Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) arata intr-o decizie recenta ca doar mamele pot beneficia de concediu suplimentar de maternitate. Tatii nu pot accesa acest beneficiu.
Syndicat CFTC du personnel de la Caisse primaire d’assurance maladie de la Moselle contesta refuzul Casei primare de asigurari de sanatate din Moselle de a-i acorda tatalui unui copil concediul pentru lucratoarele care isi cresc ele insele copilul prevazut de Conventia colectiva nationala de munca a personalului organismelor de securitate sociala.
Sesizat de sindicat, Conseil de prud’hommes de Metz (Tribunalul pentru Litigii de Munca din Metz, Franta) a facut trimitere la o hotarare a Cour de cassation (Curtea de Casatie, Franta) prin care aceasta a statuat ca concediul in cauza este un concediu suplimentar de maternitate acordat la incheierea concediului legal de maternitate si ca vizeaza astfel protectia relatiei speciale dintre femeie si copilul sau in perioada care urmeaza sarcinii si nasterii. Avand in vedere aceasta hotarare, instanta solicita Curtii de Justitie sa stabileasca daca dreptul Uniunii exclude posibilitatea de a rezerva angajatelor de sex feminin care isi cresc ele insele copilul un concediu de trei luni cu jumatate de salariu sau un concediu de o luna si jumatate cu salariu intreg si un concediu fara plata de un an, dupa concediul de maternitate.
In hotararea pronuntata astazi, Curtea aminteste, mai intai, ca Directiva „principiul egalitatii” interzice orice discriminare directa sau indirecta pe criteriul sexului in ceea ce priveste conditiile de incadrare in munca si de munca.
Cu toate acestea, Curtea precizeaza ca, dupa incheierea concediului legal de maternitate, un stat membru poate rezerva mamei copilului un concediu suplimentar in cazul in care acesta din urma o vizeaza nu in calitatea sa de parinte, ci in ceea ce priveste atat consecintele sarcinii, cat si conditia sa de maternitate. Astfel, un asemenea concediu suplimentar trebuie sa fie destinat sa asigure protectia conditiei biologice a femeii, precum si a relatiei speciale pe care aceasta o are cu copilul sau in perioada ulterioara nasterii.
Curtea subliniaza, in continuare, ca o conventie colectiva care exclude de la beneficiul unui astfel de concediu suplimentar un lucrator de sex masculin care isi creste el insusi copilul instituie o diferenta de tratament intre lucratorii de sex masculin si lucratorii de sex feminin. Numai daca urmareste protectia mamei in ceea ce priveste atat consecintele sarcinii, cat si conditia sa de maternitate, cu alte cuvinte daca este destinata sa asigure protectia conditiei biologice a femeii, precum si a relatiei speciale pe care o are cu copilul sau in perioada ulterioara nasterii, o astfel de diferenta de tratament pare compatibila cu Directiva „principiul egalitatii”. Astfel, in ipoteza in care conventia colectiva s-ar aplica femeilor numai in calitatea lor de parinte, acest articol ar institui o discriminare directa fata de lucratorii de sex masculin.
Curtea adauga ca un concediu care intervine la incheierea concediului legal de maternitate ar putea fi considerat ca facand parte integranta dintr-un concediu de maternitate cu o durata mai lunga si mai favorabila lucratoarelor decat durata concediului legal de maternitate. Cu toate acestea, posibilitatea de a institui un concediu rezervat mamelor dupa incheierea concediului legal de maternitate este supusa conditiei ca acesta sa vizeze el insusi protectia femeilor. In consecinta, simplul fapt ca un concediu urmeaza imediat concediului legal de maternitate nu este suficient pentru a considera ca poate fi rezervat lucratoarelor care isi cresc ele insele copilul. In plus, instanta nationala trebuie sa verifice in mod concret daca concediul prevazut urmareste, in esenta, protectia mamei in ceea ce priveste atat consecintele sarcinii, cat si conditia sa de maternitate.
In sfarsit, Curtea subliniaza ca durata concediului prevazut de conventia colectiva poate fi foarte variabila, de la o luna si jumatate pana la doi ani si trei luni. Aceasta durata poate fi astfel mult mai mare decat cea a concediului legal de maternitate, de saisprezece saptamani, prevazut de Codul muncii, iar acest concediu, atunci cand este luat pentru o perioada de unu sau doi ani, este „fara plata”, ceea ce nu pare sa asigure mentinerea unei remuneratii si/sau acordarea unei prestatii adecvate lucratoarei, conditie impusa la articolul 11 punctul 2 din Directiva 92/85 pentru concediul de maternitate.
Aceasta concluzioneaza ca Directiva „principiul egalitatii” nu se opune unei conventii colective nationale care rezerva lucratoarelor care isi cresc ele insele copilul dreptul la un concediu dupa incheierea concediului legal de maternitate, cu conditia ca acest concediu suplimentar sa vizeze protectia lucratoarelor in ceea ce priveste atat consecintele sarcinii, cat si conditia de maternitate a acestora, aspect a carui verificare este de competenta instantei de trimitere, tinand seama, printre altele, de conditiile de acordare a concediului mentionat, de modalitatile si de durata sa, precum si de nivelul de protectie juridica aferenta acestuia.
E-JURIDIC.RO
