Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
E-JURIDIC.ROE-JURIDIC.RO » Noutati Juridice 2024 
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

Fostul primar al Sectorului 1, pus sub control judiciar. Cautiunea, 1 milion euro

Fostul primar al Sectorului 1, pus sub control judiciar. Cautiunea, 1 milion euro
Fostul primar al Sectorului 1, Dan Tudorache, a fost pus sub control judiciar. Este cercetat pentru complicitate la trafic de influenta si spalare a banilor. Cautiunea a fost stabilita la 1 milion de euro.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de Dan Tudorache, la data faptelor primar, anterior deputat, viceprimar al Primariei Sectorului 1 Bucuresti, sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la trafic de influenta si spalare a banilor.

Potrivit unui comunicat al DNA, in acelasi dosar s-a mai dispus punerea in miscare a actiunii penale fata de alte doua persoane fizice - fosta sotie si o persoana fizica aflata in anturajul primarului -, pentru infractiunea de complicitate la spalarea banilor, respectiv trafic de influenta.

Celor trei inculpati li s-au fixat cautiuni care trebuie depuse pana la data de 27 noiembrie: un milion de euro pentru Dan Tudorache, 200.000 de euro pentru fosta sotie si 75.000 de euro pentru persoana fizica aflata in anturajul primarului.

Conform DNA, in ordonanta procurorilor se arata ca, in cauza, exista date si probe ce contureaza faptul ca in perioada septembrie 2016 - mai 2017, persoana aflata in anturajul inculpatului Dan Tudorache ar fi pretins de la un om de afaceri un comision de 10% din valoarea contractului de servicii pe care societatea omului de afaceri il avea cu o institutie aflata in subordinea Primariei Sector 1.

"In schimbul banilor, persoana respectiva se angaja sa intervina, in numele primarului, la functionarii responsabili, astfel incat contractul sa se desfasoare in bune conditii (plata la timp a facturilor si actualizarea tarifelor). In schimbul traficarii influentei, persoana aflata in anturajul primarului ar fi primit suma totala de 105.000 lei in numerar, precum si suma de 8.640 de lei disimulata ca plata a unor facturi fiscale fictive emise de o firma apartinand traficantului de influenta", arata DNA.

Potrivit comunicatului, in activitatile descrise, persoana care si-a traficat influenta ar fi fost sprijinita de primarul de la acea vreme Dan Tudorache.

"Acesta i-ar fi intarit omului de afaceri convingerea ca solicitantul comisionului ar fi trimisul sau si ca trebuie sa tina legatura cu acesta pentru buna desfasurare a contractului. In acest mod, Tudorache ar fi confirmat caracterul real al influentei. De altfel, exista suspiciunea rezonabila ca primarul de la acea vreme Dan Tudorache ar fi fost principalul beneficiar al sumelor primite de persoana din anturajul sau", informeaza Directia Nationala Anticoruptie.

Procurorii mentioneaza ca, in perioada in care a ocupat functii publice (2008 - 2018), inculpatul Dan Tudorache ar fi beneficiat de sume de bani disproportionat de mari comparativ cu veniturile sale licite.

"Pentru a ascunde originea sumelor de bani presupus a fi fost obtinute in mod nelegal, acesta ar fi interpus doua persoane (sotia si menajera), care au actionat ca proprietarii aparenti ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele doua, sumele sa fie introduse in circuitul civil. Banii astfel introdusi in circuitul civil ar fi fost utilizati pentru a achita excursii in strainatate, bijuterii, articole vestimentare de lux atat din tara, cat si din strainatate, autoturisme, imobile, scoli private, acordarea de imprumuturi, constituirea de depozite", arata anchetatorii.

Concret, sustine DNA, in perioada de referinta (2008 - 2018), in care Tudorache ar fi realizat venituri licite totale de 605.782 lei (reprezentand o medie de aproximativ o mie de euro pe luna), exista suspiciunea ca acesta ar fi savarsit infractiunea de spalare a banilor constand in:
  • depunerea de sume de bani in numerar prin intermediul fostei sotii si al menajerei in conturi bancare deschise pe numele acestora - in total 2.990.000 lei si 235.000 euro;
  • achizitionarea de bunuri imobile pe numele fostei sotii in suma totala de 305.000 euro si 470.000 lei, sume platite de asemenea in numerar;
  • acordarea unui imprumut unei persoane, tot in numerar, in cuantum de 920.000 de euro, prin intermediul fostei sotii;
  • achizitionarea de bijuterii, inclusiv diamante, a caror valoare urmeaza a fi stabilita (au fost identificate facturi fiscale pentru o serie de bijuterii, printre care: un inel in valoare de 58.500 de euro, un set de bijuterii in valoare de 64.225 USD, un inel cu diamant in valoare de 80.000 euro si un diamant de 190.000 de euro (avans 35.000 de euro), un inel de 65.000 euro, un set cercei si lantisor cu pandantiv in valoare de 11.200 de euro, etc.),
  • achizitionarea de actiuni la un club de fotbal, prin intermediul fostei sotii,
  • asocierea in participatiune cu o societate privata cu suma de 640.000 de euro, tot prin intermediul fostei sotii,
toate acestea cu fonduri cu privire la care exista suspiciunea ca sunt provenite din infractiuni.

La data de 21 noiembrie 2020, inculpatului Dan Tudorache si celorlalti doi inculpati li s-a adus la cunostinta calitatea procesuala in conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedura penala.

In ceea ce priveste cel de-al doilea dosar in care au fost efectuate, in cursul zilei de 19 noiembrie, o serie de perchezitii domiciliare, informatii vor fi date publicitatii cand situatia judiciara o va permite, arata DNA.

Florin Amariei
de Florin Amariei
Redactor

Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie.  In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.  

Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 23 Noiembrie 2020
Votati articolul "Fostul primar al Sectorului 1, pus sub control judiciar. Cautiunea, 1 milion euro":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 2 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016