Imagini nemaivazute. Cum se organizau partide de vanatoare cu ambasadori in epoca Ceausescu

Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe ne pun la dispozitie o serie de imagini nemaivazute din epoca Ceausescu. Iata cum se organizau partidele de vanatoare cu ambasadori in fiecare an.

Vanatoarea a fost asociata cu aristocratia si casele regale, devenind o activitate rezervata aproape exclusiv nobilimii in Europa medievala. In Romania moderna, marile vanatori regale aveau loc in prezenta invitatilor straini, membri ai caselor regale ale Europei, iar invitatia la vanatoare era considerata un semn de inalta pretuire a Regelui. Pe langa acestia, la partidele de vanatoare participau si membri ai familiilor reprezentative ale aristocratiei romanesti, precum si unii reprezentanti diplomatici straini acreditati la Bucuresti.     

Chiar daca orice manifestari aristocratice erau criticate in public de cenzorii ideologici dupa instaurarea comunismului in Romania, in privat liderii comunisti erau vanatori avizi si au reluat aceasta traditie a marilor vanatori pentru oficialitati si personalitati straine, dedicand chiar o partida de vanatoare anuala oferita de seful statului special pentru sefii misiunilor diplomatice acreditati in Romania. Pentru organizatori vanatoarea era un element de prestigiu iar pentru diplomatii participanti era desigur o oportunitate de a interactiona direct cu conducatorii statului roman si ai diplomatiei romane, precum si cu ceilalti diplomati straini acreditati la Bucuresti, intr-o ipostaza mai putin formala.   



Conform acestei traditii, seful statului ii invita la o vanatoare anuala pe sefii misiunilor diplomatice acreditati la Bucuresti, indiferent daca aveau sau nu resedinta permanenta in Romania. La vanatoarea organizata de obicei in luna ianuarie mai participau si prim ministrul roman, ministrul afacerilor externe si un adjunct al acestuia, precum si alte persoane cu functii superioare de conducere. Invitatiile se faceau prin Ministerul Afacerilor Externe – Directia Protocol, care stabilea programul, ordinea de precadere privind deplasarea, pozitia in dispozitivul sau standul de tragere si asezarea la masa. 



Punctul culminant al vanatorii il reprezenta "botezul vanatoresc", cand vanatorii novici erau "botezati" atunci cand au vanat primul lor exemplar dintr-o specie, conform vecilor traditii vanatoresti. Vanatorul novice era asezat peste vanat, in coate si in genunchi, in timp ce vanatorul cel mai inaintat in varsta sau cel mai inalt in functie ii aplica „botezul” ce consta in numirea incepatorului ca vanator de catre senior, in numele Sfantului Hubertus si al Zeitei Diana, punctata de trei lovituri cu o nuia. De asemenea, erau “botezati” si cei care ratau lovitura mortala si raneau doar vanatul.












Sursa foto: Arhivele Diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe