul final de la nivelul consumatorilor.

Art. 20. - In situatia in care anumite programe sau proiecte nu pot fi derulate pe durata starii de urgenta, bunurile consumptibile sau perisabile destinate a fi distribuite/ utilizate in cadrul acestora pot fi redistribuite in cadrul altor programe, proiecte sau in favoarea unor unitati sanitare, de asistenta sociala, de ingrijire si asistenta medico-sociala sau beneficiarilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare.

CAPITOLUL IV

Domeniul fondurilor europene

Art. 21. - Pentru perioada starii de urgenta, autoritatile de management si organismele intermediare emit instructiuni specifice in relatia cu beneficiarii, astfel incat implementarea contractelor de finantare sa se deruleze in acord cu prevederile legale si cu masurile stabilite pentru reducerea riscului raspandirii virusului COVID-19.

Art. 22. - Guvernul stabileste, in termen de cel mult 10 zile de la intrarea in vigoare a prezentului decret, cadrul general si modalitatile de reorganizare, restructurare sau reprogramare a activitatilor care fac obiectul finantarii din fonduri europene.

Art. 23. - Pe durata starii de urgenta, la solicitarea justificata a beneficiarilor, autoritatile de management si organismele intermediare aproba reorganizarea, restructurarea sau reprogramarea activitatilor care fac obiectul finantarii din fonduri europene fara a aduce atingere indicatorilor de rezultat ai proiectelor sau obiectivelor specifice ale acestora, dupa caz, si fara ca prelungirea contractelor de finantare sa depaseasca data de 31 decembrie 2023.

Art. 24. - (1) Pe durata starii de urgenta, autoritatile competente in domeniul eliberarii acordurilor/ avizelor/ certificatelor pentru proiectele cu finantare din fonduri europene au obligatia de a organiza dezbaterile publice prevazute de lege pentru a obtine acordurile/avizele/certificatele in mediul on-line, cu participarea corespunzatoare a tuturor partilor interesate. Procesele-verbale ale consultarilor publice se incheie si se semneaza de catre parti in format electronic si constituie inscrisuri oficiale conform legii.

(2) Pe durata starii de urgenta, autoritatile competente in domeniul eliberarii acordurilor/avizelor/certificatelor pentru proiectele cu finantare din fonduri europene, au obligatia de a organiza depunerea documentatiilor necesare obtinerii acordurilor/ avizelor/certificatelor in format electronic. Aceeasi obligatie revine autoritatilor competente si pentru solicitarea de clarificari sau eliberarea acordurilor/avizelor/ certificatelor. Acordurile/avizele/certificatele eliberate in format electronic prin utilizarea semnaturii electronice sunt considerate inscrisuri autentice in conditiile prevazute de lege.

Capitolul V

Domeniul sanatatii

Art. 25. - In structurile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sanatatii si unitatile subordonate, in unitatile sanitare si in serviciile de asistenta sociala, pentru suplimentarea personalului implicat direct in activitati destinate prevenirii si combaterii pandemiei COVID-19 se poate angaja fara concurs, pe durata determinata de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmacisti, personal de laborator si alte categorii de personal contractual sau functionari publici.

Art. 26. - Actele normative cu valabilitate pana la data de 14 aprilie 2020, care privesc acordarea serviciilor medicale, inclusiv ingrijirilor la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale, tehnologiilor si dispozitivelor asistive, in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate, precum si a celor privind programele nationale de sanatate - preventive si curative isi prelungesc aplicabilitatea pe durata starii de urgenta.

Art. 27. - Pe durata starii de urgenta, din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate (FNUASS) se deconteaza toate serviciile de dializa efectiv realizate, cu incadrarea in numarul de bolnavi prevazut la nivel national.

Art. 28. - Pe durata starii de urgenta, serviciile de ambulanta private efectueaza si alte servicii in afara celor contractate cu casele de asigurari de sanatate, care se suporta din bugetul FNUASS. Casele de asigurari de sanatate deconteaza intreaga activitate a serviciilor de ambulanta private, la nivelul indicatorilor realizati.

Art. 29. - Pentru unitatile sanitare cu paturi care furnizeaza servicii medicale spitalicesti, in regim de spitalizare continua sau de zi, aflate in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, decontarea sumelor contractate din bugetul FNUASS sau bugetul Ministerului Sanatatii se realizeaza la nivelul valorii de contract indiferent de activitatea realizata sau, dupa caz, la nivelul activitatii efectiv realizate in conditiile in care acesta depaseste nivelul contractat, fara a mai fi necesara o regularizare a trimestrului II.

Art. 30. - Consultatiile medicale acordate in asistenta medicala primara si ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii conexe necesare actului medical, realizate pe durata starii de urgenta, pot fi acordate si la distanta utilizand orice mijloace de comunicare.

Art. 31. - In cazul achizitiei de medicamente de catre unitatile sanitare pentru tratarea pacientilor cu COVID-19, preturile medicamentelor pot depasi preturile maximale aprobate de Ministerul Sanatatii.

Art. 32. - Pe durata starii de urgenta, pentru neindeplinirea atributiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din functii, persoanele cu functii de conducere din cadrul Ministerului Sanatatii sau din unitatile cu personalitate juridica aflate in subordinea, sub autoritatea sau in coordonarea Ministerului Sanatatii, precum si din cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale cu atributii in domeniul asistentei si protectiei sociale, indiferent de statutul lor. Nu este necesar ca persoanele desemnate sa exercite temporar aceste functii sa fie functionari publici.

Art. 33. - Pe durata starii de urgenta se pot realiza transferuri intre bugetul Ministerului Sanatatii si bugetul FNUASS, in functie de necesitati.

Art. 34. - Influentele financiare determinate de cresterile salariale pentru personalul medical si nemedical din unitatile sanitare publice si cele care au ca asociat unic unitatile administrativ-teritoriale se suporta din bugetul FNUASS - titlul VI - Transferuri intre unitati ale administratiei publice.

Art. 35. - Pentru materiale si prestari de servicii cu caracter medical acordate pe durata starii de urgenta, sumele angajate si decontate din bugetul FNUASS nu vor fi limitate la cele aprobate pentru trimestrul II al anului 2020.

Art. 36. - (1) Pe durata starii de urgenta se pot introduce reglementari specifice acestei perioade privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, respectiv pentru certificatele de concediu medical de care beneficiaza persoanele asigurate in aceasta perioada, pentru a evita, pe cat posibil, deplasarea persoanelor si contactul direct intre persoane, in vederea prevenirii raspandirii infectiei cu COVID-19.

(2) Decontarea concediilor medicale acordate persoanelor aflate in carantina pentru COVID-19 si pacienti diagnosticati cu infectia COVID-19 va fi realizata cu prioritate prin asigurarea de sume suplimentare in bugetul FNUASS la nivelul necesar.

Art. 37. - (1) Pe durata starii de urgenta, modificarile de structura din cadrul unitatilor sanitare se vor aviza de catre directiile de sanatate publica locale in functie de necesitati.

(2) Pe durata starii de urgenta, modificarile de structura organizatorica in cadrul unitatilor sanitare din reteaua sanitara proprie a institutiilor din sistemul de aparare, ordine publica si securitate nationala se vor stabili de catre directiile de specialitate ale acestora si se aproba conform reglementarilor interne.

Art. 38. - (1) Pe durata starii de urgenta, managementul unitatilor sanitare publice civile poate fi asigurat de catre personal detasat din cadrul institutiilor cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale.

(2) Institutiile cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale pot detasa personal pentru a executa misiuni in interesul Ministerului Sanatatii, la solicitarea acestuia.

Art. 39. - In raport de evolutia contextului epidemiologic si a situatiei operativ sanitare a fiecarui penitenciar - spital din reteaua sanitara a Administratiei Nationale a Penitenciarelor, pe durata starii de urgenta, prin decizie a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor se va putea dispune subordonarea din punct vedere operational, a unor penitenciare - spital sau, dupa caz, structuri ale acestora altor penitenciare - spital in ceea ce priveste realizarea activitatilor de monitorizare, tratament si ingrijire a pacientilor, precum si transferuri de resurse materiale intre penitenciarele - spital.

Art. 40. - (1) Pe durata starii de urgenta, prin ordin al ministrului Sanatatii se stabilesc programele nationale de sanatate, actiunile prioritare si serviciile medicale destinate prevenirii si combaterii COVID-19, precum si activitatile prevazute in programele nationale care se suspenda sau, dupa caz, se limiteaza doar la cele vitale pentru asigurarea starii de sanatate a populatiei afectate de alte patologii decat COVID-19.

(2) Medicamentele, materialele sanitare, dispozitivele medicale, vaccinurile, serurile, reactivii si consumabilele aferente derularii activitatilor din cadrul programelor nationale care se suspenda sau se limiteaza potrivit alin.(1), neutilizate in perioada acestora de valabilitate, se considera pierderi asociate masurilor de prevenire si combatere a infectiei COVID 19 si nu constituie prejudiciu.

Art. 41. - Se autorizeaza prescriptiile de tratamente "off-label" in cazul pacientilor infectati cu virusul SARS-CoV-2, dupa ce aceste tratamente sunt avizate de catre comisia de politica a medicamentului din cadrul unitatii sanitare respective.

Art. 42. - (1) Asigurarea sumelor necesare pentru achizitionarea de catre directiile de sanatate publica de materiale si echipamente de protectie necesare in perioada pandemiei se realizeaza prin alocarea de catre Ministerul Sanatatii, in bugetul directiilor de sanatate publica, a sumelor cu aceasta destinatie, urmand ca achizitia sa se realizeze de catre directiile de sanatate publica prin achizitii directe, in conditiile art.15.

(2) Asigurarea sumelor necesare pentru achizitionarea de catre unitatile sanitare de materiale, echipamente de protectie si medicamente necesare in perioada pandemiei se realizeaza prin alocarea de catre Ministerul Sanatatii in bugetul unitatilor sanitare din subordine a sumelor cu aceasta destinatie, urmand ca achizitia sa se realizeze prin procedura de achizitie directa, in conditiile art.15.

(3) Asigurarea sumelor necesare pentru achizitionarea de catre unitatile sanitare care nu sunt in subordinea Ministerului Sanatatii, de materiale, echipamente de protectie si medicamente necesare in perioada pandemiei se realizeaza prin alocarea de catre ordonatorul principal de credite in bugetul acestor unitati a sumelor cu aceasta destinatie, urmand ca achizitia sa se realizeze prin procedura de achizitie directa, in conditiile art.15.

(4) Ministerele cu sistem de sanatate propriu pot face achizitii directe de produse si servicii, in conditiile art.15 pentru unitatile sanitare proprii, atat din bugetele ministerelor de resort, cat si din cele ale unitatilor sanitare.

(5) Pe durata starii de urgenta pentru asigurarea continuitatii hranirii detinutilor si igienei individuale corespunzatoare, unitatile subordonate Administratiei Nationale a Penitenciarelor pot achizitiona direct, in conditiile art.15, alimente, articole de curatenie si igiena individuala destinate persoanelor private de libertate, cu autorizarea prealabila a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

(6) Pentru prevenirea raspandirii COVID-19 in randul efectivelor de detinuti si a personalului din unitatile sistemului penitenciar, pe durata starii de urgenta, penitenciarele-spital pot achizitiona direct, pentru unitatile arondate, in conditiile art.15, materiale si echipamente necesare prevenirii si combaterii COVID-19, din fondurile incasate in baza contractelor de prestari servicii medicale, cu autorizarea prealabila a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

Art. 43. - Ministerul Apararii Nationale poate constitui formatiuni medicale ROL 2, incadrate cu personal medico-sanitar si auxiliar sanitar si poate efectua transporturi aeriene de aprovizionare cu materiale sanitare, echipamente, medicamente si alimente.

Art. 44. - (1) Pentru asigurarea mijloacelor necesare combaterii raspandirii infectiilor cu COVID-19, unitatile de cercetare-dezvoltare din cadrul Ministerului Apararii Nationale au dreptul de a pune la dispozitia unitatilor si institutiilor din sistemul national de cercetare-dezvoltare, precum si a operatorilor economici, cu titlu gratuit, solutiile tehnice rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare si documentatiile tehnice aflate in administrarea sa.

(2) Bunurile prevazute la alin. (1) se transmit in vederea dezvoltarii tehnologice, fabricarii si comercializarii de produse necesare combaterii infectiilor cu COVID-19.

Art. 45. - (1) Prin ordin al ministrului sanatatii se stabilesc masurile de sprijinire a persoanelor vulnerabile, definite conform legii, care se afla in izolare la domiciliu, ca urmare a masurilor de limitare a raspandirii COVID-19.

(2) Masurile de sprijin se pun in aplicare de autoritatile administratiei publice locale.

(3) Cheltuielile necesare se asigura prin transfer intre bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sanatatii, si bugetele locale.

CAPITOLUL VI

Domeniul muncii si protectiei sociale

Art. 46. - Pe durata starii de urgenta, Guvernul stabileste masuri speciale de sprijin al angajatorilor si protectie a angajatilor si familiilor acestora.

Art. 47. - (1) Pe durata starii de urgenta, prevederile Legii nr. 19/2020 privind acordarea unor zile libere parintilor pentru supravegherea copiilor, in situatia inchiderii temporare a unitatilor de invatamant nu se aplica angajatilor sistemului national de aparare, angajatilor din penitenciare, personalului din unitatile sanitare publice, personalului din serviciile sociale rezidentiale si altor categorii stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, al ministrului economiei, energiei si mediului de afaceri, si al ministrului transporturilor, infrastructurii si comunicatiilor, dupa caz.

(2) Personalul prevazut la alin. (1) are dreptul la o majorare a salariului in cuantumul prevazut la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 19/2020, in situatia in care celalalt parinte nu beneficiaza de drepturile reglementate in aceasta lege.

Art. 48. - Institutiile si autoritatile publice centrale si locale, autoritatile administrative autonome, regiile autonome, societatile si companiile nationale si societatile la care statul ori o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic sau majoritar, societatile cu capital privat introduc, acolo unde este posibil, pe durata starii de urgenta, munca la domiciliu sau in regim de telemunca, prin act unilateral al angajatorului. Pe perioada desfasurarii activitatii prin munca la domiciliu sau telemunca, salariatii isi indeplinesc atributiile specifice functiei sau ocupatiei pe care o detin, in conformitate cu legislatia care reglementeaza munca la domiciliu si telemunca.

Art. 49. - Pe durata starii de urgenta se suspenda efectuarea controalelor la angajatori de catre inspectoratele teritoriale de munca, cu exceptia controalelor dispuse de catre ministrul muncii si protectiei sociale, a celor dispuse de Inspectia Muncii pentru punerea in aplicare a hotararilor Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta, a ordonantelor militare, a celor necesare pentru a da curs sesizarilor prin care se reclama savarsirea unor fapte cu un grad ridicat de pericol social si pentru cercetarea accidentelor de munca.

Art. 50. - (1) Pe durata starii de urgenta, se interzice incetarea sau suspendarea activitatii serviciilor sociale de tipul centrelor rezidentiale de ingrijire si asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii si adulti, cu si fara dizabilitati, precum si pentru alte categorii vulnerabile, publice si private, prevazute in Hotararea Guvernului nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum si a regulamentelor-cadru de organizare si functionare a serviciilor sociale.

(2) Apartinatorii/sustinatorii/reprezentantii legali ai beneficiarilor serviciilor prevazute la alin.(1), in baza unei cereri, pot solicita transferul beneficiarilor din centru la domiciliu, sau dupa caz resedinta apartinatorilor/sustinatorilor/reprezentantilor legali daca isi asuma, pe propria raspundere, ca au conditii corespunzatoare ocrotirii temporare a acestora.

Art. 51. - Se mentine valabilitatea contractelor colective de munca si a acordurilor colective pe durata starii de urgenta.

Art. 52. - Pe durata starii de urgenta se interzice declararea, declansarea sau desfasurarea conflictelor colective de munca in unitatile sistemului energetic national, din unitatile operative de la sectoarele nucleare, din unitatile cu foc continuu, din unitatile sanitare si de asistenta sociala, de telecomunicatii, ale radioului si televiziunii publice, din transporturile pe caile ferate, din unitatile care asigura transportul in comun si salubrizarea localitatilor, precum si aprovizionarea populatiei cu gaze, energie electrica, caldura si apa.

Art. 53. - (1) Modificarea contractului individual de munca al personalului contractual incadrat in institutiile din domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale se realizeaza potrivit Codului muncii si a urmatoarelor reguli derogatorii:
a) delegarea poate sa priveasca indeplinirea de lucrari sau sarcini pentru care salariatul detine pregatirea profesionala adecvata, chiar daca acestea nu sunt corespunzatoare atributiilor de serviciu;
b) delegarea poate fi prelungita fara acordul salariatului;
c) prin detasare se poate modifica felul muncii fara acordul salariatului.

(2) Modificarea raportului de serviciu al functionarilor publici incadrati in institutiile din domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale se realizeaza potrivit Codului administrativ si a urmatoarei reguli derogatorii: delegarea poate fi dispusa pentru o perioada mai mare de 60 de zile fara acordul functionarului public.

Art. 54. - Pe durata starii de urgenta, in functie de specificul activitatii si de nevoi, pentru personalul din sectorul public, angajatorul:
a) poate dispune unilateral intreruperea concediilor de odihna, de odihna suplimentare, fara plata, de studii si pentru formare profesionala ale personalului angajat si reluarea activitatii;
b) poate dispune unilateral sau aproba efectuarea totala/partiala a concediului de odihna sau de odihna suplimentar al personalului angajat.

Art. 55. - Prin exceptie de la prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor, persoana indreptatita isi pastreaza stimulentul de insertie in situatia pierderii locului de munca ca urmare a efectelor epidemiei COVID-19.

Art. 56. - Termenele de preaviz prevazute la art. 81 alin. (4) din Codul Muncii nu incep sa curga iar, daca au inceput sa curga, se suspenda pe intreaga durata a starii de urgenta, in cazul personalului incadrat in unitati sanitare, de asistenta sociala, de asistenta medico-sociala si in institutiile din domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale. Pe durata starii de urgenta, pentru aceste categorii de personal, nu se aplica dispozitiile art. 81 alin. (8) din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Art. 57. - Cererile pentru acordarea beneficiilor si prestatiilor sociale pot fi depuse inclusiv pe cale electronica.

Art. 58. - Certificatele de incadrare a copilului intr-un grad de handicap si atestatele de asistent maternal eliberate de comisia pentru protectia copilului, precum si certificatele de incadrare in grad si tip de handicap eliberate de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, a caror valabilitate expira in perioada de urgenta declarata, isi prelungesc valabilitatea pana la incetarea starii de urgenta.

Art. 59. - Certificatele de acreditare a furnizorilor de servicii sociale si licentele serviciilor sociale, provizorii si de functionare, a caror valabilitate expira in perioada de urgenta declarata, isi prelungesc valabilitatea pana la incetarea starii de urgenta.

CAPITOLUL VII

Domeniul justitie

Art. 60. - Daca, din motive generate de pandemia de COVID-19, numarul de judecatori necesar formarii completului de judecata in cadrul unei sectii nu se poate asigura, presedintele instantei sau inlocuitorul acestuia, prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, dispune participarea unor judecatori de la alte sectii ale instantei, desemnati prin tragere la sorti.

Art. 61. - Pe durata starii de urgenta continua activitatea de redactare si comunicare a hotararilor judecatoresti, de inregistrare a cererilor de chemare in judecata introduse pe durata starii de urgenta, precum si efectuarea oricaror alte activitati, sub rezerva respectarii regulilor de disciplina sanitara stabilite de autoritatile cu atributii in domeniu si cu observarea dispozitiilor prezentului decret.

Art. 62. - Prescriptiile, uzucapiunile si termenele de decadere de orice fel, altele decat cele prevazute la art. 63 alin. (12), nu incep sa curga iar, daca au inceput sa curga, se suspenda pe toata durata starii de urgenta, dispozitiile art. 2.532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil sau alte dispozitii legale contrare nefiind aplicabile.

Art. 63. - (1) Pe durata starii de urgenta, activitatea de judecata continua in cauzele de urgenta deosebita. Lista acestor cauze se stabileste de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru cauzele de competenta acesteia si, respectiv, de colegiile de conducere ale curtilor de apel pentru cauzele de competenta lor si pentru cauzele de competenta instantelor care functioneaza in circumscriptia lor teritoriala, putand fi, dupa imprejurari, actualizata. Consiliul Superior al Magistraturii da indrumari, in vederea asigurarii unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instantelor mentionate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judeca pe durata starii de urgenta.

(2) Pe durata starii de urgenta, pentru judecarea proceselor prevazute la alin. (1), instantele judecatoresti, tinand seama de imprejurari, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar in aceeasi zi.

(3) In procesele prevazute la alin. (1), cand este posibil, instantele judecatoresti dispun masurile necesare pentru desfasurarea sedintei de judecata prin videoconferinta si procedeaza la comunicarea actelor de procedura prin telefax, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.

(4) La solicitarea instantei investite cu solutionarea unei cauze dintre cele prevazute la alin. (1), instanta in a carei circumscriptie este situata localitatea in care se afla partile, reprezentantii partilor sau alti participanti la proces asigura, daca este posibil, echipamentele audio-video necesare participarii acestora la sedintele de judecata prin videoconferinta, si procedeaza la identificarea persoanelor mentionate, cu respectarea tuturor dispozitiilor legale, printr-un judecator desemnat de presedintele instantei.

(5) In aplicarea dispozitiilor referitoare la dispunerea masurilor necesare pentru desfasurarea sedintei de judecata prin videoconferinta si la identificarea persoanelor care participa la acestea nu se intocmesc incheierile de sedinta specifice procedurii comisiei rogatorii.

(6) Cand este posibil, cererile de chemare in judecata, caile de atac, precum si orice alte acte de procedura adresate instantei, pentru care legea prevede conditia formei scrise si care nu se depun direct in sedinta, se transmit prin mijloace electronice.

(7) Amanarea judecarii cauzelor prevazute la alin. (1) poate fi dispusa la cerere, in situatia in care partea interesata se afla in izolare la domiciliu, in carantina sau spitalizata in contextul pandemiei de COVID-19. Cand instanta respinge cererea de amanare a judecatii in considerarea necesitatii de a solutiona cauza in contextul starii de urgenta, va amana, la cererea partii sau din oficiu, pronuntarea in vederea depunerii de concluzii scrise.

(8) Dispozitiile art. 147 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila raman aplicabile pe durata starii de urgenta. Atunci cand este posibil, dosarul cauzei se trimite instantei delegate in format electronic.

(9) Activitatea de executare silita continua numai in cazurile in care este posibila respectarea regulilor de disciplina sanitara stabilite de autoritatile cu atributii in domeniu, inclusiv prin hotararile Comitetului National privind Situatiile Speciale de Urgenta, in scopul ocrotirii drepturilor la viata si la integritate fizica ale participantilor la executarea silita.

(10) In cursul executarii silite, cand este posibil, executorii judecatoresti procedeaza la comunicarea actelor de procedura in format electronic, potrivit legii.

(11) In temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decat cele prevazute la alin. (1), se suspenda de plin drept pe durata starii de urgenta, fara a fi necesara efectuarea vreunui act de procedura in acest scop.

(12) Termenele prevazute de lege pentru efectuarea actelor de procedura sau pentru exercitarea plangerilor, contestatiilor si cailor de atac de orice fel in cauzele prevazute la alin. (11), aflate in curs la data prelungirii starii de urgenta, se intrerup, urmand a curge noi termene, de aceeasi durata, de la data incetarii starii de urgenta. In cauzele prevazute la alin. (11) in care au fost declarate cai de atac pana la data emiterii prezentului decret, dosarele se inainteaza instantei competente dupa incetarea starii de urgenta.

(13) Dupa incetarea starii de urgenta, judecarea proceselor prevazute la alin.(11) se reia din oficiu. In termen de 10 zile de la incetarea starii de urgenta, instanta de judecata va lua masuri pentru fixarea termenelor de judecata si citarea partilor.

Art. 64. - (1) Activitatea de urmarire penala se desfasoara cu precadere cu privire la:
a) cauzele in care s-au dispus ori se propune luarea masurilor preventive ori a celor de protectie a victimelor si martorilor, cele privind aplicarea provizorie a masurilor de siguranta cu caracter medical, cele cu persoane vatamate minori;
b) actele de urmarire penala, masurile procesuale si procedeele probatorii a caror amanare ar pune in pericol obtinerea probelor sau prinderea suspectului sau a inculpatului, cele privind audierea anticipata, precum si luarea masurilor asiguratorii;
c) cauzele in care urgenta se justifica prin scopul instituirii starii de urgenta la nivel national, cauzele avand ca obiect infractiuni contra vietii si cauzele enumerate la alin.(5);
d) rezolvarea de catre procuror, potrivit art. 327 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedura penala, a cauzelor in care urmarirea penala a fost finalizata inaintea instituirii starii de urgenta, verificarea solutiilor de catre procurorul ierarhic superior si solutionarea plangerilor impotriva masurilor si actelor de urmarire penala.

(2) Sesizarea prin rechizitoriu sau acord de recunoastere a vinovatiei a instantei de judecata competente se poate realiza doar in cazurile prevazute limitativ la alin. (5).

(3) Organul de urmarire penala incunostinteaza partile, subiectii procesuali principali si avocatii acestora, cu privire la desfasurarea urmaririi penale in cauzele prevazute la alin. (1), cu exceptia situatiilor in care ar fi afectata buna derulare a cercetarilor si aflarea adevarului in cauza. Ordonanta prin care procurorul constata ca nu a operat suspendarea cursului prescriptiei raspunderii penale se comunica, de indata, persoanelor interesate.

(4) Judecatorii de drepturi si libertati solutioneaza cererile, propunerile, plangerile, contestatiile sau orice alte sesizari privind cauzele prevazute la alin. (1) lit. a) - c).

(5) Procesele penale aflate in curs pe rolul instantelor de judecata, inclusiv cele aflate in procedura in camera preliminara, se suspenda de drept pe durata starii de urgenta, cu exceptia cauzelor in care urgenta se justifica prin scopul instituirii starii de urgenta la nivel national, a altor cauze urgente apreciate ca atare de catre judecator sau instanta de judecata, precum si a urmatoarelor cauze: cele privind infractiunile flagrante, cele in care au fost dispuse masuri preventive, cele privind contestatii la executare, cele referitoare la contestatii impotriva masurilor asiguratorii, cele privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cele ce cuprind masuri de protectie a victimelor si a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a masurilor de siguranta cu caracter medical, cele privind infractiuni contra securitatii nationale, cele privind acte de terorism sau de spalare a banilor. Dispozitiile art. 63 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.

(6) In termen de 10 zile de la incetarea starii de urgenta, judecatorul sau instanta de judecata va lua masuri pentru fixarea termenelor de judecata si efectuarea actelor de procedura.

(7) Acordul de comunicare in cauzele penale a actelor procedurale prin posta electronica se prezuma, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenta, telefonic, indicarea adreselor de posta electronica pentru comunicarea respectivelor acte.

(8) Termenele de comunicare a ordonantelor, de formulare si solutionare a plangerilor, altele decat cele reglementate de alin. (1) lit. a) - c), se intrerup, urmand ca de la data incetarii starii de urgenta sa inceapa sa curga un nou termen, de aceeasi durata. Termenele de exercitare a cailor de atac in cauzele penale, cu exceptia celor judecate potrivit prezentului decret, se intrerup, urmand ca de la data incetarii starii de urgenta sa inceapa sa curga un nou termen, de aceeasi durata.

(9) Ascultarea persoanelor private de libertate se face prin videoconferinta la locul de detinere sau in spatii corespunzatoare din punct de vedere sanitar, fara a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

(10) Daca exista mijloace audio-video corespunzatoare, in cursul urmaririi penale, ascultarea altor persoane decat cele prevazute la alin. (9) se face prin videoconferinta cu acordul acestora. Dispozitiile art. 63 alin. (4) se aplica in mod corespunzator in procesele penale.

(11) Se suspenda de plin drept organizarea licitatiilor publice in cadrul procedurilor de valorificare a bunurilor mobile indisponibilizate in procesele penale, cu exceptia licitatiilor publice desfasurate prin mijloace electronice.

(12) Pe durata starii de urgenta, bunurile in privinta carora au fost instituite masuri asiguratorii si sunt necesare prevenirii si combaterii raspandirii infectiilor cu COVID-19 pot fi rechizitionate, in conditiile Legii nr. 132/1997 privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public.

(13) Pe durata starii de urgenta, in cauzele in care nu se efectueaza acte de urmarire penala sau procesul penal este suspendat potrivit prezentului decret, prescriptia raspunderii penale se suspenda. Suspendarea opereaza de drept, fara a fi necesara emiterea unei ordonante sau a unei incheieri in acest scop.

(14) Daca pe durata starii de urgenta, din motive generate de pandemia de COVID-19, un parchet este impiedicat sa functioneze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze dintre cele prevazute la alin. (1) lit. a)-c), la un parchet egal in grad, daca masura se impune in interesul rezolvarii cauzei.

(15) Daca din motive generate de pandemia de COVID-19, o instanta de judecata este impiedicata sa-si continue activitatea, la cererea procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie se desemneaza o alta instanta de acelasi grad care sa preia solutionarea cauzelor a caror judecata continua pe durata starii de urgenta, dispozitiile art. 76 din Codul de procedura penala aplicandu-se in mod corespunzator. Atunci cand este posibil, dosarul cauzei se trimite in format electronic instantei desemnate.

(16) Pe durata starii de urgenta cauzele in materia liberarii conditionate si cauzele avand ca obiect schimbari privind masura educativa a internarii intr-un centru educativ sau intr-un centru de detentie se solutioneaza de urgenta si cu precadere, termenele de judecata fiind, de regula, de 7 zile. Pentru motive temeinic justificate, instanta poate acorda termene mai scurte.

(17) Prin derogare de la prevederile art. 215 alin. (1) din Codul de procedura penala, inculpatul fata de care s-a dispus masura preventiva a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cautiune nu se prezinta la sediul unitatii de politie desemnat cu supravegherea sa de catre organul judiciar care a dispus masura. Pentru supravegherea inculpatului, organul de politie mentionat se va deplasa, conform programului de supraveghere sau ori de cate ori se apreciaza a fi necesar, la domiciliul inculpatului.

Art. 65. - Urmarirea penala si judecata se desfasoara conform Codului de procedura penala, cu posibilitatea, la nevoie si in functie de evolutia situatiilor generate de starea de urgenta sau efectele acesteia, instituirii unor norme speciale privind procedura de urmarire si judecata a infractiunilor savarsite in timpul starii de urgenta sau profitand de aceasta stare, precum si in cazul infractiunilor flagrante.

Art. 66. - Pe durata starii de urgenta, prevederile art. 63 se aplica in mod corespunzator si in procedurile de competenta Inspectiei Judiciare.

Art. 67. - (1) Pe durata starii de urgenta, activitatea oficiului registrului comertului continua in ceea ce priveste inregistrarea mentiunilor privind persoanele juridice si persoanele fizice si se deruleaza prin mijloace electronice, in baza cererii de inregistrare si a documentelor anexate la aceasta in forma electronica, avand incorporata, atasata sau logic asociata semnatura electronica extinsa, precum si prin corespondenta, pe suport de hartie, in format letric.

(2) Declaratiile pe proprie raspundere pot avea forma de inscris sub semnatura privata ori forma electronica si pot fi transmise la oficiul registrului comertului fara nicio alta formalitate.

(3) Specimenul de semnatura, acolo unde legea prevede, se transmite la oficiul registrul comertului legalizat de notarul public sau certificat de avocat ori sub forma unui inscris sub semnatura privata, fara nicio alta formalitate.

(4) Activitatea de asistenta pentru efectuarea procedurilor necesare inregistrarii prin mijloace electronice se deruleaza prin mijloace electronice, iar activitatea de furnizare de informatii din registrul comertului si de eliberare de copii si certificate constatatoare, precum si activitatea de publicare si de furnizare a Buletinului procedurilor de insolventa se realizeaza, prin mijloace electronice, precum si prin corespondenta, pe suport de hartie, in format letric.

Art. 68. - (1) Pe durata starii de urgenta se suspenda, la sediul din Bucuresti al Autoritatii Nationale pentru Cetatenie si la birourile teritoriale, activitatea de depunere a dosarelor de cetatenie, sustinerea interviului organizat pentru verificarea conditiilor prevazute la art. 8 alin. (1) lit. f) si g) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare si sedintele de depunere a juramantului de credinta fata de Romania.

(2) Pe durata suspendarii indeplinirii activitatilor prevazute la alin. (1), termenele prevazute la art. 15 alin. (5) si art. 20 alin. (2) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu incep sa curga, iar daca au inceput sa curga, se suspenda; dupa incetarea starii de urgenta, termenele isi reiau cursul, socotindu-se pentru implinirea termenului si timpul scurs inainte de suspendare.

Art. 69. - In executarea pedepselor si a masurilor educative neprivative de libertate, executarea supravegherii prin prezentarea persoanei la serviciul de probatiune, primirea vizitelor consilierului de probatiune, precum si obligatiile de a presta o munca neremunerata in folosul comunitatii, de a urma un curs de pregatire scolara ori de calificare profesionala, de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare sociala, respectiv prestarea unei munci neremunerate in folosul comunitatii rezultata din inlocuirea amenzii penale se suspenda pe durata starii de urgenta. Pentru situatiile in care termenul de supraveghere, durata supravegherii sau durata masurii educative neprivative de libertate s-a implinit in timpul starii de urgenta, in raportul final se face mentiune despre imposibilitatea obiectiva de executare.

Art. 70. - (1) In executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate, exercitarea dreptului de a primi vizite, exercitarea dreptului la vizita intima, exercitarea dreptului de a primi bunuri prin sectorul vizita, cat si recompensele constand in permisiunea de iesire din penitenciar se suspenda.

(2) Pentru mentinerea legaturii cu mediul suport se majoreaza durata si numarul de convorbiri pentru persoanele condamnate aflate in regimul de maxima siguranta, la maximum 45 de minute pe zi, iar pentru persoanele condamnate aflate in regim inchis, semideschis, deschis, regim provizoriu sau pentru cei care nu au regimul stabilit, la maximum 75 de minute pe zi. Dreptul detinutilor la convorbiri on-line, indiferent de situatia disciplinara si periodicitatea legaturii cu familia, se suplimenteaza corespunzator numarului de vizite la care au dreptul conform regimului de executare.

(3) Prin derogare de la prevederile legale, pe durata starii de urgenta persoanele fara mijloace banesti au dreptul de a utiliza, pentru achizitionarea de bunuri si produse alimentare, precum si pentru efectuarea convorbirilor telefonice, inclusiv suma de bani reprezentand cota de 10% din venit, consemnata pe numele acestora, la Trezoreria Statului, cu exceptia sumei necesare platii transportului pana la domiciliu, la punerea in libertate.

(4) Prin derogare de la prevederile legale, pe durata starii de urgenta se suspenda activitatea de transfer a persoanelor private de libertate intre locurile de detinere, cu exceptia situatiilor impuse de urgentele medicale, solicitarile exprese formulate de organele judiciare, schimbarea regimului de executare, numai daca in locul de detinere nu este organizata executarea pedepsei pentru noul regim, precum si a transferurilor din motive de siguranta. In toate aceste cazuri, transferurile se realizeaza numai cu avizul Directiei de Supraveghere Medicala din cadrul Administratiei Nationale a Penitenciarelor.

(5) Persoanele condamnate clasificate in regimul semideschis si deschis pot executa pedeapsa in camere de detinere permanent inchise si asigurate.

(6) Pentru minorii privati de libertate care nu au un reprezentant legal, medicul curant al locului de detinere actioneaza ca reprezentant legal, exclusiv pentru acordarea asistentei medicale si a masurilor de preventie.

(7) In situatia existentei unui risc epidemiologic crescut sau operativ, extins la nivelul unui penitenciar, cu afectarea persoanelor private de libertate si a personalului, directorul general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor poate dispune relocarea unor efective mari de persoane private de libertate, in alte penitenciare, indiferent de profilul acestora, sau in centre educative/centre de detentie ori stabilimente/facilitati de cazare apartinand unitatilor care fac parte din sistemul national de aparare, ordine publica si siguranta nationala.

(8) In vederea respectarii dreptului la asistenta medicala si a realizarii actului medical necesar persoanelor private de libertate, pe durata starii de urgenta, la solicitarea directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau a directorilor unitatilor subordonate acesteia cu avizul directorului general, cu acordul Ministerului Sanatatii si al comandantului actiunii, se desemneaza specialisti din partea retelei sanitare publice si a structurilor de sanatate publica teritoriale, pentru sprijinirea modalitatii de acordare a asistentei medicale in cazul persoanelor private de libertate, inclusiv la nivelul locului de detentie.

(9) In completarea obligatiilor prevazute in Legea nr. 145/2019 privind statutul politistilor de penitenciare, cu modificarile si completarile ulterioare, politistul de penitenciare este obligat sa participe la toate activitatile desfasurate in conformitate cu dispozitiile superiorilor.

(10) Pe durata starii de urgenta, in raport cu necesitatile si situatia operativa existente la nivelul unitatii penitenciare unde este incadrat sau al altei unitati din politia penitenciara, politistului de penitenciare i se pot modifica, fara acordul sau, locul si/sau felul muncii.

(11) In situatia existentei unui risc epidemiologic crescut sau operativ, extins la nivelul unui penitenciar, cu afectarea detinutilor si a personalului, in cazuri exceptionale, la solicitarea fundamentata a directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, Ministerul Afacerilor Interne si/sau Ministerul Apararii Nationale asigura sprijinul necesar pentru realizarea in conditii de siguranta a misiunilor de paza a perimetrelor locurilor de detinere, respectiv de relocare a unor efective mari de detinuti la alte penitenciare sau stabilimente/facilitati de cazare, prin personal si/sau tehnica din cadrul Ministerului Afacerilor Interne si/sau Ministerul Apararii Nationale.

Art. 71. - (1) Prevederile art.70 se aplica in mod corespunzator si in centrele de retinere si arestare preventiva, cu urmatoarele exceptii:
a) dreptul la convorbiri telefonice se suplimenteaza pentru persoanele private de libertate, la maximum 45 minute pe zi;
b) transferul persoanelor private de libertate se dispune si in urmatoarele cazuri:
1. dupa trimiterea in judecata si verificarea legalitatii si temeiniciei masurii preventive, potrivit prevederilor art. 207 alin. (2)-(4) si art. 348 alin. (2) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedura penala;
2. pentru buna desfasurare a actului de justitie, cand au fost incarcerate in alt centru decat cel de pe raza teritoriala a organului judiciar care efectueaza urmarirea penala;
3. cand capacitatea legala de cazare a centrului este depasita.

Art. 72. - Pe durata starii de urgenta, paza si supravegherea persoanelor private de libertate internate in unitati sanitare publice, altele decat penitenciarele-spital, se realizeaza prin intermediul dispozitivelor electronice de supraveghere la distanta, fara consimtamantul acestora, alaturi de celelalte masuri de siguranta prevazute de legislatia privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

CAPITOLUL VIII

Domeniul afaceri externe

Art. 73. - Pe durata starii de urgenta, Ministerul Afacerilor Externe indeplineste urmatoarele atributii:
a) va mentine functiile si atributiile sale conform Hotararii Guvernului nr. 16/2017 privind organizarea si functionarea Ministerului Afacerilor Externe, cu modificarile si completarile ulterioare, si va asigura, prin misiunile diplomatice ale Romaniei, reprezentarea Romaniei in cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata mentinerii starii de urgenta in Romania, in special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune;
b) va notifica Secretarului General al ONU si Secretarului General al Consiliului Europei masurile adoptate prin decretul de prelungire a starii de urgenta care au ca efect limitarea exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale, in conformitate cu obligatiile internationale ce revin Romaniei;
c) va asigura comunicarea exclusiva cu misiunile diplomatice si oficiile consulare acreditate in Romania, precum si cu reprezentantele/birourile organizatiilor internationale din Romania; in acest scop, autoritatile competente vor coopera cu Ministerul Afacerilor Externe si vor furniza toate informatiile necesare;
d) va asigura respectarea normelor dreptului international relevante in contextul aplicarii dispozitiilor prezentului decret in situatia in care membrii misiunilor diplomatice / oficiilor consulare / reprezentantelor / birourilor organizatiilor internationale vor fi testati pozitiv cu COVID-19;
e) va mentine comunicarea cu misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei in strainatate pentru transmiterea oricaror instructiuni si informari necesare in contextul aplicarii prezentului decret, sens in care autoritatile competente vor furniza MAE informatiile necesare;
f) va dispune masurile necesare in conditiile in care membrii misiunilor diplomatice si oficiilor consulare ale Romaniei vor intra in auto-izolare sau carantina conform legii din statele de resedinta in cazul testarii pozitive cu COVID-19 a unuia sau a unor membri ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale Romaniei (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurarii continuitatii drepturilor acestora (salariale sau de orice alta natura).

CAPITOLUL IX

Domeniul transporturilor si infrastructurii

Art. 74. - Pe durata situatiei de urgenta, Guvernul stabileste conditiile specifice de asigurare a serviciilor de transport, de calatori si marfa, astfel incat sa fie asigurata cu prioritate protectia populatiei si a bunurilor.

Art. 75. - Furnizorii de servicii de comunicatii electronice au obligatia de a stabili masuri tehnice si organizatorice in vederea asigurarii integritatii retelelor de comunicatii electronice, de a asigura continuitatea furnizarii serviciilor de comunicatii electronice si de a evita posibilele situatii de intrerupere a traficului de voce si/sau de date in retelele publice de comunicatii electronice pentru utilizatorii autoritati militare si civile.

Art. 76. - Pe durata starii de urgenta, furnizorii de servicii de comunicatii electronice pot utiliza si serviciile de mesaje scurte (SMS), pentru indeplinirea obligatiilor privind transmiterea informatiilor precontractuale si contractuale, incheierea contractelor si obtinerea confirmarii incheierii contractului. In acest caz, sarcina probei indeplinirii obligatiilor legale revine furnizorului de servicii de comunicatii electronice.

Capitolul X

Domeniul educatie si cercetare

Art. 77. - Pe durata starii de urgenta, se suspenda toate activitatile didactice ce impun prezenta fizica a ante-prescolarilor, prescolarilor, elevilor si studentilor in unitatile si institutiile de invatamant.

Art. 78. - Pe durata starii de urgenta, unitatile de invatamant preuniversitar organizeaza, in masura posibilitatilor, desfasurarea de activitati din planurile de invatamant, in format online. Derularea acestor activitati, precum si modul de recuperare a elementelor care nu pot fi parcurse in aceasta perioada se stabilesc de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Art. 79. - Pe durata starii de urgenta, institutiile de invatamant superior din sistemul national de invatamant, in baza autonomiei universitare, cu respectarea calitatii actului didactic si cu asumarea raspunderii publice, vor utiliza metode didactice alternative de predare-invatare-evaluare, in format online.

Art. 80. - Activitatile didactice si/sau de cercetare din planurile de invatamant, nerealizate pe durata starii de urgenta, se organizeaza si se desfasoara de catre fiecare institutie de invatamant superior, in baza autonomiei universitare. Activitatile didactice de tipul laboratoare, proiecte, activitati de cercetare, care impun interactiunea nemijlocita, in spatiul universitar, a studentilor cu cadrele didactice si de cercetare vor fi recuperate dupa incetarea starii de urgenta.

Art. 81. - Pentru finantarea din fonduri publice a proiectelor de cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica si inovare cu impact asupra limitarii efectelor pandemiei COVID -19, competitiile de propuneri de proiecte demarate in perioada starii de urgenta se vor desfasura in procedura accelerata si simplificata, stabilita de Guvern

Capitolul XI

Alte masuri

Art. 82. - Pe perioada situatiei de urgenta, Guvernul adopta masurile care se impun pentru a fi asigurata securitatea alimentara a populatiei si continuitatea in aprovizionarea, productia, procesarea, transportul, distributia si furnizarea de produse in cadrul lantului alimentar, pentru bunurile de stricta necesitate.

Art. 83. - Pe durata starii de urgenta, autoritatile administratiei publice centrale si locale, autoritatile administrative autonome, regiile autonome, societatile si companiile nationale si societatile la care statul ori o unitate administrativ-teritoriala este actionar unic sau majoritar vor lua masuri pentru organizarea activitatii astfel incat sa fie evitat, pe cat posibil, contactul direct intre persoane, inclusiv prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare.

Art. 84. - (1) Autoritatile si institutiile publice stabilesc masurile care se impun pentru asigurarea desfasurarii optime a activitatii, cu respectarea regulilor de disciplina sanitara stabilite de autoritatile cu atributii in domeniu, inclusiv prin hotararile Comitetului National privind Situatiile Speciale de Urgenta, urmarind cu prioritate asigurarea preventiei si reducerea riscului de imbolnavire.

(2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si organelor de conducere ale profesiilor de avocat, notar public, executor judecatoresc, precum si ale celorlalte profesii.

(3) Organele de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice, dupa caz, sunt obligati sa sprijine indeplinirea prompta si efectiva a masurilor prevazute la alin. (1).

Art. 85. - (1) Ministerul Apararii Nationale sprijina, la cerere, autoritatile administratiei publice centrale si locale:

a) prin delegare/detasare a personalului propriu pentru aplicarea masurilor stabilite prin ordonantele militare si ordinele autoritatilor competente, potrivit competentelor stabilite prin ordin al ministrului apararii nationale;

b) prin executarea de activitati/actiuni specifice pentru limitarea infectarii cu coronavirusul SARS-CoV-2 a comunitatilor, in functie de pregatire si resursele avute la dispozitie.

(2) In situatiile prevazute la alin. (1), consiliile judetene sau locale pun la dispozitie spatii pentru cazarea personalului, instalarea sau parcarea echipamentelor si tehnicii militare si asigura accesul la utilitatile necesare interventiilor.

Art. 86. - La propunerea ministerelor si autoritatilor publice locale, Ministerul Afacerilor Interne, prin Administratia Nationala a Rezervelor de Stat si Probleme Speciale, analizeaza si face propuneri de folosire a unor resurse materiale si umane in vederea sprijinirii populatiei afectate, precum si satisfacerii cererilor de produse si servicii destinate nevoilor institutiilor cu atributii in domeniul apararii, ordinii publice si securitatii nationale, inclusiv prin scoaterea, in conditiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.

Art. 87. - (1) La solicitarea institutiilor si autoritatilor publice centrale si locale beneficiare, autoritatile imputernicite de lege pregatesc si efectueaza rechizitii de bunuri si chemarea persoanelor fizice pentru prestari de servicii in interes public, necesare prevenirii si combaterii COVID-19, in conditiile Legii nr.132/1997 privind rechizitiile de bunuri si prestarile de servicii in interes public.

(2) Plata prestarilor de servicii in interes public, efectuate in timpul starii de urgenta, se efectueaza la nivelul stabilit prin sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar. In cazul in care activitatea prestata nu poate fi asociata unei functii existente in sistemul de salarizare a personalului contractual din sectorul bugetar, plata se face la nivelul unei functii similare, stabilita de beneficiar, cu avizul Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.

Art. 88. - Dispozitiile art.86 si art. 87 se aplica in mod corespunzator si Administratiei Nationale a Penitenciarelor, in scopul sprijinirii unitatilor din subordinea acesteia, pentru prevenirea imbolnavirii si tratarea persoanelor private de libertate afectate, precum si pentru satisfacerea cererilor de produse si servicii destinate nevoilor sistemului penitenciar, inclusiv prin scoaterea, in conditiile legii, a unor materiale din rezervele de stat sau de mobilizare.

Art. 89. - (1) Pe durata starii de urgenta, unitatile sanitare, de asistenta sociala si de asistenta medico-sociala, precum si institutiile si autoritatile publice pot primi, sub forma darului manual, indiferent de valoarea evaluata, medicamente, materiale sanitare, dispozitive medicale, vaccinuri, seruri, reactivi si consumabile aferente, cu avizul de acceptare al Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale.

(2) Pe durata starii de urgenta, categoriile prevazute la alin.(1) pot primi, sub forma darului manual, indiferent de valoarea evaluata, echipamente de protectie si dezinfectanti.

Art. 90. - Pe durata starii de urgenta, drepturile prevazute la art. 35 alin.(2) - (8) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, cu modificarile si completarile ulterioare, se acorda fara a se tine cont de obligativitatea incadrarii in limita de 3% prevazuta la alin. (4) si (5) ale aceluiasi articol si fara a tine cont de plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiasi articol.

Art. 91. - (1) Institutiile si autoritatile publice, precum si operatorii privati contribuie la campania de informare publica privind masurile adoptate si activitatile desfasurate la nivel national.

(2) In situatia propagarii unor informatii false in mass-media si in mediul on-line cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire, institutiile si autoritatile publice intreprind masurile necesare pentru a informa in mod corect si obiectiv populatia in acest context.

(3) Furnizorii de servicii de gazduire si furnizorii de continut sunt obligati ca, la decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, sa intrerupa imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea intr-o retea de comunicatii electronice ori stocarea continutului, prin eliminarea acestuia la sursa, daca prin continutul respectiv se promoveaza stiri false cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire.

(4) In situatia in care eliminarea la sursa a continutului prevazut la alin. (3) nu este fezabila, furnizorii de retele de comunicatii electronice destinate publicului sunt obligati ca, la decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, sa blocheze imediat accesul la respectivul continut si sa informeze utilizatorii.

(5) La decizia motivata a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, furnizorii de retele de comunicatii electronice destinate publicului au obligatia de a bloca imediat accesul utilizatorilor din Romania la continutul care promoveaza stiri false cu privire la evolutia COVID-19 si la masurile de protectie si prevenire si este transmis intr-o retea de comunicatii electronice de catre persoanele de la alin. (3) care nu se afla sub jurisdictia legislatiei nationale.

Art. 92. - Pe durata starii de urgenta pot fi depasite normele de dotare si consum prevazute de reglementarile in vigoare, daca aceasta depasire se datoreaza efectelor evolutiei COVID-19 si masurilor de protectie si prevenire.

Art. 93. - Pe durata starii de urgenta, termenele legale stabilite pentru solutionarea solicitarilor formulate in exercitarea liberului acces la informatii de interes public, precum si a petitiilor se dubleaza.

Art. 94. - Guvernul Romaniei efectueaza, in regim de urgenta, rectificarea bugetara, in vederea asigurarii resurselor financiare necesare.

Anexa nr. 2 este disponibila AICI!


Florin Amariei
de Florin Amariei
Redactor

Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie.  In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.  

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Votati articolul "Decret stare de urgenta prelungita. Anexa nr. 1 - masuri aplicabile direct":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News
Poate sunteti interesat si de:
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI