Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016
E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor - Codul Insolventei 2013

    § 3. Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor

    ART. 47
    (1) Adunarea creditorilor va fi convocata si prezidata de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, daca prezenta ordonanta de urgenta sau judecatorul-sindic nu dispune altfel; secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este in sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.
    (2) Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar in cazurile prevazute expres de prezenta ordonanta de urgenta si ori de cate ori este necesar.
    (3) Adunarea creditorilor va putea fi convocata si de comitetul creditorilor sau de catre creditorii detinand creante in valoare de cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot. In aceasta situatie, daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar refuza sa prezideze adunarea creditorilor ori nu se prezinta la data si locul convocarii, aceasta va fi prezidata de presedintele comitetului creditorilor ori, in lipsa, de creditorul care a cerut convocarea, reprezentati sau asistati de un avocat ori de un consilier juridic. In acest caz, convocarea si orice alte documente si informatii aferente acesteia vor fi comunicate de urgenta administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Procesul-verbal intocmit va fi transmis spre publicare in BPI in termen de 3 zile de catre persoana care a prezidat adunarea.
    ART. 48
    (1) Convocarea creditorilor se va realiza prin publicare in BPI cu cel putin 5 zile de la publicare si va trebui sa cuprinda ordinea de zi a sedintei. Convocatorul se depune la BPI cu 3 zile inaintea datei la care trebuie efectuata comunicarea.
    (2) Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse in convocare este nula, cu exceptia cazului in care la sedinta participa titularii tuturor creantelor si acestia sunt de acord cu introducerea chestiunii respective pe ordinea de zi a sedintei.
    (3) Creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala autentica sau, in cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii.
    (4) Daca prin lege nu se interzice in mod expres, creditorii vor putea vota si prin corespondenta. Scrisoarea prin care isi exprima votul, semnata de creditor, sau inscrisul in format electronic caruia i s-a incorporat, atasat ori asociat semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat valabil, poate fi comunicat prin orice mijloace, pana in ziua fixata pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar.
    (5) La sedintele adunarilor creditorilor, salariatii debitorului vor putea fi reprezentati de un delegat din randul acestora, care va vota pentru intreaga valoare a creantelor reprezentand salariile si alte drepturi banesti ce li se cuvin.
    (6) Deliberarile si hotararile adunarii creditorilor vor fi cuprinse intr-un proces-verbal, care va fi semnat de presedintele sedintei, membrii comitetului creditorilor, precum si de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, dupa caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, la dosarul cauzei si trimis spre publicare in Buletinul procedurilor de insolventa, in termen de doua zile lucratoare de la data adunarii creditorilor.
    (7) Hotararea adunarii creditorilor poate fi anulata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor sau ale caror voturi nu au fost consemnate in procesul-verbal intocmit. Hotararea, cu exceptia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacata, pentru motive de nelegalitate, si de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.
    (8) Cererea prevazuta la alin. (7) va fi depusa la dosarul cauzei, inclusiv in format electronic, in termen de 5 zile de la data publicarii in BPI a procesului-verbal al adunarii creditorilor si va fi solutionata in camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si a creditorilor. Citarea creditorilor, cu exceptia celui care a formulat cererea, si comunicarea actelor catre acestia se vor face prin Buletinul procedurilor de insolventa.
    ART. 49
    (1) Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor vor avea loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente cu drept de vot. Votul conditionat va fi considerat vot negativ.
    (2) Calculul valorii totale a creantelor prevazute la alin. (1) impotriva averii debitorului se va determina prin raportare la urmatoarele criterii:
    a) ulterior publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului preliminar si pana la publicarea in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului definitiv, valoarea creantelor verificate si acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;
    b) ulterior publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului definitiv si pana la confirmarea unui plan de reorganizare sau, in cazul neconfirmarii planului, pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;
    c) ulterior confirmarii planului de reorganizare si pana la deschiderea procedurii de faliment, potrivit cuantumului cuprins in programul de plati, modificat in urma stingerii creantelor achitate in plan;
    d) dupa deschiderea procedurii de faliment pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din tabelul definitiv asa cum acesta a fost modificat in urma stingerii creantelor;
    e) ulterior publicarii in Buletinul procedurilor de insolventa a tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia.
    (3) In cazul in care, ulterior adoptarii hotararii adunarii creditorilor, se constata prin hotarare definitiva ca votul a fost viciat, prin introducerea sau eliminarea unei creante din tabelele prevazute la alin. (2), adunarea creditorilor se reconvoaca cu aceeasi ordine de zi. In cazul in care noua hotarare a adunarii creditorilor este diferita fata de cea initiala, judecatorul-sindic va decide desfiintarea in tot ori in parte a actelor sau operatiunilor incheiate in temeiul hotararii initiale.
    (4) In cazurile privind pe creditorii ale caror creante au fost stinse total sau partial se va proceda la o modificare corespunzatoare a tabelului de creante, dupa caz. Odata cu convocatorul adunarii creditorilor se va publica si tabelul de creditori actualizat cu sumele stinse in timpul procedurii. Odata cu contestarea procesului-verbal al adunarii, creditorii vor putea contesta in aceleasi termene si conditii si tabelul astfel publicat.
    ART. 50
    (1) Judecatorul-sindic poate desemna, in raport cu numarul creditorilor, un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre cei cu drept de vot, cu creantele garantate, bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare. Daca, din cauza numarului mic de creditori, judecatorul-sindic nu considera necesara constituirea unui comitet al creditorilor, atributiile comitetului vor fi exercitate de adunarea creditorilor.
    (2) Desemnarea se va face, prin incheiere, dupa intocmirea tabelului preliminar de creante.
    (3) Pentru necesitatile procedurii, judecatorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un presedinte al comitetului creditorilor. Comitetul creditorilor va fi citat in persoana presedintelui astfel desemnat, iar in lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor.
    (4) In cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre primii 20 de creditori cu drept de vot, dintre cei cu creantele garantate, bugetare si chirografare cele mai mari in ordinea valorii si care se ofera voluntar, selectia fiind efectuata prin intrunirea acestor criterii cumulative pe baza celui mai mare procentaj de vot din valoarea creantelor prezente. Comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic.
    (5) Daca nu se va obtine majoritatea necesara, se va mentine comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar sau a celorlalti membri ai comitetului creditorilor, judecatorul-sindic va consemna, prin incheiere, modificarea componentei acestuia, astfel incat criteriile prevazute la alin. (4) sa fie respectate in toate fazele procedurii.
    (6) In cursul derularii procedurii, judecatorul-sindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.
    (7) Prin hotararea adunarii creditorilor se va putea stabili ca membrii comitetului creditorilor sa beneficieze de rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si masa, efectuate ca urmare a exercitarii atributiilor in aceasta calitate, pentru sedintele comitetului creditorilor.
    ART. 51
    (1) Comitetul creditorilor are urmatoarele atributii:
    a) sa analizeze situatia debitorului si sa faca recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse;
    b) sa negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul judiciar care doreste sa fie desemnat de catre creditori in dosar conditiile numirii;
    c) sa ia cunostinta despre rapoartele intocmite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, sa le analizeze si, daca este cazul, sa formuleze contestatii la acestea, daca este cazul;
    d) sa intocmeasca rapoarte, pe care sa le prezinte adunarii creditorilor, privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri;
    e) sa solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
    f) sa introduca actiuni pentru anularea unor acte sau operatiuni frauduloase, facute de debitor in dauna creditorilor, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1), atunci cand astfel de actiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar.
    (2) Comitetul creditorilor se intruneste ori de cate ori este necesar la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, dupa caz, ori la cererea oricarui membru al comitetului creditorilor. Comunicarea si votul se vor putea efectua prin orice mijloc care asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia.
    (3) Deliberarile comitetului creditorilor vor avea loc in prezenta administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si vor fi consemnate intr-un proces-verbal, care va retine pe scurt continutul deliberarilor, precum si hotararile luate.
    (4) Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simpla din totalul numarului de membri ai acestuia.
    (5) Daca un membru al comitetului creditorilor se afla, din cauza interesului propriu, in conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot, sub sanctiunea anularii deciziei comitetului creditorilor daca fara votul sau nu s-ar fi intrunit majoritatea ceruta. In astfel de cazuri, anularea deciziei nu exclude raspunderea creditorului demonstrat a se fi aflat in conflict de interese, pentru prejudiciile create averii debitorului printr-o asemenea fapta.
    (6) Impotriva actiunilor, masurilor si deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestatie la judecatorul-sindic, in termen de 5 zile de la publicarea procesului-verbal al comitetului creditorilor in BPI.
    (7) In cazul in care un membru al comitetului creditorilor voteaza repetat in situatie de conflict de interese ori in cazul lipsei repetate nejustificate de la sedintele comitetului creditorilor, la cererea oricarui creditor, judecatorul-sindic va inlocui pe respectivul membru al comitetului creditorilor, in mod provizoriu, urmand ca adunarea creditorilor sa il confirme pe cel provizoriu sau sa aleaga un alt membru, potrivit criteriilor prevazute de art. 50 alin (4).

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 08 Octombrie 2013
Votati articolul "Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor - Codul Insolventei 2013":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016