Aspecte teoretice- Articolul(2)-Materia Drept de Proprietate

(Vezi Articol (1) - Materia Dreptului de Proprietate)

Prima ipoteza este guvernata exclusiv de legea anterioara, deoarece orice alta solutie implica aplicarea retroactiva a noii legi. In cea de-a doua ipoteza, insa, este necesar sa se deosebeasca constituirea dreptului care, pentru acelasi motiv, al neretroactivitatii legii, nu poate fi decat pe temeiul vechii legi, de efectele sale dupa intrarea in vigoare a noii legi, care pot fi modificate de aceasta.

De aceea, dreptului de proprietate al statului, constituit potrivit Decretului nr. 92/1950, ii sunt aplicabile prevederile regimului constitutional actual, chiar daca, atunci cand el s-a constituit, regimul sau juridic era altul. Este consecinta aplicarii imediate a noii legi asupra acestui regim juridic, care are in vedere exclusiv efectele dreptului, chiar si atunci cand il desfiinteaza - incetarea acestor efecte -, nu modalitatea sa de constituire, care este un aspect anterior si prealabil aplicarii in timp a noii legi.
 
In consecinta, din regimul actual de exercitare a dreptului de proprietate al statului nu se poate deduce stingerea acestui drept, cat timp legea pe baza careia el s-a constituit a fost adoptata pe baza altui regim constitutional.
   
Prin exceptia de neconstitutionalitate invocata nu se poate urmari repararea, in natura, a daunelor suferite de persoanele ale caror imobile au fost nationalizate. Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, repararea daunelor suferite anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991 se reglementeaza prin lege. In acelasi sens, art. 77 din Legea nr. 58/1991 prevede ca reparatiile pentru bunurile preluate de stat in mod abuziv se vor reglementa printr-o lege speciala. Rezulta din aceste prevederi vointa evidenta a legiuitorului ca repararea daunelor pentru bunurile preluate de stat sa se reglementeze prin lege.

Deci repararea unor asemenea daune este o problema rezervata legii si nici un organ de jurisdictie nu poate, fara incalcarea acestor prevederi, sa se substituie legiuitorului in solutionarea problemei respective. Daca ar face-o, aceasta ar insemna o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat de catre puterea judecatoreasca, care, in sens larg, cuprinde toate organele de jurisdictie, indiferent de natura lor, in dauna puterii legislative, o incalcare a prevederilor art. 124 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora justitia se infaptuieste in numele legii, deci prin aplicarea ei, nu prin ignorarea unei dispozitii legale.

Exceptia de neconstitutionalitate invocata, avand ca scop repararea, in natura, a daunelor suferite prin efectul nationalizarii, promoveaza o conceptie care incalca in mod vadit principiul separatiei puterilor in stat prin transferarea raspunderii politice pentru modul de solutionare a problemei acestor daune de la Parlament, ca organ reprezentativ suprem al poporului si unica autoritate legiuitoare a tarii, la organele de jurisdictie.
Curtea Constitutionala este competenta sa solutioneze exceptia⁵, desi instanta de judecata a apreciat ca Decretul nr. 92/1950 ar fi neconstitutional, deoarece in cauza de fata nu se pune problema aplicarii unei legi anterioare Constitutiei la raporturi juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, ci la constituirea dreptului de proprietate al statului asupra imobilelor nationalizate, ce face obiectul unor raporturi juridice stabilite in anul 1950. Rezulta, in consecinta, ca exceptia cu care a fost sesizata Curtea se refera la efectele aplicarii unei legi anterioare Constitutiei.

   
In conformitate cu regimul constitutional al dreptului de proprietate privata instituit prin Constitutia din 1991, nationalizarea (asa cum s-a statuat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 4/1992) este o masura neconstitutionala, singura posibilitate de trecere silita in proprietate publica a unor bunuri proprietate privata fiind exproprierea, precum si confiscarea.
   
Suprematia dispozitiilor constitutionale referitoare la regimul juridic al proprietatii private, ca de altfel suprematia legii fundamentale, prevazuta de art. 51 din Constitutie, se aplica, insa, exclusiv legilor si altor reglementari adoptate sub imperiul Constitutiei actuale.

Pe baza acestui criteriu, al suprematiei legii fundamentale, nu se poate constata violarea de catre o lege anterioara Constitutiei din 1991 a unor reguli instituite de aceasta, intrucat ele nu existau la data cand acea lege a fost adoptata.
 
Aplicarea criteriului ierarhic al suprematiei Constitutiei fata de o lege anterioara ar insemna sa confere regimului constitutional actual un efect retroactiv, cu incalcarea principiului neretroactivitatii legii, prevazut de art. 15 alin. (2) din Constitutie, si a art. 154 alin. (1), potrivit caruia legea anterioara contrara Constitutiei este abrogata, ceea ce exclude de plano posibilitatea ca ea sa incalce suprematia unei norme constitutionale.
   
Deci, fata de legile anterioare Constitutiei, cum este si Decretul nr. 92/1950, tinand seama de art. 150 alin. (1) din Constitutie, se poate pune numai problema daca acestea sunt sau nu in vigoare, dupa cum sunt conforme sau incalca o prevedere constitutionala. In considerarea suprematiei Constitutiei, o lege poate fi apreciata numai in functie de regimul constitutional sub imperiul caruia a fost adoptata.

Legea, in inteles de act juridic, este supusa regulii “tempus regit actum”, adica regimului constitutional din perioada cand a fost adoptata, inclusiv in ce priveste posibilitatea controlului constitutionalitatii sale.
 
Contradictia unei legi anterioare Constitutiei cu prevederile acesteia fiind un aspect al conflictului legilor in timp are drept consecinta abrogarea ei, totala sau partiala, in temeiul art. 154 alin. (1) din Constitutie, potrivit principiului “lex posteriori derogat priori”.
   
Pentru solutionarea conflictului legilor in timp este necesar a se deosebi dreptul subiectiv, constituit potrivit legii anterioare, de cel constituit potrivit legii posterioare. Legea posterioara nu poate atinge dreptul nascut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicata retroactiv, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constitutie si cerintelor legate de asigurarea stabilitatii raporturilor juridice.
 
Noua lege poate modifica regimul juridic al dreptului anterior, poate suprima acest drept sau, ceea ce, in fond, este similar, il poate inlocui cu un alt drept care astfel se naste, cum ar fi in cazul reconstituirii dreptului abolit de legea anterioara. Dar, fara retroactivitate, noua lege nu poate desfiinta modalitatea in care legea anterioara a constituit dreptul respectiv, aceasta modalitate fiind supusa regulii “tempus regit actum”.

Dreptului de proprietate al statului, constituit potrivit Decretului nr. 92/1950, ii sunt aplicabile prevederile regimului constitutional actual, chiar daca, atunci cand el s-a constituit, regimul sau juridic era altul. Este consecinta aplicarii imediate a noii legi asupra acestui regim juridic, care are in vedere exclusiv efectele dreptului, chiar si atunci cand il desfiinteaza - incetarea acestor efecte -, nu modalitatea sa de constituire, care este un aspect anterior si prealabil aplicarii in timp a noii legi.

Deoarece⁶ Legea nr. 12/1974 este anterioara Constitutiei, examinarea constitutionalitatii prevederilor art. 16 alin. (1) din aceasta lege trebuie facuta tinand seama si de dispozitiile art. 154 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora “legile si toate celelalte acte normative raman in vigoare, in masura in care ele nu contravin prezentei Constitutii”. Rezulta ca, daca aprecierea este in sensul ca art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/1974 nu contravine art. 37 alin. (1) din Constitutie, prevederile sale raman in vigoare, iar daca se apreciaza ca sunt in contradictie cu actualele dispozitii constitutionale, singura consecinta posibila este constatarea abrogarii totale sau partiale a textului.
   
Fiind vorba insa de aplicarea unei legi anterioare Constitutiei la raporturi juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a acesteia, obligatia de a stabili daca o prevedere legala contravine sau nu Constitutiei si, in consecinta, daca este abrogata total ori partial sau este in vigoare revine organului care aplica legea, adica instantei de judecata.
 
Curtea Constitutionala urmeaza sa decida asupra unei asemenea probleme numai, in mod exceptional, daca instanta, nerespectand o obligatie legala, nu s-a pronuntat ori daca a hotarat ca legea anterioara Constitutiei este in vigoare si se invoca exceptia de neconstitutionalitate, precum si atunci cand instanta apreciaza ca un act normativ este neconstitutional, desi nu este vorba de aplicarea unei legi anterioare Constitutiei la raporturi juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a acesteia, ci de efectele aplicarii unei legi anterioare Constitutiei, respectiv raporturi juridice stabilite anterior intrarii in vigoare a Constitutiei.
   
Fata de imprejurarea ca instanta judecatoreasca si-a exprimat in mod expres si neechivoc opinia in sensul ca prevederea cuprinsa in art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/1974 este neconstitutionala, inseamna ca a considerat-o abrogata, singura consecinta posibila in cazul contrarietatii dintre o prevedere legala anterioara Constitutiei si normele acesteia.
 
In aceste conditii, instanta trebuie sa constate ca sunt aplicabile dispozitiile art. 154 alin. (1) din Constitutie si sa deduca consecintele ce se impun, iar nu sa sesizeze Curtea Constitutionala, care nu se poate substitui instantei in stabilirea legii aplicabile litigiului.
    
In legatura cu neconstitutionalitatea⁷ art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990, art. 35 alin. (3) si (4) si art. 22 din Legea nr. 18/1991, este de observat ca aceste dispozitii legale sunt anterioare Constitutiei din 1991, dar exceptia nu are in vedere aplicarea unei legi anterioare dupa intrarea in vigoare a Constitutiei si deci nu se pune problema de a alege intre competenta instantei in caderea careia este aplicarea legii si competenta Curtii Constitutionale, ci este vorba de efectele aplicarii dispozitiilor legale anterioare Constitutiei, adica de admisibilitatea exceptiei de neconstitutionalitate, astfel incat competenta apartine numai Curtii.
 
Fiind vorba de dispozitiile legale anterioare Constitutiei, ce se pretinde ca sunt contrare acesteia, se pune problema solutionarii conflictului de legi in timp si deci trebuie deosebit dupa cum constituirea dreptului subiectiv s-a facut potrivit legii anterioare ori in conformitate cu legea posterioara.

Legea posterioara nu poate stinge dreptul de proprietate nascut sub imperiul legii anterioare, deoarece ar insemna ca legea noua sa fie aplicata retroactiv, ceea ce contravine principiului neretroactivitatii legii, inscris in art. 15 alin. (2) din Constitutie si care se aplica si legii fundamentale.
 
Faptul ca dreptul de proprietate constituit potrivit legii anterioare produce efecte si in prezent, sub imperiul legii posterioare, nu infirma solutia de mai sus, deoarece nu mai suntem in domeniul neretroactivitatii, ci in acela al aplicarii imediate a legii noi, astfel incat dreptului de proprietate constituit anterior Constitutiei ii sunt aplicabile prevederile regimului constitutional actual.
   
In orice caz, Decretul-lege nr. 42/1990 si Legea nr. 18/1991 nu au facut altceva decat sa inlature situatia nefireasca ca proprietarul locuintei, care de cele mai multe ori o achizitiona si in vederea terenului, platind in cazul vanzarii-cumpararii si un pret ce reflecta, de regula, existenta terenului, sa fie doar titularul unui drept real de folosinta si au transformat acest drept in drept de proprietate. In ce masura aceste dispozitii legale privind transformarea dreptului de folosinta in drept de proprietate au fost respectate in fiecare caz in parte nu intra in competenta Curtii Constitutionale, ci a instantelor de drept comun.

Trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 54 din Constitutie, potrivit carora cetatenii trebuie sa-si exercite drepturile si libertatile constitutionale cu buna-credinta, fara sa incalce drepturile si libertatile celorlalti. Constitutia din 1991 ridica la rangul de principii constitutionale buna-credinta si respectul drepturilor altuia.
 
Repunerea in discutie a unor drepturi subiective care s-au constituit la un moment dat nu poate duce decat la tulburarea raporturilor sociale. Potrivit legii, Curtea Constitutionala este garantul actualei Constitutii, urmarind, printre alte atributii, ca legile, regulamentele Parlamentului si ordonantele Guvernului, adoptate dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, sa nu incalce dispozitiile sau principiile acesteia.
 
Sunt supuse controlului de catre Curte si legile anterioare Constitutiei, in masura in care este vorba de raporturi juridice stabilite, pe baza lor, dupa intrarea in vigoare a Constitutiei, in conditiile in care instanta chemata sa aplice legea anterioara Constitutiei apreciaza ca nu contravine acesteia si deci este in vigoare ori daca, impotriva dispozitiilor legale, instanta nu se pronunta asupra acestui aspect si sesizeaza Curtea sau atunci cand este vorba de efectele aplicarii legii anterioare Constitutiei, deci de admisibilitatea exceptiei.
   
Teza intai din art. 26 alin. (3) este aplicabila exclusiv legilor anterioare Constitutiei, deoarece este evident ca raporturi juridice pe baza unor legi posterioare acesteia se pot stabili numai dupa intrarea in vigoare a Constitutiei. Dar dispozitia din art. 26 alin. (3) teza intai nu se poate aplica si in cazul drepturilor constituite inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei, deci asupra unor raporturi juridice stabilite inainte de aceasta data, deoarece ar insemna o aplicare retroactiva, ceea ce art. 15 alin. (2) din Constitutie interzice si ar avea ca efect destabilizarea raporturilor juridice. Solutia ar fi fost aceeasi chiar daca ar fi lipsit dispozitia inscrisa in prima teza a art. 26 alin. (3), deoarece ea se deduce din regulile generale de rezolvare a conflictelor de legi in timp.   
Teza a doua din art. 26 alin. (3) vine sa intareasca interpretarea de mai sus, deoarece daca controlul, viza si drepturile constituite pe baza unor legi anterioare Constitutiei nu mai era necesar sa se prevada ca repararea daunelor suferite anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991 se reglementeaza prin lege. Recunoscand, implicit, ca prin unele legi anterioare constitutiei din 1991 anumite persoane au suferit daune, Parlamentul
si-a exprimat vointa politica de a elabora o lege care sa repare aceste daune, tocmai pentru ca, datorita principiului neretroactivitatii legilor, o alta solutie nu este posibila.

Instanta de judecata⁸, in scopul aplicarii unei dispozitii legale anterioare intrarii in vigoare a Constitutiei, este obligata ca, in prealabil, pentru a stabili daca aceasta prevedere mai este in vigoare sau a fost abrogata, sa determine masura in care prevederea respectiva contravine Constitutiei.

Prin Constitutia actuala9 a Romaniei s-a infiintat Curtea Constitutionala cu rolul de a fi garantul ordinii constitutionale create de catre aceasta Constitutie. Ca atare, legile si celelalte acte normative emise inainte de data de 8 decembrie 1991, intr-o ordine constitutionala anterioara, puteau fi discutate sub aspectul constitutionalitatii numai in raport cu acea ordine si de organismele pe care Constitutia atunci in vigoare le prevedea.

Acestor acte normative le sunt aplicabile normele constitutionale actuale numai in masura in care supravietuiesc si dupa 8 decembrie 1991. Interventia Curtii Constitutionale in aprecierea constitutionalitatii unor norme juridice care si-au incetat existenta inaintea datei de 8 decembrie 1991 ar fi contrara nu numai rolului si functiilor sale stabilite prin Constitutie, ci si doctrinei juridice, ar fi o incalcare flagranta a principiului neretroactivitatii legii.
   
Competenta Curtii Constitutionale priveste numai raporturile juridice stabilite dupa intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991. Ca atare, ea poate privi raporturile juridice nascute in baza reglementarilor legale adoptate dupa 8 decembrie 1991 sau si in baza unor reglementari legale anterioare, dar care au ramas in vigoare, pentru ca aprecierea constitutionalitatii priveste o lege sau o ordonanta care exista si care deci produce efecte juridice.
   
Este indeobste admis si recunoscut ca pana in decembrie 1989 s-au comis abuzuri si ilegalitati sub o legislatie ea insasi abuziva si deseori imorala. Este evident ca ordinea constitutionala actuala permite si impune corectari, restabiliri de drepturi, recuperari, inlaturarea nedreptatilor. Chiar Decretul-lege nr. 9/1989 a fost elaborat “in scopul inlaturarii imediate din legislatia tarii noastre a unor reglementari legale emise de fostul regim dictatorial, care prin caracterul lor discriminatoriu, nedrept, au adus grave prejudicii materiale si morale poporului roman, intereselor legitime ale tuturor cetatenilor”.
 
Autoritatea legiuitoare care a adoptat Legea nr. 47/1992, chiar si ea recunoaste aceste lucrari atunci cand prin art. 26 alin. (3) stabileste ca “Repararea daunelor suferite anterior intrarii in vigoare a Constitutiei din 1991 se reglementeaza prin lege”. Este evident ca, in situatia in care ar fi sesizata cu ilegalitati si abuzuri, cu incalcari ale ordinii constitutionale savarsite inainte de intrarea in vigoare a Constitutiei din 1991, Curtea Constitutionala nu este competenta sa le rezolve.
   

  Citeste Articolul in continuare (...)