Newsletter Infojuridic Stiri, Noutati, Articole, Dezbateri
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

Citeste GRATUIT un Raport Special exclusiv "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"

Adauga mai jos adresa de email si vei primi raportul in Inbox

E-JURIDIC.RO cauta meniuMeniu
Consultanta in afaceri | Manager
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

ARBITRAJUL: Obiectul arbitrajului si conventia arbitrala


OBIECTUL ARBITRAJULUI

Pot face obiect al arbitrajului,  litigiile dintre persoanele (fizice sau juridice) care au deplina capacitate de exercitiu, cu exceptia celor care privesc: (i) starea civila, (ii) capacitatea persoanelor, (iii) dezbaterea succesorala, (iv) relatiile de familie, (v) drepturi asupra carora partile nu pot sa dispuna.

Pentru a pune capat controverselor cu privire la capacitatea statului si a autoritatilor publice de a incheia conventii arbitrale, noul Cod de procedura civila reglementeaza expres ca aceste categorii pot incheia astfel de conventii numai daca sunt autorizate prin lege sau conventii internationale la care Romania este parte.

De asemenea, se prevede in cadrul aceleiasi dispozitii  ca “persoanele juridice de drept public care au in obiectul lor de activitate si activitati economice au facultatea de a incheia conventii arbitrale, in afara de cazul in care legea ori actul lor de infiintare sau de organizare prevede altfel “.


ARBITRAJUL

CONVENTIA ARBITRALA


A fost definita ca fiind  acordul de vointa al partilor incheiat cu privire la solutionarea diferendului dintre ele pe cale arbitrala. Pentru validitatea conventiei de arbitraj, legea romana cere ca aceasta sa fie redactata in forma scrisa. Nu se recunoaste valabilitatea conventiei de arbitraj incheiata verbal. Conditia formei scrise este prevazuta sub sanctiunea nulitatii.( nota 1)

Conventia arbitrala imbraca fie forma clauzei compromisorii, fie pe cea a compromisului.

Clauza compromisorie apare inscrisa in contractul principal (modalitatea cea mai uzitata in practica) sau stabilita intr-o conventie separata la care contractul principal face trimitere si reprezinta prevederea contractuala prin care partile se obliga sa solutioneze pe cale arbitrala neintelegerile ce s-ar ivi intre acestea cu ocazia ducerii la indeplinire a contractului. In cuprinsul clauzei compromisorii, trebuie sa se precizeze, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de numire a arbitrilor (art. 550 Codul de procedura civila ).

Compromisul reprezinta actul prin care partile convin ca un litigiu ivit intre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, aratandu-se , sub sanctiunea nulitatii, obiectul litigiului si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a acestora. Compromisul se poate incheia chiar daca litigiul intervenit intre parti este déjà pe rolul unei alte instante.

Diferenta dintre clauza compromisorie si compromis este data de momentul diferit in care se convine asupra solutionarii diferendelor si anume, in cazul clauzei compromisorii este vorba despre  un acord anterior ( nota 2) oricarei neintelegeri intre parti, spre deosebire de compromis care are ca obiect litigii deja existente ce urmeaza a fi solutionate pe calea arbitrajului.

In practica este util a folosi modelele de conventii arbitrale recomandate de institutiile specializate, intrucat o redactare defectuoasa poate conduce la solutii jurisprudentiale contradictorii.  (nota 3)

Efectul principal al conventiei arbitrale consta in excluderea competentei instantei judecatoresti care ar fi fost, in absenta clauzei arbitrale, competenta sa solutioneze litigiul intervenit intre parti. Nu este vorba insa despre o excludere definitiva a competentei instantelor statale,  intrucat a admite in sens contrar ar insemna o  incalcare a liberului acces la justitie. (nota 4)


Este important de subliniat ca validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului in care a fost inscrisa.

___________
( nota 1) Potrivit art. 548 din Codul de procedura civila, conditia formei scrise se considera indeplinita si cand a fost convenita prin schimb de corespondenta sau schimb de acte procedurale

(nota 2)  O clauza compromisorie adaugata de  parti  ulterior perfectarii contractului, este considerata valida , intrucat partile au libertatea  de a  completa contractul  cu orice clauze doresc. Adaugarea sa ulterioara trebuie facuta insa, pana la ivirea litigiului, deoarece, dupa acest moment, orice clauza care ar interveni cu privire la aceasta ar constitui un compromis.

(nota 3) Astfel, analizand clauza compromisorie „ litigiile dintre parti neaplanate pe cale amiabila , se supun spre solutionare instantelor judecatoresti competente din Romania sau arbitrajului”, tribunalul arbitral a decis ca din pretinsa clauza nu se desprinde ca partile au inteles sa dea  prioritate arbitrajului si, prin urmare, si-a constatat necompetenta. In sens contrar, un alt tribunal arbitral, interpretand clauza “In caz de neintelegeri , partile vor incerca solutionarea pe cale de mediere, iar in caz contrar va fi competent tribunalul sau arbitrajul Camerei de Comert si Industrie” a decis ca , de vreme ce reclamantul a ales sa sesizeze mai intai instanta arbitrala, aceasta devine competenta sa solutioneze litigiul. Pentru amanunte a se vedea lucrarea “ Interpretarea conventiei arbitrale” de Ioan Sabau –Pop;

(nota 4)  “Modificarea clauzei compromisorii in sensul ca partile, prin vointa lor, decid sa excluda arbitrajul ca mijloc de solutionare a litigiului, indreptateste tribunalul arbitral sa retina inexistenta unei clauze compromisorii valide”,  Sentinta arbitrala  nr. 6/2005 a Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei ;


Autor: Jurist Iuliana Crosman
Sursa: Newsletter Recuperarea Debitelor





Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri



Data aparitiei: 08 Mai 2014
Votati articolul "ARBITRAJUL: Obiectul arbitrajului si conventia arbitrala":
Rating:

Nota: 5 din 5 din 1 voturi
Urmareste-ne pe Google News
©2024 RENTROP & STRATON
Toate drepturile rezervate.
SATI
Atentie, Juristi!
7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR

MODIFICARILE din Contractele Civile si Actele Comerciale se aplica deja!

Folositi NOILE Modele de Documente pentru 2024

Descarcati GRATUIT Raportul Special "7 Modele de Contracte - actualizate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016