Codul de procedura civila
CARTEA a IV-a Despre arbitraj
CAP. 1 Dispozitii generale
Art. 340 Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul prescolar - EDUCATORI 2 culegeri Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024 Apararea Impotriva Incendiilor - Ghid Practic
Persoanele care au capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor pot conveni sa solutioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, in afara de acelea care privesc drepturi asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.
Art. 3401
Arbitrajul poate fi incredintat, prin conventia arbitrala, uneia sau mai multor persoane, investite de parti sau in conformitate cu acea conventie sa judece litigiul si sa pronunte o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, dupa caz, arbitrii investiti constituie, in sensul dispozitiilor de fata, tribunalul arbitral.
Art. 341
Arbitrajul se organizeaza si se desfasoara potrivit conventiei arbitrale, incheiata conform cu prevederile cap. II.
Sub rezerva respectarii ordinii publice sau a bunelor moravuri, precum si a dispozitiilor imperative ale legii, partile pot stabili prin conventia arbitrala sau prin act scris incheiat ulterior, fie direct, fie prin referire la o anumita reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea tribunalului arbitral, numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele de procedura pe care tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv procedura unei eventuale concilieri prealabile, repartizarea intre parti a cheltuielilor arbitrale, continutul si forma hotararii arbitrale si, in general, orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului.
In lipsa unor asemenea norme, tribunalul arbitral va putea reglementa procedura de urmat asa cum va socoti mai potrivit.
Daca nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozitiile ce urmeaza.
Art. 3411
Partile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie permanenta de
arbitraj sau de o terta persoana.
Art. 342
Pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in organizarea si desfasurarea arbitrajului, partea interesata poate sesiza instanta de judecata, care in lipsa conventiei arbitrale, ar fi fost competenta sa judece litigiul in fond, in prima instanta.
In cazul in care partile au incheiat conventia arbitrala in cursul judecarii litigiului la o instanta judecatoreasca, aceasta devine competenta sa solutioneze cererile prevazute in alin. 1.
Instanta va solutiona aceste cereri de urgenta si cu precadere, cu procedura ordonantei presedintiale.
CAP. 2 Conventia arbitrala
Art. 343
Conventia arbitrala se incheie, in scris, sub sanctiunea nulitatii.
Ea se poate incheia fie sub forma unei clauze compromisorii, inscrisa in
contractul principal, fie sub forma unei intelegeri de sine statatoare, denumita compromis.
Art. 3431
Prin clauza compromisorie partile convin ca litigiile ce se vor naste din
contractul in care este inserata sau in legatura cu acesta sa fie solutionate pe calea arbitrajului, aratandu-se numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea contractului in care a fost inscrisa.
Art. 3432
Prin compromis partile convin ca un litigiu ivit intre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, aratandu-se, sub sanctiunea nulitatii, obiectul litigiului si numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor.
Art. 3433
Incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul ei, competenta instantelor judecatoresti.
Tribunalul arbitral isi verifica propria sa competenta de a solutiona un litigiu si hotaraste in aceasta privinta printr-o incheiere care se poate desfiinta numai prin actiunea in anulare introdusa impotriva hotararii arbitrale, conform Art. 364.
Art. 3434
In cazul in care partile in proces au incheiat o conventie arbitrala, pe care una dintre ele o invoca in instanta judecatoreasca, aceasta isi verifica competenta.
Instanta va retine spre solutionare procesul daca:
a) paratul si-a formulat apararile in fond, fara nici o rezerva intemeiata pe conventia arbitrala;
b) conventia arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta;
c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului in
arbitraj.
In celelalte cazuri, instanta judecatoreasca, la cererea uneia dintre parti, se va declara necompetenta, daca va constata ca exista conventie arbitrala.
In caz de conflict de competenta, hotaraste instanta judecatoreasca ierarhic superioara instantei inaintea careia s-a ivit conflictul.
CAP. 3 Arbitrii. Constituirea tribunalului arbitral. Termenul si locul arbitrajului
Art. 344
Poate fi arbitru orice persoana fizica, de cetatenie romana, care are capacitatea deplina de exercitiu al drepturilor.
Art. 345
Partile stabilesc daca litigiul se judeca de un arbitru unic sau de doi ori de mai multi arbitri.
Daca partile n-au stabilit numarul arbitrilor, litigiul se judeca de trei arbitri, cate unul numit de fiecare dintre parti, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei doi arbitri.
Daca exista mai multi reclamanti sau mai multi parati, partile care au interese comune vor numi un singur arbitru.
Art. 346
Este nula clauza din conventia arbitrala care prevede dreptul uneia dintre parti de a numi arbitru in locul celeilalte parti sau de a avea mai multi arbitri decat cealalta parte.
Art. 347
Arbitrii sunt numiti, revocati sau inlocuiti conform conventiei arbitrale.
Cand arbitrul unic sau, dupa caz, arbitrii nu au fost numiti prin conventia arbitrala si nici nu s-a prevazut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurga la
arbitraj invita cealalta parte, in scris, sa procedeze la numirea lor.
In comunicare se arata numele, domiciliul si, pe cat posibil, datele personale si profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea care vrea sa recurga la
arbitraj, precum si enuntarea succinta a pretentiilor si a temeiului lor.
Art. 348
Partea careia i s-a facut comunicarea trebuie sa transmita, la randul sau, in termen de 10 zile de la primirea acesteia, raspunsul la propunerea de numire a arbitrului unic sau, dupa caz, numele, domiciliul si, pe cat posibil, datele personale si profesionale ale arbitrului desemnat de ea.
Art. 349
Acceptarea insarcinarii de arbitru trebuie sa fie facuta in scris si comunicata partilor in termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire.
Art. 350
Cei doi arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului, in termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conforma prevederilor Art. 349.
Art. 351
In caz de neintelegere intre parti cu privire la numirea arbitrului unic sau daca o parte nu numeste arbitrul ori daca cei doi arbitri nu cad de acord asupra persoanei supraarbitrului, partea care vrea sa recurga la
arbitraj poate cere instantei judecatoresti sa procedeze la numirea arbitrului ori, dupa caz, a supraarbitrului.
Incheierea de numire se va da in termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea partilor. Ea nu este supusa cailor de atac.
Art. 3511
Arbitrul poate fi recuzat pentru cauze care pun la indoiala independenta si impartialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevazute pentru recuzarea judecatorilor. Poate constitui o cauza de recuzare si neindeplinirea conditiilor de calificare sau a altor conditii privitoare la arbitri, prevazute in conventia arbitrala.
O parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decat pentru cauze survenite dupa numire.
Persoana care stie ca in privinta sa exista o cauza de recuzare este obligata sa instiinteze partile si pe ceilalti arbitri mai inainte de a fi acceptat insarcinarea de arbitru, iar daca asemenea cauze survin dupa acceptare, de indata ce le-a cunoscut.
Aceasta persoana nu poate participa la judecarea litigiului decat daca partile, instiintate potrivit alineatului precedent, comunica in scris ca inteleg sa nu ceara recuzarea. Chiar in acest caz, ea are dreptul sa se abtina de la judecarea litigiului, fara ca abtinerea sa insemne recunoasterea cauzei de recuzare.
Art. 3512
Recuzarea trebuie sa fie ceruta, sub sanctiunea decaderii, in termen de 10 zile de la data cand partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, dupa caz, de la survenirea cauzei de recuzare.
Cererea de recuzare se solutioneaza de instanta judecatoreasca, prevazuta de Art. 342, cu citarea partilor si a arbitrului recuzat, in termen de 10 zile de la sesizare. Incheierea nu este supusa cailor de atac.
Art. 352
In caz de vacanta, pentru orice cauza, recuzare, revocare, abtinere, renuntare, impiedicare, deces, si daca nu s-a numit un supleant sau daca acesta este impiedicat sa-si exercite insarcinarea, se va proceda la inlocuirea arbitrului potrivit dispozitiilor stabilite pentru numirea lui.
Art. 353
Arbitrii sunt raspunzatori de daune, in conditiile legii:
a) daca, dupa acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor;
b) daca, fara motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunta hotararea in termenul stabilit de conventia arbitrala sau de lege;
c) daca nu respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand date de care iau cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor;
d) daca incalca in mod flagrant indatoririle ce le revin.
Art. 3531
In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, toate atributiile ce revin instantei judecatoresti in temeiul dispozitiilor din prezentul capitol se exercita de acea institutie, conform regulamentului sau, afara numai daca acel
regulament prevede altfel.
Art. 3532
Tribunalul arbitral se considera constituit pe data ultimei acceptari a insarcinarii de arbitru, de supraarbitru sau, dupa caz, de arbitru unic.
Data acceptarii este cea a expedierii prin posta a comunicarii prevazute de Art. 349.
Art. 3533
Daca partile n-au prevazut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa pronunte hotararea in termen de cel mult 5 luni de la data constituirii sale.
Termenul se suspenda pe timpul judecarii unei cereri de recuzare sau a oricarei alte cereri incidente adresate instantei judecatoresti prevazute de Art. 342.
Partile pot consimti in scris la prelungirea termenului arbitrajului.
De asemenea, tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea termenului cu cel mult doua luni.
Termenul se prelungeste de drept cu doua luni in cazul prevazut de Art. 360^3, precum si in cazul decesului uneia dintre parti.
Trecerea termenului prevazut in prezentul articol nu poate sa constituie un motiv de caducitate a arbitrajului afara de cazul in care una dintre parti a notificat celeilalte parti si tribunalului arbitral, pana la primul termen de infatisare, ca intelege sa invoce caducitatea.
Art. 354
Partile stabilesc locul arbitrajului. In lipsa unei asemenea prevederi, locul arbitrajului se stabileste de tribunalul arbitral.
CAP. 4 Sesizarea tribunalului arbitral. Cuprinsul cererii de arbitrare. Intampinarea. Cererea reconventionala
Art. 355
Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisa, care va cuprinde:
a) numele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, numarul de inmatriculare in Registrul comertului, numarul de telefon, contul bancar;
b) numele si calitatea celui care angajeaza sau reprezinta partea in litigiu, anexandu-se dovada calitatii;
c) mentionarea conventiei arbitrale, anexandu-se copie de pe
contractul in care este inserata, iar daca s-a incheiat un compromis, copie de pe acesta;
d) obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori;
e) motivele de fapt si de drept, precum si probele pe care se intemeiaza cererea;
f) numele si domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
g) semnatura partii.
Cererea se poate face si printr-un proces-verbal incheiat in fata tribunalului arbitral si semnat de parti sau numai de reclamant, precum si de arbitri.
Art. 356
Reclamantul va comunica paratului, precum si fiecarui arbitru, copie de pe cererea de arbitrare si de pe inscrisurile anexate.
Art. 3561
In termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de arbitrare, paratul va face intampinare cuprinzand exceptiile privind cererea reclamantului, raspunsul in fapt si in drept la aceasta cerere, probele propuse in aparare, precum si, in mod corespunzator, celelalte mentiuni prevazute in Art. 355, pentru cererea de arbitrare.
Exceptiile si alte mijloace de aparare, care nu au fost aratate prin intampinare, trebuie ridicate, sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la primul termen de infatisare. Dispozitiile Art. 35812 alin. 3 raman aplicabile.
Daca prin nedepunerea intampinarii litigiul se amana, paratul va putea fi obligat la plata cheltuielilor de arbitrare cauzate prin amanare.
Dispozitiile Art. 356 se aplica in mod corespunzator.
Art. 357
Daca paratul are pretentii impotriva reclamantului, derivand din acelasi raport juridic, el poate face cerere reconventionala.
Cererea reconventionala va fi introdusa in cadrul termenului pentru depunerea intampinarii sau cel mai tarziu pana la primul termen de infatisare si trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si cererea principala.
CAP. 5 Procedura arbitrala
Art. 358
In intreaga procedura arbitrala trebuie sa se asigure partilor, sub sanctiunea nulitatii hotararii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de aparare si a principiului contradictorialitatii.
Art. 3581
Comunicarea intre parti sau catre parti a inscrisurilor litigiului, a citatiilor, hotararilor arbitrale si incheierilor de sedinta se face prin scrisoare recomandata cu recipisa de predare sau cu confirmare de primire. Informatiile si instiintarile pot fi facute si prin telegrama, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care permite stabilirea probei comunicarii si a textului transmis.
Inscrisurile pot fi inmanate si personal partii, sub semnatura.
Dovezile de comunicare se depun la dosar.
Art. 3582
Indata dupa expirarea termenului pentru depunerea intampinarii, tribunalul arbitral verifica stadiul pregatirii litigiului pentru dezbatere si, daca va socoti necesar, va dispune masurile corespunzatoare pentru completarea dosarului.
Dupa aceasta verificare si, daca este cazul, dupa completarea dosarului, tribunalul arbitral fixeaza termen de dezbatere a litigiului si dispune citarea partilor.
Art. 3583
Intre data primirii citatiei si termenul de dezbatere trebuie sa existe un interval de timp de cel putin 15 zile.
Art. 3584
Partile pot participa la dezbaterea litigiului personal sau prin reprezentanti si pot fi asistate de orice persoana.
Art. 3585
Neprezentarea partii legal citate nu impiedica dezbaterea litigiului, afara numai daca partea lipsa nu va cere, cel mai tarziu pana in preziua dezbaterii, amanarea litigiului pentru motive temeinice, incunostintand in acelasi termen si cealalta parte, precum si arbitrii. Amanarea se poate acorda o singura data.
Art. 3586
Oricare dintre parti poate cere in scris ca solutionarea litigiului sa se faca in lipsa sa, pe baza actelor de la dosar, Art. 358^3 ramanand insa aplicabil.
Art. 3587
Daca ambele parti, desi legal citate, nu se prezinta in termen, tribunalul arbitral va solutiona litigiul in afara de cazul in care s-a cerut amanarea pentru motive temeinice. Tribunalul arbitral poate, de asemenea, sa amane judecarea litigiului, citand partile, daca apreciaza ca prezenta lor la dezbatere este necesara.
Art. 3588
Inaintea sau in cursul arbitrajului oricare dintre parti poate cere instantei judecatoresti competente sa incuviinteze masuri asiguratoare si masuri vremelnice cu privire la obiectul litigiului sau sa constate anumite imprejurari de fapt.
La aceasta cerere se vor anexa, in copie, cererea de arbitrare sau, in lipsa, dovada comunicarii prevazute de Art. 347 alin. 2 si 3, precum si conventia arbitrala.
Incuviintarea acestor masuri va fi adusa la cunostinta tribunalului arbitral de catre partea care le-a cerut.
Art. 3589
In cursul arbitrajului, masurile asiguratoare si masurile vremelnice, ca si constatarea anumitor imprejurari de fapt, pot fi incuviintate si de tribunalul arbitral. In caz de impotrivire, executarea acestor masuri se dispune de catre instanta judecatoreasca.
Art. 35810
Fiecare dintre parti are sarcina sa dovedeasca faptele pe care isi intemeiaza in litigiu pretentia sau apararea.
In vederea solutionarii litigiului, tribunalul arbitral poate cere partilor explicatii scrise cu privire la obiectul cererii si faptele litigiului si poate dispune administrarea oricaror probe prevazute de lege.
Art. 35811
Administrarea probelor se efectueaza in sedinta tribunalului arbitral. Acesta poate dispune ca administrarea probelor sa fie efectuata in fata unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.
Ascultarea martorilor si a expertilor se face fara prestare de juramant.
Tribunalul arbitral nu poate sa recurga la mijloace de constrangere si nici sa aplice sanctiuni martorilor sau expertilor. Pentru luarea acestor masuri partile se pot adresa instantei judecatoresti prevazute de Art. 342.
Aprecierea probelor se face de catre arbitri potrivit intimei lor convingeri.
Art. 35812
Orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale, constituirea tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor si desfasurarea procedurii pana la primul termen de infatisare, trebuie ridicata, sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la acest prim termen, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.
Orice cereri ale partilor si orice inscrisuri vor fi depuse cel mai tarziu pana la primul termen de infatisare.
Probele care nu au fost cerute cel mai tarziu pana la prima zi de infatisare nu vor mai putea fi invocate in cursul arbitrajului, afara de cazurile in care:
a) necesitatea probei ar reiesi din dezbateri;
b) administrarea probei nu pricinuieste amanarea solutionarii litigiului.
Art. 35813
Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate in incheierea de sedinta.
Orice dispozitie a tribunalului arbitral va fi consemnata in incheiere si va fi motivata.
Incheierea de sedinta va cuprinde, pe langa mentiunile prevazute la Art. 361 lit. a) si b), si urmatoarele mentiuni:
a) o scurta descriere a desfasurarii sedintei;
b) cererile si sustinerile partilor;
c) motivele pe care se sprijina masurile dispuse;
d) dispozitivul;
e) semnaturile arbitrilor, cu observarea prevederilor Art. 360^2.
Partile au dreptul sa ia cunostinta de continutul incheierilor si de actele dosarului. La cererea partilor sau din oficiu tribunalul arbitral poate indrepta sau completa incheierea de sedinta, printr-o alta incheiere. Partilor li se comunica, la cerere, copie de pe incheierea de sedinta.
CAP. 6 Cheltuielile arbitrale
Art. 359
Cheltuielile pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, precum si onorariile arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de deplasare a partilor, arbitrilor, expertilor, martorilor, se suporta potrivit intelegerii dintre parti.
In lipsa unei asemenea intelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea care a pierdut litigiul, integral daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate sau proportional cu ceea ce s-a acordat, daca cererea este admisa in parte.
Art. 3591
Tribunalul arbitral poate evalua, in mod provizoriu, cuantumul onorariilor arbitrilor si poate obliga partile sa consemneze suma respectiva prin contributie egala.
Partile pot fi obligate solidar la plata.
Daca paratul nu-si indeplineste obligatia care ii revine potrivit alin. 1, in termenul stabilit de tribunalul arbitral, reclamantul va consemna intreaga suma, urmand ca prin hotararea arbitrala sa se stabileasca cuantumul onorariilor cuvenite arbitrilor, precum si modul de suportare de catre parti.
De asemenea, tribunalul arbitral poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la avansarea altor cheltuieli arbitrale.
Art. 3592
Tribunalul arbitral poate sa nu dea curs arbitrajului pana la consemnarea, avansarea sau plata sumelor prevazute in prezentul capitol.
Art. 3593
La cererea oricareia dintre parti, instanta judecatoreasca prevazuta de Art. 342 va examina temeinicia masurilor dispuse de tribunalul arbitral si va stabili cuantumul onorariilor arbitrilor si al celorlalte cheltuieli arbitrale, precum si modalitatile de consemnare, avansare sau de plata.
Art. 3594
Plata onorariilor arbitrilor se va face dupa comunicarea catre parti a hotararii arbitrale.
Daca arbitrajul se intrerupe, fara a se pronunta hotarare, onorariile arbitrilor pentru activitatea depusa se reduc in mod corespunzator.
Art. 3595
Orice diferenta in plus sau in minus de cheltuieli arbitrale se regularizeaza cel mai tarziu prin hotararea arbitrala si se plateste pana la comunicarea catre parti sau pana la depunerea acesteia la instanta judecatoreasca. Neplata diferentei atrage suspendarea comunicarii sau depunerii hotararii arbitrale.
Art. 3596
In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru organizarea arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale se stabilesc si se platesc conform regulamentului acelei institutii.
CAP. 7 Hotararea arbitrala
Art. 360
Tribunalul arbitral solutioneaza litigiul in temeiul contractului principal si al normelor de drept aplicabile, tinand seama cand este cazul si de uzantele comerciale.
Pe baza acordului expres al partilor, tribunalul arbitral poate solutiona litigiul in echitate.
Art. 3601
In toate cazurile, pronuntarea trebuie sa fie precedata de deliberarea in secret, cu participarea tuturor arbitrilor in persoana, consemnandu-se in hotarare aceasta participare.
Pronuntarea poate fi amanata cu cel mult 21 de zile, sub conditia incadrarii in termenul arbitrajului.
Art. 3602
Cand tribunalul arbitral este compus dintr-un numar fara sot de arbitri, hotararea se ia cu majoritate de voturi. Arbitrul care a avut o alta parere isi va redacta si va semna opinia separata, cu aratarea considerentelor pe care aceasta se sprijina.
Art. 3603
Cand tribunalul arbitral este compus dintr-un numar cu sot de arbitri si acestia nu se inteleg asupra solutiei, se va proceda la numirea unui supraarbitru conform intelegerii dintre parti sau, in lipsa, conform Art. 351. Supraarbitrul numit se va uni cu una dintre solutii, o va putea modifica sau va putea pronunta o alta solutie, dar numai dupa ascultarea partilor si a celorlalti arbitri.
Art. 361
Hotararea arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:
a) componenta nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii hotararii;
b) numele partilor, domiciliul sau resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si sediul, numele reprezentantilor partilor, precum si al celorlalte persoane care au participat la dezbaterea litigiului;
c) mentionarea conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la
arbitraj;
d) obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;
e) motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in echitate, motivele care sub acest aspect intemeiaza solutia;
f) dispozitivul;
g) semnaturile tuturor arbitrilor, sub rezerva Art. 3602.
Art. 362
Daca prin hotararea pronuntata tribunalul arbitral a omis sa se pronunte asupra unui capat de cerere, oricare dintre parti poate solicita, in termen de 10 zile de la data primirii hotararii, completarea ei. Hotararea de completare se da cu citarea partilor.
Greselile materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu schimba fondul solutiei, precum si greselile de calcul, pot fi rectificate, la cererea oricareia dintre parti, formulata in termenul prevazut de alin. 1 sau din oficiu, printr-o incheiere de indreptare.
Hotararea de completare sau incheierea de indreptare face parte integranta din hotararea arbitrala.
Partile nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de completarea sau indreptarea hotararii.
Art. 363
Hotararea arbitrala va fi comunicata partilor in termen de cel mult o luna de la data pronuntarii ei.
La cererea oricareia dintre parti, tribunalul arbitral ii va elibera o dovada privind comunicarea hotararii, in conditiile alin. 1.
Hotararea arbitrala comunicata partilor are efectele unei hotarari judecatoresti definitive.
Art. 3631
In termen de 20 de zile de la data comunicarii hotararii, tribunalul arbitral va depune dosarul litigiului la instanta judecatoreasca prevazuta de Art. 342 atasand si dovezile de comunicare a hotararii arbitrale.
In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, dosarul se pastreaza la acea institutie.
CAP. 8 Desfiintarea hotararii arbitrale
Art. 364
Hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare pentru unul din urmatoarele motive:
a) litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului;
b) tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala sau in temeiul unei conventii nule sau inoperante;
c) tribunalul arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala;
d) partea a lipsit la termenul cand au avut loc dezbaterile si procedura de citare nu a fost legal indeplinita;
e) hotararea a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut de Art. 3533;
f) tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
g) hotararea arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntarii, nu este semnata de arbitri;
h) dispozitivul hotararii arbitrale cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire;
i) hotararea arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative ale legii.
Art. 3641
Partile nu pot renunta prin conventia arbitrala la dreptul de a introduce actiunea in anulare impotriva hotararii arbitrale.
Renuntarea la acest drept se poate face, insa, dupa pronuntarea hotararii arbitrale.
Art. 365
Competenta de a judeca in prima instanta actiunea in anulare revine instantei judecatoresti imediat superioare celei prevazute la Art. 342, in circumscriptia careia a avut loc arbitrajul.
Actiunea in anulare poate fi introdusa in termen de o luna de la data comunicarii hotararii arbitrale.
Instanta judecatoreasca va putea suspenda executarea hotararii arbitrale impotriva careia a fost introdusa actiunea in anulare, numai dupa depunerea unei cautiuni fixate de ea. Dispozitiile Art. 403 alin. 3 si 4 se aplica in mod corespunzator.
Art. 366
Instanta judecatoreasca, admitand actiunea, va anula hotararea arbitrala, iar, daca litigiul este in stare de judecata, se va pronunta si in fond, in limitele conventiei arbitrale. Daca, insa, pentru a hotari in fond este nevoie de noi probe, instanta judecatoreasca se va pronunta in fond dupa administrarea lor. In acest din urma caz, hotararea de anulare nu se va putea ataca decat o data cu hotararea asupra fondului.
Hotararea instantei judecatoresti cu privire la actiunea in anulare poate fi atacata numai cu recurs.
Art. 3661
In toate cazurile privind hotararea arbitrala, actiunea in anulare formulata potrivit Art. 364 se judeca in completul prevazut pentru judecata in prima instanta, iar recursul se judeca in completul prevazut pentru aceasta cale de atac.
CAP. 9 Executarea hotararii arbitrale
Art. 367
Hotararea arbitrala este obligatorie. Ea se aduce la indeplinire de buna voie de catre partea impotriva careia s-a pronuntat, de indata sau in termenul aratat in hotarare.
Art. 3671
La cererea partii castigatoare, hotararea arbitrala se investeste cu formula executorie.
Incheierea de investire se da de catre instanta judecatoreasca prevazuta de Art. 342, fara citarea partilor, in afara de cazul in care exista indoieli cu privire la regularitatea hotararii arbitrale, cand se vor cita partile.
Art. 368
Hotararea arbitrala investita cu formula executorie constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai ca si o hotarare judecatoreasca.
CAP. 10 Arbitrajul international
Art. 369
In sensul prezentului capitol, un litigiu arbitral care se desfasoara in Romania este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu element de extraneitate.
Art. 3691
Prin conventia arbitrala referitoare la un
arbitraj international, partile pot stabili ca acesta sa aiba loc in Romania sau intr-o alta tara.
Art. 3692
In arbitrajul international care se judeca in Romania sau potrivit legii romane, tribunalul arbitral va fi compus dintr-un numar impar de arbitri, fiecare dintre parti avand dreptul sa numeasca un numar egal de arbitri. Dispozitiile Art. 369^3 raman aplicabile.
Partea straina poate numi arbitri de cetatenie straina.
Partile pot conveni ca arbitrul unic sau supraarbitrul sa fie cetatean al unui al treilea stat.
Art. 3693
In arbitrajul international, durata termenelor stabilite de Art. 349, 350, 3512, 3583 si 362 se dubleaza.
Art. 3694
Dezbaterea litigiului in fata tribunalului arbitral se face in limba stabilita prin conventia arbitrala sau, daca nu s-a prevazut nimic in aceasta privinta ori nu a intervenit o intelegere ulterioara, in limba contractului din care s-a nascut litigiul ori intr-o limba de circulatie internationala stabilita de tribunalul arbitral.
Daca o parte nu cunoaste limba in care se desfasoara dezbaterea, la cererea si pe cheltuiala ei, tribunalul arbitral ii asigura serviciile unui traducator.
Partile pot sa participe la dezbateri cu traducatorul lor.
Art. 3695
In afara de cazul in care partile convin altfel, onorariile arbitrilor si cheltuielile de deplasare ale acestora se suporta de partea care i-a numit; in cazul arbitrului unic sau al supraarbitrului, aceste cheltuieli se suporta de parti in cote egale.
CAP. 11 Recunoasterea si executarea hotararilor arbitrale straine
Art. 370
In sensul prezentului capitol, prin hotarare arbitrala straina se intelege o hotarare data pe teritoriul unui stat strain sau care nu este considerata ca hotarare nationala in Romania.
Art. 3701
Hotararile arbitrare straine pot fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, prin aplicarea in mod corespunzator a prevederilor Art. 167 - 172 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat.
Art. 3702
Hotararile arbitrale straine, care nu sunt aduse la indeplinire de buna voie de catre cei obligati a le executa, pot fi puse in executare silita pe teritoriul Romaniei, prin aplicarea in mod corespunzator a prevederilor Art. 173 - 177 din Legea nr. 105/1992.
Art. 3703
Hotararile arbitrale straine, pronuntate de catre un tribunal arbitral competent, au forta probanta in fata instantelor din Romania cu privire la situatiile de fapt pe care le constata.
Art. 371
Abrogat prin Legea nr. 59/1993.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri