Recunoasterea si incuviintarea executarii silite a sentintelor arbitrale internationale

Suman Jyoti Khaitan
avocat
Baroul New Dehli, India

Similar LEGII MODEL UNCITRAL, adoptarea Conventiei de la New York a reprezentat o etapa remarcabila in domeniul recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine intrucat ambele reglementari au determinat un plus de eficienta a arbitrajului comercial international. In acelasi timp, ambele reglementari contin serioase neajunsuri, ceea ce necesita o reanalizare a motivelor refuzului recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine.

 
In primul rand, aceste motive, astfel cum au fost stabilite de art. 5 din Conventia de la New York, precum si de art. 36 din LEGEA MODEL, trebuie revazute intrucat acestea nu permit un examen de fond al sentintei arbitrale.

In al doilea rand, respectivele motive sunt limitative. Acestea sunt singurele motive de re cu noas tere si incuviintare a executarii silite a sentintei arbitrale.

In al treilea rand, chiar daca se dovedeste incidenta unor astfel de motive, instanta statala nu este obl igata sa refuze incuviintarea executarii silite. Teza I a pct. 1 din art. 5 din Conventia de la New York stipuleaza ca executarea silita „poate“ fi refuzata. Nu se stipuleaza ca executarea silita „trebuie“ refuzata. Formularea este permisiva, nu obligatorie.
 
In ultimul rand, filozofia Conventiei de la New York si a LEGII MODEL consta in aplicarea restrictiva a motivelor refuzului re cu noas terii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine, aproape toate instantele din intreaga lume au acceptat principiul conventiei cunoscut sub denumirea de „tendinta pro executare silita“. In plus, exista dificultati practice variate ce nu pot fi ignorate. De exemplu, nefamiliaritatea instantelor locale cu o astfel de procedura, birocratia referitoare la arbitrajul comercial international,precum si existenta unor legislatii bizare ce considera sentintele ca fiind nationale chiar daca locul arbitrajului este in strainatate.

Cartea Verde a Contabilitatii

Vezi AICI detalii

Registrul de Evidenta Fiscala PFA

Vezi AICI detalii

Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

 
Introducere

Arbitrajul international a devenit o practica uzuala de solutionare a disputelor internationale. Avand in vedere acest aspect, statele din intreaga lume si-au modernizat reglementarile arbitrale. Metoda de solutionare a disputelor in arbitrajul comercial international este hibrida. Aceasta este determinata de o conventie incheiata de particulari. Continua cu o serie de proceduri stabilite de parti, acestea din urma avand o mare importanta. Se finalizeaza cu o hotarare ce este obligatorie pentru parti; in anumite conditii, majoritatea instantelor statelor lumii procedeaza la recunoasterea si incuviintarea executarii silite a acesteia. Aceasta procedura confidentiala are un efect public ce este sustinut atat de autoritatile publice din fiecare stat, cat si de le gislatiile nationale.

Arbitrajul comercial international s-a dezvoltat rapid in ultimii ani avand in vedere cresterea ingrijoratoare a disputelor din comertul international. Arbitrajul comercial international este in plina expansiune, multe jurisdictii adoptand sau modernizand reglementari privind arbitrajul. Recunoasterea si incuviintarea executarii silite a sentintelor arbitrale din domeniul arbitrajului comercial international constituie o chestiune a carei dificultate este cauzata de dificultati si ezitari inerente. Recunoasterea si incuviintarea executarii silite a sentintelor arbitrale commercial internationale reprezinta efectul acestora fie in statul pe teritoriul caruia au fost pronuntate, prin aceasta intelegand statul pe teritoriul caruia se afla locul arbitrajului, fie in statele in care se considera ca respectivele sentinte au caracter international.

In prima ipoteza, misiunea este mai facila, spre deosebire de cea de-a doua in care misiunea este complexa si dificila. O sentinta arbitrala constituie o solutionare definitiva a disputelor, in cuprinsul sentintei arbitrale tribunalul arbitral analizeaza toate aspectele cu care a fost sesizat, partea care a castigat litigiul asteptandu-se ca sentinta arbitrala sa fie pusa in executare fara intarziere. Sentinta arbitrala poate fi executata fie prin exercitarea unei presiuni comerciale asupra partii care refuza sa execute hotararea, fie prin declansarea de catre instantele statale a propriilor proceduri. In acest ultim caz, procedurile difera de la o tara la alta.

Recunoasterea si incuviintarea executarii silite sunt doua notiuni diferite, cu acceptiuni diferite, desi sunt strans legate una de cealalta. Atata timp cat o sentinta arbitrala este recunoscuta, aceasta este eficace si are putere obligatorie pentru parti cu privire la problemele solutionate. Dimpotriva, daca se solicita instantei statale incuviintarea
executarii silite a sentintei arbitrale, nu se solicita numai recunoasterea fortei juridice a acesteia, ci si asigurarea ca va fi pusa in executare prin utilizarea sanctiunilor legale specifice. Asadar, incuviintarea executarii silite constituie o etapa ulterioara recunoasterii.

Recunoasterea si incuviintarae executarii silite a sentintelor arbitrale straine depind intr-o proportie covarsitoare de sistemul national de drept, tribunalul arbitral avand prerogative limitate.

In general, recunoasterea si incuviintarea executarii silite este de competenta instantelor nationale de la locul executarii ce solutioneaza asemenea cereri potrivit propriilor reguli de procedura. Aceste reguli variaza de la o tara la alta.
 
Metodologia recunoasterii si incuviintarii executarii silite
 
Modalitatea recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintei arbitrale straine difera in functie de locul in care a fost pronuntata. De asemenea, depinde de legea aplicabila in locul in care se intentioneaza executarea sentintei arbitrale. Pe plan international este, in general, mai usor de obtinut recunoasterea si incuviintarea executarii silite a unei sentinte arbitrale decat a unei hotarari judecatoresti. Aceasta pentru ca sistemul international si regional al executarii silite a sentintelor arbitrale straine este mai raspandit si mai bine dezvoltat decat sistemul recunoasterii si incuviintarii executarii silite a hotararilor judecatoresti.
 
Conventiile internationale

Cea mai eficace metoda de creare a unui sistem international de drept apt de a guverna arbitrajul co mercial a fost promovata prin intermediul conventiilor internationale (mai recent, prin intermediul LEGII-MODEL). Conventiile internationale au constituit liantul intre diverse sisteme de drept care, desi difera ca modalitate de exprimare, au ca obiectiv conferirea eficacitatii conventiilor arbitrale si sentintei arbitrale.
 
(A) Conventia de la Montevideo

Prima a fost Conventia de la Montevideo, de la data adoptarii acesteia adoptandu-se mai multe tratate si conventii internationale. Conventia de la Montevideo, adoptata in 1889, reglementeaza recunoasterea si incuviintarea executarii silite a sentintei arbitrale pe terito riul anumitor state latino-americane. Drept urmare, aceasta conventie este, prin esenta, regionala.

Primul document modern si autentic international a fost Protocolul de la Geneva (1923), document adoptat la initiativa Curtii de Arbitraj International din Paris si sub auspiciile Natiunilor Unite. Ulterior, a fost adoptata Conventia de la Geneva din 1927. Aceste doua conventii marcheaza prima etapa in recunoasterea importantei arbitrajului comercial international in dezvoltarea comertului international.

(B) Protocolul de la Geneva (1923)

Protocolul de la Geneva(1923) este limitat ca domeniu de aplicare si efecte. Acest protocol a fost conceput in scopul promovarii arbitrajului comercial international in toate etapele litigiului arbitral. Cu toate acestea, acest protocol constituie o importanta contributie la recunoasterea si incuviintarea executarii silite a sentintelor arbitrale straine. Statele-parti s-au obligat sa garan teze potrivit propriei legislatii executarea sentintei ar bitrale pronuntate in temeiul conventiei arbitrale ce intra in domeniul de aplicare al protocolului. Caracterul executoriu al conventiilor arbitrale si al sentintelor arbitrale trebuie identificat in versiunea moderna a Conventiei de la New York.

(C) Conventia de la Geneva (1927)

Protocolul de la Geneva ofera solutii cu privire la incuviintarea executarii silite a sentintelor arbitrale pe teritoriul statului unde au fost pronuntate. Conventia de la Geneva (1927), adoptata tot sub auspiciile Natiunilor Unite, face un pas inainte. Scopul acestei conventii a fost de a stabili o procedura de recunoastere si incuviintare a executarii silite a unei sentinte arbitrale pe teritoriul statelor-parti. Conventia reprezinta o incercare timpurie de a rezolva diferitele probleme ce apar in procesul de incuviintare a executarii silite a sentintei arbitrale. Aceasta inseamna ca osentinta arbitrala va fi recunoscuta ca obligatorie si va fi executata silit international pe teritoriul oricaruia din statele contractante sub rezerva indeplinirii anumitor conditii. Aceste conditii sunt urmatoarele:

– sentinta arbitrala a fost pronuntata in temeiul conventiei arbitrale guvernate de Protocolul de la Geneva (1923);

– sentinta arbitrala a fost pronuntata pe teritoriul unuia din statele contractante; – partile litigante au sediul pe teritoriul unuia din statele-parti ale conventiei.

Daca o sentinta arbitrala satisface aceste conditii relevante, aceasta satisface cerintele preliminare instituite de Conventia de la Geneva. Apoi trebuie indeplinite anumite conditii preliminare, indeplinirea acestora ur mand a fi probata de partea ce solicita incuviintarea executarii silite.

Neajunsurile Conventiei de la Geneva (1927)

O serie de dificultati sunt generate de una din cerintele Conventiei de la Geneva, in sensul ca sentinta arbitrala nu trebuie sa fie contrara principiilor instituite de sistemul de drept pe teritoriul caruia se solicita incuviintarea executarii silite. Aceasta inseamna ca se poate formula actiune in anularea unei sentinte arbitrale nu numai pentru faptul ca aceasta este contrara ordinii publice, ci si pentru faptul ca incalca principiile juridice ale forului. Este de inteles ca un stat sa nu recunoasca si sa nu incuviinteze executarea silita a unei sentinte arbitrale ce incalca ordinea publica, dar este mai putin de inteles ca principiile sistemului de drept din statul respectiv sa fie luate in considerare in ipoteza in care o sentinta a fost pronunt ata intr-un alt stat si potrivit principiilor juridice valide ale acestuia.

Mai mult decat atat, mentiunea potrivit careia „sentinta este definitiva in tara in care a fost pronuntata“ pare potrivita: dar conduce la ceea ce este binecunoscut sub denumirea de „dublu exequatur“. In anumite tari, o sentinta arbitrala este recunoscuta ca obligatorie daca o instanta locala si-a dat acordul pentru incuviintarea executarii silite fie prin procedura exequaturului, fie in alt mod.

Un alt exequatur trebuie obtinut de la instantele forului in scopul punerii in executare a hotararii. Aceasta cerinta nu este prevazuta nici in LEGEA MODEL, nici in Conventia de la New York.

(D) Conventia de la New York

Conventia de la New York stabileste atat procedura recunoasterii si incuviintarii executarii silite a unei sentinte arbitrale, cat si motivele refuzului acestora invocate de un stat parte la respectiva conventie. Aceasta conventie a reprezentat primul dintr-o serie de demersuri majore intreprinse de Natiunile Unite in sensul sprijinului dezvoltarii arbitrajului comercial international. Conventia de la New York reprezinta o imbunatatire substantiala a Conventiei de la Geneva (1927), in sensul ca stabileste o metoda mai impla si eficace de recunoastere si incuviintare a executarii silite a sentintelor straine. Spre deosebire de Conventia de la Geneva, Conventia de la New York promoveaza o conceptie internationala surprinza toare prin faptul ca stabileste urmatoarele:

„Prezenta conventie se aplica recunoasterii si executarii sentintelor arbitrale date pe teritoriul unui alt stat decat acela unde se cere recunoasterea si executarea sentintelor rezultate din diferende intre persoane fizice si juridice. Ea se aplica, de asemenea, sentintelor arbitrale care nu sunt considerate ca sentinte nationale in statul unde este ceruta recunoasterea si executarea lor“.

Potrivit acestei dispozitii, o sentinta arbitrala pronuntata pe teritoriul unui stat (chiar daca acel stat nu este parte a conventiei) va fi recunoscuta si executata silit pe teritoriul altui stat-parte la Conventie. Cu toate acestea, exista o caracteristica a acestei tendinte internationaliste. Conven tia permite partilor sa adere cu doua rezerve. Prima rezerva se refera la reciprocitate. Cea de-a doua rezerva se refera la raporturile conside rate comerciale, aceasta din urma rezerva existand si in Protocolul de la Geneva din 1923.

Cu privire la rezerva reciprocitatii Conventia de la New York stabileste urmatoarele: „In momentul semnarii sau ratificarii prezentei Conventii, aderarii la ea sau notificarii de extindere prevazute la art. X, orice stat poate, pe baza de reciprocitate, sa declare ca va aplica conventia recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale pronuntate pe teritoriul oricarui alt stat contractant“.

(i)Rezerva cu privire la reciprocitate avantajeaza statele, dar are si efectul limitarii domeniului de aplicare al conventiei de la New York. In loc de a fi aplicata tuturor statelor indiferent de locul unde au fost pronuntate, domeniul Conventiei de la New York este limitat la sentintele arbitrale pronuntate in statele-parti la con ventie. Dar aceasta limitare este diminuata de numarul considerabil al statelor-parti la conventie. Art. 35 si 36 din LEGEA MO DEL UNCITRAL stabilesc procedura recunoasterii si incuviintarii executarii silite a unei sentinte internationale indiferent de statul pe teritoriul caruia a fost pronuntata.

(ii) Rezerva cu privire la raporturile considerate comerciale Conventia de la New York contine o mentiune suplimentara cu privire la rezerve. Astfel, statul va putea sa declare ca va aplica Conventia numai diferendelor rezultate din raporturi de drept contractuale sau necontractuale care sunt considerate comerciale de catre legea nationala. Similar rezervei reciprocitatii, si aceasta rezerva limiteaza domeniul de aplicare al Conventiei de la New York, iar faptul ca dreptul contractual al fiecarui stat stabileste caracterul comercial sau necomercial al raportului juridic a creat dificultati in aplicarea acestui document international. Nu este obligatoriu ca raportul juridic considerat comercial de legislatia unui stat sa fie caracterizat la fel de legislatia altui stat; si aceasta determina o interpretare neuniforma a conventiei.

Totodata, Conventia de la New York inlocuieste protocoalele obligatorii incheiate de state si constituie o imbunatatire substantiala in sensul ca este conferit un efect mai generos validitatii conventiei arbitrale. Drept urmare si pe buna dreptate, Conventia de la New York a fost laudata in termeni entuziasti. Aceasta a fost catalogata „ca fiind singurul si cel mai important pilon al edificiului interna tional“, precum si „ca exemplul cel mai edificator al legislat iei internationale din intreaga istorie a dreptului comercial“.

Conventia de la New York stabileste modalitatea de recunoastere si incuviintare a executarii silite a sentintelor ar bitrale. Din moment ce este stabilita procedura recunoasterii, statul-parte la conventie se obliga sa respecte sentintele arbitrale la care se refera aceasta din urma; asa cum am aratat, recunoasterea poate fi solicitata pe cale de
actiune sau poate fi invocata pe cale de exceptie. Din moment ce este stabilita procedura incuviintarii executarii silite a sentintei arbitrale, statul-parte la conventie sa asigure executarea silita a acestora in conformitate cu propriile reguli de procedura.

Formalitatile recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale sunt simple. Partea ce solicita recunoasterea si incuviintarea executarii silite a sentintei arbitrale trebuie sa exhibe urmatoarele documente relevante:

i. originalul sentintei arbitrale sau o copie certificata a acesteia;

ii. originalul conventiei arbitrale la care se refera articolul II sau o copie certificata a acesteia.

Odata exhibate aceste documente, instanta va incuviinta recunoasterea si executarea silita a sentintei arbitrale, in afara de cazul in care sunt incidente motivele refuzului re cunoasterii si incuviintarii executarii silite.

 
(E) LEGEA MODEL
 

LEGEA MODEL incepe cu o propunere de reformare a Conventiei de la New York. Aceasta a determinat efectuarea unui raport UNCITRAL in sensul ca armonizarea reglementarilor arbitrale din diferite tari ale lumii ar putea fi mai usor realizata printr-o reglementare uniforma sau model. Textul final al LEGII MODEL a fost adoptat prin

rezolutia UNCITRAL in ca drul sesiunii din iunie 1985, ale carei lucrari s-au des fasurat la Viena; iar recomandarea Adunarii Generale a Natiunilor Unite privind adoptarea de catre statele membre a LEGII MODEL a fost adoptata in decembrie 1985.

LEGEA MODEL a reprezentat un succes major. Textul reglementeaza procesul arbitral in integralitate, termenii utilizati fiind lesne de inteles, iar forma textului este accesibila.

Este un text pe care multe tari l-au adoptat fie in integralitate, fie cu minore modificari. Totodata, este un text pe care orice stat il are in vedere in ipoteza in care intentioneaza sa adopte o reglementare arbitrala moderna.

Refuzul recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale

Daca a fost refuzata incuviintarea executarii silite a sentintei arbitrale, partea castigatoare este impiedicata sa obtina ceea ce i s-a acordat; cu alte cuvinte, nu se pot executa silit bunurile celui ce a pierdut procesul. Desi acesta este un aspect descurajator pentru partea cas ti gatoare, se poate naste ideea ca sentinta arbitrala sa fie executata in alt stat pe teritoriul caruia cel ce a pierdut procesul are o serie de bunuri. Totul depinde de motivul pentru care s-a refuzat incuviintarea executarii silite.

Refuzul recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintei arbitrale in sistemul Conventiei de la New York

Potrivit Conventiei de la New York, recunoasterea si incuviintarea executarii sentintei arbitrale pot fi refuzate daca partea litiganta adversa demonstreaza:

1. Incapacitatea partilor conventiei arbitrale sau invaliditatea conventiei arbitrale: partile conventiei arbitrale erau, in virtutea legii aplicabile lor, lovite de o incapacitate sau conventia mentionata nu este valabila in virtutea legii careia partile au subordonat-o, sau in lipsa unor indicatii in acest sens, in virtutea legii tarii in care sentinta a fost data; sau

2. Lipsa oricarei notificari: partea impotriva careia a fost invocata sentinta nu a fost informata in mod cuvenit despre desemnarea arbitrilor sau despre procedura de arbitraj sau i-a fost imposibil sa-si puna in valoare mijloacele de aparare; sau

3. Probleme jurisdictionale: sentinta se refera la un diferend nementionat in compromis sau care nu intra in prevederile clauzei compromisorii sau ca acestea din urma contin hotarari care depasesc prevederile compromisului; daca dispozitiile sentintei care au legatura cu problemele supuse arbitrajului pot fi disjunse de cele care au legatura cu probleme care nu sunt supuse arbitrajului, primele pot fi recunoscute si executate.

4. Constituirea Tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conforma cu conventia partilor sau cu legea relevanta aplicabila: constituirea tribunalului arbitral sau procedura de arbitraj nu a fost conforma cu conventia partilor sau, in lipsa conventiei, cu legea tarii in care a avut loc arbitrajul.

5. Sentinta neobligatorie, suspendata sau anulata: sentinta nu a devenit inca obligatorie pentru parti sau a fost anulata sau suspendata de o autoritate competenta a tarii in care sau dupa legea careia a fost pronuntata sentinta.

In afara de cele cinci motive mentionate mai sus si stabilite de art. 5 lit. a)-e) din Conventia de la New York, precum si de art. 36 alin. 1) din LEGEA MODEL, art. 5 alin. 2) din Conventia de la New York si art. 36 alin. 1) lit. b) din LEGEA MODEL stabilesc alte doua motive pentru refuzul recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintei arbitrale:

1. Arbitrabilitate: recunoasterea si executarea sentintei arbitrale vor putea fi refuzate daca autoritatea competenta a tarii in care se solicita recunoasterea si executarea constata ca, in conformitate cu legea acestei tari, obiectul diferendului nu este susceptibil de a fi reglementat pe calea arbitrajului. Conceptul de arbitrabilitate difera de la tara la tara intrucat fiecare stat stabileste propriile criterii potrivit carora unele litigii sunt solutionate de instantele statale, iar alte litigii sunt solutionate prin procedurile arbitrale.

2. Ordinea publica: nesocotirea regulilor ce instituie ordinea publica sau a ordinii publice insasi este un motiv de anulare a sentintelor arbitrale in orice jurisdictie in care ordinea publica se refera la reguli bine stabilite, reglementa ri, uzante, uzuri ce sunt, in mod inevitabil, assimilate de legislatia fiecarui stat. Totusi, anumite instante nationale efectueaza, dar nu in mod obligatoriu, distinctia intre ordinea publica nationala si ordinea publica internat ionala.

Motivele refuzului recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine au o importanta considerabila. Acestea reprezinta un standard international acceptat nu numai datorita raspandirii semnificative a Conventiei de la New York in lumea intreaga, ci si datorita faptului ca LEGEA MODEL stabileste aceleasi motive ale recunoasterii si incuviintarii executarii silite a unei sentinte arbitrale indiferent de tara in care a fost pronunt ata sentinta.

Concluzie

Similar LEGII MODEL UNCITRAL, adoptarea Con ventiei de la New York a reprezentat o etapa remarcabila in domeniul recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine intrucat ambele reglementari au determinat un plus de eficienta a arbitrajului comercial international. In acelasi timp, ambele reglementari contin serioase neajunsuri, ceea ce necesita o reanalizare a motivelor refuzului recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine. In primul rand, aceste motive, astfel cum au stabilite de art. 5 din Conventia de la New York, precum si de art. 36 din LEGEA MODEL, trebuie revazute intrucat acestea nu permit un examen de fond al sentintei arbitrale.

In al doilea rand, respectivele motive sunt limitative. Acestea sunt singurele motive de recunoastere si incuviintare a executarii silite a sentintei arbitrale. In al treilea rand, chiar daca se dovedeste incidenta unor astfel de motive, instanta statala nu este obligata sa refuze incuviintarea executa rii silite. Teza I a pct. 1 din art. 5 din Conventia de la New York stipuleaza ca executarea silita „poate“ fi refuzata. Nu se stipuleaza ca executarea silita „trebuie“ refuzata. Formularea este permisiva, nu obligatorie.

In ultimul rand, filozofia Conventiei de la New York si a LEGII MODEL consta in aplicarea restrictiva a motivelor refuzului recunoasterii si incuviintarii executarii silite a sentintelor arbitrale straine, aproape toate instantele din intreaga lume au acceptat principiul conventiei cunoscut sub denumirea de „tendinta pro executare silita“. In plus, exista dificultati practice variate ce nu pot fi ignorate. De exemplu, nefamiliaritatea instantelor locale cu o astfel de procedura, birocratia referitoare la arbitrajul comercial international, precum si existenta unor legislatii bizare ce considera sentintele ca fiind nationale chiar daca locul arbitrajului este in strainatate.

Articol aparut in Revista Arbitrajul Comercial - Solutie de Succes in Litigiile Comerciale - nr 2 Aprilie-Iunie 2009