Uniunea Europeana a infiintat numarul de urgenta 116000 prin care se ofera sprijin juridic, social, administrativ, psihologic si emotional complet gratuit si, mai important, non-stop pentru toti copiii disparuti. Familiile sau minorii care apeleaza acest numar primesc garantat ajutor.
Persoanele care apeleaza numarul de urgenta 116000 vor primi garantat si fara a fi necesara efectuarea vreunei plati sprijinul solicitat pentru gasirea copiilor. Asadar, prin acest serviciu se va acorda sprijin juridic, social, administrativ, psihologic si emotional pentru toate partile implicate intr-un astfel de episod nefericit. Atat copiii, cat si familiile acestora pot suna la acest numar pentru a primi ajutor.
116000 este activ in toate cele 28 de tari membre ale Uniunii Europene, dar mai este functional si in Albania, Serbia, Ucraina si Elvetia.
Implementarea acestui numar de urgenta a fost favorizata de catre lipsa granitelor. Spatiul Schengen face ca rapirile de copii sa devina o problema europeana, nu doar nationala.
Numarul de urgenta 116000 a fost propus in 2007, iar in 2009 a intrat in vigoare in noua state membre. In prezent, acest numar este valabil in 32 de tari ale batranului continent.
Conform Missing Children Europe, un copil este raportat ca fiind disparut la fiecare 2 minute la nivelul intregii Europe.

In Romania, ajutorul poate fi solicitat si online la telefonulcopilului[@]telefonulcopilului.ro.
Specialistii arata ca motivele pentru care copiii fug de acasa, pot fi:
Va recomandam
Teste rezolvate pentru examenul de titularizare GEOGRAFIE, editie noua
Teste rezolvate pentru examenul de titularizare – Geografie - Editie actualizata 25 de teste complete pentru o pregatire temeinica si rezultate excelente la concursul de titularizare Daca va pregatiti pentru examenul national de titularizare la disciplina Geografie, aceasta lucrare reprezinta unul dintre cele mai eficiente instrumente de...
Telefonul copilului 116000 garanteaza si in Romania sprijinul necesar pentru parinti si minori 7 zile din 7.

Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea noile Modele si Documente Utile + Statutul si Regulamentul condominiilor actualizat in 2025. Detalii despre Veniturile si Cheltuielile Asociatiilor de Proprietari.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<Copilul tau este gata de
Evaluarea Nationala?

Descarca GRATUIT
"Teste Rezolvate pentru Evaluarea Nationala "