Ministrul de Interne, Marcel Vela, a prezentat o noua Ordonanta Militara (OM nr. 9/2020) joi dupa-amiaza. Printre masurile anuntate se numara si ridicarea interdictiei pentru exportul de cereale.
Ordonanta Militara nr. 9/2020 aduce cateva vesti bune pentru fermieri, dar intareste si cateva reguli instituite prin celelalte acte anterioare asemanatoare.
"Fac din nou apel sa respectati toate Ordonantele Militare si inclusiv recomandarile BOR", a inceput conferinta de presa Marcel Vela.
Acesta a oferit asigurari ca MAI "nu se relaxeaza deloc" si a subliniat este extrem de important sa intelegem cu totii ca "indiferent de religie si orientare politica avem un singur dusman comun: noul tip de coronavirus".
Ministrul Vela a spus ca pentru a preveni "eficient" raspandirea Covid-19, boala cauzata de coronavirusul SARS-CoV-2, a fost adoptata joi si Ordonanta Militara nr. 9/2020. Actul a fost deja aprobat de Ludovic Orban.
Principalele lucruri de retinut din noul act adoptat deja de Executiv sunt:
Vom publica imediat si intreaga Ordonanta Militara nr. 9/2020, exact asa cum va fi ea disponibila in Monitorul Oficial.
ORDONANTA MILITARA nr. 9 din 16.04.2020 privind masuri de prevenire a raspandirii COVID-19
Consilier Ghid complet de Salarizare ReviSal si Contributii sociale
250 Modele Fise de Post
Portal Codul Muncii
Art. 1. – (1) Se prelungeste masura suspendarii zborurilor spre Austria, Belgia, Confederatia Elvetiana, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord, Regatul Tarilor de Jos, Turcia si Iran si din aceste tari catre Romania, pentru toate aeroporturile din Romania, pentru o perioada de 14 zile, incepand cu data de 18 aprilie 2020.
(2) Se prelungeste masura suspendarii zborurilor spre Italia si din aceasta tara catre Romania, pentru toate aeroporturile din Romania, pentru o perioada de 14 zile, incepand cu data de 19 aprilie 2020.
(3) Se prelungeste masura suspendarii zborurilor spre Franta si Germania si din aceste tari catre Romania, pentru toate aeroporturile din Romania, pentru o perioada de 14 zile, incepand cu data de 21 aprilie 2020.
(4) Masurile prevazute la alin.(1) si (3) nu se aplica zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfa si corespondenta, umanitare sau care asigura servicii medicale de urgenta, servicii tehnice, precum si aterizarilor tehnice necomerciale.
Art. 2. – (1) Se excepteaza de la masurile de izolare la domiciliu sau de carantinare lucratorii transfrontalieri care, la intrarea in Romania din Bulgaria, nu prezinta simptome asociate COVID-19.
(2) Prin lucrator transfrontalier se intelege persoana care face dovada ca locuieste si lucreaza intr-o raza de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat romano-bulgare, calculata de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, si care se reintoarce la locuinta cel putin o data pe saptamana.
(3) Punctele de trecere a frontierei de stat romano-bulgare prin care se permite intrarea in Romania in conditiile alin. (1) sunt urmatoarele: Giurgiu-Ruse si Calafat-Vidin.
(4) Prin punctele de trecere a frontierei de stat romano-bulgare prevazute la alin. (3) se permite si intrarea/iesirea lucratorilor transfrontalieri cu masini si utilaje agricole.
(5) In cazul nerespectarii conditiilor prevazute la alin. (2), persoanele in cauza intra in carantina pentru o perioada de 14 zile, suportand cheltuielile efectuate cu carantinarea lor.
(6) Masurile se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 3. – (1) La efectuarea schimbului de echipaj, la bordul navelor de navigatie interioara care arboreaza pavilion roman si la bordul navelor maritime indiferent de pavilionul pe care il arboreaza, aflate in porturile romanesti, personalul navigant trebuie sa prezinte autoritatilor competente „certificatul pentru lucratorii din transportul international” stabilit de catre Comisia Europeana in anexa nr.3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Libere (Green Lanes) in cadrul Liniilor directoare referitoare la masurile de management al frontierelor pentru protectia sanatatii si asigurarea disponibilitatii bunurilor si serviciilor esentiale - C(2020) 1897 din 23.03.2020.
(2) Personalul navigant care debarca de la bordul navelor de navigatie interioara, care arboreaza pavilion roman, intr-un port romanesc, si care nu prezinta simptome asociate COVID-19, nu se supune masurilor de carantinare in spatii special amenajate sau la bordul navei ori masurilor de izolare la domiciliu, cu conditia asigurarii de catre angajatori a certificatului prevazut la alin.(1) si a echipamentelor individuale de protectie impotriva COVID-19, pe timpul deplasarii de la nava la locatia unde poate fi contactat in perioada dintre voiajuri.
(3) La efectuarea schimbului de echipaj la bordul navelor maritime, indiferent de pavilionul pe care il arboreaza, aflate in porturile romanesti, personalul navigant trebuie sa fie in prealabil testat pentru COVID-19, indiferent de zona din care acesta provine, de personalul directiei de sanatate publica ce isi desfasoara activitatea in portul respectiv.
(4) Personalul navigant maritim, prevazut la alin.(3), care nu prezinta simptome asociate COVID-19, va fi transportat dinspre/spre punctele de trecere a frontierei, indiferent de mijlocul de transport utilizat, pe ruta cea mai scurta si fara intreruperi. Personalul navigant maritim si cel care ii asigura transportul trebuie sa foloseasca echipamente individuale de protectie impotriva COVID-19.
(5) In vederea efectuarii schimbului de echipaj, agentul navei maritime sau angajatorul personalului navigant maritim, dupa caz, are obligatia sa asigure personalului navigant, urmatoarele:
a) testarea pentru COVID-19;
b) echipamentul individual de protectie impotriva COVID-19, pe timpul transportului prevazut la alin.(4);
c) certificatul prevazut la alin.(1).
(6) Personalul navigant roman, maritim si fluvial, care se repatriaza si care la intrarea in tara nu prezinta simptome asociate COVID-19, se supune masurilor de izolare la domiciliu, cu conditia asigurarii de catre angajatori a certificatului prevazut la alin.(1) si a unei declaratii pe propria raspundere, al carui model este stabilit de Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, privind utilizarea continua a echipamentelor individuale de protectie impotriva COVID-19 pentru deplasarea de la nava la locatia unde poate fi contactat in urmatoarele 14 zile.
(7) Masurile se aplica incepand cu data publicarii prezentei ordonante militare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Art. 4. – Prevederile alineatului (2) al articolului 7 si ale articolului 9 din Ordonanta militara nr. 3/2020 privind masuri de prevenire a raspandirii COVID-19, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 242 din 24 martie 2020, isi inceteaza aplicabilitatea.
Art. 5. – Alineatul (1) al articolului 3 din Ordonanta militara nr.8/2020 privind masuri de prevenire a raspandirii COVID-19, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 301 din 10 aprilie 2020 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(1) Pe perioada starii de urgenta pietele agroalimentare raman deschise, cu obligatia administratorilor de a organiza activitatile in baza actelor normative incidente, prin adoptarea de masuri de protectie impotriva raspandirii COVID-19, care sa se refere cel putin la purtarea de manusi si masti, precum si la pastrarea distantei sociale, atat la intrarea in piata, cat si in interiorul acesteia.”
Art. 6. – Prevederile alineatului (2) al articolului 3, articolelor 7 si 8, literei d) a alineatului (1) al articolului 21, precum si anexa nr.2 la Ordonanta militara nr.8/2020 privind masuri de prevenire a raspandirii COVID-19, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 301 din 10 aprilie 2020, isi inceteaza aplicabilitatea.
Art. 7. – (1) Sunt abilitate sa asigure aplicarea si respectarea prevederilor prezentei ordonante militare:
a) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor, prin Autoritatea Aeronautica Civila Romana, pentru masurile prevazute la art.1;
b) Politia de Frontiera Romana si directiile de sanatate publica, pentru masura prevazuta la art.2;
c) Autoritatea Navala Romana si directiile de sanatate publica, pentru masurile prevazuta la art.3;
(2) Nerespectarea masurilor prevazute la art. 1 – 3 atrage raspunderea disciplinara, civila, contraventionala sau penala, in conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Personalul institutiilor prevazute la alin. (1) este imputernicit sa constate contraventii si sa aplice sanctiuni, in conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 1/1999, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 8. – (1) Prezenta ordonanta militara se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligatia de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel putin doua zile de la data publicarii, despre continutul prezentei ordonante militare.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri