Vom analiza in randurile urmatoare in ce conditii de munca se poate incadra activitatea prestata conform informatiilor urmatoare: - inginerii de service din echipa de teren executa lucrari la echipamente de pompare si tablouri electrice monofazate si trifazate, putere nominala 0,1 - 150 kw, greutate 0,1 - 2000 kg - domeniile de utlizare ale echipamentelor sunt urmatoarele:
1. HVAC – incalzire, racire cladiri – echipamente situate in spatii tehnice (ex : subsoluri, spatii inchise, la inaltime);
2. APE CURATE , RIDICARE A PRESIUNII SI STINGERE INCENDII - statii de pompare situate in spatii tehnice, in aer liber (ex : subsoluri, spatii inchise, la inaltime);
3. APE UZATE – CANALIZARE – pompe sau statii de pompare situate in spatii special proiectate (de exemplu chesoane in retelele municipale de canalizare) si in care sunt vehiculate ape uzate cu risc chimic.
Iata raspunsul specialistului!
In conformitate cu legislatia in vigoare, nu mai pot fi incadrate noi locuri de munca in conditii speciale sau deosebite de munca (fostele grupe I si II de munca).
Ultima reglementare privind incadrarea locurilor de munca in conditii speciale (fosta grupa I de munca) este Hotararea Guvernului nr. 1025/2003 privind metodologia si criteriile de incadrare a persoanelor in locuri de munca in conditii speciale.
Portal Codul Muncii
Memorator Gramatica Gimnaziu
Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor
Astfel, la momentul respectiv, in vederea incadrarii locurilor de munca in conditi speciale, angajatorii trebuiau sa respecte metodologia prevazuta in acest act normativ si sa depuna un dosar la Comisia pentru acordarea avizelor de incadrare in conditii speciale. Termenul pana la care angajatorii puteau face aceste demersuri a fost, conform art.16 din HG 1025/2003, data de 31.12.2004, prorogat apoi pana la data de 30.06.2005.
In prezent, reglementarea aplicabila este Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, in care, la art.30, sunt prevazute locurile de munca in conditii speciale, astfel:
a) unitatile miniere, pentru personalul care isi desfasoara activitatea in subteran cel putin 50% din timpul normal de munca in luna respectiva;
b) activitatile de cercetare, explorare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare, zonele I si II de expunere la radiatii;
c) activitatile din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale, prevazute de actele normative cu regim clasificat emise pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi;
d) aviatia civila, pentru personalul navigant prevazut in anexa nr. 1;
e) activitatile si unitatile prevazute in anexele nr. 2 si 3;
f) activitatea artistica desfasurata in profesiile prevazute in anexa nr. 4.
Periodic, din 5 in 5 ani, locurile de munca in conditii speciale de munca prevazute la lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a incadrarii in conditii speciale, stabilita prin hotarare a Guvernului.
Se poate observa ca legea mentioneaza tipurile de activitati in care ar putea exista locuri de munca in conditii speciale, iar la lit.e) sunt mentionate mai multe activitati (Anexa 2 la Legea 263/2010) dar si unitatile care desfasoara aceste activitati si in care a fost stabilita anterior existenta unori locuri de munca in conditii speciale (Anexa 3 la Legea 263/2010).
Mai mult, din analiza actelor normative mentionate mai sus, rezulta ca in prezent mai exista pentru angajatori doar posibilitatea de a reinnoi avize obtinute anterior, conform HG nr.1025/2003, pentru locurile de munca in conditii speciale, pentru celelalte locuri de munca, angajatorul avand obligatia de a normaliza conditiile de munca.
Astfel, din cate putem observa, regimul juridic actual instituit prin Legea 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, nu mai prevede o procedura de emitere de noi avize (cum ar fi cazul dumneavoastra), respectiv de completare a listei din Anexa 3 la Legea 263/2010 cu noi inscrieri, ci doar de reevaluare a locurilor de munca din unitatile deja inscrise, pentru a verifica daca conditiile ce au atras incadrarea initiala mai subzista.
In mod similar s-a reglementat si situatia locurilor de munca incadrate in conditii deosebite (fosta grupa II de munca). Ultima posibilitate de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite a existat in perioada 2001-2002 in conformitate cu prevederile HG nr. 261/2001 privind criteriile si metodologia de incadrare a locurilor de munca in conditii deosebite. Dupa expirarea acestui termen a mai existat doar posibilitatea prelungirii incadrarilor deja existente.
In aceste conditii, apreciem ca in conformitate cu prevederile Legii 263/2010 referitoare la locurile de munca incadrate in conditii speciale, nu puteti solicita aviz pentru locuri de munca in conditii speciale sau deosebite, deoarece aceasta posibilitate nu mai este prevazuta de legislatia in vigoare, angajatorii avand obligatia de a asigura conditii de munca pentru salariati de asa maniera incat sa nu existe riscuri majore pentru sanatatea acestora.
Mai facem precizarea ca, din punct de vedere intitutional, cu domeniul conditiilor de munca este responsabila Inspectia Muncii si inspectoratele teritoriale de munca.
Raspuns oferit pe portalcodulmuncii.ro de Adina Popescu - consilier juridic.
Redactia E-Juridic are un colectiv de 4 autori specializati din domeniul juridic cu toate ramificatiile sale. Zilnic aducem in atentia dvs. tot ce este nou legat de proiecte de legi, acte adoptate si noutati legislative. Va explicam in mod detaliat modificarile aparute si oferim solutii practice pentru orice dilema generata de noutatile cotidiene.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri