CJUE: Instanta nationala nu poate face abstractie de obligatia statului de a transpune o directiva UE

CJUE arata in Hotararea data in cauza C-64/20 ca o instanta a unui stat membru este obligata sa isi exercite competenta conferita de dreptul national de a adopta o declaratie jurisdictionala potrivit careia acest stat nu a transpus in mod corect o directiva a Uniunii si este obligat sa remedieze situatia.

Un cetatean irlandez a constatat ca informatiile care insotesc medicamentele veterinare sunt redactate exclusiv in limba engleza. Or, acesta considera ca Directiva 2001/821 impune ca aceste informatii sa fie redactate in ambele limbi oficiale ale Irlandei, si anume irlandeza si engleza. La 14 noiembrie 2016, UH a cerut Ard-Chúirt (Inalta Curte, Irlanda) sa constate transpunerea incorecta a acestei directive si obligatia Irlandei de a-si modifica legislatia in consecinta.

Ard-Chúirt a constatat neconformitatea legislatiei irlandeze privind etichetarea si prospectele medicamentelor veterinare cu cerintele prevazute de directiva in ceea ce priveste regimul lingvistic si, asadar, o incalcare a articolului 288 TFUE. Totusi, aceasta instanta a observat ca Regulamentul 2019/63, a carui aplicabilitate este prevazuta incepand de la 28 ianuarie 2022, admite posibilitatea ca informatiile care trebuie sa figureze pe ambalajele exterioare, pe ambalajele primare si in prospectele medicamentelor veterinare sa fie redactate in limbile engleza sau irlandeza. Aceasta a apreciat, asadar, ca reclamantul ar obtine doar un beneficiu limitat si temporar in urma unei modificari a dreptului irlandez in vederea respectarii directivei, in timp ce furnizorii si distribuitorii de medicamente veterinare ar fi supusi unor dificultati care ar risca sa genereze consecinte grave asupra sanatatii animale, precum si asupra situatiei economice si sociale in Irlanda.

Sesizata cu titlu preliminar de aceasta instanta, Curtea statueaza ca articolul 288 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca o instanta nationala, care, in cadrul unei proceduri prevazute in acest scop de dreptul national, constata ca statul membru de care apartine nu si-a indeplinit obligatia de a transpune in mod corect Directiva 2001/82, sa refuze sa adopte, pentru motivul ca legislatia nationala ii pare conforma cu Regulamentul 2019/6, care a fost adoptat in scopul abrogarii acestei directive si va fi aplicabil incepand de la 28 ianuarie 2022, o declaratie jurisdictionala potrivit careia acest stat membru nu a transpus in mod corect directiva mentionata si este obligat sa remedieze aceasta situatie.

Curtea aminteste ca obligatia statelor membre de a atinge rezultatul prevazut de o directiva, precum si obligatia lor de a lua toate masurile generale sau speciale aferente revin tuturor autoritatilor statelor membre, inclusiv, in limitele competentelor acestora, autoritatilor jurisdictionale.

In plus, Curtea constata ca dreptul irlandez le permite particularilor sa obtina o declaratie jurisdictionala potrivit careia Irlanda nu a transpus in mod corect o directiva a Uniunii si este obligata sa procedeze la transpunerea acesteia, lasand in acelasi timp instantelor nationale posibilitatea de a refuza eliberarea unei astfel de declaratii pentru motivele stabilite de acest drept.

In speta, instanta de trimitere a constatat transpunerea incorecta a Directivei 2001/82. Curtea observa in aceasta privinta ca imprejurarea ca legislatia irlandeza se dovedeste deja compatibila cu Regulamentul 2019/6, care se va aplica incepand de la 28 ianuarie 2022, nu poate sa repuna in discutie constatarea incompatibilitatii acestei legislatii cu dreptul Uniunii pana la aceasta data si nici, a fortiori, sa justifice o asemenea incompatibilitate. Astfel, pana la momentul abrogarii Directivei 2001/82 prin regulamentul mentionat, dispozitiile acesteia isi mentin caracterul obligatoriu. Numai Curtea poate, cu titlu exceptional si pentru consideratii imperative de securitate juridica, sa acorde o suspendare provizorie a efectelor unei norme de drept al Uniunii in ceea ce priveste dreptul national contrar acesteia.

In consecinta, Curtea considera ca articolul 288 TFUE se opune posibilitatii ca o instanta nationala sa faca abstractie de obligatia de transpunere a unei directive, stabilita in sarcina statului membru de care apartine, pentru motivul pretinsului caracter disproportionat al transpunerii respective, intrucat aceasta s-ar putea dovedi costisitoare sau inutila din cauza abrogarii viitoare a directivei mentionate. Revine, asadar, instantei de trimitere sarcina de a lua toate masurile generale sau speciale necesare pentru a asigura atingerea rezultatului prevazut de directiva mentionata si de a adopta, prin urmare, declaratia solicitata.

Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.