Prin OUG nr. 25/2018, Guvernul aduce din 30 martie o noua serie de modificari Codului fiscal. Acestea se refera la impozitarea microintreprinderilor, impozitarea veniturilor din activitati independente desfasurate de sportivi, la finantarii activitatilor fara scop patrimonial desfasurate de persoanele non-profit, dar si la procedura de restituire a taxei de prima inmatriculare.
Microintreprinderile ce au subscris un capital social de cel putin 45.000 lei si inregistreaza cel putin 2 salariati pot opta pentru plata impozitului pe profit incepand cu trimestrul in care sunt indeplinite aceste conditii. Mentionam ca aceasta optiune este definitiva si ca se pastreaza atata timp cat sunt indeplinite conditiile.
Daca una dintre cele doua conditii nu mai este indeplinita, societatea revine la plata impozitului pe venitul microintreprinderii incepand cu anul urmator.
Daca o microintreprindere efectueaza sponsorizari, respectandu-se prevederile Legii nr. 32/1994 in ceea ce priveste sponsorizarea, acestea diminueaza cu pana la 20% impozitul pe venitul microintreprinderii datorat pentru trimestrul in care s-au inregistrat sponsorizarile.
Dar ce se intampla atunci cand sponsorizarea este mai mare decat 20% din impozitul pe venit? Aceasta suma se va deduce din impozitul pe venitul microintreprinderii intr-o perioada de 28 de trimestre consecutive, deducerea efectuandu-se la fiecare termen de plata a impozitului pe venitul microintreprinderii.
Nu uitati ca microintreprinderile ce efectueaza sponsorizari au obligatia sa depuna o declaratie cu beneficiarii sponsorizarilor, declaratie depusa pana pe data de 25 ianuarie din anul urmator.
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele V-VIII
Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a
Teste rezolvate la limba si literatura romana clasa a VIII-a
Teste distractive pentru clasa pregatitoare
Prin acest act normativ, “in cazul persoanelor fizice se majoreaza de la 2% la 3,5% cota din impozitul pe venit care poate fi donata pentru sustinerea entitatilor non-profit si a unitatilor de cult care sunt furnizori de servicii sociale acreditati cu cel putin un serviciu social licentiat", conform manager.ro.
Contribuabilii pot solicita platitorului de venit sa efectueze calculul, retinerea si plata sumelor directionate.
Impozitul pe veniturile provenite din activitati sportive
Va reamintim ca in 2017 au fost aduse modificari Legii nr. 69/2000 privind sportul. Acestea au stabilit ca o persoana care desfasoara activitati sportive poate realiza veniturile in mod dependent (contract de munca) ori in mod independent, adica in baza unor contracte de activitate sportiva.
Recentul act normativ reglementeaza procedura impozitarii veniturilor din activitati sportive realizate in mod independent in sensul ca platitorii de venituri pentru activitatile sportive vor retine din venitul brut al persoanelor fizice un impozit in cota de 10%. Acest impozit este unul final, iar platitorul de venit va vira suma impozitului la bugetul de stat.
De asemenea, prin Ordonanta de Urgenta data recent pentru modificarea codului fiscal, Guvernul a eliminat obligativitatea de a anexa la cererea de restituire a taxei auto ori a timbrului de mediu documentele privind plata taxei, certificatul de inmatriculare si cartea de identitate a masinii.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri