Obligatia mostenitorilor de a returna donatiile Stimati abonati, iata ca perioada pe care newsletter-ul InfoJuridic si-a alocat-o pentru vacanta s-a incheiat. Revenim cu forte proaspete pentru a dezbate un subiect care mai devreme sau mai tarziu va fi poate de interes pentru oricare dintre noi. Atunci cand vorbim despre mostenire, avem in vedere transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate catre una ori mai multe persoane aflate in viata. Pana la momentul decesului o persoana poate sa isi instraineze bunurile cu titul gratuit exprimandu-si vointa in acest sens prin incheierea unui contract de donatie. Inainte de a puncta principalele aspecte ale subiectului de astazi, sa ne reamintim ce se intelege prin contract de donatie. Astfel, contractul de donatie este un contract solemn prin care o parte cu intentie liberala isi micsoreaza irevocabil patrimoniul sau in favoarea celeilalte parti, fara a urmari de la aceasta o contraprestatie. Daca printre cei care au primit bunuri in timpul vietii defunctului se numara si descendentii acestuia sau chiar sotul supravietuitor, legea stabileste in sarcina lor obligatia de a readuce la mostenire bunurile primite sau echivalentul acestora. - Art. 3 din Legea nr. 319 din 10 iunie 1944 pentru dreptul de mostenire al sotului supravietuitor precizeaza: Sotul supravietuitor este obligat sa raporteze liberalitatile ce le-a primit prin acte intre vii de la sotul sau, cand vine in concurs cu copiii sau cu descendentii lor. Aceeasi obligatie o au si copiii si descendentii lor fata de sotul supravietuitor. - Art. 751 din Codul civil ne aminteste ca: Fiul sau descendentele care vine la succesiune, chiar sub beneficiu de inventar, impreuna cu fratii ori surorile sale, sau cu descendentii acestora, trebuie a raporta coerezilor sai tot ce a primit de la defunct prin dar, atat direct cat si indirect, afara de cazul cand donatorele a dispus altfel. Pentru ca obligatia sa ia nastere este necesar ca eredele sa accepte mostenirea fie si sub beneficiu de inventar. Donatorul care nu avea calitatea de a mosteni in momentul donatiunii, dar care va avea aceasta calitate la epoca deschiderii succesiunii, este obligat de a face raport, daca donatorele nu l-a scutit de aceasta. Donatiile facute fiului unei persoane, care are calitatea de erede in momentul deschiderii succesiunii, sunt prezumate ca s-au facut cu scutirea de raport. * Raportul donatilor se poate cere in cadrul procedurii judiciare, precum si independent printr-o actiune de raport. ** Scutirea de raport poate sa fie facuta expres prin contractul de donatie sau ulterior prin act autentic.
Pentru modelul contractului de donatie faceti un clic
aici. |
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri