Efectele cesiunii trebuie analizate intre parti si fata de terti.
A. Intre parti, prin cesiunea de creanta se produce un transfer al dreptului de creanta din patrimoniul cedentului in patrimoniul cesionarului. Daca transferul creantei este cu titlu oneros atunci se face cu tot cu accesorii si garantii, la valoarea ei nominala, indiferent de pretul de transfer.
Dincolo de modalitatea aleasa pentru notificarea cesiunii, dupa indeplinirea procedurilor in acest sens, debitorul cedat nu mai poate face plata cedentului, ci exclusiv cesionarului.
Debitorul cedat poate opune cesionarului toate mijloacele de care ar fi putut uza impotriva cedentului, inclusiv plata facuta unui creditor aparent.
Cedentul nu raspunde de solvabilitatea debitorului cedat decat daca s-a obligat in mod expres de aceasta si doar pentru solvabilitatea prezenta, in lipsa de stipulatie contrara.
Raspunderea pentru solvabilitatea debitorului se intinde pana la concurenta pretului cesiunii si a cheltuielilor in legatura cu cesiunea.
B. Fata de terti cesiunea de creanta produce efecte doar de cand devine opozabila, prin notificarea debitorului sau prin acceptarea de catre acesta. Terti sunt debitorul cedat, alti cedenti subsecventi si creditorii cedentului.
Pana cand ii devine opozabila cesiunea, debitorul poate face plata cedentului, liberandu-se astfel de datorie, poate invoca compensatia cu o datorie mai veche a cedentului, poate opune prescriptia extinctiva cedentului.
Este important de precizat ca cesiunea trebuie notificata si fidejusorului debitorului cedat in aceleasi conditii in care s-a facut debitorului.
Dupa notificarea sa, debitorul trebuie sa faca plata cesionarului, nu mai poate opune acestuia compensatia pe care ar fi putut-o invoca cedentului.
In situatia cand aceeasi creanta a fost cedata mai multor cedenti, are prioritate cel care si-a inscris primul cesiunea in arhiva electronica, dar debitorul se libereaza de datorie daca face plata cedentului care l-a notificat primul sau pe care a acceptat-o mai intai.
Este util de retinut ca creditorii cedentului sunt considerati terti fata de cesiune pana la notificarea sau acceptarea acesteia de catre debitor. Dupa indeplinirea procedurilor de publicitate a cesiunii de creanta, acestia pot cere doar revocarea cesiunii prin actiunea pauliana, bineinteles cu indeplinirea celorlalte conditii impuse de lege.
Actuala reglementare a cesiunii de creanta reflecta o conceptie moderna a legiuitorului care a ales sa ii acorde acestei institutii un loc binemeritat in cadrul obligatiilor.
Autor: cons. jur. Ana-Maria Borz
sursa: Ghid pentru recuperarea debitelor >>>
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Am fost angajata stat plata cu conventie de munca conform Legii 1/2005 la o societate cooperativa mestesugareasca. In acest moment sunt pensionata anticipat Sunt membru cooperator inca, si unul din cei 5 asociati ai societatii membru fondator. De asemeni sunt administratorul firmei prin contract de administrare specific cooperatiei care se transmite periodic la Registrul Comertului. Conform celor descrise anterior, imi desfasor inca activitea in firma ca si cum as fi angajata. Exista...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Am emis si adus la cunostinta salariatului ca in urma reorganizarii i s-a desfiintat postul si nu ii putem oferi altul conform studiilor sale, drept urmare, dupa implinirea celor 20 de zile de preaviz vom emite decizia de concediere. I-am adus la cunostinta sub forma de semnatura pe data de 03.04.2025. Ziua de 2 mai este zi libera cu recuperare. Conducerea a stabilit recuperarea acesteia la finalul lunii mai cand el nu va mai avea calitatea de salariat. Intrebarea este: iau in calcul in cele 20...
vezi AICI raspunsul specialistilor <<