Spete - materia comerciala (pct. 1 - 5)

1. Reglementarea instituita de art. 132 alin. (2) si (3) din Legea nr. 31/1990 constituie o masura de protectie a actionarilor minoritari care se considera vatamati printr-o hotarare a adunarii generale a actionarilor, contrara legii sau actului constitutiv, acestia putandu-se adresa instantei de judecata pentru apararea drepturilor si intereselor lor legitime, textul de lege criticat reprezentand o consacrare in plan legislativ a principiului constitutional al accesului liber la justitie.

Prin Decizia nr. 250 din 9 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 132 alin. (2) si (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 333 din 13 aprilie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele: 

Prin Incheierea din 16 decembrie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 1.417/2005, Tribunalul Salaj - Sectia civila a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 132 alin. (2) si (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Elcond” - S.A. din Zalau cu ocazia solutionarii unei actiuni civile avand ca obiect anularea hotararilor adunarii generale a actionarilor.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca reglementarea criticata contravine prevederilor art. 45 din Constitutie, intrucat prin aceste dispozitii legale legiuitorul a deschis posibilitatea actionarilor, care detin o pondere mai mica de 10% din capitalul social al societatii si care, potrivit art. 136 din Legea nr. 31/1990, nu au dreptul nici macar de a solicita efectuarea unei verificari a unor operatiuni din gestiunea societatii, de a intarzia sau bloca activitatea societatii prin introducerea in justitie, in mod abuziv, a unor actiuni in anularea hotararilor adunarii generale a actionarilor. Or aceasta posibilitate lasata in mod discretionar la indemana acestei categorii de actionari este de natura a intra in conflict cu principiul constitutional privind libera exercitare a unei activitati economice.
   
Tribunalul Salaj - Sectia civila apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca accesul liber al persoanei la o activitate economica si libera initiativa nu sunt si nici nu puteau fi garantate in mod absolut si discretionar prin Constitutie, ci doar “in conditiile legii”. Pe de alta parte, atat Legea nr. 31/1990, cat si normele procedurale de drept comun confera suficiente garantii procesuale care sa impiedice blocarea activitatii unui agent economic, prin exercitarea liberului acces la justitie, drept consacrat de Legea fundamentala.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

   
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile legale criticate sunt constitutionale. In acest sens arata ca reglementarea criticata nu contravine prevederilor constitutionale invocate, ci consacra o masura de protectie a actionarilor minoritari, care au posibilitatea de a contesta o hotarare nelegala a adunarii generale a actionarilor. Apreciaza ca actiunea in anulare are, de principiu, caracterul unei actiuni sociale, intrucat este exercitata exclusiv in folosul societatii si al actionarilor si nu pentru valorificarea unui interes personal.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

Curtea,  examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 132 alin. (2) si (3) din Legea
nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu urmatorul continut:
    “(2) Hotararile adunarii generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate in justitie, in termen de 15 zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, de oricare dintre actionarii care nu au luat parte la adunarea generala sau care au votat contra si au cerut sa se insereze aceasta in procesul-verbal al sedintei.
(3) Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul la actiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulata si de orice persoana interesata.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii dispozitiilor de lege criticate, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 45 privind libertatea economica.
   
In esenta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate apreciaza ca posibilitatea acordata de legiuitor actionarilor care au o pondere mai mica de 10% din capitalul social al societatii de a formula actiuni in justitie, in vederea anularii hotararilor adunarii generale a actionarilor, este neconstitutionala si contravine principiului constitutional privind libera exercitare a unei activitati economice.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca reglementarea instituita de art. 132 alin. (2) si (3) din Legea nr. 31/1990 constituie o masura de protectie a actionarilor minoritari care se considera vatamati printr-o hotarare a adunarii generale a actionarilor, contrara legii sau actului constitutiv, acestia putandu-se adresa instantei de judecata pentru apararea drepturilor si intereselor lor legitime, textul de lege criticat reprezentand o consacrare in plan legislativ a principiului constitutional al accesului liber la justitie.
   
Curtea apreciaza ca nu poate fi primita sustinerea autorului exceptiei potrivit careia “introducerea in justitie, in mod abuziv, a unor actiuni in anularea hotararilor A.G.A.” are drept scop blocarea activitatii societatii.
Astfel, conform art. 133 din Legea nr. 31/1990, intentarea actiunii in anulare nu este suspensiva de executare a hotararii atacate, suspendarea executarii pronuntandu-se prin ordonanta presedintiala, cu posibila obligare a reclamantului la plata unei cautiuni. Aceste prevederi ale legii reprezinta garantii procesuale de natura sa evite introducerea sicanatorie a actiunilor de anulare a hotararilor adunarilor generale ale societatilor comerciale. Totodata, Curtea retine ca, in cazul in care reclamantul introduce o actiune care va fi respinsa de instanta ca nefondata, va avea de suportat consecintele procesuale ale demersului sau.
   
In consecinta, Curtea constata ca dispozitiile de lege criticate nu contravin prevederilor art. 45 din Constitutie, conform carora accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii sunt garantate.

2. Posibilitatea conferita de lege instantei judecatoresti de a autoriza convocarea adunarii generale, in masura in care persoanele abilitate nu fac acest lucru, este conditionata de nerespectarea dispozitiilor prevazute de alin. (1) al art. 119, referitoare la obligatia administratorilor de a da curs cererii de convocare a adunarii generale, solicitare care cuprinde dispozitii ce intra in atributiile adunarii si care apartine actionarilor reprezentand a zecea parte din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel.

Prin Decizia nr. 213 din 7 martie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, publicata in M.Of. nr. 276 din 28 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele: 

Prin Incheierea din 21 octombrie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 4.432/2005, Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale. Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala “Firm Recom” - S.A. din Bucuresti intr-o cauza ce are ca obiect autorizarea convocarii AGA a Societatii Comerciale “Firm Recom” - S.A.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile de lege criticate contravin prevederilor art. 44 alin. (1) si (2) teza intai din Constitutie, deoarece prin prevederea posibilitatii ca instantele de judecata sa autorizeze convocarea Adunarii Generale a actionarilor se aduce o grava atingere dreptului de proprietate asupra actiunilor, in sensul ca se poate invoca o adunare in urma oricarei cereri sicanatorii introduse de actionarii minoritari.
   
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VI-a comerciala, facand referire la jurisprudenta Curtii Constitutionale, arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
   
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
   
Avocatul Poporului arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens, face referire la jurisprudenta in materie a Curtii Constitutionale.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2) si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, cu urmatorul continut: “Daca administratorii nu convoaca Adunarea Generala, instanta de la sediul societatii va putea autoriza, cu citarea administratorilor si in conformitate cu art. 331-339 din Codul de procedura civila, convocarea adunarii generale de catre persoanele care indeplinesc conditiile prevazute la
alin. (1). Prin aceeasi incheiere instanta va stabili data de referinta prevazuta de art. 123 alin. (2), data tinerii Adunarii Generale si, dintre actionari, persoana care o va prezida.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale, autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 44 alin. (1) si (2) teza intai referitoare la dreptul de proprietate privata.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca prin Decizia nr. 416 din 11 noiembrie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 854 din 2 decembrie 2003, Curtea Constitutionala a statuat ca dispozitiile art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu contravin prevederilor art. 44 din Constitutie. Cu acel prilej Curtea a retinut, in esenta, ca posibilitatea conferita de lege instantei judecatoresti de a autoriza convocarea adunarii generale, in masura in care persoanele abilitate nu fac acest lucru, este conditionata de nerespectarea dispozitiilor prevazute de alin. (1) al art. 119, referitoare la obligatia administratorilor de a da curs cererii de convocare a Adunarii Generale, solicitare care cuprinde dispozitii ce intra in atributiile Adunarii si care apartine actionarilor reprezentand a zecea parte din capitalul social sau o cota mai mica, daca in actul constitutiv se prevede astfel.
   
Pe de alta parte, art. 119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevede ca instanta judecatoreasca poate hotari prin incheiere doar in ceea ce priveste convocarea Adunarii Generale, stabilirea datei de referinta pentru actionarii indreptatiti sa fie instiintati si sa voteze in cadrul Adunarii Generale, a datei tinerii Adunarii Generale, precum si referitor la desemnarea dintre actionari a persoanei care o va prezida. Prin urmare, interventia instantei, dincolo de deblocarea activitatii societatii comerciale, la cererea unora dintre actionari, nu permite nici o imixtiune in activitatea interna a societatii, aceasta urmand a se realiza in deplina concordanta cu principiul autonomiei de decizie a organelor de conducere, care raman libere sa hotarasca cu privire la operatiunile comerciale intreprinse de agentul economic, in conditiile legii.
   
Atat considerentele, cat si solutia deciziei pronuntate de Curte isi pastreaza valabilitatea si in cauza de fata, neintervenind elemente noi care sa determine o reconsiderare a jurisprudentei Curtii.

3. Accesul la justitie nu presupune si accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia, iar instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, deci si reglementarea cailor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului, care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura.

Prin Decizia nr. 161 din 28 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, publicata in M.Of. nr. 273 din 27 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 8 septembrie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 1.699/2005, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “Di Apollo” - S.R.L. din Bucuresti cu ocazia solutionarii recursului impotriva unei sentinte pronuntate de Tribunalul Bucuresti.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca dispozitiile de lege criticate vin in contradictie cu prevederile art. 16 alin. (1) din Constitutie, deoarece cei care contesta, la sectia de contencios administrativ a tribunalului, raportul de evaluare si stabilirea pretului de vanzare a spatiilor care fac obiectul Legii nr. 550/2002 nu au deschisa si calea recursului impotriva hotararii pronuntate de aceasta instanta, spre deosebire de alte persoane care, atunci cand ataca un act administrativ potrivit Legii nr. 554/2004, au deschisa impotriva hotararii date de instanta in acest caz calea recursului. De asemenea, arata ca dispozitia de lege criticata, ce consacra imposibilitatea exercitarii unei cai de atac impotriva hotararii judecatoresti, incalca dreptul justitiabilului de a se adresa justitiei si de a beneficia de un proces echitabil, in conformitate cu dispozitiile art. 21 alin. (1), (2) si (3) din Constitutie si cu cele ale art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. In continuare arata ca se incalca si prevederile art. 129 din Constitutie, deoarece nu se poate suprima printr-o dispozitie legala dreptul de a exercita o cale de atac impotriva unei hotarari judecatoresti prin care a fost solutionat fondul cauzei.
   
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece Constitutia si Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu impun un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac, accesul la justitie neinsemnand accesul la toate caile de atac. Dreptul la dublul grad de jurisdictie este consacrat, potrivit Protocolului nr. 7 la Conventie, numai in materie penala.
   
In conformitate cu dispozitiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate.
   
Guvernul arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece legiuitorul este acela care stabileste atat caile de atac, cat si modalitatea folosirii acestora, putand institui reglementari speciale care sa atribuie caracter definitiv unor hotarari judecatoresti ori sa limiteze exercitarea cailor de atac.
Avocatul Poporului arata ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, deoarece textul de lege criticat nu inlatura posibilitatea persoanelor interesate de a beneficia de drepturile si garantiile procesuale instituite prin lege, in cadrul unui proces public, judecat de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita prin lege, intr-un termen rezonabil.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 550/2002 privind vanzarea spatiilor comerciale proprietate privata a statului si a celor de prestari de servicii, aflate in administrarea consiliilor judetene sau a consiliilor locale, precum si a celor din patrimoniul regiilor autonome de interes local, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 803 din 5 noiembrie 2002. Titlul legii a fost modificat prin Legea nr. 558/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.200 din 15 decembrie 2004.
   
Textul de lege criticat are urmatorul continut: “Raportul de evaluare si stabilirea pretului de vanzare pot fi contestate de persoanele interesate, in termen de 5 zile de la depunerea raportului, la sectia de contencios administrativ a tribunalului. Judecata se face de urgenta, cu citarea contestatorului, a comisiei si a evaluatorului. Comisia este reprezentata de presedintele acesteia. Participarea procurorului este obligatorie. Hotararea este definitiva si irevocabila.”
   
In sustinerea neconstitutionalitatii acestor dispozitii legale autorul exceptiei invoca incalcarea prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea in drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) si (3) referitoare la accesul liber la justitie si ale art. 129 referitoare la folosirea cailor de atac. De asemenea, invoca incalcarea prevederilor art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
   
In ceea ce priveste sustinerile avocatului autorului exceptiei, in sensul ca dispozitia de lege criticata a fost abrogata implicit si drept urmare exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila, Curtea constata ca nu poate retine aceasta afirmatie si va trece la analiza pe fond a exceptiei de neconstitutionalitate.
   
In continuare Curtea constata ca prevederea criticata, potrivit careia hotararile pronuntate de tribunal in aceasta materie sunt irevocabile, nu incalca prevederile Constitutiei sau pe cele ale Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Constitutia nu cuprinde prevederi care sa stabileasca caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti, stabilind in art. 129 ca acestea se exercita “in conditiile legii”. Prin Decizia nr. 288 din 3 iulie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, Curtea a statuat ca accesul la justitie nu presupune si accesul la toate mijloacele procedurale prin care se infaptuieste justitia, iar instituirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor judecatoresti, deci si reglementarea cailor ordinare sau extraordinare de atac, este de competenta exclusiva a legiuitorului, care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura. Astfel, accesul liber la justitie nu inseamna accesul la toate structurile judecatoresti si la toate caile de atac. In acest sens este si Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.
   
In legatura cu invocarea incalcarii art. 6 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale se constata ca acest text nu prevede un dublu grad de jurisdictie, aceasta garantie procedurala existand doar in materie penala, potrivit art. 2 din Protocolul nr. 7 la Conventie, in timp ce in celelalte domenii are aplicabilitate textul art. 13 din Conventie. Astfel, se constata ca textul art. 13 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale presupune doar existenta posibilitatii efective de a supune judecatii unei instante nationale cazul violarii unui drept consacrat de Conventie (Cauza Kudla impotriva Poloniei, 2000) si, in consecinta, “nu impune un anumit numar al gradelor de jurisdictie sau un anumit numar al cailor de atac”.
   
Cu privire la incalcarea art. 16 alin. (1) din Constitutie, Curtea constata ca, potrivit jurisprudentei sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetatenilor numai in masura in care acestia se gasesc in situatii juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunand in mod necesar un regim juridic diferentiat. Asa fiind, in masura in care reglementarea dedusa controlului se aplica tuturor celor aflati in situatia prevazuta in ipoteza normei legale, fara nici o discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este
intemeiata.

4. Sintagma “la data preluarii” nu are in vedere o aplicare retroactiva a textului criticat, ci valorificarea creantelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la valori cat mai apropiate de valoarea nominala, actualizata la zi, aceasta fiind o modalitate tehnica de echivalare a obligatiei a carei valoare se schimba in raport cu fluctuatia valorica a monedei nationale.

Prin Decizia nr. 120 din 16 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, publicata in M.Of. nr. 264 din 23 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 17 noiembrie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 616/2005, Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comerciala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “H.G.A. Servimpex” - S.R.L. din Bucuresti in Dosarul nr. 616/2005 intr-un litigiu avand ca obiect anularea unei conventii de esalonare.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, autorul acesteia sustine ca prevederile legale criticate contravin dispozitiilor constitutionale ale art. 15 alin. (2).
   
Autorul exceptiei apreciaza ca textul legal criticat este retroactiv, intrucat creantele preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului se consolideaza in USD in baza raportului leu/USD existent la data preluarii, indiferent daca aceasta data este anterioara intrarii in vigoare a actului normativ care a reglementat consolidarea creantelor neperformante preluate la datoria publica.
   
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a V-a comerciala apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate ridicata este neintemeiata. In argumentarea acestei opinii, se apreciaza ca scopul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 este acela de a pregati valorificarea creantelor preluate la datoria publica interna, astfel incat nivelul de acoperire a datoriei publice rezultate din valorificare sa fie cat mai apropiat de cel real. In consecinta, instanta considera ca folosirea sintagmei “la data preluarii” nu are relevanta sub aspectul respectarii principiului neretroactivitatii legii.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
   
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata, intrucat consolidarea creantelor in USD reprezinta o modalitate tehnica de echivalare a obligatiei a carei valoare se schimba in raport cu fluctuatia valorica a monedei nationale, ceea ce nu incalca art. 15 alin. (2) din Constitutie.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile partii prezente, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 21 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, care au urmatorul cuprins:
    “(2) In vederea valorificarii creantelor preluate de A.V.A.S., la valori cat mai apropiate de valoarea nominala, actualizata la zi, debitele in lei si in alte valute decat USD, la data preluarii, se consolideaza in USD, in baza raportului leu/USD la acea data.”
   
Textul constitutional invocat in sustinerea exceptiei este cel al art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitatii legii.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate ridicata, Curtea retine urmatoarele:
   
In esenta, autorul exceptiei considera ca prin consolidarea in USD a creantelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului in baza raportului leu/ USD de la data preluarii, indiferent daca aceasta data este anterioara intrarii in vigoare a legii, se incalca dispozitiile art. 15 alin. (2) din Constitutie.
   
Textul legal criticat a mai format obiect al controlului de constitutionalitate in raport cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, Curtea, prin mai multe decizii, constatand constitutionalitatea acestuia.
   
Astfel, prin deciziile nr. 78 din 25 februarie 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 217 din 2 aprilie 2003, si nr. 174 din 6 mai 2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 411 din 12 iunie 2003, Curtea a stabilit ca textul de lege criticat pentru neconstitutionalitate reglementeaza o procedura speciala de reflectare in contabilitate a creantelor bancare neperformante preluate la datoria publica, de conservare si de valorificare a acestora cu mai multa celeritate. Totodata, s-a retinut ca sintagma “la data preluarii” nu are in vedere o aplicare retroactiva a textului criticat, ci valorificarea creantelor preluate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la valori cat mai apropiate de valoarea nominala, actualizata la zi, aceasta fiind o modalitate tehnica de echivalare a obligatiei a carei valoare se schimba in raport cu fluctuatia valorica a monedei nationale.
   
Neexistand elemente noi de natura a determina schimbarea jurisprudentei Curtii, considerentele si solutia deciziilor mentionate isi pastreaza valabilitatea si in prezenta cauza.

5.  Termenul de gratie, reglementat de art. 1021 din Codul civil, este un termen de executare a conventiei, pe care judecatorul il poate acorda, in mod exceptional, debitorului aflat in intarziere, pentru a evita astfel pronuntarea rezolutiei contractului. In dreptul comercial termenul de gratie este interzis, tinandu-se seama de specificul obligatiilor comerciale, care trebuie sa fie executate cu celeritate. Creditorul conteaza pe sumele pe care le are de incasat, o neplata la termen putand avea repercusiuni asupra obligatiilor pe care, la randul sau, creditorul poate sa le aiba fata de altii.

Prin Decizia nr. 118 din 16 februarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 din Codul comercial, publicata in M.Of. nr. 257 din 22 martie 2006, instanta constitutionala a stabilit urmatoarele:

Prin Incheierea din 14 octombrie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 726/2005, Judecatoria Brad a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 44 din Codul comercial, exceptie ridicata de Societatea Comerciala “G.V.P.&CO Import-Export” - S.R.L. din Cluj-Napoca cu ocazia solutionarii unei actiuni ce are ca obiect un litigiu comercial, pentru constatarea compensarii partiale.
   
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca textul legal criticat contravine prevederilor art. 21 din Constitutie, intrucat ingradeste dreptul la apararea intereselor sale legitime, instituind, totodata, un tratament preferential pentru anumite categorii de subiecte de drept.
   
Judecatoria Brad apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca imposibilitatea acordarii de catre judecator, in obligatiunile comerciale, a termenului de gratie permis de art. 1021 din Codul civil nu constituie o ingradire a accesului liber la justitie.
   
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
   
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca in obligatiile comerciale acordarea unui termen de gratie este interzisa in mod expres de legiuitor, aceasta interdictie fiind impusa de exigentele activitatii comerciale. In eventualitatea in care instanta judecatoreasca ar fi indrituita sa acorde un termen de garantie unui debitor, intarzierea in executarea obligatiei acestuia s-ar repercuta in lant asupra obligatiilor din alte raporturi juridice in care se afla creditorul, creand astfel premisele pentru dezorganizarea activitatii juridice. In final, Guvernul arata ca reglementarea criticata se refera la toate obligatiile comerciale si la toti comerciantii care au calitatea de debitori intr-un raport juridic comercial, fara privilegii si fara discriminari, si nu ingradeste in nici un fel accesul liber la justitie.
   
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata. In acest sens arata ca textul de lege criticat nu contravine art. 21 din Constitutie, deoarece acordarea unui termen de gratie in raporturile comerciale ar duce la o dezorganizare a activitatii comerciale, avand in vedere faptul ca intarzierea in executarea obligatiei de catre debitor s-ar repercuta in lant asupra obligatiilor din alte raporturi juridice in care s-ar afla creditorul. Asadar, interdictia acordarii termenului de gratie in materie comerciala isi gaseste fundamentul in exigentele activitatii comerciale.
   
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.

Curtea, examinand Incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si Avocatului Poporului, raportul intocmit in cauza de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si Legea nr. 47/1992, retine urmatoarele:
   
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate.
   
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 44 din Codul comercial al Romaniei, potrivit carora, “In obligatiunile comerciale judecatorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 din Codul civil”.
   
Autorul exceptiei sustine ca textele de lege criticate incalca prevederile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie si ale art. 24 care consacra dreptul la aparare.
   
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca termenul de gratie, reglementat de art. 1021 din Codul civil, este un termen de executare a conventiei, pe care judecatorul il poate acorda, in mod exceptional, debitorului aflat in intarziere, pentru a evita astfel pronuntarea rezolutiei contractului. In dreptul comercial termenul de gratie este interzis, tinandu-se seama de specificul obligatiilor comerciale, care trebuie sa fie executate cu celeritate. Creditorul conteaza pe sumele pe care le are de incasat, o neplata la termen putand avea repercusiuni asupra obligatiilor pe care, la randul sau, creditorul poate sa le aiba fata de altii.
 Avand in vedere aspectele mentionate, Curtea retine ca textul de lege criticat constituie o aplicare a principiului consacrat in art. 135 alin. (2) lit. a) din Constitutie, in conformitate cu care statul trebuie sa asigure libertatea comertului si protectia concurentei loiale.
  
 Totodata, Curtea constata ca nu poate fi primita sustinerea autorului exceptiei potrivit careia dispozitiile art. 44 din Codul comercial ii incalca dreptul la aparare, intrucat textul de lege mentionat nu il impiedica pe debitorul care nu si-a indeplinit obligatia contractuala asumata sa se apere prin mijloacele prevazute de lege, in litigiul ce are ca obiect desfiintarea contractului.