Avocatul general al CJUE, Michal Bobek, arata intr-o concluzie pe care o inainteaza magistratilor ca infiintarea SIIJ este contrara dreptului UE, iar numirea interimara a unui sef al acestei institutii este o abatere.
In vederea ameliorarii independentei si eficientei sistemului judiciar si in cadrul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeana, Romania a adoptat legile generic denumite
„ale justitiei”.
Prin Decizia 2006/928/CE, Comisia a instituit un „mecanism de cooperare si de verificare” (denumit in continuare „MCV”), in cadrul caruia aceasta raporteaza periodic progresul realizat de Romania in ceea ce priveste independenta si buna functionare a sistemului judiciar. Intre luna septembrie a anului 2018 si luna martie a anului 2019, Guvernul Romaniei a adoptat cinci ordonante de urgenta care au modificat legile justitiei si au adaugat noi dispozitii la acestea. Unele dintre aceste modificari au fost evaluate negativ in rapoartele MCV din 2018 si din 2019. In acest context, mai multe instante judecatoresti din Romania au adresat Curtii intrebari prin care i-au solicitat sa stabileasca caracterul, valoarea juridica si efectele MCV si ale rapoartelor periodice adoptate in temeiul acestuia. De asemenea, se solicita Curtii sa stabileasca daca recomandarile cuprinse in rapoartele Comisiei sunt obligatorii pentru autoritatile romane. In plus, sunt vizate trei aspecte institutionale ale acestei reforme: numirea interimara a sefului Inspectiei Judiciare, infiintarea in cadrul Ministerului Public a unei sectii specifice insarcinate cu investigarea infractiunilor din justitie, precum si modificarea dispozitiilor privind raspunderea materiala a judecatorilor. Se solicita Curtii sa stabileasca compatibilitatea acestora cu principiile statului de drept, protectiei jurisdictionale efective si independentei justitiei, prevazute intr-o serie de dispozitii de drept al Uniunii.
In Concluziile prezentate astazi, avocatul general Michal Bobek propune Curtii, in primul rand, sa declare ca Decizia de stabilire a unui mecanism de cooperare si de verificare constituie un act adoptat de o institutie a Uniunii, a fost adoptata in mod valabil in temeiul Tratatului de aderare si este obligatorie din punct de vedere juridic pentru Romania. Rapoartele periodice adoptate de Comisie in temeiul acesteia nu sunt insa obligatorii din punct de vedere juridic, dar trebuie luate in considerare in mod corespunzator de acest stat membru.
Avocatul general aminteste, mai intai, ca Decizia MCV constituie o decizie in sensul articolului 288 al patrulea paragraf TFUE care a fost adoptata de Comisie in temeiul Actului de aderare si ca ea este obligatorie in toate elementele sale pentru destinatarii acesteia. Potrivit articolului 4 din Decizia MCV, ea se adreseaza statelor membre. Chiar daca la momentul adoptarii acestei decizii Romania nu era inca un stat membru, caracterul obligatoriu al actelor Uniunii adoptate inainte de aderare decurge din articolul 2 din Actul de aderare, care prevede ca, de la data aderarii, actele adoptate de institutii inainte de aderare sunt obligatorii pentru Romania. Consecintele nerespectarii deciziei mentionate, dincolo de posibilitatile de declarare si de sanctionare a unei eventuale neindepliniri a obligatiilor prin intermediul cailor obisnuite ale dreptului Uniunii, pot de asemenea sa aiba consecinte semnificative asupra participarii Romaniei la piata interna, precum si asupra spatiului de libertate, securitate si justitie.
Cu toate acestea, avocatul general Bobek arata ca rapoartele intocmite de Comisie nu sunt obligatorii, iar instantele nationale nu se pot baza pe recomandarile cuprinse in rapoartele MCV pentru a inlatura aplicarea prevederilor legislatiei nationale pe care le considera contrare unor astfel de recomandari. Romania are dreptul de a-si concepe dupa cum considera de cuviinta institutiile si procedurile nationale, insa trebuie sa demonstreze modul in care acestea contribuie la realizarea obiectivelor de referinta cuprinse in Decizia MCV. Dupa ce a clarificat caracterul si efectele juridice ale MCV, avocatul general Bobek conchide ca aplicabilitatea cartei, inclusiv a articolului 47 din aceasta, este atrasa de Decizia MCV. Chiar daca articolul 19 alineatul (1) TUE ar fi in egala masura aplicabil, avocatul general explica, cu cateva sugestii prudente, motivul pentru care a intemeia examinarea acestor cauze exclusiv pe articolul 19 alineatul (1) TUE ar putea sa nu fie neaparat cea mai buna abordare. Dupa ce a clarificat criteriile si natura examinarii care decurg din dispozitiile aplicabile ale dreptului Uniunii, avocatul general Michal Bobek propune Curtii, in al doilea rand, sa declare ca dreptul Uniunii se opune unor dispozitii nationale prin care guvernul adopta, prin derogare de la normele juridice aplicabile in mod normal, un sistem pentru numirea interimara in posturile de conducere ale organului insarcinat cu efectuarea cercetarilor disciplinare in cadrul puterii judecatoresti al carui efect practic este reintegrarea in functie a unei persoane al carei mandat a expirat deja.
Avocatul general aminteste ca dreptul Uniunii nu impune un model specific in ceea ce priveste organizarea sistemelor disciplinare pentru magistrati. Totusi, cerinta de independenta impune ca normele care il reglementeaza sa prezinte garantiile necesare pentru a evita orice risc de utilizare a unui astfel de regim disciplinar ca sistem de control politic al continutului deciziilor judiciare. Avocatul general arata ca Inspectia Judiciara joaca un rol esential in cadrul procedurii disciplinare intrucat efectueaza ancheta preliminara. Un organ insarcinat cu deschiderea procedurilor disciplinare ar trebui cel putin sa demonstreze un anumit grad de independenta operationala si de ancheta.
In aceasta privinta, el arata ca numirea interimara a conducerii Inspectiei Judiciare introdusa printr-o ordonanta de urgenta, fara a consulta organul care trebuie consultat in mod normal cu privire la o astfel de numire, nu este conceputa doar pentru a asigura continuitatea functiei, ci are ca efect practic reintegrarea in functie a unei persoane al carei mandat a expirat deja, prin intermediul unei proceduri diferite de cea instituita de lege. Acest sistem este susceptibil sa dea nastere unor indoieli cu privire la interesul guvernului roman de a numi o anumita persoana in fruntea organului insarcinat cu efectuarea cercetarilor disciplinare impotriva magistratilor. In consecinta, un astfel de sistem nu pare sa cuprinda garantii de natura sa inlature orice indoiala rezonabila cu privire la neutralitatea si la impenetrabilitatea organelor judiciare fata de factorii externi.
Avocatul general Bobek propune Curtii, in al treilea rand, sa declare ca dreptul Uniunii se opune infiintarii unei sectii de parchet specifice cu competenta exclusiva pentru infractiunile savarsite de magistrati daca infiintarea unei astfel de sectii nu este justificata de motive reale si suficient de importante si daca ea nu este insotita de garantii suficiente pentru a inlatura orice risc de influenta politica asupra functionarii si compunerii sale. Avocatul general arata ca infiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (denumita in continuare „SIIJ”) trebuie sa corespunda unei justificari deosebit de importante, transparente si reale. Odata indeplinit acest criteriu, este in plus imperativ ca compunerea, organizarea si functionarea unei asemenea sectii sa se conformeze unor garantii de natura sa evite riscul unor presiuni exterioare asupra puterii judecatoresti. In sfarsit, imprejurarile particulare legate de infiintarea
SIIJ, precum si descrierea modului in care acest organ si-a exe rcitat atributiile sunt de asemenea pertinente pentru identificarea contextului relevant.
In aceasta privinta, avocatul general considera ca este dificil de sustinut ca infiintarea SIIJ a fost justificata in mod clar, neechivoc si accesibil. In plus,
reglementarea SIIJ nu ofera garantii suficiente pentru a inlatura orice risc de influenta politica asupra functionarii si a compunerii sale. Instantele nationale trebuie sa fie indreptatite sa ia in considerare elemente obiective cu privire la imprejurarile in care a fost infiintata SIIJ, precum si functionarea sa practica, cu titlu de elemente susceptibile sa confirme sau sa infirme riscurile unei influente politice. Confirmarea unui asemenea risc poate sa dea nastere unor indoieli legitime in ceea ce priveste independenta judecatorilor, in masura in care compromite impresia de neutralitate a judecatorilor in raport cu interesul cu care sunt sesizati, in special atunci cand este vorba despre cazuri de coruptie. Mai mult, dreptul Uniunii se opune in egala masura infiintarii unei structuri de parchet care nu dispune de un numar suficient de procurori, prin raportare la volumul sau de activitate, asa incat functionarea sa operativa sa conduca cu siguranta la o durata nerezonabila a procedurilor penale, inclusiv cele care ii vizeaza pe judecatori.
Avocatul general Bobek propune Curtii, in al patrulea rand, sa declare ca dreptul Uniunii nu se opune nici unor dispozitii nationale privind raspunderea statului pentru erorile judiciare, nici existentei posibilitatii statului de a formula in mod subsecvent o actiune in regres pentru raspundere civila impotriva judecatorului vizat in caz de rea-credinta sau grava neglijenta a acestuia. Procedurile mentionate trebuie sa ofere insa garantii suficiente pentru a evita ca magistratii sa fie supusi unor presiuni directe sau indirecte susceptibile sa afecteze deciziile lor. Revine instantei nationale sarcina de a aprecia daca aceste conditii sunt indeplinite.
Avocatul general arata ca, potrivit legii nationale, raspunderea statului pentru erorile judiciare este acceptata ca rezultat al unor acte procedurale si in temeiul continutului hotararilor judecatoresti definitive, care includ interpretarea legii si examinarea probelor. Definitia erorii judiciare se caracterizeaza prin trei elemente:
E-JURIDIC.RO
