Baroul Bucuresti, prin Decanul av. Ion ILIE-IORDACHESCU, are placerea de a invita membrii baroului interesati la o intrunire care va avea ca obiect supunerea spre dezbatere si aprobare in regim de urgenta a proiectului de lege a avocaturii, ca urmare a vidului legislativ survenit ca o consecinta a Deciziei nr. 109 din 09.02.2010 a Curtii Constitutionale, prin care a fost declarata ca neconstitutionala OUG nr. 159/2008, in raport de dispozitiile art. 147 din Constitutia Romaniei si ale art. 31 alin (3) din Legea nr. 47/1992 a Curtii Constitutionale „Dispozitiile din legile si ordonantele in vigoare, precum si cele din regulamente, constatate ca fiind neconstitutionale isi inceteaza efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale daca, in acest interval, Parlamentul sau Guvernul, dupa caz, nu pun de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei"
Intrunirea va avea loc joi, 11.03.2010 ora 13.00 la etajul VI al sediului Baroului Bucuresti din str. Dr. Raureanu nr. 3, Sala de Festivitati.
Multumindu-va pentru interesul pe care il manifestati in sprijinirea profesiei de avocat, asteptam propunerile dvs. cu privire la proiectul in discutie pe adresa de email decanat@baroul-bucuresti.ro , fax 021/313.86.31.
DECAN
Av. Ion ILIE-IORDACHESCU
CITITI AICI PROIECTUL LEGII AVOCATURII
EXPUNERE DE MOTIVE
Avand in vedere urmatoarele:
Reglementarea-cadru in vigoare cu privire la organizarea si exercitarea profesiei de avocat este cuprinsa in Legea nr. 51/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Aceasta are in vedere accesul in profesia de avocat, drepturile si indatoririle avocatilor, precum si organizarea sifunctionarea organelor reprezentative ale profesiei de avocat.
Consilier - Codul Muncii abonament 12 actualizari
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Culegere pentru invatarea limbii engleze - Fise de lucru practice Clasele 0-IV
Legea nr. 51/1995 a fost modificata in noiembrie 2008 prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 159/2008. Acest act normativ a adus modificari de substanta Legii nr. 51/1995, inclusiv cu privire la aspecte precum asistenta judiciara, combaterea avocaturii clandestine, accesul in profesia de avocat si formele de exercitare a profesiei.
Prin decizia nr. 109/09.02.2010, Curtea Constitutionala a declarat dispozitiile OUG nr. 159/2008 ca fiind neconstitutionale. Ca o consecinta directa a acestei decizii, efectele OUG nr. 159/2008 sunt suspendate timp de 45 de zile de la publicarea deciziei, aceste efecte urmand sa inceteze in totalitatedupa perioada de timp mentionata. Acest lucru creeaza un vid legislativ cu consecinte negative importante pentru cadrul de organizare si exercitare a profesiei de avocat.
Neconstitutionalitatea prevederilor OUG nr. 159/2008 a fost declarata doar ca urmare a unui viciu de procedura, anume s-a considerat ca Guvernul nu a justificat suficient urgenta necesara pentru a putea emite o ordonanta de urgenta. Astfel, emiterea OUG nr. 159/2008 s-a realizat prinnerespectarea art. 115 din Constitutie, care prevede ca Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora. In consecinta, prevederile OUG nr. 159/2008 nu au fost considerate incompatibile pe fond cu prevederile Constitutiei si deci aplicarea lor in continuare, inconditiile remedierii chestiunii tehnice a modului de adoptare, nu ridica probleme de constitutionalitate.
Potrivit art. 147(1) din Constitutie, Parlamentul si Guvernul au rolul de a pune de acord prevederile neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei intr-un interval de 45 de zile de la publicarea deciziei Curtii Constitutionale.
La momentul emiterii de catre Curtea Constitutionala a deciziei nr. 109/09.02.2010, proiectul Legii de aprobare a OUG nr. 159/2008 se afla intr-o faza foarte avansata a procesului legislativ. Astfel, proiectul de lege fusese deja aprobat de Senat la data de 11 martie 2009 si se afla in dezbaterea Comisiei juridice, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor, aflandu-se in etapele finale ale procedurii de adoptare.In consecinta, data fiind iminenta aparitiei situatiei de vid legislativ in domeniul organizarii si exercitarii profesiei de avocat, intrucat organizarea eficienta a profesiei de avocat reprezinta o premisa pentru asigurarea unei asistente juridice de calitate si, implicit, a unei asistente judiciare de un nivel optim, si intrucat Parlamentul Romaniei, ca autoritate suprema de legiferare, are rolul constitutional de a pune de acord prevederile declarate neconstitutionale prin decizia Curtii Constitutionale nr.109/09.02.2010 cu dispozitiile Constitutiei, solicitam supunerea spre dezbatere si aprobare in regim de urgenta a proiectului de lege atasat.Proiectul de lege supus aprobarii nu face decat sa incorporeze atat dispozitiile Legii nr. 51/1995, astfel cum a fost modificata de OUG nr. 159/2008, cat si pe cele ale proiectului legii de aprobare a ordonantei (mentionat mai sus) aflat in stadiu de aprobare finala in Parlament. Rolul acestui proiect de lege este unul pur tehnic, anume acela de a remedia chestiunea de neconstitutionalitate a modului de adoptare a OUG nr. 159/2008, astfel incat, prin adoptarea proiectului de lege atasat, sa se refaca cadrul legislativ necesar organizarii si desfasurarii profesiei de avocat in Romania.
O expunere detaliata a aspectelor de fond incluse in proiectul de lege propus (si a caror reglementate urgenta se impune) poate fi gasita in sectiunea de mai jos. Decizia nr. 109/09.02.2010 a Curtii Constitutionale are un impact major asupra modalitatilor de organizare si exercitare a profesiei de avocat.
Multe dintre aspectele reglementate prin OUG nr. 159/2008 erau esentiale pentru buna desfasurare a profesiei de avocat, iar incetarea efectelor dispozitiilor OUG nr.159/2008 creeaza un vid legislativ cu consecinte negative de amploare, detaliate in cele ce urmeaza:(a) Asistenta judiciara. Modificarea Legii nr. 51/1995 a fost necesara intrucat, potrivit art. 23 si art. 35 alin. (2) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, acordarea ajutoruluipublic judiciar sub forma asistentei prin avocat, judiciara sau extrajudiciara, se realizeaza in conditiile prevazute prin Legea nr. 51/1995, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
OUG nr. 51/2008 reglementeaza conditiile de acordare a ajutorului public judiciar, ca forma aasistentei acordate de stat care are ca scop asigurarea dreptului la un proces echitabil si garantarea accesului la actul de justitie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime, transpunand Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE privind imbunatatirea accesului la justitie incazul litigiilor transfrontaliere, prin stabilirea de reguli minimale comune referitoare la asistenta judiciara acordata in cadrul acestor categorii de cauze.
Astfel, pe de o parte sunt reglementate cazurile care, potrivit legii, reprezinta modalitati de acordare a asistentei judiciare, iar pe de alta parte este precizata procedura in urma careia, in cadrul barourilor se realizeaza desemnarea avocatilor care urmeaza a acorda asistenta judiciara. Coordonareametodologica a activitatii in cadrul profesiei se realizeaza prin intermediul Departamentului pentru coordonarea asistentei judiciare, infiintat in acest scop in cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania.
Organizarea activitatii de acordare a ajutorului public judiciar, in orice forma, face parte din masurile de asigurare a standardelor minime pentru ca sistemul de asistenta judiciara sa fie considerat ca asigurand un acces efectiv la justitie cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Intarzierea inorganizarea acestui sistem poate avea consecinte grave cu privire la eficienta si operativitatea acordarii asistentei juridice, atat pentru cetatenii romani, cat si pentru cetatenii din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
(b) Formele de exercitare a profesiei. Prin nr. OUG 159/2008 s-a reglementat in detaliu regimul aplicabil societatilor profesionale cu raspundere limitata, forma de organizare a profesiei care a fost adoptata atat de tineri practicieni cat si de societati de avocati cu o reputatie deja consolidata. Ca urmare a deciziei Curtii Constitutionale, societatea profesionala cu raspundere limitata (ca entitate juridica) nu va mai fi reglementata in mod corespunzator, acest lucru avand urmatoarele consecinte: pe de-o parte, activitatea societatilor de acest tip deja infiintate va fi periclitata iar modul lor defunctionare va fi incert, iar pe de alta parte accesul altor avocati la aceasta forma de organizare a profesiei va fi impiedicat.
(c) Largirea accesului in profesia de avocat prin eliminarea conditiei cetateniei romane. Reglementarile europene in materia organizarii si exercitarii profesiei de avocat fac referire la eliminarea conditiilor de cetatenie privind accesul la aceasta profesie. Renuntarea la aceasta conditie este benefica pentru stimularea concurentei intre avocati si pentru crearea unei piete cat mai extinse a serviciilor juridice, obiectivul final fiind crearea de beneficii pentru clienti, in calitate de consumatori ai acestor servicii.
Reintroducerea cerintei cetateniei romane reprezinta un pas inapoi pentru efortulde sporire a calitatii serviciilor avocatiale si a protectiei intereselor clientilor, fiind de altfel incompatibila cu reglementarile europene in domeniu.
(d) Crearea cadrului pentru organizarea in mod unitar a accesului in profesia de avocat. Modalitatile de acces la profesia de avocat trebuie sa asigure indeplinirea celor mai inalte standarde profesionale, criteriile de acces in profesie (atat pentru tinerii absolventi cat si pentru juristii cuexperienta) trebuind sa fie clar determinate. In lipsa unei reglementari a acestui aspect, se incurajeaza intrarea in profesia de avocat a unor persoane care nu indeplinesc standardele minimale de profesionalism si probitate ce trebuie sa caracterizeze aceasta profesie.
(e) Folosirea, in afara cadrului legal, a denumirilor specifice profesiei de avocat, organelor reprezentative ale acestuia, precum si a calitatii de avocat insasi. Avocatura clandestina este o activitate ilegala practicata pe scara din ce in ce mai larga in Romania. Principalele victime ale acestei activitati sunt clientii, care nu pot uneori deosebi intre avocatii care practica aceasta profesie in conformitate cu prevederile legii si cu respectarea cerintelor profesionale specifice, si persoanele care nu dispun de calificarea si autorizarile necesare dar care nu se dau in laturi de la a ofericonsultatii juridice sau reprezentare si asistenta in instanta unui justitiabil de buna credinta. In consecinta, se impune interzicerea stricta si de urgenta a folosirii denumirilor specifice profesiei de avocat, a organelor reprezentative ale acestuia, precum si a calitatii de avocat insasi.
(f) Procedura de alegere a organelor reprezentative ale profesiei.
Pentru indeplinirea standardelor profesionale si morale la care sunt indreptatiti clientii oricarui avocat, este necesar ca profesia de avocat insasi sa fie corect reglementata si supravegheata de organele sale de reprezentare.Alegerea acestor organe este primul pas in aceasta directie. In absenta unei proceduri coerente, transparente si democratice de alegere a organelor profesiei, dezideratele de mai sus sunt puse in pericol, impunandu-se deci stabilirea de urgenta a unui cadru de reglementare privind alegerea organelor reprezentative ale profesiei.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri