CEDO: Hotararea in Cauza Arsenovici impotriva Romaniei

Hotararea CEDO in cauza Arsenovici impotriva Romaniei, definitiva la data de 7 mai 2008, a fost publicata in Monitorul Oficial nr 325/2010.  Obiectul cererii este, inca o data, dreptul de proprietate. Va redam in continuare continutul integral al hotararii.

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
Hotararea din 7 februarie 2008, definitiva la 7 mai 2008, �n Cauza Arsenovici �mpotriva Rom�niei (Cererea nr. 77.210/01)

�n Cauza Arsenovici �mpotriva Rom�niei,

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statu�nd �n cadrul unei camere formate din: Bo�tjan M. Zupancic, presedinte, Corneliu B�rsan, Elisabet Fura-Sandstr�m, Alvina Gyulumyan, David Th�r Bj�rgvinsson, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lef�vre, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie,

dupa ce a deliberat �n camera de consiliu la data de 17 ianuarie 2008,

pronunta urmatoarea hotar�re, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla o cerere (nr. 77.210/01) �ndreptata �mpotriva Rom�niei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Zoe Delia Arsenovici (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 28 februarie 2001 �n temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a

Vezi AICI detalii

Legis Plus Legislatia Muncii

Vezi AICI detalii

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Vezi AICI detalii

�N FAPT
I. Circumstantele cauzei
4. Reclamanta s-a nascut �n anul 1918 si locuieste �n Bucuresti.
5. Prin Sentinta din data de 21 aprilie 1997, Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a admis actiunea reclamantei �n revendicarea unui imobil nationalizat fara titlu de catre stat �n anul 1950. Prin neatacare, sentinta a ramas definitiva.
6. La data de 22 decembrie 1997, primarul municipiului Bucuresti a dat dispozitie directiei din primarie responsabile cu administrarea fondului imobiliar al orasului sa �i restituie imobilul reclamantei si sa radieze titlul de proprietate al statului din registrul de publicitate imobiliara.
7. La data de 20 ianuarie 1998, societatea comerciala cu capital de stat S.C. �Herastrau Nord� � S.A. (societatea H.), �nsarcinata cu administrarea fondului locativ al primariei, a �ncheiat un contract de �nchiriere cu familia C., care ocupa un apartament �n suprafata de 80 m2 din imobilul �n discutie �n calitate de chirias al statului �n baza unui contract �ncheiat �n anul 1983. Noul contract, �ncheiat pentru perioada 18 aprilie 1994�18 aprilie 1999, era semnat de societatea H., ca �proprietar�, aceasta stabilind chiria lunara la suma de 326 lei rom�nesti (ROL), conform baremului stabilit prin Legea nr. 5/1973. Contractul, ce nu i-a fost comunicat reclamantei, nu mentiona faptul ca apartamentul �n cauza nu se mai afla �n patrimoniul statului.
8. Prin Procesul-verbal din 10 martie 1998, primaria l-a pus pe un mandatar al reclamantei �n posesia apartamentului si l-a informat despre dreptul chiriasilor imobilului, conform Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau re�nnoirea contractelor de �nchiriere privind unele suprafete locative (Legea nr. 17/1994), de a beneficia de o prelungire a contractelor lor de �nchiriere cu 5 ani. Conform afirmatiilor Guvernului, �ncep�nd cu aceasta data, societatea H. a �ncetat sa �ncaseze chirie pentru apartamentul locuit de familia C.
9. La data de 2 aprilie 1998, reclamanta, ca proprietar al imobilului, i-a informat pe chiriasi, prin intermediul unui executor judecatoresc, despre propunerea sa de a �ncheia contracte de �nchiriere cu ea, statul nemaifiind locatorul lor. Toti chiriasii imobilului au fost de acord, cu exceptia familiei C., care nu a dat niciun raspuns la notificarea reclamantei si care a refuzat orice contact cu ea, neplatindu-i nicio chirie.
10. La data de 26 mai 1998, reclamanta a sesizat Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti cu o actiune �n evacuare a familiei C. din apartamentul sau, arat�nd ca aceasta nu putea beneficia de prevederile legale �n materie de protectie a chiriasilor, av�nd �n vedere ca nu exista un contract de �nchiriere si ca a refuzat sa ia legatura cu ea. La cererea reclamantei, instanta le-a trimis sotilor C. un interogatoriu, �nsa acestia au refuzat sa �i raspunda.
11. Prin Sentinta din data de 14 octombrie 1998, judecatoria a respins actiunea �n evacuare, �n temeiul Legii nr. 17/1994. Instanta a constatat ca familia C. dispunea de un contract de �nchiriere din data de 8 decembrie 1983, �ncheiat cu statul, si a statuat ca Legea nr. 17/1994 prevedea obligatia proprietarului de a-i mentine �n drepturi pe chiriasi pentru o perioada de 5 ani.
12. Prin Decizia din data de 3 noiembrie 1999, Tribunalul Bucuresti a respins apelul reclamantei. Acesta a constatat ca familia C. beneficia de un contract de �nchiriere valabil, �ncheiat la data de 20 ianuarie 1998, si ca nu fusese parte �n procedura �n revendicare a imobilului introdusa de reclamanta.
13. Reclamanta a formulat recurs �mpotriva Deciziei din data de 3 noiembrie 1999 �n fata Curtii de Apel Bucuresti. Ea a subliniat ca familia C. refuzase orice contact cu ea de aproape 3 ani, ca contractul de �nchiriere �ncheiat �n luna ianuarie 1998 cu societatea H. era nul si ca instantele sesizate cu solutionarea cauzei nu au dat eficienta consecintelor legale referitoare la refuzul familiei C. de a raspunde la interogatoriu, conform art. 225 din Codul de procedura civila. Familia C. a mentionat ca este de acord sa �ncheie un contract de �nchiriere cu reclamanta, cu conditia ca la stabilirea chiriei sa se tina cont de veniturile sale. Familia C. a sustinut ca i-ar fi trimis reclamantei contravaloarea chiriei pentru 5 luni, inclusiv pentru luna mai 1998, dar nu a depus niciun document ca proba si nici nu a precizat modul de calcul sau data trimiterii chiriei.
14. Prin Decizia din data de 4 septembrie 2000, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul reclamantei ca ne�ntemeiat. Instanta a constatat ca familia C. beneficia de un contract de �nchiriere valabil, �ncheiat cu statul la data de 8 decembrie 1983, si ca acest contract fusese prelungit �n mod succesiv �n baza legii, ultima oara conform Legii nr. 17/1994, aplicabila �n speta fata de data introducerii actiunii. Curtea de Apel Bucuresti a constatat si intentia familiei C. de a �ncheia un contract de �nchiriere cu reclamanta, cu conditia sa plateasca o chirie adaptata veniturilor sale.
15. Prin adresele din 1 septembrie 2004 si 29 august 2007, reclamanta a comunicat grefei Curtii ca familia C. locuia �nca �n apartamentul respectiv, fara sa fi �ncheiat vreun contract de �nchiriere cu ea. Conform afirmatiilor reclamantei, familia C. nu a platit nicio suma cu titlu de chirie p�na �n luna martie 2004, stabilind apoi �n mod unilateral suma pe care i-o platea la cuantumul de 4,88 EUR si, �n anul 2007, la cuantumul de circa 6 EUR, sume care erau �n mod evident derizorii, av�nd �n vedere chiriile practicate pentru un apartament de 80 m2 situat �ntr-un cartier rezidential din Bucuresti.

II. Dreptul si practica interne pertinente

16. Partea esentiala din reglementarile interne relevante �n materie, si anume extrase din Legea nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriasi (Legea nr. 5/1973), Legea locuintei nr. 114/1996 (Legea nr. 114/1996), precum si Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte (OUG nr. 40/1999) si Legea nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte (Legea nr. 241/2001), este descrisa �n Cauza Radovici si Stanescu �mpotriva Rom�niei (cererile nr. 68.479/01, 71.351/01 si 71.352/01 conexate, �� 53�59, Hotar�rea din 2 noiembrie 2006).
17. Prevederile legale si jurisprudenta interna citate mai jos sunt de asemenea relevante �n speta.

A. Legea nr. 17/1994 pentru prelungirea sau re�nnoirea contractelor de �nchiriere privind unele suprafete locative (Legea nr. 17/1994)
18. Articolele relevante din aceasta lege prevedeau urmatoarele:
ARTICOLUL 1
�Contractele de �nchiriere, indiferent de proprietar, privind suprafetele locative cu destinatia de locuinte, supuse normarii si �nchirierii conform Legii nr. 5/1973 (�) aflate �n curs de executare la data intrarii �n vigoare a prezentei legi, se prelungesc de drept pe o perioada de 5 ani, �n aceleasi conditii [ca cele stabilite prin Legea nr. 5/1973].�
ARTICOLUL 2
�Contractele de �nchiriere av�nd ca obiect aceleasi suprafete prevazute �n art. 1, existente la 1 ianuarie 1988, precum si cele �ncheiate si expirate dupa 1 ianuarie 1988 se re�nnoiesc, �n aceleasi conditii, daca chiriasul ocupa si �n prezent spatiul locativ care a facut obiectul �nchirierii.�

19. �n Decizia nr. 1.556 din 21 noiembrie 1997 si Decizia nr. 1.567A din 22 iunie 2000, Curtea de Apel Bucuresti si Tribunalul Judetean Brasov au statuat ca prelungirea de drept, ce reiese din Legea nr. 17/1994, a contractelor de �nchiriere pentru spatii cu destinatia de locuinta �n aceleasi conditii ca si cele stabilite prin Legea nr. 5/1973 �nsemna ca suma chiriei lunare datorate de fostul chirias la stat noului proprietar sa ram�na neschimbata.
20. Decizia nr. 1.567A din 22 iunie 2000, mentionata mai sus, preciza, de asemenea, ca �ntre intrarea �n vigoare a Legii nr. 17/1994 si cea a OUG nr. 40/1999 a existat un vid legislativ �n masura �n care legea nu prevedea procedura prin care fostii proprietari carora li s-au restituit bunurile nationalizate sa poata �ncheia noi contracte de �nchiriere cu fostii chiriasi ai statului.

B. Legea locuintei nr. 114/1996 (Legea nr. 114/1996)
21. Articolul 24 din aceasta lege prevede urmatoarele:
�Chiriasul pierde dreptul de a ocupa spatiul ce face obiectul contractului de �nchiriere si este evacuat �n urmatoarele cazuri: (�)
d) Daca, cu rea-credinta, omite trei luni consecutiv sa achite chiria sau cheltuielile de �ntretinere.
Evacuarea chiriasului �n cazurile prevazute de prezentul articol se face �n baza unei hotar�ri judecatoresti.�

C. Jurisprudenta interna referitoare la evacuarea chiriasilor statului din imobilele restituite fostilor proprietari si aplicarea OUG nr. 40/1999
22. OUG nr. 40/1999, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 241/2001, prevedea prelungirea de drept cu 5 ani a contractelor de �nchiriere referitoare la apartamente restituite fostilor lor proprietari. Astfel, instantele interne au analizat cereri de evacuare a chiriasilor introduse �nainte si dupa 8 aprilie 2004, data ce a marcat sf�rsitul termenului de 5 ani mentionat de OUG nr. 40/1999.

1. Jurisprudenta instantelor �n ceea ce priveste efectele OUG nr. 40/1999 �nainte de data de 8 aprilie 2004
23. Prin Decizia nr. 4.193/2000, Curtea de Apel Bucuresti a respins actiunea �n evacuare introdusa de un proprietar �mpotriva chiriasului statului care �i ocupa apartamentul. Aceasta a statuat ca transferul de proprietate de la stat la fostul proprietar includea pentru acesta din urma si obligatia in rem, ce le apartinuse autoritatilor, de a-i asigura chiriasului dreptul de a folosi apartamentul conform prevederilor legale �n vigoare. Or, acest proprietar nu respectase procedura prevazuta de OUG nr. 40/1999, aplicabila �n speta, desi chiriasul �si exprimase intentia de a �ncheia un nou contract de �nchiriere. �ntr-o alta cauza, prin Decizia nr. 3.113/2000, Curtea de Apel Bucuresti, �ntemeindu-se pe OUG nr. 40/1999, a admis cererea proprietarului unui apartament si a dispus evacuarea chiriasului sau, care refuzase �n mod repetat, �n ciuda notificarii ce �i fusese trimisa �n baza prevederilor legale mentionate mai sus, sa �ncheie un contract de �nchiriere cu proprietarul.
24. Prin Decizia nr. 3.276/2000, Curtea de Apel Bucuresti i-a respins unui proprietar actiunea �n evacuare intentata �mpotriva chiriasului sau pe motivul ca proprietarul neglijase sa �i trimita chiriasului o notificare, asa cum prevedea OUG nr. 40/1999. Instanta a precizat ca nerespectarea termenului de notificare prescris era sanctionata de art. 11 din ordonanta, care prevedea ca vechiul contract de �nchiriere se prelungea de drept si ca proprietarul nu putea cere evacuarea chiriasului pentru neplata chiriei �nainte de �ncheierea unui nou contract de �nchiriere.

2. Jurisprudenta instantelor �n ceea ce priveste efectele OUG nr. 40/1999 dupa data de 8 aprilie 2004
25. Prin Decizia din data de 10 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a statuat ca chiriasul care dispunea de un contract de �nchiriere prelungit ope legis p�na la data de 8 aprilie 2004 prin lipsa unei notificari conforme cu OUG nr. 40/1999 beneficia, �n cazul repetarii lipsei notificarii, de o noua prelungire a contractului sau de �nchiriere pentru o perioada de 5 ani, �n temeiul art. 14 din ordonanta, cu exceptia cazului �n care renunta la beneficiul acordat de OUG nr. 40/1999 sau daca ajungea la un acord cu proprietarul referitor la o alta durata a contractului de �nchiriere. �ntr-o alta cauza, prin Decizia din data de 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Bucuresti a statuat ca, prin lipsa notificarii formulate �n conditiile de fond si forma ale OUG nr. 40/1999, contractul de �nchiriere �n cauza era prelungit �nca o data pentru o perioada de 5 ani.

D. Codul de procedura civila
26. Art. 225 din Codul de procedura civila prevede urmatoarele:
�Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogator sau nu se �nfatiseaza, instanta poate socoti aceste �mprejurari ca o marturisire deplina sau numai ca un �nceput de dovada �n folosul partii potrivnice.�

�N DREPT

I. Asupra pretinsei �ncalcari a art. 1 din Conventie
27. Reclamanta sustine ca s-a produs o �ncalcare a dreptului sau de proprietate, contrara art. 1 din Protocolul nr. 1, din cauza imposibilitatii prelungite �n care s-a aflat de a folosi un apartament ce i-a fost retrocedat sau de a percepe chirie, imposibilitate ce a rezultat din aplicarea prevederilor legale adoptate de autoritati �n materie de contracte de �nchiriere pentru spatii cu destinatia de locuinte. Art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede urmatoarele:
�Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa dec�t pentru cauza de utilitate publica si �n conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.�

A. Asupra admisibilitatii
28. Guvernul invoca neepuizarea cailor de atac interne. �n opinia sa, reclamanta ar fi trebuit sa introduca �mpotriva chiriasilor, �n baza art. 24 din Legea nr. 114/1996, o procedura de reziliere a contractului de �nchiriere si de evacuare �ntemeiata pe neplata chiriilor pentru mai mult de 3 luni consecutive. De asemenea, ea ar fi putut sa ia legatura cu chiriasii, conform conditiilor de forma prevazute de OUG nr. 40/1999, si �n termen de 30 de zile de la intrarea �n vigoare a acestei ordonante, pentru a �ncheia un nou contract de �nchiriere sau, �n caz de refuz din partea chiriasilor, pentru a cere evacuarea lor prin ordonanta presedintiala, conform art. 10 si 11 din aceasta ordonanta. Guvernul face trimitere la o decizie ramasa definitiva, pronuntata de instantele interne care au admis actiunea �n evacuare a unui chirias notificat conform OUG nr. 40/1999 (vezi paragraful 23 in fine de mai sus).
29. Reclamanta considera ca, �n speta, calea invocata de Guvern �n temeiul OUG nr. 40/1999 nu era aplicabila deoarece actiunea �n evacuare pe care o introdusese �mpotriva chiriasilor se afla pe rolul instantelor �n momentul intrarii �n vigoare a acestei ordonante, care nu putea avea efect retroactiv.
30. Curtea aminteste ca, �ntr-o cauza similara, a statuat deja ca procedura de evacuare �ntemeiata pe art. 24 din Legea nr. 114/1996, invocata de Guvern, nu era eficienta (Radovici si Stanescu �mpotriva Rom�niei, nr. 68.479/01, 71.351/01 si 71.352/01, �� 62�66, 2 noiembrie 2006).
31. �n ceea ce priveste procedura prevazuta la art. 10 si 11 din OUG nr. 40/1999, susceptibila sa conduca la �ncheierea unui nou contract de �nchiriere sau, �n lipsa unui raspuns, la evacuarea chiriasilor care ocupa apartamentul �n baza unui contract de �nchiriere �ncheiat cu statul, Curtea observa ca aceasta procedura se baza pe notificarea chiriasilor de catre reclamanta, printr-un executor judecatoresc si �n cel mult 30 de zile de la intrarea �n vigoare a ordonantei, cu privire la propunerea sa de a �ncheia un nou contract de �nchiriere. Or, Curtea observa ca, la acea data, procedura �n evacuare pornita de reclamanta �n urma unei prime notificari a chiriasilor, ramasa fara raspuns, se afla �nca pe rol. �n acest sens, ea reaminteste ca a statuat deja ca Guvernul nu a furnizat elemente care sa dovedeasca eficienta caii de care ar fi dispus proprietarul care a omis, voit sau din neglijenta, sa respecte conditiile de forma impuse de art. 10 alin. (1) din OUG nr. 40/1999 pentru �ncheierea unui nou contract de �nchiriere cu ocupantii imobilului sau �nainte de expirarea termenului de prelungire legala a contractelor (Radovici si Stanescu, mentionata mai sus, � 80). Nimic nu �i permite Curtii sa se abata de la aceasta concluzie, Guvernul neoferind exemple de jurisprudenta care sa permita sa se conchida �n speta ca, �n ciuda prevederilor legale �n cauza, exista o jurisprudenta ce admitea actiunile �n evacuare introduse �mpotriva chiriasilor atunci c�nd termenul de notificare prevazut de OUG nr. 40/1999 nu a fost respectat de proprietari.
32. �n aceste circumstante, Curtea considera ca Guvernul nu a demonstrat cu un grad suficient de certitudine existenta unei cai de atac care sa �i permita reclamantei sa obtina evacuarea chiriasilor (vezi, mutatis mutandis, Radovici si Stanescu, mentionata mai sus, �� 62�66). Prin urmare, exceptia Guvernului nu poate fi admisa.
33. Pe de alta parte, Curtea constata ca acest capat de cerere nu este vadit ne�ntemeiat �n sensul art. 35 � 3 din Conventie. �n plus, ea constata ca acesta nu este afectat de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, el trebuie declarat admisibil.

B. Asupra fondului

1. Argumentele partilor
34. Guvernul admite ca refuzul instantelor nationale de a admite actiunea �n evacuare a familiei C. reprezinta o ingerinta �n dreptul reclamantei de a se folosi de apartamentul sau, justificata din perspectiva celui de-al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 referitor la reglementarea folosintei bunurilor. �n opinia Guvernului, aceasta ingerinta era prevazuta de lege, si anume de art. 2 din Legea nr. 17/1994, urmarea un scop legitim de interes general, adica protectia intereselor chiriasilor �n contextul crizei de locuinte ieftine, si nu era disproportionata fata de acesta.
35. �n ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei, Guvernul face referire la Cauza Robitu �mpotriva Rom�niei [nr. 33.352/96, Decizia Curtii din 20 mai 1998, Decizii si rapoarte (DR) 49, p. 67] si considera ca reclamanta ar fi putut obtine evacuarea familiei C. pentru neplata chiriilor, chiar si �n lipsa unui contract de �nchiriere �n forma scrisa. Pe de alta parte, Guvernul sustine ca Legea nr. 17/1994 a reprezentat o solutie temporara �n materie de locuinte si pune �n evidenta adoptarea de catre autoritati a OUG nr. 40/1999 care le permite proprietarilor sa renegocieze clauzele contractului de �nchiriere, sa le impuna chiriasilor, sub anumite conditii, un schimb obligatoriu de locuinta sau sa ceara evacuarea lor de catre instantele judecatoresti interne �n cazul �n care refuzau sa �ncheie un contract de �nchiriere.
36. Reclamanta contesta argumentele Guvernului. Sprijinindu-se pe prevederile Codului civil referitoare la v�nzarea bunului �nchiriat, ea sustine ca contractul de �nchiriere �ncheiat de autoritati cu familia C. nu �i era opozabil deoarece nu fusese �nregistrat legal, neav�nd �data certa�. �n ceea ce priveste OUG nr. 40/1999, ea considera ca aceste prevederi nu sunt aplicabile �n speta deoarece procedura �n evacuare se afla pe rolul instantelor �n momentul intrarii �n vigoare a acesteia.

2. Aprecierea Curtii

37. Curtea reaminteste ca art. 1 din Protocolul nr. 1 prevede, �nainte de toate si �n mod special, ca o ingerinta a autoritatii publice �n exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie sa fie legala. �n mod special, al doilea alineat al acestui articol, recunosc�ndu-le statelor dreptul de a reglementa folosinta bunurilor, impune conditia ca acest drept sa se exercite prin adoptarea unor �legi�, principiul legalitatii presupun�nd existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile �n ceea ce priveste aplicarea lor (vezi, mutatis mutandis, Broniowski �mpotriva Poloniei [GC], nr. 31.443/96, � 147, CEDO 2004�V, cu alte referinte). �n plus, Curtea este chemata sa verifice daca modul �n care dreptul intern este interpretat si aplicat, chiar �n caz de respectare a cerintelor legale, produce efecte conforme principiilor Conventiei (Beyeler �mpotriva Italiei [GC], nr. 33.202/96, �� 108�110, CEDO 2000-I).
38. Pe de alta parte, ingerinta �n dreptul de proprietate trebuie nu numai sa urmareasca un �scop legitim�, conform cu �interesul general�, ci si sa pastreze un raport rezonabil de proportionalitate �ntre mijloacele utilizate si scopul urmarit, prin orice masura aplicata de stat, inclusiv masurile menite sa reglementeze folosinta bunurilor unui individ. Este ceea ce exprima notiunea de �just echilibru�, care trebuie pastrat �ntre cerintele interesului general al comunitatii si imperativele de aparare a drepturilor fundamentale ale individului. �n cauze care se refera la functionarea unei legislatii de mare amploare privind locuintele, aceasta apreciere poate sa se refere nu numai la dimensiunea ingerintei statului �n libertatea contractuala si relatiile contractuale pe piata locuintelor, ci si la existenta unor garantii procedurale si a altor garantii menite sa asigure ca functionarea sistemului si impactul sau asupra drepturilor patrimoniale ale proprietarului nu sunt nici arbitrare si nici imprevizibile. Incertitudinea � indiferent ca este de natura legislativa, administrativa sau ca tine de practicile urmate de autoritati � este un factor ce trebuie luat �n considerare pentru a aprecia conduita statului. �ntr-adevar, atunci c�nd este �n joc o chestiune de interes general, autoritatile publice sunt obligate sa reactioneze �n timp util, �n mod corect si cu cea mai mare coerenta (vezi, mutatis mutandis, Broniowski, mentionata mai sus, � 151, si Hutten-Czapska, [GC], nr. 35.014/97, �� 167�168, CEDO 2006��).
39. �n speta, Curtea constata ca nu se contesta faptul ca prevederile legale interne ce prelungesc de drept contractele de �nchiriere �n scop locativ, si �n special Legea nr. 17/1994, a carei aplicare de catre Curtea de Apel Bucuresti a determinat mentinerea familiei C. �n apartamentul reclamantei, reprezinta o reglementare a folosintei bunurilor si ca, prin urmare, are aplicabilitate al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hutten-Czapska, mentionata mai sus, �� 160�161).
40. Curtea observa totusi ca Legea nr. 17/1994 prevedea ca, indiferent cine ar fi proprietarul, contractele de �nchiriere �n scop locativ referitoare la locuinte a caror �nchiriere era reglementata prin Legea nr. 5/1973 erau prelungite de drept pentru o perioada de 5 ani, fara modificarea conditiilor contractuale. Reiter�nd ca principiul legalitatii �nseamna si existenta unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise si previzibile �n aplicarea lor, Curtea observa ca, �n anumite privinte, Legea nr. 17/1994 era lipsita de precizie. Si anume, aceasta lege nu prevedea nicio procedura prin care fostii proprietari, carora li s-au restituit bunurile nationalizate dupa intrarea �n vigoare a legii, puteau �ncheia contracte de �nchiriere �n scop locativ cu fostii chiriasi ai statului si nici nu continea vreo sanctiune �n caz de refuz al acestora din urma de a-i recunoaste ca proprietari si de a �ncheia contracte de �nchiriere (vezi paragrafele 18 si 20 de mai sus).
41. Curtea apreciaza ca, presupun�nd chiar ca ingerinta litigioasa a fost compatibila cu conditia de legalitate, elementul de imprecizie constatat �n Legea nr. 17/1994 si efectele sale trebuie luate �n considerare �n analiza conformitatii masurii litigioase cu cerintele justului echilibru dintre interesele de fata (vezi, mutatis mutandis, Beyeler, mentionata mai sus, �� 108 si 110).
42. �n ceea ce priveste scopul urmarit prin ingerinta litigioasa, ca si Guvernul, Curtea admite ca ingerinta �n cauza urmarea un scop legitim, conform cu interesul general, si anume protectia sociala a chiriasilor �ntr-o situatia caracterizata prin criza de locuinte ieftine.
43. �n ceea ce priveste respectarea justului echilibru �ntre interesele �n cauza, Curtea reaminteste ca punerea la punct de catre autoritatile nationale a unui sistem de protectie a chiriasilor nu este criticabil �n sine, av�nd �n vedere �n special marea marja de apreciere prevazuta de cel de-al doilea alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1. Totusi, din moment ce presupunea riscul de a-i impune locatorului o sarcina excesiva �n ceea ce priveste posibilitatea de a dispune de bunul sau, autoritatile erau obligate sa puna la punct proceduri sau mecanisme legislative previzibile si coerente, prevaz�nd anumite garantii pentru ca punerea lor �n aplicare si incidenta lor asupra dreptului de proprietate al locatorului sa nu fie nici arbitrare, nici imprevizibile (Radovici si Stanescu, mentionata mai sus, � 76).
44. Curtea nu poate fi de acord cu argumentul Guvernului �n ceea ce priveste proportionalitatea ingerintei �n speta. Aceasta observa �nca de la �nceput ca reclamanta nu a �ncheiat niciodata un contract de �nchiriere cu ocupantii apartamentului sau, care locuiau acolo �n baza unui contract de �nchiriere �ncheiat cu statul �n anul 1983 si prelungit succesiv prin efectul prevederilor legale �n materie de protectie a chiriasilor (vezi Radovici si Stanescu, mentionata mai sus, � 78; a contrario, Hutten-Czapska, mentionata mai sus, � 224). �n ceea ce priveste posibilitatea reclamantei de a obtine evacuarea familiei C. chiar �n lipsa unui contract de �nchiriere sub forma scrisa, Curtea reaminteste ca a constatat lipsa unor elemente care sa confirme eficienta cailor de atac invocate de Guvern (vezi paragrafele 30�32 de mai sus).
45. Referitor la argumentul Guvernului �ntemeiat pe caracterul temporar al prevederilor Legii nr. 17/1994, Curtea reaminteste ca a statuat �n alte cauze referitoare la concilierea intereselor antagoniste ale proprietarilor si ale chiriasilor ca sarcina sociala si financiara pe care o presupune transformarea si reforma domeniului locuintei �ntr-o tara nu poate reveni unui anumit grup social, oricare ar fi importanta pe care o au interesele celuilalt grup sau ale colectivitatii �n ansamblul sau (vezi, mutatis mutandis, Hutten-Czapska, mentionata mai sus, � 225, si Radovici si Stanescu, mentionata mai sus, � 88 in fine). Or, Curtea observa �n speta ca Legea nr. 17/1994, pe care s-au �ntemeiat instantele interne, nu numai ca a prelungit cu 5 ani contractele de �nchiriere ale vechilor chiriasi, dar � asa cum reiese din dreptul intern relevant � a si mentinut �n aceasta perioada aceleasi conditii contractuale fixate prin Legea nr. 5/1973, inclusiv baremul de calcul al chiriei, fara a tine cont de inflatia puternica pe care o cunostea tara �n perioada respectiva (vezi paragrafele 18 si 19 de mai sus).
46. �n fine, Curtea apreciaza ca, av�nd �n vedere circumstantele spetei si jurisprudenta sa �n materie, nu se poate considera ca intrarea �n vigoare a OUG nr. 40/1999 a remediat situatia reclamantei. Astfel, Curtea reaminteste ca a statuat deja ca lacunele si prevederile defectuoase ale OUG nr. 40/1999 �n cazul proprietarilor care nu au trimis notificari ocupantilor apartamentelor lor �n termenul prevazut de OUG nr. 40/1999 din cauza litigiilor aflate pe rol �mpotriva acestora din urma au avut ca efect impunerea unei sarcini disproportionate partilor interesate (Radovici si Stanescu, mentionata mai sus, � 88).
47. �n lumina celor de mai sus, Curtea apreciaza ca restrictiile suferite de reclamanta timp de mai multi ani �n ceea ce priveste folosinta apartamentului sau, si �n special imposibilitatea �n care s-a aflat de a-i obliga pe ocupantii acestuia sa �i plateasca o chirie din cauza prevederilor defectuoase si a lacunelor constatate �n Legea nr. 17/1994 si �n OUG nr. 40/1999, nu au mentinut un just echilibru �ntre protectia dreptului individului la respectarea bunurilor sale si cerintele interesului general.

Prin urmare, a avut loc �ncalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Asupra pretinsei �ncalcari a art. 6 � 1 din Conventie
48. Reclamanta se pl�nge de interpretarea eronata a prevederilor legale aplicabile de catre instantele interne, care a dezavantajat-o fata de cealalta parte din procedura interna, de motivarea insuficienta a hotar�rilor pronuntate si de refuzul de a lua �n considerare lipsa raspunsului familiei C. la interogatoriu. Ea invoca dreptul sau la un proces echitabil, protejat de art. 6 � 1 din Conventie, a carui parte relevanta prevede urmatoarele:
�Orice persoana are dreptul la judecarea (�) cauzei sale, de catre o instanta (�) care va hotar� (�) asupra �ncalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (�).�
49. Curtea reaminteste ca revine �n primul r�nd instantelor interne sa interpreteze dreptul intern si sa aprecieze probele administrate; �n plus, daca art. 6 � 1 obliga instantele sa �si motiveze deciziile, aceasta obligatie nu poate fi �nteleasa ca si cum ar necesita un raspuns detaliat la fiecare argument (vezi Garc�a Ruiz �mpotriva Spaniei [GC], nr. 30.544/96, �� 26 si 28, CEDO 1999-I).
50. �n speta, Curtea constata ca instantele interne si-au �ntemeiat corect hotar�rile pe motive ce nu pareau sa fie arbitrare. �n ceea ce priveste refuzul familiei C. de a raspunde la �ntrebarile adresate de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti, Curtea observa ca art. 225 din Codul de procedura civila invocat de reclamanta nu le impune instantelor sesizate cu o cauza sa traga vreo concluzie din refuzul partii de a raspunde la un interogatoriu, ci doar le ofera aceasta posibilitate. �n fine, Curtea observa ca nu s-a contestat faptul ca reclamanta a beneficiat de o procedura contradictorie si ca a putut sa �si prezinte argumentele �n apararea cauzei sale.
51. Rezulta ca aceasta parte a cererii trebuie respinsa din lipsa vadita de temei, pentru aplicarea art. 35 �� 3 si 4 din Conventie.

III. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
52. Conform art. 41 din Conventie:
�Daca Curtea declara ca a avut loc o �ncalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al �naltei parti contractante nu permite dec�t o �nlaturare incompleta a consecintelor acestei �ncalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.�
53. Reclamanta nu a prezentat nicio cerere de reparatie echitabila �n termenul acordat de Curte dupa comunicarea cererii.
54. Curtea reaminteste ca ea nu acorda nicio suma ca reparatie echitabila din moment ce pretentiile exprimate �n cifre si documentele justificative necesare nu au fost trimise �n termenul acordat �n acest scop de art. 60 � 1 din Regulament, chiar si �n cazul �n care partea reclamanta si-ar fi precizat pretentiile �ntr-un stadiu anterior procedurii (Gourguenidze �mpotriva Georgiei, nr. 71.678/01, � 81, 17 octombrie 2006).
55. �n speta, Curtea observa ca, dupa ce a fost informata �n prealabil despre derularea procedurii dupa comunicarea cererii printr-o scrisoare din data de 14 octombrie 2004, reclamanta a fost invitata printr-o scrisoare a grefierului din data de 7 februarie 2005, ce i-a fost retrimisa �n copie la data de 24 mai 2005, sa trimita eventualele sale cereri �n baza art. 41 citat mai sus. �n ciuda informatiilor cuprinse �n aceste scrisori, reclamanta nu a prezentat nicio cerere �n temeiul art. 41 citat mai sus si nici nu a facut trimitere la vreo cerere trimisa �ntr-un stadiu anterior al procedurii (vezi, a contrario, Gourguenidze, mentionata mai sus, � 82).

Prin urmare, nu este cazul sa i se acorde nicio suma �n temeiul art. 41 citat mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
�n unanimitate,
CURTEA

1. declara cererea admisibila �n ceea ce priveste capatul de cerere �ntemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 si inadmisibila �n rest;
2. hotaraste ca a avut loc �ncalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1.

�ntocmita �n limba franceza, apoi comunicata �n scris la data de 7 februarie 2008, conform art. 77 �� 2 si 3 din Regulament.
Bo�tjan M. Zupancic,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier