Decontarea costului ochelarilor de vedere pentru angajati: conditii, procedura si suma maxima

In ultima perioada, tot mai multi angajatori se intreaba daca sunt obligati sa deconteze contravaloarea ochelarilor de vedere pentru salariatii care lucreaza la calculator, ca masura de protectie a muncii, precum si daca exista o suma maxima ce trebuie decontata.

La finalul anului 2022, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca angajatorii trebuie sa furnizeze sau sa plateasca ochelarii de vedere ai angajatilor, in cazul in care activitatea acestora presupune munca in fata unui calculator. In randurile de mai jos gasiti explicata procedura pentru decontarea ochelarilor de vedere.
 

Decontarea ochelarilor de vedere: conditii si procedura

Studiu de caz: Va rog sa imi spuneti daca angajatorul este obligat sa deconteze angajatilor consultul oftalmologic, achizitia ramelor si a lentilelelor prescrise de medicul specialist. Daca da, in ce conditii si care este valoarea? Daca nu este prevazuta vreo valoare, cum ar trebui sa fie stabilita aceasta?

Raspuns PortalCodulMuncii.ro
Decontarea ochelarilor este obligatorie pentru toti salariatii care lucreaza la un monitor. Pentru decontarea ochelarilor este necesara parcurgerea procedurii pentru toti salariatii care lucreaza la un monitor.

Potrivit art. 12 din HG 1028/2006 lucratorii trebuie sa beneficieze de un examen corespunzator al ochilor si al vederii, efectuat de o persoana care are competenta necesara:
a) inainte de inceperea activitatii la ecranul de vizualizare, prin examenul medical la angajare;
b) ulterior, la intervale regulate;
c) ori de cate ori apar tulburari de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare.

Conform art. 13 din acelasi act normativ, lucratorii beneficiaza de un examen oftalmologic, daca rezultatele examenului prevazut la art. 12 arata ca acesta este necesar.

In ceea ce priveste obligatia angajatorului de a asigura ochelari de vedere, precizam ca Hotararea Guvernului sus-citata nu prevede in mod expres o asemenea obligatie, la art. 14 din aceasta statuandu-se ca, in masura in care rezultatele examenului de la art. 12 sau ale examenului la care face referire art. 13 arata ca este necesar si daca nu se pot utiliza dispozitive normale de corectie, lucratorilor trebuie sa li se furnizeze dispozitive de corectie speciale, care sa corespunda activitatii respective.

Chiar daca, la art. 15 din acelasi act normativ se prevede ca masurile luate potrivit art. 12-14 nu trebuie sa implice in nici un caz costuri financiare pentru lucratori, apreciem ca sursa de finantare a suportarii contravalorii acestor dispozitive de corectie ar putea sa se realizeze din doua surse, in functie de confirmarea sau infirmarea caracterului de boala profesionala a tulburarii de vedere diagnosticata cu ocazia examenelor oftalmologice efectuate. 

Astfel, in situatia in care tulburarea de vedere este consecinta exercitarii unei meserii sau profesii, fiind cauzata de agenti nocivi caracteristici locului de munca precum si de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, in procesul de munca, contravaloarea dispozitivelor s-ar putea suporta din fondurile sistemului de asigurari pentru accidente de munca si boli profesionale, in conformitate cu prevederile Legii nr.346/2002 si a normelor metodologice de aplicare a acesteia.

In situatia in care, se infirma caracterul profesional al tulburarii de vedere contravaloarea dispozitivelor s-ar putea suporta din bugetul fondului national unic de asigurari sociale de sanatate. Legea nr. 95/2006 prevede la art. 244 alin.(3) ca asiguratii au dreptul la materiale sanitare si dispozitive medicale, tehnologii si dispozitive asistive pentru corectarea vazului, auzului, pentru protezarea membrelor si la alte materiale de specialitate, in scopul protezarii unor deficiente organice sau fiziologice, pentru o perioada determinata sau nedeterminata, pe baza prescriptiilor medicale, cu sau fara contributie personala, in conditiile prevazute in contractul-cadru si in normele sale de aplicare.

Mai apreciem relevante in acest sens si dispozitiile:
- art. 248 alin. (1) lit. j) din  Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora contravaloarea unor materiale necesare corectarii vazului si auzului intra in categoria serviciilor care nu sunt decontate din FNUASS, contravaloarea acestora fiind suportata de asigurat, de unitatile care le solicita, de la bugetul de stat sau din alte surse, dupa caz.
- art. 14 alin.(2) si (3) din Legea nr.500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare: „Nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art. 1 alin. (2) si nici angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
(3) Nici o cheltuiala din fonduri publice nu poate fi angajata, ordonanta si platita daca nu este aprobata potrivit legii si nu are prevederi bugetare.”
- art. 14 alin.(3) si (4) din Legea nr.273/2006, cu modificarile si completarile ultreioare: „(3) Nicio cheltuiala nu poate fi inscrisa in bugetele prevazute la art. 1 alin. (2) si nici nu poate fi angajata si efectuata din aceste bugete, daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.
(4) Nicio cheltuiala din fonduri publice locale nu poate fi angajata, ordonantata si platita daca nu este aprobata, potrivit legii, si daca nu are prevederi bugetare si surse de finantare.”

In contextul normativ expus mai sus, cu privire la problematica supusa analizei, Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronuntat intr-o cauza (C-392/21) avand ca obiect o cerere de decizie preliminara a Curtii de Apel Cluj in ceea ce priveste interpretarea articolului 9 din Directiva 90/270/CEE a Consiliului din 29 mai 1990 privind conditiile minime de securitate si sanatate pentru lucrul la monitor (directiva transpusa in legislatia nationala, asa cum s-a mentionat mai sus, prin Hotararea Guvernului nr. 1028/2006).

Astfel, potrivit considerentelor retinute de CJUE in aceasta cauza, lucratorilor trebuie sa li se puna la dispozitie aparate de corectie speciale, specifice lucrului in cauza, daca rezultatul testului corespunzator al ochilor si al vederii sau al examenului oftalmologic indica necesitatea lor si daca nu pot fi folosite aparate de corectie normale, potrivit art. 9 alin. (1) - (3) din Directiva 90/270.

CJUE mai retine faptul ca articolul 9 alineatul (3) din Directiva 90/270 face o distinctie intre, pe de o parte, „aparatele de corectie normale” si, pe de alta parte, „aparatele de corectie speciale, specifice lucrului in cauza”, mai exact lucrul la monitor, si constata ca „aparatele de corectie”, in sensul articolului 9 alineatul (3) din directiva, trebuie intelese in sens larg, ca vizand nu numai ochelarii, ci si alte tipuri de aparate susceptibile sa corecteze sau sa previna dificultatile vizuale. Deopotriva, CJUE analizeaza doua sintagme utilizate in directiva, respectiv „aparate de corectie normale” si „aparate de corectie speciale, specifice lucrului in cauza”.

Astfel, cu privire la notiunea de ”aparate de corectie normale” CJUE retine ca acestea privesc aparate care sunt purtate in afara locului de munca si care nu sunt, asadar, legate in mod necesar de conditiile de munca. Astfel, asemenea aparate nu servesc la corectarea unor dificultati vizuale in raport cu munca si pot fi fara legatura specifica cu lucrul la monitor.

In ceea ce priveste notiunea de „aparate de corectie speciale, specifice lucrului in cauza”, CJUE constata ca un aparat de corectie special trebuie sa vizeze in mod necesar corectarea sau prevenirea dificultatilor vizuale pe care un aparat de corectie normal nu le poate corecta sau preveni. Caracterul special al aparatului de corectie presupune ca acesta sa aiba o legatura cu lucrul la monitor, intrucat serveste la corectarea sau la prevenirea unor dificultati vizuale specifice legate de o astfel de munca si constatate in urma examenelor prevazute la articolul 9 alineatele (1) si (2) din directiva respectiva.

Nu in ultimul rand, CJUE apreciaza necesar de retinut faptul ca de dreptul de a primi un aparat de corectie special prevazut de directiva se poate beneficia numai daca in urma examenelor de specialitate se constata dificultati vizuale, lucrul la monitor nefiind in mod necesar cauza acestor dificultati.

Avand in vedere ansamblul consideratiilor care preceda, articolul 9 alineatul (3) din Directiva 90/270 trebuie interpretat in sensul ca „aparatele de corectie speciale” includ ochelarii de vedere care vizeaza in mod specific corectarea si prevenirea dificultatilor vizuale care au legatura cu o activitate ce implica un echipament cu monitor. Pe de alta parte, aceste „aparate de corectie speciale” nu se limiteaza la aparate utilizate exclusiv in cadrul profesional.

In aceeasi cauza, CJUE a fost solicitata sa stabileasca si daca obligatia de a furniza lucratorilor in cauza un aparat de corectie special, care revine angajatorului, poate fi indeplinita fie prin furnizarea directa a aparatului lucratorului, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de acesta din urma, fie prin plata unui spor general la salariu lucratorului.

Astfel cum reiese din cele mai sus mentionate, lucratorii trebuie sa primeasca aparate de corectie speciale specifice lucrului in cauza cu conditia ca examenele de specialitate sa indice necesitatea acestora si ca aparatele de corectie normale sa nu poata fi utilizate.

Cu privire la acest aspect, CJUE a constatat ca, desi directiva impune angajatorului o obligatie care urmareste sa asigure ca lucratorii in cauza primesc, daca este cazul, un aparat de corectie special, modul in care angajatorul este tinut sa isi indeplineasca obligatia respectiva nu reiese din textul directivei.

In acest sens, CJUE retine ca expresia „trebuie sa li se puna la dispozitie” din cuprinsul art. 9 alin. (3) din Directiva 90/270, interpretata in lumina alin. (4) al aceluiasi articolul, care prevede ca „masurile adoptate in temeiul [acestui articol 9] nu pot in niciun caz sa implice lucratorii in suportarea unor cheltuieli financiare suplimentare”, nu se opune ca dreptul national sa prevada ca lucratorul poate alege, in loc sa obtina direct de la angajatorul sau un aparat de corectie special, sa suporte costul si sa obtina rambursarea ulterioara a acestuia de catre angajator.

Astfel, obiectivul art. 9 alin. (3) si (4) din Directiva 90/270, in masura in care urmareste sa asigure ca lucratorii primesc, fara nicio sarcina financiara, aparate de corectie speciale in caz de necesitate, poate fi atins fie direct, prin furnizarea unui astfel de aparat de catre angajator lucratorului in cauza, fie indirect, prin rambursarea costului acestui aparat de catre angajator.

Analizand speta particulara care face obiectul cauzei, CJUE a mai retinut si faptul ca, sub rezerva verificarii de catre instanta de trimitere, un spor general la salariu, platit in mod permanent pentru conditii grele de munca, (...) nu pare sa indeplineasca obligatiile impuse angajatorului de articolul 9 alineatul (3), in masura in care nu pare sa fie destinat sa acopere cheltuielile suportate de lucratorul in cauza pentru o asemenea achizitie.

Avand in vedere ansamblul consideratiilor care preceda, art. 9 alin. (3) si (4) din Directiva 90/270 trebuie interpretat in sensul ca obligatia de a furniza lucratorilor in cauza un aparat de corectie special, prevazuta la aceasta dispozitie, care ii revine angajatorului, poate fi indeplinita fie prin furnizarea directa a aparatului respectiv de catre acesta din urma, fie prin rambursarea cheltuielilor necesare efectuate de lucrator, insa nu prin plata unui spor general la salariu lucratorului.

Luand in considerare cadrul legal mai sus mentionat, precum si interpretarile date de Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza (C-392/21) se poate constata ca in legislatia nationala, mai exact in Legea nr. 319/2006, dar mai ales in Hotararea Guvernului nr. 1028/2006, care a transpus in legislatia nationala prevederile Directivei 90/270/CEE din 29 mai 1990, nu sunt cuprinse dispozitii legale exprese pentru stabilirea obligatiilor angajatorului in ceea ce priveste cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, respectiv aceea de a furniza lucratorilor proprii dispozitive de corectie speciale, care sa corespunda activitatii desfasurate.

In consecinta, desi hotararile CJUE sunt obligatorii de drept instantelor de judecata nationala, acestea nu tin loc de lege, iar in lipsa unor prevederi legale care sa stabileasca in sarcina angajatorilor aceasta obligatie si, corelativ, dreptul salariatilor de a primi un astfel de beneficiu, la acest moment, in opinia noastra, nu exista temei legal pentru cuprinderea acestor sume in bugetul institutiilor publice, iar acestea nu pot realiza plati cu aceasta destinatie.

CJUE a stabilit in hotararea la care am facut referire mai sus faptul ca revine instantei de trimitere (instanta din Romania) sarcina de a verifica daca ochelarii de vedere in cauza servesc efectiv mai degraba la corectarea dificultatilor vizuale specifice activitatii sale decat a dificultatilor vizuale de ordin general care nu sunt in mod necesar legate de conditiile de munca.

Astfel, angajatorului ii revine obligatia de a cumpara/deconta salariatilor ochelari daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
- activitatea prestata de salariat implica un echipament cu monitor;
- in cadrul examenului medical efectuat de medicul de medicina muncii sau in cadrul examenului medical efectuat de medicul oftalmolog la care salariatul este trimis de medicul de medicina muncii se stabileste ca salariatul necesita ochelari de vedere pentru a preveni sau corecta dificultatile vizuale in raport cu activitatea care implica un echipament cu monitor;
- prevenirea sau corectarea dificultatilor vizuale sa nu poate fi realizata prin purtarea aparatelor de protectie normale.

In lumina acestor dispozitii legale, in opinia noastra, angajatorul are obligatia de a respecta prevederile art. 12-15 din HG 1028/2006, fara insa ca acest lucru sa presupuna decontarea contravalorii ochelarilor de vedere pentru salariati, aceasta fiind obligata la respectarea  procedurii sus-mentionata.

In situatia in care se pune problema asigurarii unor echipamente de protectie, in sensul legislatiei securitatii si sanatatii in munca, apreciem ca sumele respective ar putea fi asigurate de la titlul 10, cheltuieli de personal, Uniforme si echipament obligatoriu (10.02.03).

Angajatorul are obligatia sa suporte valoarea ochelarilor daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
1. activitatea prestata de salariat implica un echipament cu monitor;
2. in cadrul examenului medical efectuat de medicul de medicina muncii sau in cadrul examenului medical efectuat de medicul oftalmolog la care salariatul este trimis de medicul de medicina muncii se stabileste ca salariatul necesita ochelari de vedere pentru a preveni sau corecta dificultatile vizuale in raport cu activitatea care implica un echipament cu monitor;
3. prevenirea sau corectarea dificultatilor vizuale sa nu poata fi realizata prin purtarea aparatelor de protectie normale.

Conditiile de la pct. 2 si 3 trebuie sa fie confirmate de medicul care prescrie ochelarii.

Daca aceste conditii sunt intrunite cumulativ, contravaloarea ochelarilor suportata de angajator nu reprezinta venit taxabil pentru salariat in baza art. 76 alin. (4) lit. f) si 142 lit. e) din Codul fiscal, iar pentru angajator cheltuiala deductibila integral in baza art. 25 alin. (2) din Codul fiscal.  

Nu este reglementata o suma maxima. Este necesar sa se reglementeze intern de angajator printr-o procedura limite sau suma precum si orice alte conditii.

Astfel, se aproba decontarea ochelarilor, in conditiile mai sus expuse, pentru salariatii a caror activitate implica un echipament cu monitor.