Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit ca statele membre ale blocului comunitar nu pot incheia conventii de arbitraj cu continut identic cu cel al unei clauze compromisorii nule care figureaza intr-un tratat bilateral de investitii intre state membre.
Curtea confirma ca clauza compromisorie care figureaza in TBI, potrivit careia un investitor din unul dintre statele membre poate, in cazul unui litigiu referitor la investitii in celalalt stat membru care a incheiat acest TBI, sa initieze o procedura de arbitraj impotriva acestui din urma stat in fata unui tribunal arbitral, a carui competenta acest stat s-a obligat sa o accepte, este contrara dreptului Uniunii. Astfel, aceasta clauza este de natura sa repuna in discutie, pe langa principiul increderii reciproce intre statele membre, prezervarea caracterului propriu al dreptului Uniunii, asigurata de procedura trimiterii preliminare prevazuta la articolul 267 TFUE. Clauza mentionata nu este, prin urmare, compatibila cu principiul cooperarii loiale prevazut la articolul 4 alineatul (3) primul paragraf TUE si aduce atingere autonomiei dreptului Uniunii consacrate in special la articolul 344 TFUE.
In al doilea rand, Curtea constata ca a permite unui stat membru sa supuna un litigiu susceptibil sa priveasca aplicarea sau interpretarea dreptului Uniunii unei instante arbitrale avand aceleasi caracteristici precum cea prevazuta de o clauza compromisorie nula, intrucat este contrara dreptului Uniunii, prin incheierea unei conventii de arbitraj ad-hoc cu acelasi continut ca aceasta clauza, ar determina in realitate o eludare a obligatiilor care decurg pentru acest stat membru din tratate si cu precadere din articolele citate anterior. Astfel, mai intai, aceasta conventie de arbitraj ad-hoc ar produce, in privinta litigiului in cadrul caruia ar fi incheiata, aceleasi efecte ca cele care ar insoti clauza compromisorie in discutie. Ratiunea de a fi a acestei conventii ar fi tocmai de a inlocui aceasta clauza pentru a-i mentine efectele in pofida nulitatii sale.
In continuare, consecintele acestei eludari a obligatiilor statului membru in cauza nu ar fi mai putin grave pentru motivul ca ar fi vorba despre un caz individual. In realitate, aceasta abordare juridica ar putea fi adoptata intr-o multitudine de litigii susceptibile sa priveasca aplicarea si interpretarea dreptului Uniunii, aducand astfel atingere in mod repetat autonomiei acestui drept. In plus, fiecare cerere de arbitraj adresata unui stat membru in temeiul unei clauze compromisorii nule ar putea sa cuprinda o oferta de arbitraj, iar acest stat ar putea fi considerat in acest caz ca a acceptat aceasta oferta pentru simplul fapt ca a omis sa invoce argumente specifice impotriva existentei unei conventii de arbitraj ad-hoc. Or, aceasta situatie ar avea drept consecinta mentinerea efectelor angajamentului acestui stat membru, adoptat cu incalcarea dreptului Uniunii si, prin urmare, afectat de nulitate, de a accepta competenta instantei de arbitraj sesizate.
In sfarsit, rezulta atat din Hotararea Achmea, cat si din principiile suprematiei dreptului Uniunii si cooperarii loiale ca statele membre nu numai ca nu se pot angaja sa inlature din sistemul jurisdictional al Uniunii litigiile care pot privi aplicarea si interpretarea dreptului Uniunii, ci si ca, in cazul in care acest litigiu este prezentat in fata unei instante de arbitraj in temeiul unui angajament contrar dreptului mentionat, acestea sunt obligate sa conteste validitatea clauzei compromisorii sau a conventiei de arbitraj ad-hoc in temeiul careia a fost sesizata instanta respectiva.
Astfel, orice incercare a unui stat membru de a remedia nulitatea unei clauze compromisorii prin intermediul unui contract cu un investitor dintr-un alt stat membru ar fi contrara acestei obligatii de a contesta validitatea sa si ar fi astfel susceptibila sa determine nelegalitatea cauzei insesi a acestui contract, intrucat ar fi contrara dispozitiilor si principiilor fundamentale care reglementeaza ordinea juridica a Uniunii.
In consecinta, Curtea concluzioneaza ca instanta nationala este obligata sa anuleze o hotarare arbitrala adoptata in temeiul unei conventii de arbitraj care incalca dreptul Uniunii.
E-JURIDIC.RO
