Dovada contractului > Principiu - Libertatea preconstituirii de probe in vederea dovedirii contractelor. > Particularitati ● In cazul in care contractul imbraca forma inscrisului autentic, el are putere doveditoare deplina, izvorata din faptul ca prin forma si aparenta sa (semnatura functionarului, sigiliul autoritatii) se bucura de prezumtia ca el emana, in realitate, de la semnatari. ● Contractele sinalagmatice incheiate sub forma inscrisului sub semnatura privata sunt supuse cerintei multiplului exemplar (se intocmeste in atatea exemplare originale cate parti cu interese contrare exista). ● Contractele incheiate sub semnatura privata, prin care se asuma obligatii unilaterale privitoare la sume de bani sau la alte bunuri de gen trebuie scrise in intregime de cel care se obliga sau cel putin acesta, inainte de a semna, sa adauge la final „bun si aprobat“, mentionand in litere suma sau catimea bunurilor. ● Nu se admite proba cu martori in contractele a caror valoare depaseste suma de 250 lei si nici impotriva sau peste cuprinsul unui contract, chiar daca acesta nu depaseste, ca valoare, suma de 250 lei.
● Prin exceptie, este admisa proba cu martori a contractelor de o valoare mai mare de 250 lei sau peste, ori impotriva cuprinsului unui contract, daca: Va recomandam Cum sa reusiti cu brio la examenul de titularizare Cei trei pasi necesari Culegerea de „Teste REZOLVATE de limba si literatura romana pentru reusita la examenul de TITULARIZARE” este gandita si elaborata pentru obtinerea punctajului maxim la proba scrisa a examentului de titularizare. Lucrarea se adreseaza profesorilor de... |
NOUTATI si MODIFICARI aparute in LEGISLATIE
Noutati importante in Codul Muncii aparute in 2025 - legislatia a fost modificata. Puteti vedea totul despre Contractul de Munca si Inspectia Muncii + Codul Muncii actualizat (format PDF) in 2025. Detalii despre Salarizare si noile Modele de acte obligatorii.
Vezi AICI lista completa a modificarilor <<