Decizia nr. 86/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 266 din 10.04.2014.
Decizia nr. 86/2014 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Gheorghe Marcu în Dosarul nr. 537/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 634D/2013.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihaela Jugaru, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, autorul excepţiei a transmis note scrise prin care solicită admiterea criticii de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care face referire la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 906 din 1 noiembrie 2012.
C U R T E A,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa civilă nr. 1.811 din 4 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 537/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Marcu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate au menirea de a crea un "venin neconstituţional", care generează dispute şi tensiuni generatoare de conflicte.
Se încalcă exigenţele constituţionale ale art. 116, deoarece, în cazul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), se păstrează, în continuare, atât caracterul de organ de specialitate, autoritate administrativă autonomă, cât şi cea de organ cvasijudecătoresc, fiind astfel plasat în afara Constituţiei.
Scopul acestor reglementări trebuie tratat ştiinţific şi istoric, iar actele de încălcare a libertăţii unor persoane să fie tratate prin prisma reglementărilor aplicabile acelor timpuri, ţinând cont de legislaţia şi obiectivele sociale. Activităţile din trecut s-au desfăşurat conform sistemului constituţional de la acea dată, atribuţiile de serviciu au rezultat din lege, iar ordinele militare primite conform regulamentelor în vigoare au fost îndeplinite pentru aplicarea legii şi nu în nume personal.
De asemenea, utilizarea unor termeni, precum "poliţie politică", ca de altfel întregul conţinut al definiţiilor şi textelor din aceste reglementări incită la sancţiuni colective şi, prin urmare, sunt neconstituţionale.
Etichetarea unei persoane cu apelativul terorist împotriva cetăţenilor ţării, afişarea pe internet a unor înscrisuri unilaterale afectează grav valorile apărate de Legea fundamentală, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Faptul de a publica în mass-media şi pe internet numele unor militari confirmă că măsura are caracter represiv, afectează viaţa de familie şi demnitatea umană, fără ca persoana să se poată apăra în vreun fel.
Pe de altă parte, cuprinderea în sfera persoanelor vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a tuturor categoriilor profesionale sau a persoanelor ce ocupă anumite funcţii determină izolarea acestora, îndepărtarea din profesii şi funcţii.
Se menţin atribuţii ale CNSAS în ceea ce priveşte funcţia de anchetă şi de apreciere juridică cu aplicarea de măsuri colective şi necenzurate de instanţa judecătorească. Este încălcat principiul prezumţiei de nevinovăţie şi se instituie răspunderea morală şi juridică colectivă, iar fapte sau acte de apărare ale statului sunt catalogate ca fiind defăimătoare.
Încadrarea situaţiilor juridice conform reglementării contestate înseamnă încălcarea principiului neretroactivităţii legii, iar faptul că o parte din cetăţenii României şi, mai ales, militarii din fostele sau actualele servicii de informaţii sunt condamnaţi prin apelativul de "terorist împotriva cetăţenilor ţării" contravine dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale privind egalitatea în drepturi.
Pe de altă parte, textele invocate ca fiind neconstituţionale reprezintă o tortură psihică la adresa oricărui militar, echivalentă cu un tratament inuman şi degradant, contrar art. 22 din Constituţie.
În acelaşi timp, autorul susţine încălcarea art. 26 alin. (2) din Constituţie, deoarece apărarea ordinii publice sau a bunelor moravuri reprezintă funcţii ale statului, care se exercită prin organe, structuri, instituţii şi persoane, folosind mijloace şi metode specifice, ce nu pot fi considerate acte de terorism împotriva cetăţenilor ţării.
Reglementările invocate sunt excesive, încalcă dreptul la opinii, spiritul de toleranţă şi de respect reciproc şi, în acelaşi timp, incită la defăimarea ţării, la ura naţională, discriminare şi violenţă publică, contrare bunelor moravuri.
Activităţile militare de apărare şi cele privind asigurarea securităţii naţionale conduc la anumite restrângeri ale unor drepturi sau libertăţi, fără a putea fi considerate însă contrare art. 53 din Constituţie.
În plus, domeniul de reglementare contestat ca fiind neconstituţional nu este prevăzut de art. 73 din Constituţie.
Totodată, sunt restrânse subiectiv drepturi fundamentale ale unei categorii de persoane, şi anume militarii care au activat în servicii de informaţii, siguranţă, protecţie sau securitate a statului. În aceste condiţii, nu există o justificare rezonabilă pentru reglementările criticate, care, indirect, influenţează negativ accesul la muncă, la diverse funcţii publice sau profesii. De asemenea, sunt încălcate în mod subiectiv şi nejustificat drepturi politice şi civile pentru militarii forţelor armate ale României care au activat înainte de 1990: dreptul de a fi ales sau numit în funcţie, în condiţii de egalitate, precum şi protecţia împotriva discriminării pentru opiniile exprimate, inclusiv cele politice. În plus, textele de lege criticate nu sunt explicite, precise şi necesare în această formă într-un stat de drept, democratic.
Prevederile de lege criticate cuprind reglementări încărcate de subiectivism, generice, prin care este exclusă prezumţia de nevinovăţie a militarilor, se creează discriminări cu privire la dreptul la muncă şi se încalcă dreptul la apărare. Se instituie o adevărată sancţiune colectivă de calomniere şi stigmatizare, aspect care generează o culpabilizare generală şi globală, fără a fi luat în considerare dreptul statului de a lua măsuri necesare şi de protecţie utile securităţii naţionale şi apărării drepturilor colective. Simpla apartenenţă la o structură militară a unei persoane constituie, în concepţia legislativă criticată, o prezumţie absolută de vinovăţie colectivă, indiferent de modul cum s-a acţionat în serviciul ori funcţia deţinută.
În fine, susţine că, în raport de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nici conţinutul, nici contextul istoric şi nici experienţa României nu justifică necesitatea unei ingerinţe de genul celor promovate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 şi în Legea nr. 293/2008.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece scopul prevederilor de lege criticate nu este acela de a fi angajată răspunderea juridică, ci de a face cunoscută activitatea abuzivă a Securităţii, ca instituţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile art. 1, 7, 8 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
C U R T E A,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere ale Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar de autorul excepţiei, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă criticată reglementează dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, art. 7 se referă la nota de constatare întocmită cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, art. 8 cuprinde posibilitatea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a aproba sau infirma nota de constatare, ulterior luării în discuţie a acesteia, iar art. 11 stabileşte reguli procedurale referitoare la acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia introduse la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, democratic şi social, şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (3) şi (4) privind accesul liber la justiţie şi jurisdicţiile speciale administrative, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii şi a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea gândirii şi a opiniilor, libertatea credinţelor religioase, precum şi a conştiinţei, art. 30 alin. (6) şi (7) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 31 alin. (3) privind obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, art. 116 privind structura administraţiei publice centrale de specialitate, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice.
De asemenea, sunt invocate prevederile art. 5 alin. (1) lit. c) privind unul din cazurile în care este permisă, potrivit căilor legale, lipsirea de libertate, art. 7 paragraful (2) - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 paragraful (2) privind limitele dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 paragraful (2) privind restrângerea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 paragraful (2) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgenţă, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Sunt invocate şi dispoziţiile art. 2 alin. 1 privind interzicerea discriminării, ale art. 3 privind dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei, ale art. 5 privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante, ale art. 7 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 19-21 privind dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării, dreptul la libertatea de întrunire şi de asociere paşnică şi dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale şi dreptul de acces egal la funcţiile publice din ţara sa, dispoziţii cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.
De asemenea, autorul susţine şi nerespectarea unor dispoziţii din alte acte juridice internaţionale, precum: art. 2 şi 4 din Convenţia nr. 111/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei şi ale art. 1 şi 2 din Convenţia nr. 122/1964 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă, art. E din partea a IV-a a Cartei sociale europene, revizuită, Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a altor acte conexe şi Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană şi a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene.
În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 se face referire şi la Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010 şi la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, 2005.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate similare (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.085 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 31 ianuarie 2013, Decizia nr. 962 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 30 ianuarie 2013).
Astfel, Curtea a reţinut, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).
Curtea a mai reţinut că stabilirea elementelor care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale, fără a angaja răspunderea juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 127 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 9 martie 2010).
Totodată, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală. Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată.
Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).
În cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).
De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că normele supuse controlului de constituţionalitate asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele concurente implicate, precum şi un just echilibru între respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, pe de o parte, şi a dreptului la informaţie, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanţă cu exigenţele proprii unui stat de drept, garant al valorilor supreme în spiritul idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 211 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).
În fine, Curtea a constatat că prevederile legale criticate privind promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).
Distinct de acestea, Curtea a constatat că raportarea criticilor de neconstituţionalitate la Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act cu conţinut normativ distinct, care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, fiind declarat neconstituţional (a se vedea Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, şi Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), precum şi la celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu are relevanţă pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
D E C I D E:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Marcu în Dosarul nr. 537/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 18 februarie 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent,
Simina Gagu
