Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experienta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie
Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager

Spete - drept de proprietate (pct. 26 - 28)

26. Curtea a decis ca instituirea de regimuri juridice diferite in situatii care impun rezolvari diferite nu poate fi apreciata drept o incalcare a principiului egalitatii in fata legii. Asa se explica de ce in cazul chiriasilor statului, unde protectia sociala se realizeaza si prin reinnoirea contractului de inchiriere, nu isi gaseste aplicare schimbul obligatoriu de locuinta, in timp ce in cazul chiriasilor din locuintele retrocedate, domeniu in care prevaleaza principiul garantarii dreptului de proprietate privata, s-a impus consacrarea unui atare schimb.

Prin Decizia nr. 499 din 4 octombrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 23 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicata in M.Of. nr. 1.036 din 22 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca prin reglementarea cuprinsa in textul legal criticat “se creeaza posibilitatea proprietarilor de imobile de a cere evacuarea chiriasilor din mediul lor obisnuit si de a le crea astfel o situatie instabila, producandu-se o incalcare a dreptului fiecarei persoane la un nivel de viata corespunzator asigurarii sanatatii sale, bunastarii proprii si a familiei, drept recunoscut prin art. 25 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, si totodata se produce o violare a prevederilor art. 20 alin. (1) din Constitutie”.
 
In opinia autorului exceptiei, prin consacrarea legala a schimbului obligatoriu de locuinta, “se compromite definitiv dreptul constitutional la un proces echitabil”, instanta de judecata “fiind tinuta sa pronunte solutia aleasa de legiuitor”, ceea ce “poate duce in practica la situatii de inechitate sociala, cu incalcarea vadita a principiilor unei societati democratice”.
 
In fine, autorul exceptiei considera ca legiuitorul roman, “consacrand posibilitatea schimbului obligatoriu de locuinta, a ales solutia evacuarii chiriasilor din mediul lor obisnuit, creand, astfel, acestora o situatie instabila, or o asemenea solutie nu poate fi considerata ca proportionala cu situatia care a determinat-o, dincolo de faptul ca genereaza un tratament discriminatoriu intre proprietari si chiriasi”.


 
Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti apreciaza ca exceptia este neintemeiata, deoarece textul de lege criticat nu aduce atingere dispozitiilor constitutionale invocate.
 
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Guvernul, invocand jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale, apreciaza ca exceptia este neintemeiata.
 
Avocatul Poporului considera prevederile legale criticate ca fiind constitutionale. In acest sens face referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale.
 
Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozitiile Constitutiei, precum si prevederile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei il reprezinta prevederile art. 23 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 241/2001, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, text care are urmatoarea redactare: “Proprietarii au dreptul sa ceara si sa obtina mutarea chiriasilor din spatiile cu destinatia de locuinta pe calea unui schimb obligatoriu”.
 
Textele constitutionale considerate a fi incalcate sunt cele ale art. 1 alin. (3), art. 4 alin. (2), art. 11 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 alin. (3), art. 26 alin. (1) si ale art. 53 alin. (1) si (2), care au urmatorul continut:
- Art. 1 alin. (3): “Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate.”
- Art. 4 alin. (2): “Romania este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine sociala.”
- Art. 11 alin. (1): “Statul roman se obliga sa indeplineasca intocmai si cu buna-credinta obligatiile ce-i revin din tratatele la care este parte.”
- Art. 16 alin. (1): “Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari.”
- Art. 20: “(1) Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care Romania este parte.
(2) Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile.”
- Art. 21 alin. (3): “Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen rezonabil.”
- Art. 26 alin. (1): “Autoritatile publice respecta si ocrotesc viata intima, familiala si privata.”
- Art. 53: “(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii.”
 
De asemenea, sunt invocate ca fiind incalcate dispozitiile cuprinse in art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevad:
“1. Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.
2. Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decat in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
 
Analizand criticile de neconstitutionalitate, precum si argumentele aduse in motivarea acestora, Curtea constata ca acestea sunt neintemeiate pentru considerentele ce urmeaza:
 
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999, in ansamblu, precum si unele dintre articole, printre care si art. 23 alin. (1), au mai facut obiectul controlului de constitutionalitate, prin raportare, intre alte dispozitii constitutionale, si la cele invocate in cauza de fata, iar Curtea, prin mai multe decizii, a statuat in sensul constitutionalitatii lor.
 
Astfel, prin Decizia nr. 347 din 10 decembrie 2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 118 din 25 februarie 2003, Decizia nr. 263 din 24 iunie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 559 din 4 august 2003, Decizia nr. 157 din 22 aprilie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, si prin Decizia nr. 277 din 24 iunie 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 722 din 10 august 2004, Curtea a decis ca instituirea de regimuri juridice diferite in situatii care impun rezolvari diferite nu poate fi apreciata drept o incalcare a principiului egalitatii in fata legii. Asa se explica de ce in cazul chiriasilor statului, unde protectia sociala se realizeaza si prin reinnoirea contractului de inchiriere, nu isi gaseste aplicare schimbul obligatoriu de locuinta, in timp ce in cazul chiriasilor din locuintele retrocedate, domeniu in care prevaleaza principiul garantarii dreptului de proprietate privata, s-a impus consacrarea unui atare schimb.
 
In aceleasi decizii, Curtea a retinut ca prin nici o dispozitie a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 nu este pusa in discutie restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale si nici exercitarea cu buna-credinta a unor asemenea drepturi sau libertati.
 
In ceea ce priveste critica potrivit careia prevederile art. 23 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 vin in contradictie cu dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 21 alin. (3), Curtea a constatat ca textul criticat nu incalca dreptul la un proces echitabil, dat fiind ca, in caz de litigiu, chiriasul are dreptul de a se prevala de toate garantiile procesuale care conditioneaza procesul echitabil, de a formula aparari si de a recurge la caile de atac prevazute de lege.
 
Si, in fine, in ceea ce priveste incalcarea art. 11 alin. (1) din Constitutie, raportat la prevederile art. 8 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, Curtea a retinut ca prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului persoanei la respectarea vietii private si de familie, a domiciliului, cu atat mai mult cu cat chiriasul nu este tinut sa procedeze la schimbul obligatoriu de locuinta daca nu sunt respectate anumite exigente minimale, cuprinse in art. 24 alin. (1) si (2) din ordonanta. Din acest punct de vedere, Curtea a constatat ca textul de lege criticat nu aduce nici o atingere demnitatii omului sau drepturilor si libertatilor cetatenilor, garantate prin dispozitiile constitutionale cuprinse in art. 1 alin. (3).

27. Stabilirea unor bunuri ca apartinand proprietatii publice exclusive a statului, iar nu si unitatilor administrativ-teritoriale, nu poate fi privita ca o incalcare a principiului autonomiei locale, intrucat acest principiu “nu exclude obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe intreg teritoriul tarii”.

Prin Decizia nr. 494 din 29 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, precum si a “interpretarii” date prevederilor art. 3 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in M.Of. nr. 1.018 din 16 noiembrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei, autorul acesteia sustine ca prevederile art. 1 si ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, ale art. 1 si ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003 contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 136 alin. (1)-(3), intrucat prevad ca “apele minerale naturale (gazoase si plate) si apele minerale terapeutice fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului roman”.
 
Autorul exceptiei sustine ca “interpretarea data prevederilor art. 3 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, in sensul ca in baza acestora Guvernul este in drept sa modifice oricand inventarul bunurilor din domeniul public al statului, chiar si in detrimentul domeniului public al unitatilor administrativ-teritoriale”, este neconstitutionala “din moment ce art. 135 alin. (2) din Constitutie (devenit art. 136 dupa republicarea Constitutiei) garanteaza si ocroteste prin lege proprietatea publica apartinand unitatilor administrativ-teritoriale, iar art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale consfinteste protectia proprietatii”.

Totodata, se apreciaza ca textul art. 20 din Legea nr. 213/1998 contravine dispozitiilor constitutionale ale art. 120 alin. (1) si ale art. 121 alin. (1) si (2) privind autonomia locala, atat timp cat Guvernul “este indreptatit sa dispuna sau sa incuviinteze trecerea unor bunuri din domeniul public al unei unitati administrativ-teritoriale in domeniul public al statului, fara consimtamantul consiliului local, respectiv al consiliului judetean”.
 
Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia de contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata.
 
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
 
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, avand in vedere prevederile art. 136 alin. (3) din Constitutie, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia. De asemenea, se mai sustine ca “este in puterea organelor centrale ale statului sa stabileasca ce bunuri fac parte din domeniul public al statului, potrivit interesului public national, in baza art. 136 alin. (3) din Constitutie”.
 
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si ale art. 2 din Legea nr. 61/1998 este inadmisibila, in conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, avand in vedere ca aceste dispozitii legale au fost abrogate prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003.
 
Cu privire la critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, Avocatul Poporului apreciaza ca aceste dispozitii legale “nu contin norme contrare prevederilor din Legea fundamentala privind proprietatea, siart instituirea [...] unor categorii de bunuri care fac obiectul exclusiv al proprietatii publice este in deplina concordanta cu art. 136 alin. (3) din Constitutie”.
 
Se apreciaza ca dispozitiile art. 20 din Legea nr. 213/1998 nu opereaza un transfer de proprietate, neaducandu-se astfel nici o atingere dreptului de proprietate publica. Totodata, Avocatul Poporului considera ca prevederile art. 3 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 nu contravin principiului autonomiei locale, avand in vedere ca acest principiu “nu exclude obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe intreg teritoriul tarii”. In acest sens este invocata Decizia Curtii Constitutionale nr. 102 din 11 martie 2003.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile partilor prezente si ale procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si celor ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost formulat, il constituie dispozitiile art. 1 si ale art. 2 din Legea minelor nr. 61/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 113 din 16 martie 1998, respectiv ale art. 1 si ale art. 2 din Legea minelor nr. 85/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 197 din 27 martie 2003, precum si a interpretarii date sde catre Curtea de Apel Targu Mures - Sectia comerciala si de contencios administrativt prevederilor art. 3 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998.
 
In ceea ce priveste Legea nr. 61/1998, Curtea observa ca aceasta a fost abrogata prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003, insa dispozitiile art. 1 si ale art. 2 din Legea nr. 85/2003 au preluat solutia legislativa cuprinsa de art. 1 si art. 2 din Legea nr. 61/1998. In consecinta, Curtea urmeaza sa se pronunte asupra constitutionalitatii prevederilor art. 1 si ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care au urmatorul cuprins:
- Art. 1: “Resursele minerale situate pe teritoriul si in subsolul tarii si al platoului continental in zona economica a Romaniei din Marea Neagra, delimitate conform principiilor dreptului international si reglementarilor din conventiile internationale la care Romania este parte, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice si apartin statului roman.”
- Art. 2: “(1) Resursele minerale care fac obiectul prezentei legi sunt: carbunii, minereurile feroase, neferoase, de aluminiu si roci aluminifere, de metale nobile, radioactive, de pamanturi rare si disperse, sarurile haloide, substantele utile nemetalifere, rocile utile, pietrele pretioase si semipretioase, turba, namolurile si turbele terapeutice, rocile bituminoase, gazele necombustibile, apele geotermale, gazele care le insotesc, apele minerale naturale (gazoase si plate), apele minerale terapeutice, precum si produsul rezidual minier din haldele si iazurile de decantare.
(2) Prevederile prezentei legi se aplica si apelor subterane potabile si industriale pentru activitatile de prospectiune, explorare, determinare si evidenta a rezervelor.”
 
Art. 3 alin. (1) si art. 20 din Legea nr. 213/1998 prevad:
- Art. 3 alin. (1): “Domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie, din cele stabilite in anexa care fac parte integranta din prezenta lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege.”;
- Art. 20: “(1) Inventarul bunurilor din domeniul public al statului se intocmeste, dupa caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, precum si de autoritatile publice centrale care au in administrare asemenea bunuri.
(2) Centralizarea inventarului mentionat la alin. (1) se realizeaza de catre Ministerul Finantelor si se supune spre aprobare Guvernului.”
 
Textele constitutionale invocate in sustinerea exceptiei sunt cele ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (1) si (2) si ale art. 136 alin. (1)-(3), care au urmatorul cuprins:
- Art. 120 alin. (1): “Administratia publica din unitatile administrativ-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice.”
- Art. 121: “(1) Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia locala in comune si in orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, in conditiile legii.
(2) Consiliile locale si primarii functioneaza, in conditiile legii, ca autoritati administrative autonome si rezolva treburile publice din comune si din orase.”
- Art. 136 alin. (1)-(3): “(1) Proprietatea este publica sau privata.
(2) Proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale.
(3) Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.”
 
Totodata, autorul exceptiei invoca in sustinerea criticilor de neconstitutionalitate si prevederile art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la “Protectia proprietatii”.
 
In esenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciaza ca dispozitiile art. 1 si ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care prevad faptul ca resursele minerale fac obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului, sunt contrare textului art. 136 alin. (1)-(3) din Constitutie. Totodata, considera ca interpretarea data de Curtea de Apel Targu Mures - Sectia comerciala si de contencios administrativ prevederilor art. 3 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 213/1998 incalca dispozitiile constitutionale ale art. 120 alin. (1), ale art. 121 alin. (1) si (2) si ale art. 136 alin. (2) si (3), precum si pe cele ale art. 1 din Protocolul aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, prin aceea ca Guvernul este indreptatit sa includa apele minerale naturale in domeniul public al statului.
Examinand sustinerile de neconstitutionalitate formulate, Curtea retine:
I. O prima critica priveste dispozitiile art. 1 si ale art. 2 din Legea nr. 85/2003, care stabilesc ca o anumita categorie de bunuri fac obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului. Aceste dispozitii nu fac decat sa transpuna, in concret, la nivelul legii, prevederile art. 136 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora “Bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica, fac obiectul exclusiv al proprietatii publice”.
 
Dispozitia constitutionala nu stabileste un criteriu de departajare a bunurilor proprietate publica a statului de cele proprietate publica a unitatilor administrativ-teritoriale. In aceste conditii, criteriul este prevazut de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, care stabileste la art. 3 alin. (2) ca “Domeniul public al statului este alcatuit din bunurile prevazute la art. 135 alin. (4) din Constitutie sdevenit, cu unele modificari, art. 136 alin. (3), dupa revizuirea si republicarea Constitutieit, din cele prevazute la pct. I din anexa, precum si din alte bunuri de uz sau de interes public national, declarate ca atare prin lege”.
 
Faptul ca legiuitorul a apreciat ca toate bunurile enumerate in textul respectiv al Constitutiei fac obiectul exclusiv al proprietatii publice a statului nu face ca dispozitiile legii sa fie incompatibile cu textul constitutional. De altfel, prin natura lor, precum si prin mentionarea in text a sintagmei “interes national”, bunurile respective, prevazute la art. 136 alin. (3), nici nu ar putea sa apartina decat domeniului public al statului.
 
In acest sens, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia prevede in anexa la pct. I.1, intre altele, ca din proprietatea publica a statului fac parte “bogatiile de orice natura ale subsolului, in stare de zacamant”.
 
De asemenea, stabilirea unor bunuri ca apartinand proprietatii publice exclusive a statului, iar nu si unitatilor administrativ-teritoriale, nu poate fi privita ca o incalcare a principiului autonomiei locale, intrucat acest principiu “nu exclude obligatia autoritatilor administratiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe intreg teritoriul tarii” (a se vedea in acest sens Decizia nr. 102 din 11 martie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 201 din 27 martie 2003).
 
Referitor la invocarea dispozitiilor art. 1 din Protocolul aditional la Conventie in sustinerea exceptiei, Curtea retine ca acestea nu au incidenta in cauza, intrucat aceste dispozitii privesc protectia proprietatii private si “nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general [...]”.
 
II. In ceea ce priveste solicitarea autorului exceptiei de a declara ca fiind neconstitutionala o anumita interpretare data de instanta judecatoreasca prevederilor art. 3 alin. (1) si ale art. 20 din Legea nr. 213/1998, Curtea constata ca, in conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, aceasta asigura controlul de constitutionalitate a legilor, a ordonantelor Guvernului, a tratatelor internationale si a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozitiile si principiile Constitutiei. Asadar, nu intra sub incidenta controlului de constitutionalitate exercitat de Curte aplicarea si interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instantei de judecata care judeca fondul cauzei, precum si, eventual, al instantelor de control judiciar, astfel cum rezulta din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) si (3) din Constitutie.
 
28. Principiul constitutional al garantarii si ocrotirii proprietatii private opereaza in conditiile dobandirii legale a dreptului de proprietate, nu si in cazul in care dreptul este dobandit prin incalcarea normelor imperative ale legilor in vigoare la data incheierii actelor juridice de instrainare, solutia judicioasa pentru aceasta situatie fiind cea a aplicarii sanctiunii nulitatii actului juridic civil.

Prin Decizia nr. 467 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, republicata, publicata in M.Of. nr. 913 din 12 octombrie 2005, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se arata ca textul de lege criticat incalca principiul neretroactivitatii legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutie, deoarece Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 se aplica si unor situatii legal constituite pe baza unei legi anterioare. De asemenea, este nesocotit si principiul egalitatii in drepturi, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constitutie, prin aceea ca introduce o discriminare “nejustificata, nelegala si imorala. Se inlatura, astfel, beneficiul bunei-credinte in privinta vanzarii-cumpararii unei categorii de imobile preluate de stat in mod abuziv, instituind astfel un tratament juridic discriminatoriu pentru unii cetateni care, de fapt, se afla intr-o situatie identica cu cea a altor cumparatori, ale caror acte de cumparare isi pastreaza valabilitatea”.
 
Se mai sustine ca textul de lege atacat contravine totodata si art. 44 din Constitutie, deoarece “proprietatea privata nu mai este garantata si ocrotita in mod egal de lege, creandu-se, in acest fel, o situatie discriminatorie”, incalcandu-se astfel si art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, in raport cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentala. In sfarsit, se afirma si contrarietatea dintre dispozitiile de lege criticate si prevederile art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, “in raport de jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”.
 
Judecatoria Cluj-Napoca apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata si ca atare urmeaza a fi respinsa, deoarece art. 6 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 nu vine in contradictie cu prevederile art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) si ale art. 44 din Constitutie.
 
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Guvernul, in punctul sau de vedere, apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
 
Dispozitiile art. VI alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 nu instituie o incalcare a principiului neretroactivitatii legii civile, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, ci, dimpotriva, reprezinta chiar o consacrare a acestuia. Textul de lege criticat nu face decat sa constate nulitatea absoluta a unor acte, ca urmare a nerespectarii unor dispozitii imperative ale legilor in vigoare la momentul incheierii lor, iar sanctiunea care intervine este aceeasi atat la momentul incheierii actului juridic civil, cat si in cazul noii legi, existand o continuitate care exclude retroactivitatea.
 
Nu pot fi retinute nici sustinerile potrivit carora dispozitiile de lege mentionate “introduc o discriminare nejustificata, nelegala sau imorala” impotriva exigentelor principiului egalitatii in drepturi al cetatenilor, statuat in art. 16 din Constitutie. Aceasta deoarece, pe de o parte, Curtea Constitutionala nu are in vedere, la examinarea constitutionalitatii unui text de lege, compatibilitatea acestuia cu alte prevederi legale, ci doar cu principiile si prevederile fundamentale, iar, pe de alta parte, dispozitiile de lege in cauza se refera, distinct, la doua categorii de persoane aflate in situatii juridice diferite, respectiv dobanditorii de buna-credinta ai unor imobile preluate de stat fara titlu valabil si dobanditorii unor imobile ce au apartinut cultelor religioase. Or principiul egalitatii in drepturi nu interzice, ci, dimpotriva, presupune tratament juridic diferit pentru persoane aflate in situatii deosebite.
 
In ceea ce priveste pretinsa incalcare a art. 44 din Constitutie, se precizeaza ca “scopul Ordonantei Guvernului nr. 94/2000 a fost acela de a restitui fostilor proprietari imobile ce au apartinut cultelor religioase din Romania, iar nu acela de a legifera o expropriere, fara dreapta si prealabila despagubire, asa cum sustine autorul exceptiei”.
Legiuitorul nu a facut altceva decat sa aplice dispozitiile constitutionale ale art. 44 din Constitutie, respectand totodata si prevederile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care, “potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, permit statelor sa reglementeze exercitarea dreptului de proprietate in concordanta cu interesul general, adoptand in acest sens legile necesare”.
 
Avocatul Poporului apreciaza ca dispozitiile art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 sunt constitutionale.
 
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate in raport cu art. 15 alin. (2) din Constitutie, se mentioneaza ca textul de lege atacat, “instituind sanctiunea nulitatii absolute pentru actele juridice de instrainare incheiate cu incalcarea prevederilor legale in vigoare la data instrainarii”, reprezinta tocmai “consacrarea principiului tempus regis actum, cauza de nulitate existand inca de la data incheierii actului”. De asemenea, se apreciaza ca nu poate fi retinuta nici critica de neconstitutionalitate fata de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentala, deoarece textul de lege criticat “se aplica tuturor persoanelor prevazute in ipoteza normei legale, respectiv celor ce au dobandit imobile prin acte juridice incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la acea data, fara nici o discriminare pe criterii arbitrare”.
 
In sfarsit, dispozitiile art. VI alin. (3) al titlului II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 sunt in deplina concordanta cu prevederile art. 44 din Constitutie si ale art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Potrivit acestora, continutul si limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar “garantarea si ocrotirea proprietatii opereaza in conditiile dobandirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale si nu prin contracte de vanzare-cumparare incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la epoca respectiva”.

Curtea, examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partilor, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
 
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
 
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie, potrivit incheierii de sesizare si notelor scrise ale autorului exceptiei, dispozitiile “art. 6 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea si completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si pentru stabilirea unor masuri pentru accelerarea aplicarii acesteia si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, aprobata, cu modificari si completari, prin Legea nr. 501/2002”. Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, a fost aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 48/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.
 
La data sesizarii Curtii Constitutionale, textul de lege criticat avea urmatorul continut:
- Art. VI alin. (3): “Actele juridice de instrainare a imobilelor care fac obiectul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 501/2002, sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.”
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca, ulterior sesizarii sale, art. VI alin. (1)-(4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 a fost abrogat expres prin art. VI din titlul II al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005.
Dispozitiile art. VI alin. (3), prevazute la titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, au fost preluate, cu un continut identic, in art. 41 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, potrivit art. I pct. 16 din titlul II al Legii nr. 247/2005 intitulat “Modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania”.
 
In jurisprudenta sa, Curtea Constitutionala a statuat in mod constant ca, atunci cand dispozitia legala criticata pentru neconstitutionalitate a fost abrogata, exceptia este admisibila numai in masura in care noua reglementare mentine in substanta sa reglementarea anterioara. Avand in vedere ca in cauza de fata aceasta cerinta este indeplinita, Curtea umeaza sa se pronunte asupra exceptiei de neconstitutionalitate asa cum aceasta a rezultat din modificarile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000.
 
Este de observat ca Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 a fost ulterior republicata, in temeiul art. V din titlul II al Legii nr. 247/2005, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, iar ca urmare a renumerotarii textelor, art. 41 alin. (2) a devenit art. 6 alin. (2). Asadar, Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte asupra acestui din urma text de lege, care are urmatorul continut:
- Art. 6 alin. (2): “Actele juridice de instrainare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonante de urgenta sunt lovite de nulitate absoluta daca au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.”
 
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca dispozitiile legale criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea in drepturi a cetatenilor, fara privilegii si fara discriminari, ale art. 20 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementarilor internationale privitoare la drepturile fundamentale, cu exceptia cazului in care legile interne contin dispozitii mai favorabile, si ale art. 44 referitoare la dreptul de proprietate privata. De asemenea, se sustine si incalcarea art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la protectia proprietatii, precum si a art. 6 paragraful 1 din aceeasi conventie, privind dreptul la un proces echitabil.
 
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala constata ca aceasta este neintemeiata si in consecinta urmeaza sa fie respinsa.
 
Textul de lege criticat sanctioneaza cu nulitatea absoluta actele juridice de instrainare a imobilelor ce fac obiect de reglementare al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, daca aceste acte au fost incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii.
 
Dispozitiile de lege criticate au mai fost supuse examenului de constitutionalitate prin raportare la aceleasi texte din Constitutie si din documentele internationale invocate, in parte, si in prezenta cauza, cu prilejul solutionarii exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002, dispozitii ale caror continut si solutie legislativa au fost preluate de art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au apartinut cultelor religioase din Romania, republicata.
 
Astfel, prin Decizia nr. 284 din 7 iunie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005, si prin Decizia nr. 374 din 5 iulie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 782 din 29 august 2005, Curtea a constatat conformitatea dispozitiilor art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 fata de prevederile si principiile fundamentale cuprinse in art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) si art. 44 alin. (2) teza intai din Constitutie, precum si fata de dispozitiile art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitor la protectia proprietatii, retinand in esenta urmatoarele: sanctionand cu nulitatea absoluta actele de instrainare a unor bunuri imobile prevazute de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, incheiate cu incalcarea dispozitiilor imperative ale legilor in vigoare la data instrainarii, textul de lege criticat nu reprezinta decat consacrarea legala a aplicarii sanctiunii nulitatii actului juridic civil, fara a i se putea imputa asadar nesocotirea principiului neretroactivitatii legii civile; fostii proprietari ai imobilelor preluate de catre stat de la cultele religioase si cumparatorii unor asemenea imobile se afla in situatii juridice diferite, astfel ca un tratament juridic diferentiat este pe deplin justificat, in lumina exigentelor principiului egalitatii, care nu este sinonim cu uniformitatea, ci impune aplicarea unor solutii diferite pentru situatii diferite; in sfarsit, principiul constitutional al garantarii si ocrotirii proprietatii private opereaza in conditiile dobandirii legale a dreptului de proprietate, nu si in cazul in care dreptul este dobandit prin incalcarea normelor imperative ale legilor in vigoare la data incheierii actelor juridice de instrainare, solutia judicioasa pentru aceasta situatie fiind cea a aplicarii sanctiunii nulitatii actului juridic civil.
 
Data fiind identitatea de continut juridic dintre dispozitiile art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 184/2002 si prevederile art. 6 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 94/2000, republicata, si observand totodata ca temeiurile constitutionale invocate atat in deciziile mentionate mai sus, cat si in prezenta cauza sunt aceleasi, Curtea constata ca solutiile adoptate si argumentele ce au stat la baza acestora se mentin si in cauza de fata, intrucat nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudentei in materie a Curtii.
 
In ceea ce priveste sustinerile potrivit carora dispozitiile de lege criticate contravin si prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea constata ca argumentarea pretinsei contrarietati se refera doar la “jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului”, fara a se indica insa o cauza anume, solutionata de instanta europeana in sensul celor afirmate. Or potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, “Sesizarile trebuie facute in forma scrisa si motivate”, astfel ca aceste critici nu pot fi retinute.

Data aparitiei: 30 Martie 2007
Autor: VioletaT
Ti-a placut acest articol?
Da Like, Printeaza sau trimite prin WhatsApp si Email!
Votati articolul "Spete - drept de proprietate (pct. 26 - 28)":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi


Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Poate sunteti interesat si de:

©2019 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016