Cine poate obtine cetatenia romana si cine o poate pierde? Ce acte sunt necesare pentru a obtine cetatenia, cum decurge intreaga procedura si care sunt exceptiile prevazute de lege? La aceste intrebari, dar si la multe altele, a raspuns Andrei Tinu, presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, intr-un interviu exclusiv acordat E-Juridic.ro. Cititi mai jos si de ce celebrul robot Sophia, devenit deja cetatean al Arabiei Saudite, nu ar putea ajunge sa fie si cetatean roman.
Avand in vedere interesul tot mai crescut manifestat fata de obtinerea cetateniei romane, E-Juridic.ro a discutat cu presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie (ANC), secretarul de stat dr. Andrei Tinu. Primul material de acest gen publicat de E-Juridic pune in lumina procedura de obtinere a cetateniei romane si ofera celor interesati informatii esentiale furnizate chiar de conducatorul institutiei responsabile de acordarea sau retragerea cetateniei romane.
Andrei Tinu conduce ANC din martie 2017, fiind in perioada 2014-2016 vicepresedinte al aceleiasi institutii. A ocupat in mai multe randuri functia de consilier juridic, insa din 2012 este si asistent universitar la Universitatea “Titu Maiorescu” din Bucuresti. Andrei Tinu este doctor in Istorie si urmeaza in prezent inca doua cursuri doctorale in Stiinte juridice si Drept canonic.
Andrei Tinu este fiul regretatului jurnalist Dumitru Tinu, fost director al cotidianului Adevarul si fost presedinte al Clubului Roman de Presa. Acesta a intrat in politica in 2006, fiind lider al studentilor PRM, dar a fost exclus in 2008. A intrat apoi in randurile tinerilor social-democrati, devenind in 2009 vicepresedinte al TSD Arad si secretar executiv al TSD Romania in 2013.
E-Juridic.ro: Cine poate obtine cetatenia romana? Care sunt conditiile pe care o persoana trebuie sa le indeplineasca pentru a deveni cetatean roman si ce legi trebuie sa aiba in vedere?
Andrei Tinu (presedinte ANC): Cetatenia romana se poate acorda, la cerere, persoanei fara cetatenie sau cetateanului strain, in temeiul dispozitiilor art. 8 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, daca indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Portal Codul Muncii
Teste rezolvate de matematica pentru clasele V-VIII
Teste REZOLVATE pentru examenul de titularizare Limba si Literatura engleza
a) s-a nascut si domiciliaza, la data cererii, pe teritoriul Romaniei sau, desi nu s-a nascut pe acest teritoriu, domiciliaza in conditiile legii pe teritoriul statului roman de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei;
b) dovedeste, prin comportament, actiuni si atitudine, loialitate fata de statul roman, nu intreprinde sau sprijina actiuni impotriva ordinii de drept sau a securitatii nationale si declara ca nici in trecut nu a intreprins asemenea actiuni;
c) a implinit varsta de 18 ani;
d) are asigurate in Romania mijloace legale pentru o existenta decenta, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor;
e) este cunoscut cu o buna comportare si nu a fost condamnat in tara sau in strainatate pentru o infractiune care il face nedemn de a fi cetatean roman;
f) cunoaste limba romana si poseda notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala;
g) cunoaste prevederile Constitutiei Romaniei si imnul national.
Termenele de 8, respectiv 5 ani pot fi reduse pana la jumatate in urmatoarele situatii:
a) solicitantul este o personalitate recunoscuta pe plan international;
b) solicitantul este cetateanul unui stat membru al Uniunii Europene;
c) solicitantul a dobandit statut de refugiat potrivit prevederilor legale in vigoare;
d) solicitantul a investit in Romania sume care depasesc 1.000.000 de euro.
E-Juridic.ro: Ce acte trebuie sa aiba persoana care doreste sa obtina cetatenia romana?
Andrei Tinu: Actele necesare pentru depunerea cererii de acordare a cetateniei romane:
doua fotografii color de data recenta format 3.5 cm X 4.5 cm
Pasaport in original si copie legalizata si traducere in limba romana, legalizata;
Permis de sedere pentru cetateni straini in copie legalizata;
Adeverinta din care sa rezulte domiciliul legal in Romania de cel putin 8 ani sau, in cazul in care este casatorit cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei, respectiv data de la care s-a acordat dreptul de sedere permanenta in Romania – eliberata de Inspectoratul General pentru Imigrari;
Declaratie pe proprie raspundere, autentificata la notar, din care sa rezulte ca in prezent nu intreprinde si nu sprijina actiuni impotriva ordinii de drept, ori a sigurantei nationale si nici in trecut nu a desfasurat asemenea activitati;
Acte de stare civila pentru titularul cererii (certificat de nastere, casatorie, de schimbare nume/prenume sau divort, etc.) supralegalizate/apostilate si cu traducere in limba romana, legalizata; In situatia in care din actele de stare civila depuse la dosar nu reies clar mentiunile referitoare la nume, prenume, localitatea nasterii, nume/prenume parinti, se solicita declaratie pe proprie raspundere, autentificata la notar, din care sa rezulte datele de stare civila sau adeverinta de la ambasada cu datele de stare civila.
Dovada cetateniei romane a sotului sau a sotiei (actul de identitate in copie legalizata), daca este cazul;
Certificate de nastere ale minorilor, supralegalizate/apostilate si cu traducere in limba romana, legalizata, daca este cazul;
Acordul parintilor privind acordarea cetateniei romane pentru copii dat prin declaratie autentificata la notar. Daca acordul se da in fata autoritatilor altui stat este necesara apostila/supralegalizarea si traducerea in limba romana, legalizata;
Consimtamantul minorului care a implinit varsta de 14 ani pentru acordarea cetateniei romane, daca este cazul, dat prin declaratie autentificata la notar in prezenta unui parinte;
Permis de sedere al copilului minor pe teritoriul Romaniei, valabil la data cererii, in copie
Cazier judiciar din strainatate in original, apostilat/supralegalizat si cu traducere in limba romana, legalizata;
Dovada locuintei in copie legalizata;
Dovada mijloacelor legale pentru o existenta decenta in Romania, in conditiile stabilite de legislatia privind regimul strainilor (dupa caz); aceasta dovada trebuie sa contina veniturile realizate pe teritoriul Romaniei in ultimii 3 ani.
E-Juridic.ro: In situatia in care un solicitant nu are toate actele cerute de lege, exista exceptii de la regula?
Andrei Tinu: Dupa depunerea cererii, Comisia pentru cetatenie va verifica indeplinirea conditiilor necesare acordarii cetateniei romane, dispunand totodata solicitarea de relatii pentru verificarea indeplinirii conditiilor prevazute de art. 8 alin. (1) lit. b) si e) din Legea cetateniei romane. In cazul in care se constata lipsa unor documente necesare solutionarii cererii, presedintele Comisiei solicita, prin rezolutie, completarea dosarului.
E-Juridic.ro: Poate un apatrid sa obtina cetatenia romana? Daca da, in ce conditii?
Andrei Tinu: Apatrizii au dreptul de a solicita, in aceleasi conditii ale Legii 21/1991 cetatenia romana.
E-Juridic.ro: Poate un cetatean strain casatorit cu un cetatean roman sa obtina cetatenia romana? Ce trebuie sa faca persoana care doreste sa devina roman? Se poate intampla acest lucru, daca ei nu locuiesc in Romania?
Andrei Tinu: Cetateanul strain sau fara cetatenie casatorit cu un cetatean roman poate solicita acordarea cetateniei romane, in cazul in care este casatorit si convietuieste cu un cetatean roman, de cel putin 5 ani de la data casatoriei si cu domiciliul legal in Romania.
E-Juridic.ro: Exista taxe care trebuie platite?
Andrei Tinu: Pentru depunerea dosarului de acordare a cetateniei romane in baza art. 8 nu sunt taxe.
E-Juridic.ro: Stim ca etapa finala pentru obtinerea cetateniei romane este reprezentata de un interviu, dupa verificarea indeplinirii tuturor conditiilor stipulate in Legea cetateniei romane. La ce trebuie sa se astepte persoana care a aplicat pentru obtinerea cetateniei? Ce trebuie sa stie? Exista un ghid pe care aplicantul il primeste inainte de interviu pentru a se pregati?
Andrei Tinu: In cazul in care sunt intrunite conditiile pentru acordarea cetateniei romane, Comisia pentru cetatenie stabileste, intr-un termen ce nu va depasi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea conditiilor prevazute la art. 8 alin. (1) lit. f) si g) din Legea cetateniei romane, respectiv cunoasterea de catre solicitant a limbii romane (scris si citit), de notiuni elementare de cultura si civilizatie romaneasca, in masura suficienta pentru a se integra in viata sociala, precum si cunoasterea prevederilor Constitutiei Romaniei si a imnului national.
De pe site-ul Autoritatii Nationale pentru Cetatenie poate fi descarcata tematica si bibliografia necesara precum si aproximativ 500 intrebari din Constitutia Romaniei, cultura si civilizatie romaneasca, geografia si istoria Romaniei.
E-Juridic.ro: Ce va trebui sa faca in continuare persoana care a promovat interviul? Dar persoana care nu a trecut proba interviului?
Andrei Tinu: Daca solicitantul este declarat admis la interviu, Comisia va intocmi un raport in care va mentiona intrunirea conditiilor legale pentru acordarea cetateniei romane. Presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, constatand indeplinite conditiile prevazute de dispozitiile Legii cetateniei romane, emite ordinul de acordare a cetateniei romane, ordin care se comunica solicitantului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, in termen de 3 zile de la data emiterii ordinului.
E-Juridic.ro: Cand poate un solicitant sa spuna ca este roman cu acte-n regula, dupa promovarea interviului?
Andrei Tinu: In cazul in care presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie constata neindeplinirea conditiilor prevazute de Legea cetateniei romane, acesta va proceda la respingerea prin ordin a cererii de acordare a cetateniei romane, ordin care secomunica, de indata, solicitantului, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Cetatenia romana se acorda la data depunerii juramantului de credinta fata de Romania.
In termen de 6 luni de la data comunicarii ordinului Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie de acordare a cetateniei romane, persoanele carora li s-a acordat cetatenia romana vor depune juramantul de credinta fata de Romania. In cazuri temeinic justificate, acest termen poate fi prelungit o singura data, daca cererea de prelungire este formulata inainte de implinirea acestuia si este insotita de documente doveditoare.
Juramantul de credinta se depune in sedinta solemna in fata ministrului justitiei sau a presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie ori a unuia dintre cei 2 vicepresedinti ai autoritatii delegati in acest sens si are urmatorul continut: "Jur sa fiu devotat patriei si poporului roman, sa apar drepturile si interesele nationale, sa respect Constitutia si legile Romaniei."
Dupa depunerea juramantului, Comisia pentru cetatenie elibereaza titularului certificatul de cetatenie romana, semnat de presedintele Autoritatii Nationale pentru Cetatenie. Certificatul contine elemente de siguranta si are aplicata fotografia titularului.
E-Juridic.ro: In ce cazuri nu este posibila obtinerea cetateniei romane?
Andrei Tinu: In cazul in care nu sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru acordarea cetateniei, Comisia pentru cetatenie, printr-un raport motivat, propune Presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie respingerea cererii de acordare a cetateniei romane.
E-Juridic.ro: Exista situatii in care i se poate interzice unei persoane sa devina cetatean roman? Cum se ia o astfel de decizie?
Andrei Tinu: Orice persoana poate depune o solicitare de acordare/redobandire a cetateniei romane daca indeplineste conditiile prevazute de lege.
E-Juridic.ro: Au fost cazuri in care unui roman i s-a anulat cetatenia? Daca nu, se poate un astfel de lucru intampla?
Andrei Tinu: Cetatenia romana se poate retrage persoanei care:
a) aflata in strainatate, savarseste fapte deosebit de grave prin care vatama interesele statului roman sau lezeaza prestigiul Romaniei;
b) aflata in strainatate, se inroleaza in fortele armate ale unui stat cu care Romania a rupt relatiile diplomatice sau cu care este in stare de razboi;
c) a obtinut cetatenia romana prin mijloace frauduloase;
d) este cunoscuta ca avand legaturi cu grupari teroriste sau le-a sprijinit, sub orice forma, ori a savarsit alte fapte care pun in pericol siguranta nationala.
Potrivit art. 32 din Legea cetateniei romane nr. 21/1991, republicata, cu modificarile ulterioare, orice autoritate sau persoana care are cunostinta de existenta unui motiv pentru retragerea cetateniei romane poate sesiza, in scris, Comisia pentru cetatenie, avand obligatia sa prezinte dovezile de care dispune. In cazul in care constata indeplinirea sau, dupa caz, neindeplinirea conditiilor legale de retragere a cetateniei romane, Comisia va propune presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetateniei romane sau, dupa caz, respingerea sesizarii.
Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale pentru Cetatenie de admitere sau de respingere a sesizarii de retragere a cetateniei se comunica persoanei in cauza, precum si persoanei care a facut sesizarea, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
Incepand cu anul 2010 si pana in prezent a fost retrasa cetatenia romana prin ordin al presedintelui ANC, unui numar de 5 persoane.
Retragerea cetateniei romane nu este posibila in cazul persoanei care a dobandit-o prin nastere, iar in cazul celei care a dobandit-o prin acordare/redobandire nu produce efecte asupra cetateniei sotului sau copiilor.
E-Juridic.ro: De unde pot obtine cei interesati de a deveni cetateni romani consiliere? Exista un astfel de serviciu oferit de statul roman prin ANC?
Andrei Tinu: Ca autoritate publica de interes national, ANC asigura in mod exclusiv aplicarea procedurilor legale in materia acordarii, redobandirii, renuntarii si retragerii cetateniei romane.
Totodata, ANC desfasoara activitate de consiliere in materie de cetatenie, precum si cu privire la drepturile si obligatiile ce decurg din calitatea de cetatean european prin intermediul Serviciului consiliere si relatii publice.
E-Juridic.ro: Intr-o alta ordine de idei, stim ca robotul Sophia a primit cetatenie in Emiratele Arabe Unite? Ar fi acest lucru posibil si la noi?
Andrei Tinu: In ceea ce priveste acordarea cetateniei romane unui robot, acest lucru nu este posibil in conditiile legale actuale. Autoritatea Nationala pentru Cetatenie doar aplica prevederile legislatiei in vigoare, rolul de modificare, armonizare si de adaptare a legilor existente revenind exclusiv parlamentului si celorlalte institutii indrituite, in conformitate cu articolul 74 din Constitutia Romaniei.
E-Juridic.ro: Ce situatii bizare sau interesante ati intalnit pana acum la ANC? Exista o poveste pe care ati spune-o cititorilor nostri?
Andrei Tinu: In cei trei ani si jumatate in care m-am aflat la conducerea ANC (vicepresedinte, perioada 2014-2016, si presedinte, incepand cu 8 martie 2017), am trait destul de multe momente interesante, emotionante: depunerea juramantului de credinta de catre personalitati culturale din Basarabia si Bucovina de Nord, momentul emotionant in care un nonagenar din Basarabia, nascut in Romania Mare, ranit pe front la Odesa si cazut prizonier la rusi, a jurat cu lacrimi in ochi sa fie devotat patriei si poporului roman, precum si alte asemenea cazuri de romani basarabeni si bucovineni…
E-Juridic.ro: Finalmente, ce recomandari aveti pentru cei care devin cetateni romani, dar si pentru romanii getbeget?
Andrei Tinu: E un indemn pe care il fac tuturor, indiferent de statut, de etnie, de functie: sa fie demni, sa respecte si iubeasca Romania, sa lupte pentru interesele personale si, in egala masura, pentru interesele nationale in mod onest, sa cinsteasca memoria inaintasilor nostri. Poate ca e desuet, poate ca pare doar o lozinca, dar eu cred in valorile romanesti si in destinul european si crestin al natiunii romane!
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE
ARTICOLE SIMILARE