Spete - contencios administrativ (pct. 26 - 30)

26. Art. 48 constituie temeiul constitutional al raspunderii autoritatilor publice pentru vatamarile produse persoanelor prin incalcarea sau nesocotirea drepturilor si libertatilor acestora, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri. Exceptarea prevazuta de textul de lege criticat pentru neconstitutionalitate a actelor administrative de gestiune de la controlul judecatoresc, pe calea contenciosului administrativ, nu are semnificatia sustragerii acestei categorii de acte administrative de la controlul judecatoresc. Pe calea dreptului comun, prevazut la nivel constitutional, de art. 21, iar la nivelul legii, de Codul de procedura civila, si aceste acte intra sub cenzura instantelor judecatoresti.

Prin decizia nr. 135 din 23 aprilie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in M.Of. nr. 461 din 28 iunie 2002, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca prevederile  art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990, care excepteaza actele de gestiune savArsite de stat in calitate de persoana juridica pentru administrarea patrimoniului sau de la posibilitatea atacarii in justitie, incalca dispozitiile art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie, precum si dispozitiile art. 16 alin. (2) din Constitutie privind egalitatea in fata legii si principiul ocrotirii egale a proprietatii private, indiferent de proprietar, prevazut la art. 41 alin. (2) din Constitutie. Se arata ca proprietatea publica pe care statul o exercita nu poate fi mai presus decat proprietatea privata si, deci, nu poate fi exceptata de la controlul contenciosului administrativ.
 
Curtea de Apel Oradea -Sectia comerciala si contencios administrativ apreciaza ca prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 nu contravin dispozitiilor art. 16 alin. (2), art. 21 si art. 41 alin. (2) din Constitutie, deoarece exceptarea de sub incidenta procedurii speciale a contenciosului administrativ prevazut de Legea nr. 29/1990 nu este o exceptare de sub incidenta si competenta generala a instantelor judecatoresti; actele de gestiune exceptate de sub incidenta legii speciale a contenciosului administrativ ramAn supuse cenzurii instantei dupa procedura si competenta dreptului comun.
 
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Presedintele Camerei Deputatilor considera ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor legale criticate este nefondata. In argumentarea acestui punct de vedere se arata ca prin reglementarea in Legea fundamentala a accesului liber la justitie au fost avute in vedere instantele de drept comun. Atunci cand a dorit sa prevada ca unele litigii trebuie solutionate de anumite instante, in speta de cele de contencios administrativ, constituantul a consacrat acestui drept un text distinct, respectiv, art. 48. Potrivit opiniei presedintelui Camerei Deputatilor, dispozitia cuprinsa la  art. 2 lit. d) din Legea nr. 29/1990 reprezinta o limitare a dreptului persoanei de a se adresa instantei de contencios administrativ, care este conforma cu dispozitiile art. 48 alin. (2) din Constitutie. Se invoca in sustinerea punctului de vedere exprimat jurisprudenta Curtii Constitutionale (Decizia nr. 153 din 19 septembrie 2000, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 563 din 14 noiembrie 2000).
 

Guvernul arata ca exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este neintemeiata, intrucat exista o delimitare a autoritatii judecatoresti de contencios administrativ fata de autoritatea judecatoreasca de drept comun. In consecinta, unele acte ale autoritatii administrative vor fi de competenta instantelor de contencios administrativ, iar altele vor ramane de competenta instantelor de drept comun. Ratiunea acestei departajari o reprezinta distinctia dintre actele de autoritate si cele de gestiune ale autoritatii administrative. Aceasta distinctie, care este traditionala in dreptul administrativ romanesc, nu trebuie asimilata cu intentia legiuitorului de a scoate aceste acte din sfera oricarui control judecatoresc. In concluzie, Guvernul apreciaza ca prevederile care fac obiectul prezentei exceptii de neconstitutionalitate nu vin deloc in contradictie cu art. 21 din Constitutie care prevede accesul liber la justitie, pentru ca articolul contestat nu interzice accesul la justitie, ci doar pastreaza competenta de drept comun, si nu contravine nici dispozitiilor art. 16 alin. (2) din Constitutie. In legatura cu invocarea dispozitiilor art. 41 alin. (2) din Constitutie privind ocrotirea egala a proprietatii private, indiferent de titular, Guvernul considera ca acest text nu este incident in cauza.
 
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul judecatorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 122 din 8 noiembrie 1990, text care are urmatorul cuprins:
 Art. 2: Nu pot fi atacate in justitie: [...]
 d) actele de gestiune savArsite de stat in calitate de persoana juridica si pentru administrarea patrimoniului sau [...].
 
Autorul exceptiei considera, in esenta, ca exceptarea actelor administrative de gestiune de la aplicarea prevederilor Legii nr. 29/1990, deci de la controlul judecatoresc realizat in cadrul contenciosului administrativ, contravine dispozitiilor constitutionale privind egalitatea in drepturi, accesul liber la justitie si ocrotirea egala a dreptului de proprietate privata. Textele constitutionale invocate in motivarea exceptiei au urmatorul continut:
 -Art. 16. alin. (2): Nimeni nu este mai presus de lege.
 -Art. 21: (1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
 (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
 -Art. 41 alin. (2) teza intai: (2) Proprietatea privata este ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular. [...].
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca este neintemeiata pentru urmatoarele considerente:
 
Legea nr. 29/1990 stabileste, in conformitate cu dispozitiile art. 48 alin. (2) din Constitutie, conditiile si limitele exercitarii dreptului persoanei de a se adresa instantei de contencios administrativ. Art. 48 constituie temeiul constitutional al raspunderii autoritatilor publice pentru vatamarile produse persoanelor prin incalcarea sau nesocotirea drepturilor si libertatilor acestora, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri.

Exceptarea prevazuta de textul de lege criticat pentru neconstitutionalitate a actelor administrative de gestiune de la controlul judecatoresc, pe calea contenciosului administrativ, nu are semnificatia sustragerii acestei categorii de acte administrative de la controlul judecatoresc. Pe calea dreptului comun, prevazut la nivel constitutional, de art. 21, iar la nivelul legii, de Codul de procedura civila, si aceste acte intra sub cenzura instantelor judecatoresti. Actele administrative emise de autoritatile publice sunt diverse, putand fi acte de autoritate, de drept public, supuse controlului jurisdictional de contencios administrativ, sau acte de drept privat, incheiate de autoritatile publice in calitatea lor de persoane juridice civile, care includ si actele administrative de gestiune, care sunt supuse controlului judecatoresc de drept comun. Deosebirea de tratament juridic existenta are la baza deci diferenta de natura a celor doua categorii de acte administrative.
 
In ceea ce priveste sfera autoritatilor publice ale caror acte administrative de gestiune sunt exceptate de la dispozitiile legale criticate pentru neconstitutionalitate, aceasta nu se limiteaza la actele autoritatilor publice centrale, cum prevedea initial Legea nr. 29/1990, adoptata anterior Constitutiei, ci include si autoritatile publice locale. In acest sens, prevederile art. 2 lit. d) din Legea contenciosului administrativ au fost modificate implicit prin Legea nr. 18/1991, Legea nr. 215/2001, precum si prin Constitutia adoptata in anul 1991.
 
In consecinta, nici sustinerea potrivit careia exceptarea actelor administrative de gestiune de la aplicarea prevederilor Legii nr. 29/1990 ar contraveni dispozitiilor art. 16 alin. (2) si ale art. 41 alin. (2) din Constitutie nu este intemeiata, intrucat legea insasi prevede sistemul diferentiat de control judecatoresc asupra celor doua categorii de acte administrative, fara a se diminua prin aceasta protectia egala a proprietatii private.

27. Solutionarea de catre instanta, de urgenta, chiar si fara citarea partilor, a cererii de suspendare, precum si caracterul executoriu de drept al hotararii pronuntate nu sunt de natura sa incalce exercitiul dreptului la aparare, garantat de prevederile art. 24 alin. (1) din Constitutie.

Prin decizia nr. 264 din 25 septembrie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare, publicata in M.Of. nr. 1 din 4 ianuarie 2002, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 24 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului la aparare si pe cele ale art. 128 referitoare la folosirea cailor de atac, deoarece nu prevad nici o cale de atac impotriva hotararii pronuntate de instanta asupra cererii de suspendare a actului administrativ. Desi face referiri la Decizia nr. IV/1999 a Sectiilor Unite ale Curtii Supreme de Justitie, prin care s-a stabilit, in aplicarea  art. 9 din Legea nr. 29/1990, ca este susceptibila de recurs atat hotararea prin care se solutioneaza cererea de suspendare a executarii actului administrativ, formulata in cadrul actiunii principale, Avand ca obiect anularea acestui act, cat si hotararea prin care o atare cerere este solutionata separat, autorul exceptiei considera ca aceasta decizie constituie un argument in sustinerea neconstitutionalitatii dispozitiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare.
 
Exprimandu-si opinia asupra exceptiei, instanta de judecata considera ca aceasta este neintemeiata. Se argumenteaza ca Nu se poate retine ca  art. 9 din Legea nr. 29/1990 ar contraveni prevederilor art. 24 din Constitutia Romaniei, deoarece chiar recurentul, invocand in critica sa Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, pronuntata de Curtea Suprema de Justitie intr-un recurs in interesul legii, confirma posibilitatea partii ce se considera lezata de a uza de caile de atac -recursul. Cu prilejul exercitarii caii de atac, partea ce se considera lezata poate uza de toate mijloacele de aparare pe care legea i le permite in apararea dreptului si interesului sau legitim.
 
In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Presedintele Camerei Deputatilor, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata, deoarece, potrivit prevederilor Codului de procedura civila, suspendarea se dispune prin incheiere, iar aceasta, ca orice hotarare judecatoreasca premergatoare, este supusa caii de atac.
 
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. Se sustine ca in realitate nu suntem in prezenta unui text neconstitutional, ci a aplicarii gresite de catre instantele judecatoresti a unor prevederi ale Legii nr. 29/1990 si ale Codului de procedura civila, situatie solutionata prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999 a Curtii Supreme de Justitie -Sectiile Unite.
 
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al presedintelui Camerei Deputatilor si pe cel al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum rezulta din cererea formulata de autorul acesteia si din incheierea de sesizare, il constituie dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare, dispozitii care au urmatorul continut: Tribunalul va solutiona cererea de suspendare, de urgenta, chiar si fara citarea partilor, hotararea pronuntata in acest caz fiind executorie de drept.
 
In sustinerea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia a invocat incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 24 alin. (1), potrivit carora Dreptul la aparare este garantat, precum si ale art. 128, conform carora, Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca aceasta este neintemeiata pentru considerentele ce urmeaza:
 
Dispozitiile art. 9 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare, trebuie corelate cu cele ale alin. (1) al aceluiasi articol, care prevad posibilitatea reclamantului ca, in cazuri bine justificate si pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, sa solicite instantei suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii. Solutionarea de catre instanta, de urgenta, chiar si fara citarea partilor, a cererii de suspendare, precum si caracterul executoriu de drept al hotararii pronuntate (dispozitii procedurale continute de textul de lege criticat) nu sunt de natura sa incalce exercitiul dreptului la aparare, garantat de prevederile art. 24 alin. (1) din Constitutie.

Dispozitiile legale criticate dau posibilitatea persoanei vatamate de o autoritate publica printr-un act administrativ de a solicita si de a obtine, de urgenta si temporar, suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii in contencios administrativ. Chiar daca solutionarea pe cale separata a cererii de suspendare a executarii actului administrativ se poate face si fara citarea partilor, aceasta se justifica prin urgenta si caracterul provizoriu al masurii de suspendare a executarii actului contestat, cerinte pe care le apreciaza instanta. Aceasta masura nu are nici o influenta asupra solutionarii fondului actiunii.

De altfel, Codul de procedura civila prevede si in alte materii posibilitatea incuviintarii de catre instanta a unor masuri vremelnice, in cazuri urgente, fara citarea partilor (de exemplu: art. 300 referitor la recurs, art. 401 referitor la suspendarea executarii silite, art. 582 referitor la ordonanta presedintiala). Conform dispozitiilor art. 24 alin. (2) din Constitutie, In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu, prevederi constitutionale care sunt respectate, intrucat in cadrul procesului in care se judeca fondul actiunii in contencios partile pot fi asistate de un avocat, iar impotriva masurii de suspendare a executarii actului partea interesata poate face recurs.
 
Curtea retine ca dispozitiile legale criticate nu contravin nici prevederilor art. 128 din Constitutie, referitoare la folosirea cailor de atac, deoarece, potrivit acestui text constitutional, partile pot exercita aceste cai in conditiile legii, stabilirea lor fiind deci de nivelul legii, iar nu de nivelul Constitutiei.
 Dreptul la exercitarea caii de atac a recursului impotriva hotararii judecatoresti prin care s-a solutionat cererea de suspendare a executarii actului administrativ este prevazut atat de legea speciala, Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, in art. 14 (potrivit caruia hotararea prin care s-a solutionat o actiune in materia contenciosului administrativ poate fi atacata cu recurs), precum si de dispozitiile generale ale Codului de procedura civila (si anume art. 299, potrivit caruia hotararile date fara drept de apel [...] sunt supuse recursului), dispozitii la care fac trimitere, de altfel, prevederile art. 18 din Legea nr. 29/1990, conform carora procedura legii contenciosului administrativ se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila.
 
In consecinta, Curtea constata ca in realitate textul de lege criticat nu contravine dispozitiilor constitutionale invocate. Faptul ca referitor la practica neunitara a unor instante judecatoresti cu privire la aplicarea textului art. 9 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, cu modificarile ulterioare, a fost declarat un recurs in interesul legii admis de Curtea Suprema de Justitie in Sectii Unite nu are nici o semnificatie cu privire la aprecierea constitutionalitatii acestor dispozitii legale.

De altfel, prin Decizia nr. IV din 27 septembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 636 din 27 decembrie 1999, Curtea Suprema de Justitie a stabilit ca fiind corecta interpretarea conform careia este susceptibila a fi atacata cu recurs atat hotararea prin care se solutioneaza cererea de suspendare a executarii actului administrativ, formulata in cadrul actiunii principale, Avand ca obiect anularea acelui act, cat si hotararea prin care o atare cerere este solutionata separat.

28. Instituirea unui termen de decadere pentru introducerea actiunii de catre prefect la instanta de contencios administrativ nu inseamna o adaugare la textul art. 122 alin. (4) din Constitutie sau o incalcare a acestuia.

Prin decizia nr. 179 din 16 noiembrie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 111 alin. (3) din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, republicata, publicata in M.Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
 
In motivarea exceptiei, prefectul judetului Arad considera ca: Intrucat legiuitorul, prin Constitutie, nu a inteles sa stabileasca un termen in care prefectul sa solicite instantei anularea unui act apreciat ca nelegal si nici nu face trimitere la o lege care sa conditioneze sau sa limiteze exercitarea acestui drept, apreciem ca prevederile art. 111 alin. (3) din Legea nr. 69/1991, republicata -prin care se stabileste termenul de decadere de 30 de zile -sunt neconstitutionale.
 Instanta de judecata opineaza ca exceptia ridicata este intemeiata, dispozitiile art. 111 alin. (3) din Legea nr. 69/1991, republicata, contravenind prevederilor constitutionale.
 
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei ridicate.
 
In punctul sau de vedere, presedintele Camerei Deputatilor apreciaza ca exceptia este intemeiata, intrucat dispozitiile art. 111 alin. (3) din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, republicata, sunt neconstitutionale. Se considera ca a limita introducerea de catre prefect a actiunii impotriva unui act al autoritatilor administratiei publice locale la 30 de zile si a stabili ca acest termen este unul de decadere ar insemna un adaos la textul constitutional. Acest lucru ar fi de natura sa ingreuneze controlul de legalitate exercitat de prefect. In plus, faptul ca nu se stabileste un termen pentru actiunea in contencios administrativ a prefectului reprezinta totodata o masura de ocrotire a intereselor persoanelor fizice. Daca ar exista un termen in care prefectul nu ar putea -din ratiuni obiective -sa se incadreze, ar fi necesar ca persoanele fizice sa se adreseze ele insele instantei de contencios administrativ cu o cerere intemeiata pe dispozitiile art. 48 din Constitutie. Or posibilitatea prefectului de a ataca oricand un act vatamator emis de o autoritate publica locala aleasa se constituie intr-o garantie de care beneficiaza insesi persoanele fizice vatamate.
 
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza, de asemenea, ca exceptia este intemeiata, evocandu-se jurisprudenta Curtii Constitutionale, care printr-o decizie anterioara, nr. 137/1994, s-a pronuntat in sensul considerarii ca neconstitutional a textului din fostul art. 101 alin. (2) din Legea nr. 69/1991, text ce stabilea un termen de 15 zile pentru actiunea prefectului.
 
Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si a art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Exceptia de neconstitutionalitate se refera la art. 111 alin. (3) din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, republicata, care are urmatoarea redactare: Introducerea actiunii de catre prefect se face in termen de 30 de zile de la comunicarea actului, potrivit art. 53 alin. (1) lit. h). Termenul de 30 de zile este termen de decadere. Actiunea este scutita de taxa de timbru.
 
Examinand exceptia ridicata, Curtea retine ca acest text de lege a mai facut obiectul controlului de constitutionalitate.
 
Astfel, prin Decizia nr. 66 din 27 aprilie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 308 din 30 iunie 1999, Curtea Constitutionala, luAnd in dezbatere o exceptie in care se criticau, pe motiv de neconstitutionalitate, prevederile art. 111 alin. (2) si (3) din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991, republicata, a respins acea exceptie, considerAnd ca instituirea unui termen de decadere pentru introducerea actiunii de catre prefect la instanta de contencios administrativ nu inseamna o adaugare la textul art. 122 alin. (4) din Constitutie sau o incalcare a acestuia. De altfel prin alin. (3) al aceluiasi articol din Constitutie se prevede ca Atributiile prefectului se stabilesc potrivit legii. Prin aceeasi decizie, Curtea a constatat ca stabilirea acestui termen de decadere nu constituie o limitare a prerogativelor sale de tutela administrativa, ci, dimpotriva, reprezinta un stimulent si o garantie a examinarii cu celeritate a actelor administrative emise de autoritatile publice locale, in vederea luarii masurilor legale de desfiintare a celor date cu incalcarea dispozitiilor legii.
 
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudentei Curtii Constitutionale, iar considerentele din aceasta decizie isi pastreaza valabilitatea si in acest caz, prezenta exceptie de neconstitutionalitate urmeaza sa fie respinsa.

29. Fata de continutul  art. 9 din Legea nr. 29/1990, potrivit caruia ... pentru a se preveni producerea unei pagube iminente instanta poate dispune, la cerere, suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii, se constata ca hotararea data priveste o situatie speciala invederata de prevenirea unui prejudiciu pentru una dintre parti.

Prin urmare, in astfel de situatii, instanta pronunta hotarAri provizorii al caror efect este vremelnic, durAnd in timp atat cat este necesar. Hotararea poate fi modificata ori revocata in cursul procesului, iar la sfarsitul procesului, in raport cu hotararea data in cauza, masura dispusa prin hotararea provizorie poate fi mentinuta, modificata sau desfiintata.
 
Hotararile provizorii insa, fiind independente de fondul procesului, sunt susceptibile de a fi atacate pe caile legale de atac, separat si inainte de hotararea finala.

Prin decizia nr. 4 din 27 septembrie 1999 cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la solutionarea cererii de suspendare a actului administrativ, publicata in M.Of. nr. 636 din 27 decembrie 1999, Curtea Suprema de Justitie, Sectiile Unite a stabilit urmatoarele:

Sub presedintia vicepresedintelui Curtii Supreme de Justitie, Paul Florea, s-a luat in examinare recursul in interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, cu privire la aplicarea dispozitiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la solutionarea cererii de suspendare a actului administrativ.
 
Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie.
 
Reprezentantul Ministerului Public a sustinut recursul in interesul legii, solicitand sa se decida in sensul ca hotararea prin care se solutioneaza cererea de suspendare a actului administrativ poate fi atacata cu recurs numai daca este formulata separat de cererea principala privind anularea acelui act.

Sectiile Unite, deliberAnd asupra recursului in interesul legii, constata urmatoarele:
 
In practica instantelor judecatoresti nu exista un punct de vedere unitar in legatura cu exercitarea caii de atac a recursului impotriva hotararii prin care s-a solutionat cererea de suspendare a actului administrativ, reglementata prin dispozitiile art. 9 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
 
Astfel, unele instante au considerat ca hotararea prin care se solutioneaza, potrivit  art. 9 din Legea nr. 29/1990, cererea de suspendare a actului administrativ atacat in justitie (conform art. 1 din lege) nu poate fi atacata (separat) cu recurs decat o data cu hotararea data asupra fondului procesului.
 Instantele si-au fundamentat solutia pe dispozitiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedura civila, potrivit carora impotriva incheierilor premergatoare nu se poate face apel decat o data cu fondul..., precum si pe prevederile art. 316 din acelasi cod, conform carora dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in capitolul referitor la calea de atac a recursului.
 
Alte instante au statuat ca, in cazul in care cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulata distinct de actiunea prin care a fost atacat actul, hotararea pronuntata poate fi atacata cu recurs.
 
Se constata, asadar, ca aceeasi chestiune de drept a primit solutii diferite in raport cu imprejurarea daca cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulata odata cu actiunea prin care a fost atacat in justitie actul administrativ sau a fost introdusa separat de aceasta, ceea ce este inadmisibil in drept.
 
Pentru motivele care se vor arata in continuare, instanta suprema considera ca in ambele situatii hotararea data asupra cererii de suspendare a actului administrativ atacat in justitie, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, poate fi atacata cu recurs conform art. 299 din Codul de procedura civila.
 
Ca o chestiune prealabila este de remarcat ca in materia contenciosului administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 29/1990, hotararea instantei, prin care a fost solutionata o astfel de actiune, poate fi atacata numai cu recurs, apelul fiind suprimat.
 
In problema in discutie este de retinut, in primul rAnd, ca incheierea prin care a fost solutionata cererea de suspendare a actului administrativ, atunci cand aceasta a fost formulata in cadrul procesului in care se judeca actiunea prin care a fost atacat in justitie, nu este o incheiere premergatoare in sensul dispozitiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedura civila.
 
Incheierile premergatoare sunt cele luate in cursul judecatii, care pregatesc intr-un fel sau altul hotararea ce urmeaza sa se dea in cauza (art. 255 alin. (2) din Codul de procedura civila), cum ar fi cele prin care se admit ori se resping anumite probe, se acorda un termen etc.
 
Or Incheierea prin care a fost solutionata cererea de suspendare a actului administrativ nu are caracterul unei incheieri premergatoare, pentru ca o astfel de cerere apare ca un capat de cerere distinct de cadrul procesului in care a fost atacat in substanta sa actul administrativ; nu o astfel de incheiere pregateste hotararea ce urmeaza sa se dea in cauza in legatura cu statuarea asupra legalitatii actului administrativ.
 
De aceea o atare hotarAre, ca orice hotarare data intr-o cauza, poate fi atacata cu recurs potrivit art. 299 din Codul de procedura civila, indiferent daca a fost pronuntata in procesul in care se solutioneaza ori s-a solutionat actiunea prin care, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, a fost atacat actul administrativ sau a fost data intr-o cauza distincta de cea in care se examineaza legalitatea actului administrativ, pe baza unei cereri formulate separat de aceasta.
 

Sub acest aspect nu are nici o relevanta juridica imprejurarea daca cererea prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ a fost formulata in cadrul procesului in care a fost atacat actul administrativ ori a fost introdusa separat, distinct de acest proces.
 
Fata de continutul art. 9 din Legea nr. 29/1990, potrivit caruia ... pentru a se preveni producerea unei pagube iminente instanta poate dispune, la cerere, suspendarea executarii actului administrativ pana la solutionarea actiunii, se constata ca hotararea data priveste o situatie speciala invederata de prevenirea unui prejudiciu pentru una dintre parti.
 
Prin urmare, in astfel de situatii, instanta pronunta hotarAri provizorii al caror efect este vremelnic, durAnd in timp atat cat este necesar. Hotararea poate fi modificata ori revocata in cursul procesului, iar la sfarsitul procesului, in raport cu hotararea data in cauza, masura dispusa prin hotararea provizorie poate fi mentinuta, modificata sau desfiintata.
 
Hotararile provizorii insa, fiind independente de fondul procesului, sunt susceptibile de a fi atacate pe caile legale de atac, separat si inainte de hotararea finala.

Fata de cele aratate, in temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curtii Supreme de Justitie nr. 56/1993, republicata, precum si al art. 329 din Codul de procedura civila, urmeaza a se admite recursul in interesul legii si a se stabili ca este susceptibila de a fi atacata cu recurs atat hotararea prin care se solutioneaza cererea de suspendare a executarii actului administrativ, formulata in cadrul actiunii principale, cat si hotararea prin care o atare cerere este solutionata separat, pentru aceste motive, in numele legii  DECIDE:

Admite recursul in interesul legii, in sensul urmator:
 
In aplicarea dispozitiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 stabileste ca este susceptibila de a fi atacata cu recurs atat hotararea prin care se solutioneaza cererea de suspendare a executarii actului administrativ, formulata in cadrul actiunii principale, Avand ca obiect anularea acelui act, cat si hotararea prin care o atare cerere este solutionata separat.
Pronuntata in sedinta publica la data de 27 septembrie 1999.

30. Intre notiunea de autoritati administrative, folosita de lege, si cea de autoritati publice pe care o utilizeaza Constitutia exista o deosebire de continut. Este evident ca notiunea constitutionala este mai larga decat cea folosita in legea mentionata, ea incluzAnd-o pe aceasta.

Prin decizia nr.  97 din 30 aprilie 1997 cu privire la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor referitoare la autoritati administrative din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in M.Of. nr. 210 din 27 august 1997, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Curtea de apel Galati, prin Incheierea din 16 februarie 1996, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 29/1990 referitoare la autoritati administrative, ridicata de Belcin Victor in Dosarul nr. 1.926/1995.
  
Prin Decizia nr. 141 din 20 noiembrie 1996, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor referitoare la autoritati administrative din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990. Pentru a pronunta aceasta solutie, s-a retinut ca exista intr-adevar o deosebire intre notiunea de autoritate administrativa si cea de autoritate publica prevazuta de Constitutie, dar aceasta neconcordanta nu poate fi rezolvata de catre Curtea Constitutionala, intrucat ar insemna sa faca opera de legislator pozitiv. Pentru ca Legea contenciosului administrativ sa se aplice si autoritatilor publice este necesara o interventie legislativa care sa stabileasca limitele si conditiile de exercitare a controlului de catre instantele de contencios administrativ. S-a retinut, de asemenea, ca toate conditiile si limitele prevazute de Legea nr. 29/1990 pentru exercitarea dreptului persoanei vatamate sunt conforme art. 48 alin. (2) din Constitutie.
 
Impotriva acestei decizii, a declarat recurs, in termen legal, Belcin Victor, pentru urmatoarele motive:
 -desi insusi completul de fond a retinut ca Legea nr. 29/1990 nu este in concordanta cu Constitutia, totusi exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 29/1990 a fost respinsa;
 -prin solutia pronuntata se exclud de la control si de la repararea prejudiciilor actele administrative ale altor autoritati publice decat cele administrative, incalcandu-se astfel prevederile art. 1 alin. (3), art. 15
alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 24 alin. (1), art. 31 alin. (2), art. 47 alin. (4), art. 48 alin. (1), art. 51 si art. 150 alin. (1) din Constitutie;
 -este fara fundament si inacceptabila solutia ca printr-o lege viitoare sa se reglementeze controlul judecatoresc al actelor administrative emise de celelalte autoritati publice, deoarece: in continuare actele autoritatilor publice sunt excluse de la control si de la posibilitatea de reparare a prejudiciilor; s-ar refuza armonizarea Legii nr. 29/1990 cu prevederile Constitutiei; in prezent se refuza aplicarea prevederilor imperative ale art. 51 si 150 alin. (1) din Constitutie; se incalca in mod vadit drepturile si libertatile cetatenesti, dar, mai ales, se creeaza imposibilitatea apararii intereselor personale pe calea justitiei impotriva actelor administrative ale autoritatilor publice;
 -in prezent Legea nr. 29/1990 este inoperanta pentru actele administrative ale altor autoritati publice decat cele administrative, incalcandu-se astfel accesul liber la justitie;
 -adoptarea Legii nr. 29/1990 cu majoritate de voturi nu poate duce la concluzia ca aceasta este exclusa de la controlul de constitutionalitate;
 -nu se poate prezuma constitutionalitatea Legii nr. 29/1990, pentru ca ea a fost modificata prin Legea nr. 59/1993; se incearca a se sustine si dovedi ca Legea nr. 59/1993 modifica Constitutia, desi, potrivit art. 51, legea fundamentala este suprema si obligatorie de aplicat inaintea oricarei alte legi;
 -practica Curtii Constitutionale in domeniul legilor preconstitutionale, ilustrata de altfel printr-o singura decizie, nu este izvor de drept;
 -se sustine ca Legea nr. 29/1990 nu ingradeste dreptul la petitionare si informatie, desi aceasta lege nu reglementeaza si posibilitatea atacarii in justitie a actelor administrative ale altor autoritatilor publice.

Curtea, avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, raportul intocmit de judecatorul-raportor, prevederile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, constata urmatoarele:
 
Prin recursul declarat de Belcin Victor impotriva Deciziei Curtii Constitutionale nr. 141 din 20 noiembrie 1996 sunt formulate mai multe motive de casare. In esenta, toate privesc acelasi aspect, si anume neconstitutionalitatea art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, care limiteaza controlul instantelor de contencios administrativ la actele administrative emise de autoritatile administrative, in timp ce art. 48 alin. (1) din Constitutie are un continut mai larg, deoarece se refera la autoritatile publice.
 
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, actiunea in contencios administrativ se poate introduce numai impotriva actelor emise de autoritatile administrative.
 
Textul in discutie este anterior Constitutiei. Legea fundamentala prevede in art. 48 alin. (1): Persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.
 
Astfel cum insasi decizia atacata a remarcat, intre notiunea de autoritati administrative, folosita de lege, si cea de autoritati publice pe care o utilizeaza Constitutia exista o deosebire de continut. Este evident ca notiunea constitutionala este mai larga decat cea folosita in legea mentionata, ea incluzAnd-o pe aceasta.
 
In felul acesta se vadeste o contradictie intre legea atacata si Constitutie. Potrivit art. 150 alin. (1) din Constitutie, legile si toate celelalte acte normative ramAn in vigoare in masura in care ele nu contravin dispozitiilor legii fundamentale.
  
In cazul de fata, textul de lege fiind mai restrans decat formularea constitutionala este evident ca el trebuie considerat modificat in sensul ca expresia autoritatii administrative este abrogata, ea fiind inlocuita cu cea de autoritati publice.
 
Recursul se invedereaza astfel a fi intemeiat. Ca urmare, decizia atacata va fi desfiintata, iar in fond, exceptia de neconstitutionalitate va fi admisa, constatandu-se ca art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 este abrogat in ce priveste trimiterea la autoritati administrative, urmand sa-si gaseasca aplicare directa prevederea art. 48 alin. (1) din Constitutie, care se refera la autoritati publice.
 
In aceste conditii, s-ar impune ca legiuitorul ordinar, in dezvoltarea principiului constitutional, sa intervina pentru a determina continutul si limitele acestui concept.