CJUE: Inghetarea sumelor si confiscarea bunurilor, posibile numai in anumite circumstante

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) stabileste ca inghetarea sumelor si confiscarea bunurilor provenite din infractiuni savarsite in UE sunt posibile numai in anumite circumstante. Iata explicatiile magistratilor!

Curtea constata ca detinerea de stupefiante in vederea distribuirii acestora intra in domeniul de aplicare al Directivei 2014/42 chiar daca toate elementele inerente savarsirii acestei infractiuni se limiteaza la interiorul unui singur stat membru. Astfel, in temeiul Tratatului FUE, o asemenea infractiune intra sub incidenta unuia dintre domeniile criminalitatii de o gravitate deosebita de dimensiune transfrontaliera citate in acest tratat. In consecinta, legiuitorul Uniunii este competent sa adopte norme minime de armonizare cu privire la definirea infractiunilor si a sanctiunilor in acest domeniu, aceasta competenta acoperind si situatiile in care elementele inerente savarsirii unei infractiuni concrete se limiteaza la interiorul unui singur stat membru.

In al doilea rand, Curtea considera ca Directiva 2014/42 nu prevede numai confiscarea bunurilor care constituie un avantaj economic rezultat din infractiunea pentru care a fost condamnat autorul infractiunii respective, ci are in vedere si confiscarea bunurilor care apartin acestui autor si cu privire la care instanta nationala sesizata cu solutionarea cauzei este convinsa ca provin din alte activitati infractionale. Astfel de confiscari trebuie sa se efectueze insa cu respectarea garantiilor prevazute de aceasta directiva si sunt supuse conditiei ca infractiunea pentru care a fost gasit vinovat autorul mentionat sa figureze printre cele enumerate acolo si ca aceasta infractiune sa fie susceptibila sa genereze, in mod direct sau indirect, un avantaj economic. In ceea ce priveste primul tip de confiscare, este necesar ca produsul a carui confiscare este preconizata sa rezulte din infractiunea pentru care a intervenit condamnarea definitiva a autorului sau.

In ceea ce priveste a doua situatie, care corespunde confiscarii extinse, Curtea precizeaza, pe de o parte, ca, pentru a stabili daca o infractiune este susceptibila sa dea nastere unui avantaj economic, statele membre pot lua in considerare modul de operare, de exemplu daca infractiunea a fost savarsita in conditii de criminalitate organizata sau cu intentia de a genera profituri periodice din infractiuni. Pe de alta parte, convingerea instantei nationale ca bunurile provin din activitati infractionale trebuie sa se bazeze pe circumstantele cauzei, inclusiv pe elementele de fapt concrete si pe elementele de proba disponibile. 

In acest scop, instanta mentionata poate printre altele sa ia in considerare disproportia dintre valoarea bunurilor in discutie si venitul legal al persoanei condamnate.

In ceea ce priveste, in sfarsit, confiscarea aplicata tertilor, aceasta presupune sa fie stabilite existenta unui transfer de produse de la o persoana suspectata sau invinuita catre un tert sau achizitionarea unor asemenea produse de catre un tert, precum si cunoasterea de catre tertul mentionat a faptului ca acest transfer sau aceasta achizitie avea drept scop evitarea confiscarii.

In al treilea rand, Curtea statueaza ca Directiva 2014/42 coroborata cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se opune unei reglementari nationale care permite confiscarea in favoarea statului a unui bun despre care se sustine ca apartine altei persoane decat autorul infractiunii fara ca aceasta persoana sa aiba posibilitatea de a se constitui parte in procedura de confiscare. Astfel, aceasta directiva impune statelor membre sa ia masurile necesare pentru a se asigura ca persoanele afectate de masurile pe care le prevede, inclusiv tertii care pretind sau despre care se pretinde ca sunt proprietarii bunurilor a caror confiscare este avuta in vedere, au dreptul la o cale de atac efectiva si la un proces echitabil pentru pastrarea drepturilor lor. In plus, directiva mentionata prevede mai multe garantii specifice pentru a asigura protectia drepturilor fundamentale ale unor asemenea terti. Printre aceste garantii se numara dreptul de a fi asistat de un avocat pe intreaga durata a procedurii de confiscare, care implica in mod evident dreptul acestor terti de a fi audiati in cadrul acestei proceduri, inclusiv dreptul de a-si invoca titlul lor de proprietate asupra bunurilor vizate de confiscare.