Spete - contencios administrativ (pct. 31 - 35)

31. Potrivit prevederilor constitutionale ale art. 48 alin. (2), legiuitorul este abilitat sa stabileasca conditiile si limitele exercitarii dreptului la reparatie al persoanei vatamate de un act administrativ.

Prin decizia nr. 60 din 26 martie 1997 privind exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, publicata in M.Of. nr. 87 din 24 februarie 1998, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
 
In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, care vizeaza termenul de un an pentru introducerea actiunii in fata instantei judecatoresti, incalca prevederile art. 135 alin. (5) din Constitutie.

Exprimandu-si opinia conform art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta suprema de judecata, considerAnd dispozitiile legale atacate constitutionale, apreciaza exceptia invocata ca neintemeiata.
 
In vederea solutionarii exceptiei, au fost solicitate, in baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
 
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia invocata este neintemeiata, intrucat termenul de un an, prevazut de art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29/1990, pentru introducerea cererii impotriva actului administrativ a carui anulare se cere in fata instantei judecatoresti, nu contravine prevederilor art. 135 alin. (5) din Constitutie.

Dimpotriva, stabilirea acestui termen reprezinta o garantie a dreptului persoanei vatamate de o autoritate publica, prevazut de art. 48 din Constitutie, precum si a liberului acces la justitie, stipulat in art. 21 din Constitutie. Se considera ca recurenta incearca, pe cale ocolita, prin ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate a unei prevederi legale, sa-si acopere propria culpa procesuala de a nu fi solicitat, in termen de un an, anularea actului administrativ despre care se sustine ca ar fi vatamat-o intr-un drept legitim.

Proiecte Didactice pentru succesul la Titularizare sau Definitivat Educatori

Vezi AICI detalii

Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri

Vezi AICI detalii

Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII

Vezi AICI detalii

Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza

Vezi AICI detalii

Curtea, examinand actele si lucrarile dosarului, incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, modificata prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, constata urmatoarele:
 
Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, art. 1, art. 3 si art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea este legal investita si competenta sa se pronunte asupra exceptiei invocate.
 
In sesizare se pretinde ca art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990, care prevede ca introducerea cererii la instanta nu se va putea face mai tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carui anulare se cere, ar fi contrar art. 135 alin. (5) din Constitutie, potrivit caruia bunurile proprietate publica sunt inalienabile, deoarece o consecinta logica si fireasca a principiului inalienabilitatii bunurilor ce apartin domeniului public este imprescriptibilitatea.
 
Potrivit prevederilor constitutionale ale art. 48 alin. (2), legiuitorul este abilitat sa stabileasca conditiile si limitele exercitarii dreptului la reparatie al persoanei vatamate de un act administrativ. Art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 corespunde exigentelor acestei norme constitutionale, reglementand conditiile de exercitare a actiunii. Nu se poate retine ca aceste conditii ar incalca art. 135 alin. (5) din Constitutie. Dispozitiile atacate, Avand in vedere existenta unui termen pentru sesizarea instantei de judecata, nu au tangenta cu prevederile art. 135 alin. (5) din Constitutie.

Faptul ca autoarea exceptiei nu a solicitat, in termen de un an, anularea actului administrativ despre care se sustine ca a vatamat-o intr-un drept legitim, nu poate fi considerat un motiv de neconstitutionalitate. Sub toate aceste aspecte, exceptia este vadit neintemeiata, urmand a fi respinsa.

32. Punctele de vedere comunicate de autoritatile publice sus-mentionate nu au caracter obligatoriu pentru Curte, ele reprezentand exclusiv opiniile autoritatilor respective in legatura cu exceptia invocata.

Prin decizia nr. 139 din 19 noiembrie 1996, publicata in M.Of. nr. 7 din 20 ianuarie 1997, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:
 
Prin Decizia nr. 103 din 1 octombrie 1996 Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, modificata prin Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedura civila, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 si a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de Conturi, invocata de BArleanu Ion in Dosarul nr. 1.975/1995 al Curtii de Apel Bacau.
 
Pentru a pronunta aceasta solutie s-a retinut, in esenta, ca Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, desi anterioara Constitutiei, a stabilit anumite conditii si limite de exercitare a dreptului persoanei vatamate, printre care si excluderea de la controlul instantei de contencios a actelor de comandament cu caracter militar, ce nu contravin art. 21 si art. 48 alin. (1) din legea fundamentala. S-a constatat, totodata, ca limitele exercitarii dreptului respectiv nu sunt de natura sa obstructioneze exercitiul acestuia, ele privind numai situatii justificate prin interesul evident public la care se refera.
 
Prin recursul declarat impotriva sus-mentionatei decizii se invoca, in esenta, urmatoarele motive:
 -Curtea a fost influentata in pronuntarea deciziei de punctul de vedere al Guvernului, respectiv al Ministerului de Interne, vinovat de trecerea sa abuziva in rezerva la 15 decembrie 1991;
 -ordinul prin care s-a dispus aceasta masura nu reprezinta un act de comandament cu caracter militar, deoarece legiuitorul a inteles sa excluda de la controlul judiciar numai actele si documentele secrete de organizare si mobilizare a fortelor armate, si nu altele;
 -ordinul de trecere al sau daca ar fi emis la 18 decembrie 1991, dar cu efect de la 15 decembrie 1991, ar fi retroactiv, deci ilegal;
 -prin Decizia nr. 103/1996 s-a retinut ca, potrivit alin. (2) al art. 48 din Constitutie, limitele dreptului prevazut de alin. (1) al aceluiasi articol se stabilesc prin lege organica, or avind in vederea ca este vorba de unitati militare trebuie prevazute in mod expres de o lege speciala si nu de o lege organica, cum este Legea nr. 29/1990;
 -dispozitiile art. 21 din Constitutie trebuie sa prevaleze asupra oricaror alte legi, fie ele si organice, si nu invers;
 -sunt incalcate si prevederile art. 16 din Constitutie, deoarece se asigura liberul acces la justitie doar pentru civili, iar pentru militari, nu;
 -Legea nr. 29/1990 este, sub unele aspecte, depasita, in cauza aplicandu-se, in consecinta, art. 150 din Constitutie in virtutea caruia legile ce contravin acesteia nu isi mai pastreaza valabilitatea; pe acest temei, 
art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 este abrogat implicit;
 -in sfirsit, este invocata Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata prin Legea nr. 30/1994, art. 6 al acesteia prevazand ca orice persoana are dreptul la judecarea sa, in mod echitabil, de catre o instanta judecatoreasca si impartiala prevazuta de lege; or potrivit art. 20 din Constitutie, dispozitiile conventiei prevaleaza asupra normelor din dreptul intern.
Curtea, Avand in vedere decizia atacata, motivele de recurs invocate, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile reprezentantului Ministerului Public, precum si prevederile ce fac obiectul exceptiei raportate la dispozitiile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine:
 
Potrivit art. 24 alin. (3) din aceasta lege, Curtea Constitutionala este obligata sa comunice incheierea prin care a fost sesizata fiecarei Camere a Parlamentului si Guvernului, indicandu-le data pana la care pot sa depuna punctul lor de vedere. In speta, completul de fond s-a conformat acestor prevederi legale, iar din imprejurarea ca solutia pronuntata coincide cu punctul de vedere al Guvernului nu se poate trage concluzia ca adoptarea acesteia a fost influentata de opinia exprimata, astfel cum neintemeiat se sustine de recurent, avind in vedere principiul constitutional al independentei judecatorilor. De altfel, punctele de vedere comunicate de autoritatile publice sus-mentionate nu au caracter obligatoriu pentru Curte, ele reprezentand exclusiv opiniile autoritatilor respective in legatura cu exceptia invocata, iar, potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, judecata are loc si pe baza raportului intocmit in cauza, a incheierii de sesizare, a probelor administrate, a sustinerilor partilor si a reprezentantului Ministerului Public. Asa fiind, primul motiv de recurs este nefondat.
 
Critica facuta in sensul ca ordinul ministrului de interne de trecere in rezerva a unui militar nu trebuie considerat un act de comandament cu caracter militar nu poate fi primita, deoarece, fiind o problema de interpretare si aplicare a legii, aceasta excede atributiilor Curtii Constitutionale care, potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, hotaraste, in drept, numai asupra constitutionalitatii unei legi sau ordonante, iar nu si cu privire la modul de interpretare si aplicare a  dispozitiilor legale, chestiuni ce sunt de competenta exclusiva a instantelor judecatoresti.
 
Pentru aceleasi considerente, critica recurentului potrivit careia ordinul de trecere in rezerva este retroactiv, deci ilegal, fiind emis la 18 decembrie 1991, dar cu efect de la 15 decembrie 1991, nu poate fi primita, intrucat art. 15 alin (2) din Constitutie, care prevede ca legea dispune numai pentru viitor, nu-si gaseste aplicarea in speta, dispozitiile sale referindu-se exclusiv la acte cu caracter normativ.
 
Sustinerea recurentului ca pentru problemele cu caracter militar limitele dreptului inscris in art. 48 alin. (1) din Constitutie trebuie stabilite printr-o lege speciala este, de asemenea, neintemeiata, intrucat, potrivit prevederilor alin. (2) al aceluiasi articol, conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica, fara a se face vreo deosebire in raport cu materia pe care o reglementeaza. De altfel, legea speciala nu constituie o categorie constitutionala in raport cu art. 72 alin. (1) din legea fundamentala.
 
Critica adusa deciziei completului de fond in sensul ca dispozitiile  art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 contravin prevederilor art. 21 din Constitutie care prevaleaza asupra oricaror alte legi, inclusiv a celor organice, nu poate fi primita, deoarece, astfel cum s-a retinut, nu este de atributul Curtii Constitutionale sa stabileasca daca actul atacat este sau nu un act de comandament cu caracter militar. Competenta de a decide acest lucru apartine exclusiv instantei de contencios administrativ iar, ulterior, in functie de solutie, se poate stabili daca partea are acces la o actiune intemeiata pe Legea nr. 29/1990 sau la recursul special reglementat de art. 4 din aceeasi lege, dupa epuizarea cailor administrativ-jurisdictionale.
 
Nici critica potrivit careia prevederile  art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 contravin dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie nu este intemeiata, deoarece, asa cum rezulta din practica sa jurisdictionala, Curtea Constitutionala a statuat ca principiul egalitatii in drepturi nu inseamna eo ipso aplicarea aceluiasi regim juridic unor situatii care, prin specificul lor, sunt diferite. Astfel, se justifica existenta unor tratamente juridice diferite intre civili, carora li se aplica Codul muncii, si intre militari, pentru care reglementarile sunt cu totul altele, dat fiind specificul acestui sector, in general, si al conditiilor trecerii in rezerva, in special. Este vorba deci de reglementari diferite pentru situatii diferite, astfel incat principiul egalitatii nu este afectat. In acest sens, Curtea Constitutionala s-a pronuntat, de exemplu, prin Decizia nr. 70 din 15 decembrie 1993, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, si prin Decizia nr. 74 din 13 iulie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.
 
Motivul de recurs, potrivit caruia dispozitiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 sunt abrogate implicit, de asemenea, nu poate fi primit. Se retine ca prevederile art. 150 alin. (1) din Constitutie nu sunt incidente in cauza, deoarece Legea nr. 29/1990 a fost modificata prin Legea nr. 59/1993, ceea ce dovedeste intentia legiuitorului de a o mentine in vigoare si de a o face aplicabila, in integritatea ei -asa cum s-a statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 39 din 5 aprilie 1995 cu referire la legile preconstitutionale modificate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, decizie retinuta si de completul de fond. Aceasta nu inseamna insa ca este exclusa obligatia Consiliului Legislativ de a examina, in temeiul art. 150 alin. (2) din Constitutie, conformitatea legii contenciosului administrativ cu Constitutia si sa faca Parlamentului propuneri corespunzatoare.
 
In fine, este neintemeiat si ultimul motiv de recurs prin care se sustine ca dispozitiile criticate sub aspectul constitutionalitatii incalca art. 6 din Conventia pentru apararea dreptului omului si a libertatilor fundamentale, situatie in care sunt incidente prevederile art. 20 din Constitutie, conform carora reglementarile internationale prevaleaza asupra normelor de drept intern. Conventia invocata a fost ratificata de Romania prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994 si, potrivit art. 15 din Constitutie, aceasta se aplica numai pentru viitor. Mai mult, art. 3 din legea de ratificare prevede ca sesizarea organismelor internationale se poate face numai in cauzele in care violarea drepturilor garantate prin conventie a intervenit dupa intrarea acesteia in vigoare pentru Romania. In speta faptele pretins ilegale, de care se plAnge recurentul, au avut loc in anul 1991 si, cum art. 20 din Constitutie se refera la punctele si tratatele la care Romania este parte, calitate ce se dobandeste numai dupa ratificare, este evident ca prevederile conventiei invocate, adoptata in anul 1994, nu sunt aplicabile retroactiv.

33. Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, desi anterioara Constitutiei, a stabilit anumite conditii si limite de exercitare a dreptului persoanei vatamate, prin care si excluderea de la controlul instantei de contencios a actelor de comandament militar. Sub acest aspect, se constata ca limitele de exercitare a dreptului respectiv nu sunt de natura sa obstructioneze exercitiul acestuia, referindu-se numai la situatii justificate prin interesul evident public la care se refera.

Prin decizia nr. 103 din  1 octombrie 1996, publicata in M.Of. nr. 7 din 20 ianuarie 1997, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei se sustine ca dispozitiile  art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, care stipuleaza ca nu pot fi atacate in justitie actele de comandament cu caracter militar, contravin prevederilor art. 21 alin. (1) si alin. (2) din Constitutie, care consacra accesul liber la justitie al oricarui cetatean, fara nici o distinctie, daca este civil sau militar.
 Cu privire la exceptia ridicata, instanta de judecata apreciaza ca textul atacat este constitutional, deoarece actele de comandament sunt definite ca acte emise de organele militare in scopul asigurarii ordinii si disciplinei militare, iar partea care s-a considerat vatamata are posibilitatea de a formula contestatia impotriva unor asemenea acte la formatia militara competenta. Potrivit art. 1 lit. d) din Ordinul ministrului apararii nationale nr. 126 din 18 decembrie 1991, actele de comandament cuprind si ordinele ministrului apararii nationale privind, intre altele, trecerea in rezerva a cadrelor militare.
 
In vederea solutionarii exceptiei, au fost solicitate, in baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
 
Camera Deputatilor, in punctul sau de vedere, apreciaza ca art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 nu contravine prevederilor art. 21 coroborat cu art. 48 din Constitutie, fiind o aplicare a alin. (2) al acestui din urma text si recomanda respingerea exceptiei de neconstitutionalitate invocate.
 
In punctul sau de vedere, Guvernul considera ca dispozitiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 nu contravin prevederilor art. 21 din Constitutie referitoare la accesul liber la justitie, deoarece, desi, potrivit dispozitiilor art. 48 alin. (1) din Constitutie, persoana vatamata intr-un drept al sau de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei, alin. (2) al aceluiasi articol prevede ca limitele si conditiile exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. Rezulta ca insasi Constitutia prevede, de principiu, ca acest drept poate fi exercitat numai in anumite conditii si cu anumite limitari.
 
Prin Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 au fost stabilite procedura ce trebuie urmata in cazul in care o persoana fizica sau juridica se considera vatamata in drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autoritati administrative, precum si actele care nu pot fi atacate in justitie. Printre acestea, la art. 2 lit. b) sunt prevazute ca exceptii de la aplicarea dispozitiilor legale privind controlul judecatoresc actele de comandament cu caracter militar. Din formularea textului rezulta ca nu orice acte cu caracter militar sunt exceptate de la controlul pe calea contenciosului administrativ, ci numai cele de comandament.
 
Practic, in speta de fata, problema care se pune este aceea daca ordinul ministrului de interne, prin care s-a dispus trecerea in rezerva a reclamantului, este un act de comandament cu caracter militar. In acest sens se arata ca, prin Decizia nr. 118 din 23 martie 1992, Curtea Suprema de Justitie -Sectia contencios administrativ a statuat ca actele de comandament cu caracter militar -exceptate deci de la controlul pe calea contenciosului administrativ -includ, intre altele, ordinele ministrului apararii nationale privind numiri, eliberari, retrogradari, mutari, detasari, treceri in rezerva, chemari in cadrele active ale armatei si altele care privesc situatia militara a cadrelor militare.
 
In continuare se apreciaza ca aceasta solutie a Curtii Supreme este valabila si in cazul personalului militar incadrat in structurile Ministerului de Interne, Avand in vedere ca dispozitiile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare se aplica in mod corespunzator si ofiterilor, maistrilor militari si subofiterilor apartinand Ministerului de Interne si Ministerului Justitiei, respectiv serviciilor de stat specializate in domeniul apararii si sigurantei nationale care, potrivit legii, au in structurile proprii personal militar (art. 109 din Legea nr. 80/1995).
 Ordinul ministrului de interne, prin care s-a dispus trecerea in rezerva a unui militar, fiind un act de comandament cu caracter militar, se incadreaza in  art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 si, in consecinta, este exceptat de la controlul judiciar pe calea contenciosului administrativ, constituind o limitare, prin lege, a dreptului prevazut de art. 48 alin. (1) din Constitutie.
 
Senatul nu a comunicat punctul sau de vedere.

Curtea, Avand in vedere incheierea de sesizare, punctele de vedere exprimate de Camera Deputatilor si de Guvern, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile  art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990, modificata prin Legea nr. 59/1993, raportate la Constitutie, precum si prevederile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
In temeiul dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, ale art. 23 si urmatoarele din Legea nr. 47/1992, Curtea este competenta sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate invocate.
 
Art. 21 din Constitutie prevede ca orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor sale legitime, nici o lege neputand ingradi exercitarea acestui drept.
 
Art. 48 din Constitutie, instituind dreptul persoanei vatamate de o autoritate publica de a obtine recunoasterea dreptului sau, anularea actului daunator si repararea pagubei, a prevazut, totodata, in alin. (2), ca limitele si conditiile exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica. Aceasta din urma prevedere constituie o delegare legislativa constitutionala acordata legiuitorului, care are deci semnificatia unei norme speciale fata de aceea de drept comun a art. 21 din Constitutie.
 
Legea nr. 29/1990 a fost adoptata cu o majoritate care, potrivit regulamentelor parlamentare preconstitutionale, era aceeasi cu cea prevazuta in art. 74 alin. (1) din Constitutie pentru adoptarea legilor organice. Aceasta lege a fost modificata prin Legea nr. 59/1993, ceea ce, conform practicii Curtii Constitutionale, dovedeste intentia legiuitorului de a o mentine in vigoare si de a o face aplicabila, in integritatea ei, asa cum s-a statuat prin Decizia nr. 39 din 5 aprilie 1995 cu referire la legile preconstitutionale modificate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei.
 
Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, desi anterioara Constitutiei, a stabilit anumite conditii si limite de exercitare a dreptului persoanei vatamate, prin care si excluderea de la controlul instantei de contencios a actelor de comandament militar. Sub acest aspect, se constata ca limitele de exercitare a dreptului respectiv nu sunt de natura sa obstructioneze exercitiul acestuia, referindu-se numai la situatii justificate prin interesul evident public la care se refera.
 
Din alt punct de vedere, este adevarat ca, asa cum se arata in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, Legea nr. 29/1990 priveste doar autoritatile administrative, nu autoritatile publice, asa cum prevede art. 48 din Constitutie. Sub acest aspect legea este criticabila, insa Curtea Constitutionala nu poate suplini neconcordanta respectiva, deoarece ar insemna sa indeplineasca functia de legislator pozitiv, care, potrivit art. 58 alin. (1) din Constitutie, constituie un atribut numai al Parlamentului. Este o consecinta ce se impune si datorita faptului ca actele altor autoritati publice, diferite de cele administrative, sa fie supuse controlului instantei de contencios administrativ, ar urma ca, prin lege, sa se stabileasca, in considerarea si a acestor autoritati, limitele si conditiile de exercitare a dreptului prevazut la alin. (1) al art. 48 din Constitutie.
 
In ceea ce priveste controlul constitutionalitatii interpretarii judecatoresti a notiunii de act de comandament cu caracter militar, asa cum s-a statuat constant in practica jurisdictionala a Curtii, aceasta nu este competenta sa cenzureze constitutionalitatea interpretarii respective.
 
In consecinta, Curtea constata ca dispozitiile  art. 2 lit. b) din Legea nr. 29/1990 nu contravin Constitutiei si exceptia de neconstitutionalitate invocata urmeaza a fi respinsa ca vadit nefondata.

34. Principiul constituirii instantelor judecatoresti pe grade de jurisdictie nu este de ordin constitutional, ci legal, astfel incat legiuitorul poate, fara sa incalce o prevedere constitutionala, sa stabileasca o procedura in care exista numai doua grade de jurisdictie.

Prin decizia nr.  80 din  3 iulie 1996, publicata in M.Of. nr. 293 din 19 noiembrie 1996, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei se sustine ca stabilirea, prin prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a unei singure cai de atac, recursul, incalca principiul celor trei grade de jurisdictie.
 
Exprimandu-si opinia, in temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta de judecata apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate sustinuta de recurent este neintemeiata.

Curtea, Avand in vedere incheierea de sesizare, raportul intocmit de judecatorul-raportor, dispozitiile  art. 14 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, modificata prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala constata ca este legal investita si este competenta sa solutioneze exceptia invocata.
 
Dispozitiile art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate si Curtea s-a pronuntat prin Decizia nr. 67 din 13 iunie 1994, definitiva ca urmare a Deciziei nr. 121 din 16 noiembrie 1994, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 11 din 23 ianuarie 1995.
 
In deciziile mentionate s-a constatat ca actiunea prevazuta in Legea contenciosului administrativ poate fi atacata cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare si ca deci aceasta lege stabileste numai doua grade de jurisdictie, fond si recurs. O asemenea reglementare este in concordanta cu art. 128 din Constitutie, care prevede ca impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii. De altfel, Codul de procedura civila, care este dreptul comun, prevede la art. 299 ca sunt supuse recursului si Hotararile date fara drept de apel. In acelasi sens s-a pronuntat si Plenul Curtii Constitutionale care, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, a statuat ca accesul la structurile judecatoresti si la mijloacele procedurale, inclusiv la caile de atac, se face cu respectarea regulilor de competenta si procedura de judecata stabilite de lege.
 Rezulta deci ca principiul constituirii instantelor judecatoresti pe grade de jurisdictie nu este de ordin constitutional, ci legal, astfel incat legiuitorul poate, fara sa incalce o prevedere constitutionala, sa stabileasca o procedura in care exista numai doua grade de jurisdictie.
 
Intrucat motivele ce au justificat deciziile sus-mentionate subzista si in cauza de fata, Neexistand nici un element nou care sa le infirme si sa faca necesara reconsiderarea lor, exceptia ridicata este vadit nefondata.

35. Din dispozitiile art. 48 alin. (1) din Constitutie rezulta ca dreptul ce se pretinde vatamat trebuie sa existe in patrimoniul reclamantului. Aceasta constituie o conditie prealabila, nimeni neputand pretinde ca i-a fost vatamat un drept ce nu-i apartinea. Pe cale de consecinta, actiunea in contencios nu poate avea ca obiect stabilirea unui drept, intrucat, altminteri, dintr-o instanta de contencios administrativ s-ar transforma in una de contencios civil, asa incat sensul prevederii constitutionale a art. 48 alin. (1) referitor la recunoasterea dreptului pretins este acela ca numai un drept subiectiv preexistent, vatamat prin fapta comisiva sau omisiva a autoritatii publice, poate justifica cenzura judecatoreasca a actiunii sau inactiunii acesteia in cadrul procedurii de contencios administrativ.

Prin decizia nr. 87 din  3 octombrie 1995, publicata in M.Of. nr. 251 din  1 noiembrie 1995, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Decizia nr. 16 din 7 februarie 1995, Curtea Constitutionala a respins ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a art. 11 si 19 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, invocata de Societatea Comerciala Hercules -S.A. Alba Iulia in Dosarul nr. 706/1994 al Curtii de Apel Alba Iulia.
 
Impotriva acestei decizii, Societatea Comerciala Hercules -S.A. Alba Iulia a declarat recurs pentru doua motive, care, in esenta, sunt urmatoarele:

 -neconstitutionalitatea prevederilor art. 11 din Legea nr. 29/1990, intrucat legiuitorul a omis sa reglementeze si posibilitatea instantei de contencios administrativ de a da o hotarare pentru recunoasterea existentei dreptului subiectiv invocat, in conditiile in care acest drept se sustine ca reprezinta o categorie juridica distincta si expres prevazuta in art. 48 alin. (1) din Constitutie;

 -neconstitutionalitatea art. 19 din aceeasi lege, deoarece aceasta prevedere permite ca unele acte administrative emise dupa decembrie 1989, dar inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 29/1990, sa nu poata fi anulate in conditiile Legii contenciosului administrativ.
 
In temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, intrucat exceptia de neconstitutionalitate a fost respinsa ca vadit nefondata, nu s-au mai cerut punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. S-au solicitat insa aceste puncte de vedere in scopul solutionarii recursului.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera exceptia ca vadit nefondata, deoarece art. 11 din Legea nr. 29/1990 nu este contrar art. 48 alin. (1) din Constitutie, dreptul a carui aparare se urmareste prin actiunea in contencios fiind, in toate cazurile, un drept care exista in patrimoniul reclamantului, iar art. 19 din aceeasi lege fiind in concordanta cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie care consacra principiul neretroactivitatii legii.
 Camera Deputatilor si Senatului nu au comunicat punctele lor de vedere.
    
Curtea, examinand decizia atacata cu recurs, motivele de recurs, raportul intocmit in cauza si concluziile procurorului, dispozitiile Legii nr. 29/1990 raportate la prevederile constitutionale, ale Legii nr. 47/1992 si ale Regulamentului de organizare si functionare a Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:
 
Primul motiv de recurs este neintemeiat. Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie, exceptia de neconstitutionalitate poate avea ca obiect numai prevederile legale in vigoare, instituite prin lege sau prin ordonanta. De aceea, Curtea Constitutionala nu se poate substitui legiuitorului pentru a institui noi reguli de drept. In acelasi timp, tinand seama si de practica jurisdictionala consecventa a Curtii Constitutionale in aceasta privinta, concretizata in deciziile nr. 1/1992, nr. 19/1993 si nr. 47/1994, rezulta ca motivul de recurs invocat este contrar statutului constitutional al Curtii.

Pe de alta parte, din dispozitiile art. 48 alin. (1) din Constitutie rezulta ca dreptul ce se pretinde vatamat trebuie sa existe in patrimoniul reclamantului. Aceasta constituie o conditie prealabila, nimeni neputand pretinde ca i-a fost vatamat un drept ce nu-i apartinea. Pe cale de consecinta, actiunea in contencios nu poate avea ca obiect stabilirea unui drept, intrucat, altminteri, dintr-o instanta de contencios administrativ s-ar transforma in una de contencios civil, asa incat sensul prevederii constitutionale a art. 48 alin. (1) referitor la recunoasterea dreptului pretins este acela ca numai un drept subiectiv preexistent, vatamat prin fapta comisiva sau omisiva a autoritatii publice, poate justifica cenzura judecatoreasca a actiunii sau inactiunii acesteia in cadrul procedurii de contencios administrativ.
  
In legatura cu cel de-al doilea motiv de recurs, referitor la neconstitutionalitatea art. 19 din
Legea nr. 29/1990, este de mentionat faptul ca aceasta lege nu se aplica actelor administrative anterioare intrarii ei in vigoare, intrucat s-ar incalca principiul neretroactivitatii legii.
 
Exceptia invocata nu are cum sa-si atinga scopul urmarit, deoarece, chiar daca dispozitia atacata ar fi declarata neconstitutionala, aceasta nu inseamna ca noua reglementare a Legii nr. 29/1990 s-ar aplica si actelor administrative anterioare. Chiar in regimul juridic anterior Constitutiei din 1991, retroactivitatea nu putea, potrivit art. 1 din Codul civil, sa fie prezumata, iar in regimul constitutional actual ea nici nu mai poate fi instituita, potrivit art. 15 din Constitutie.