Refuzul instantelor nationale de a recunoaste tatalui biologic legaturi personale cu copilul sau, fara a analiza in concret daca stabilirea acestora ar afecta interesul superior al minorului, contravine dispozitiilor art. 8 CEDO.
Stabilirea unor legaturi personale intre pretinsul tata biologic si copilul sau, chiar in absenta unei istorii familiale in acest sens sau a unei paternitati legal recunoscute, tine de domeniul vietii private a reclamantului, fiind un aspect esential al identitatii sale personale.
In analiza unei astfel de cereri, instantele sunt obligate, din perspectiva garantiilor articolului 8 din Conventie, sa cerceteze daca, in concret, fata de circumstantele faptice ale cauzei, stabilirea unor astfel de legaturi personale, este in interesul minorului, interes care prevaleaza intotdeauna fata de cel al parintelui.
In cauza Schneider impotriva Germaniei (cererea nr. 17080/07), Curtea Europeana a pronuntat la data de 15 septembrie 2011 o hotarare nedefinitiva de constatare a incalcarii art. 8 din Conventie. Potrivit situatiei de fapt retinute de Curte, in urma unei relatii de scurta durata dintre reclamant si o femeie casatorita, in luna iunie a anului 2003 aceasta a ramas insarcinata. Atat in fata instantelor nationale, cat si in fata Curtii, reclamantul a pretins ca este tatal biologic al copilului si ca mama planifica sa se desparta de sotul sau si sa puna bazele unei familii impreuna cu el.
In realitate insa, la scurt timp dupa ce a ramas insarcinata, mama s-a intors langa sotul sau, parasind teritoriul Germaniei si mutandu-se in Anglia.
Astfel, reclamantul nu a apucat sa isi vada niciodata fiul, acesta fiind crescut de mama sa si de sotul acesteia. Desi acestia au recunoscut ca exista posibilitatea ca reclamantul sa fie tatal biologic al copilului, nu au exclus nici posibilitatea ca sotul sa aiba aceasta calitate, avand in vedere ca sotii au avut relatii intime in perioada conceptiei. In fine, sotii au apreciat ca este in interesul familiei lor sa nu efectueze testele medicale pertinente pentru a afla paternitatea copilului nascut in luna martie 2004.
Reclamantul, ramas in Germania, la scurt timp dupa nasterea minorului, a solicitat instantelor nationale sa ii recunoasca un drept de vizita a acestuia, de doua ori pe luna si dreptul de a fi informat cu privire la aspecte legate de cresterea si educarea sa. In motivarea cererii sale, reclamantul a aratat ca este tatal biologic al minorului si ca el impreuna cu mama acestuia au intentionat sa aiba un copil, el insotind-o de mai multe ori la consultatiile medicale prenatale. In cadrul acestei actiuni, mama copilului s-a aparat, precizand ca nu a intentionat niciodata sa se desparta de sotul sau si nici nu a planificat sa faca un copil impreuna cu reclamantul, din punctul sau de vedere nefiind exclus ca sotul sau sa fie chiar tatal biologic al acestuia.
Instantele nationale germane au respins cererea reclamantului, apreciind, chiar in ipoteza in care s-ar fi dovedit ca el este tatal biologic al copilului, ca nu se afla in sfera persoanelor prevazute de lege pentru a avea legaturi personale cu minorul. In acest sens, instantele au precizat ca reclamantului nu i se pot aplica nici dispozitiile articolului 1684 din Codul civil german, intrucat el nu este tatal legal al copilului, neinvestind instantele cu o actiune in tagada paternitatii, si nici cele ale articolului 1685 Cod civil, avand in vedere ca nu este o persoana cu care minorul a dezvoltat legaturi stranse, sociale sau familiale. Chiar de la momentul nasterii sale, copilul a locuit cu mama sa si sotul sau, reclamantul nevazandu-l niciodata. Instanta de control judiciar a mai retinut ca dreptul reclamantului, in calitate de tata biologic, nu poate prevala fata de interesul protejarii familiei. In acest context, orice ar clatina increderea copilului in familia sa trebuie evitat. Din punctul de vedere al instantelor, era preferabil ca minorul ca creasca in familia in care s-a nascut, fara sa cunoasca circumstantele problematice ale originii sale.
Reclamantul s-a plans in fata Curtii Europene de faptul ca decizia instantelor nationale de a-i refuza dreptul de vizita a minorului sau de informare asupra cresterii si educatiei sale, reprezinta o violare a dispozitiilor articolului 8 din Conventie, respectiv o ingerinta neadmisa in viata sa de familie si privata.
Analizand fondul cererii reclamantului, Curtea a reiterat principul conform caruia notiunea de „viata de familie” inclusa in textul articolului 8 din Conventie, nu se refera exclusiv la o familie legitima, ci se extinde si in privinta relatiilor de familiei de facto, existente intre persoane care nu au oficializat relatia.[2] Astfel, un copil nascut intr-o familie de facto sau legitima, este ipso iure parte a acelei familii, prin simplul fapt al nasterii.
Cu toate acestea, a mai aratat Curtea, o simpla legatura biologica dintre un parinte si copil, fara nicio alta implicatie legala sau faptica care sa indice existenta unei relatii personale apropiate, este insuficienta pentru a atrage protectia articolului 8 din Conventie. Evident, coabitarea este un prim indiciu in constatarea existentei acestor legaturi personale, insa - in mod exceptional - si alti factori pot demonstra existenta unei familii de facto.
In cauza Pini si altii impotriva Romaniei, Curtea a mai statuat ca si o viata de familie proiectata, dorita, ar putea, in circumstante speciale, sa cada sub protectia articolului 8 din Conventie, mai ales atunci cand imposibilitatea stabilirii relatiilor de familie nu se poate imputa reclamantului. Astfel, Curtea a extins protectia oferita de articolul 8 CEDO si asupra potentialelor relatii de familie care se pot dezvolta intre un copil nascut in afara casatoriei si parintele sau biologic. Factori relevanti in determinarea existentei reale a unor relatii personale intre acestia sunt, pe de o parte, natura relatiei dintre parintii biologici si, pe de alta, interesul vadit si angajamentul parintelui biologic fata de copil, atat inainte, cat si dupa nasterea acestuia.
Mai mult, garantiile articolului 8 din Conventie se aplica nu numai sferei vietii de familie ci si vietii private. Conform jurisprudentei constante a Curtii, relatiile care nu se pot califica ca intrand in mod indubitabil in sfera vietii de familie, se pot regasi in sfera mai larga a vietii private. In contextul unor proceduri legate de stabilirea sau contestarea paternitatii unui copil, Curtea a statuat ca determinarea relatiei legale dintre un barbat si copilul sau poate privi viata sa de „familie”, insa, in masura in care aceasta nu este bine conturata, in mod cert, clarificarea situatiei priveste viata sa „privata” care inglobeaza si aspecte legate de identitatea personala.
Revenind la circumstantele spetei, Curtea a apreciat ca deciziile instantelor nationale germane nu au intervenit in contextul unei vieti de familie existente, reclamantul neavand relatii personale apropiate fata de minor si nici o paternitate cert stabilita. Totodata, Curtea a statuat ca reclamantul nu se regaseste in mod evident nici in situatia unei „vieti de familie proiectate”, avand in vedere ca, desi absenta coabitarii cu fiul sau nu ii poate fi imputabila, interesul reclamantului, atat inainte, cat si dupa nasterea copilului, cu privire la constituirea unei familii a fost limitat. In fapt, din punctul de vedere al reclamantului, acesta a sustinut ca si-ar fi planificat sa aiba un copil impreuna cu partenera sa, a insotit-o pe aceasta la doua examinari medicale, a facut o declaratie de recunoastere a paternitatii inainte de nasterea copilului si a primit o serie de fotografii ale acestuia dupa nasterea sa. Evident, procedurile civile demarate la nivel intern, la o scurta perioada dupa nasterea minorului, sunt de natura a demonstra interesul reclamantului in constituirea unor viitoare relatii de familie.
In mod cert, insa, avand in vedere jurisprudenta Curtii indicata anterior, stabilirea unui cadru legal pentru derularea relatiilor dintre reclamant si copilul al carui tata biologic se pretinde, pot fi incluse in sfera vietii sale private, reprezentand un important element al identitatii sale personale.
Prin urmare, Curtea a concluzionat ca deciziile instantelor nationale prin care i s-a refuzat reclamantului dreptul de vizita a minorului si obtinerea unor informatii despre cresterea si educarea sa, in conditiile absentei unei vieti de familie bine definite sau macar proiectate ori a unei legaturi biologice clar stabilite intre acestia, reprezinta o ingerinta in viata sa privata.
Examinand argumentele pentru care instantele nationale au respins cererea reclamantului, Curtea a remarcat faptul ca acestea nu s-au axat pe un element esential al cauzei: identificarea si evaluarea, in contextul faptic dat, a interesului superior al minorului.
Astfel, Curtea a remarcat faptul ca instantele nationale nu au facut decat sa observe ca reclamantul, in calitate de pretins tata biologic, nu se incadra in nicio dispozitie legala care sa ii permita sa aiba legaturi personale cu copilul a carui tata se pretindea. Potrivit instantelor nationale, acesta nu era nici tatal legal al copilului, nepromovand nicio actiune in tagada paternitatii deja existente si nici nu dezvoltase o relatie personala cu minorul. Or, Curtea Europeana a remarcat ca instantele nationale nu au fost nici un moment preocupate sa examineze daca un eventual contact intre reclamant si minor, in circumstantele particulare ale cauzei, ar fi fost sau nu in interesul copilului. Sub acest aspect, este binecunoscuta jurisprudenta Curtii conform careia interesul minorului prevaleaza asupra celui al parintilor, cercetarea continutului acestuia fiind vitala in orice cauza care are ca obiect relatia dintre acesta si lumea exterioara.
Retinerea argumentului potrivit caruia reclamantul nu a dezvoltat inca relatii personale cu copilul, precum si prezentarea acestei realitati ca un motiv de respingere a actiunii, fara insa a da importanta motivelor pentru care o astfel de relatie nu s-a stabilit inca, nu corespunde exigentelor garantiilor prevazute de articolul 8 din Conventie si nu reprezinta o analiza judicioasa din partea instantelor. Astfel, in opinia Curtii, judecatorul national nu a apreciat asupra faptului ca absenta unor relatii de familie intre tatal biologic si minor a intervenit tocmai din cauza atitudinii membrilor familiei legale a copilului care au impiedicat stabilirea acestora.
In concluzie, in absenta unor motive temeinice care sa vizeze protejarea sau promovarea interesului superior al minorului, interzicerea unor legaturi personale intre acesta si tatal sau biologic, nu poate fi justificata prin prisma paragrafului 2 al articolului 8 din Conventie.
Sursa: Hotarari CEDO
