Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ICCJ CIV Imobil preluat in mod abuziv de stat

Imobil preluat in  mod abuziv de stat si instrainat chiriasilor, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare. Acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
(
I.C.C.J., Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia nr. 1036 din 6 februarie 2007)

Cuprins pe materii. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat in  mod abuziv de stat si instrainat chiriasilor, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare. Acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.
 
Index alfabetic.

-
Drept civil.
- Imobil preluat abuziv de stat si instrainat chiriasilor, cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare.
- Acordarea de masuri reparatorii prin echivalent.


- Legea nr. 10/2001, republicata: art. 18 lit.c, art. 20 alin. (2), art. 45.
- Legea nr. 112/1995
 

In situatia in care imobilul a carui restituire se solicita a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,  persoana indreptatita are dreptul, potrivit dispozitiilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 republicata, la masuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructie, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.
De asemenea,  art. 45 alin. (1) din lege stipuleaza ca actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile ce cad sub incidenta legii, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii.

 
Prin notificarea formulata la 12 decembrie 2001, C.A. a solicitat Primariei Municipiului Iasi, restituirea in natura a imobilului situat in Iasi, fosta proprietate a autorilor sai C.D.A. si C.E., trecut abuziv in proprietatea statului in baza Decretului nr. 223/1974.

Prin dispozitia nr. 3539 din 4 martie 2004 a primarului Municipiului Iasi, solicitarea a fost respinsa cu motivarea ca notificatorul nu a facut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului. Contestatia formulata de persoana indreptatita impotriva acestei dispozitii a fost admisa in parte de Tribunalul Iasi care, prin sentinta civila nr. 571 din 13 mai 2005, a anulat dispozitia si a dispus restituirea in natura, catre reclamant, a imobilului, respingand totodata cererea vizand restituirea terenului aferent constructiei, intrucat aceasta cerere nu a facut obiectul notificarii formulata la 12 decembrie 20201.

Pentru a se pronunta astfel, prima instanta a retinut in esenta ca la dosarul cauzei au fost depuse suficiente acte care atesta ca la data preluarii abuzive de catre stat, reclamantul era cel care figura in rolul fiscal, in calitate de proprietar al imobilului in litigiu.

Apelul reclamantului a fost admis de Curtea de Apel Iasi, Sectia Civila care, prin decizia nr. 3 din 10 ianuarie 2006 a schimbat in parte sentinta in sensul ca a dispus restituirea in natura catre acesta si a terenului aferent constructiei.
A respins totodata apelul paratului, pastrand restul dispozitiilor sentintei.

Pentru a decide astfel, instanta de control judiciar a retinut ca, urmare notificarii, trebuia avuta in vedere restituirea imobilului, astfel cum acesta a fost individualizat in decizia – de preluare – nr. 57 din 14 februarie 1986 a fostului Consiliu Popular al Judetului Iasi, respectiv constructie cu teren aferent in suprafata de 215,98 m.p.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs in termen legal, Primarul Municipiului Iasi care sustine ca instantele au facut o gresita aplicare a dispozitiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, intrucat imobilul fiind instrainat fostilor chiriasi cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, celui in cauza nu i se puteau acorda decat masuri reparatorii in echivalent.

Totodata, s-a mai aratat, in mod gresit instanta de apel a retinut ca imprejurarea vanzarii imobilului catre chiriasi a fost invocata direct in apel, in conditiile in care in expertiza efectuata la fond, insusita de prima instanta, s-a relevat faptul ca imobilul a fost instrainat.

Se asemenea, s-a sustinut ca, si in ceea ce priveste terenul aferent, solutia este gresita intrucat acesta nu a facut obiect al cererii de restituire.
Recursul este fondat, si a fost admis, in limitele si pentru considerentele ce succed.
Potrivit dispozitiilor art. 18 lit. c din Legea nr. 10/2001 in redactarea ulterioara republicarii, urmare modificarilor operate prin Legea nr. 247/2005 – in vigoare la data pronuntarii hotararii atacate – masurile reparatorii se stabilesc numai in echivalent atunci cand imobilul a fost instrainat, cu respectarea dispozitiilor legale.

Corelativ, art. 20 alin. 2 din lege, dispune ca in situatia in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 „pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinta, trecute in proprietatea statului”, cu modificarile ulterioare, persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent, pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructie, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.

Tot astfel, art. 45 alin. (1) din lege stipuleaza ca actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile ce cad sub incidenta legii, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii. In cauza, raspunzand motivelor de apel formulate de intimatul parat, instanta de control judiciar a retinut gresit ca faptul instrainarii imobilului catre fostii chiriasi, in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995 „este o situatie de fapt noua”, invocata direct in apel.

Astfel, expertiza tehnica efectuata la fond, arata in mod explicit ca imobilul, constructie (C1) in suprafata de 179,46 m.p. si terenul aferent de 223,52 m.p. au fost vandute de catre Consiliul local Iasi, in baza dispozitiilor Legii nr. 112/1995, numitilor I.C. si C.El., prin contractele de vanzare-cumparare nr. 301/1997 si respectiv nr. 906/1999.

De altfel, concluziile acestui raport de expertiza tehnica au fost comentate chiar in cuprinsul sentintei, retinandu-se, contrar legii, ca aceasta imprejurare nu prezinta relevanta, in conditiile in care nu a fost relevata in dispozitia contestata.
Or, indiferent care a fost motivul ce a condus la respingerea notificarii, instantele erau obligate sa aiba in vedere solutia data de legiuitor situatiei particulare a vanzarilor valabil facute, in temeiul Legii nr. 112/1995, cand chiriasul de buna credinta a devenit proprietar incontestabil al imobilului.

A proceda in alt mod, contrar dispozitiilor exprese ale legii, ar echivala cu o expropriere facuta cu incalcarea prevederilor legale in materie.
Cat priveste motivul de recurs vizand terenul aferent casei de locuit care, in opinia recurentei, nu putea face obiect al restituirii, acesta este   partial fondat, doar in ceea ce priveste restituirea in natura, pentru aceleasi considerente ca cele mai sus expuse.

Masurile reparatorii in echivalent, se impun insa a fi acordate si pentru terenul in suprafata de 223,52 m.p., in conditiile in care, asa cum in mod judicios a retinut instanta de apel, in actul de preluare (decizia nr. 57 din 14.02.1986 a fostului Consiliu Popular al Judetului Iasi) imobilul este individualizat ca fiind compus din constructie (13,38 m.p. locuinta si 53,80 m.p. magazie) si teren aferent in suprafata de 215,98 m.p.

Asa fiind, recursul a fost admis cu consecinta casarii ambelor hotarari pronuntate in cauza, a anularii dispozitiei atacate si a obligarii paratului la acordarea masurilor reparatorii in echivalent, in conditiile dispozitiilor in vigoare ale legii, pentru intreg imobilul, casa si teren aferent.
 


Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 15 August 2007
Autor: valip
Votati articolul "ICCJ CIV Imobil preluat in mod abuziv de stat":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News

Poate sunteti interesat si de:

©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!

Modificarile din

Contractele Civile si Actele Comerciale

se aplica deja!

Descarcati GRATUIT Raportul Special

"7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016