LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

1. Barbu Catargiu (22 ianuarie 1862 - 8 iunie 1862)
Primul prim-ministru al Romaniei a fost jurnalist. A fost un aparator al boierimii si un doritor de pace, intrucat nu s-a implicat in Revolutia din 1848. La 22 ianuarie 1862, dupa recunoasterea deplina a Unirii Principatelor Romane de catre Marile Puteri, domnitorul Alexandru Ioan Cuza il desemneaza pe Catargiu cu formarea primului guvern unitar al tarii. A fost, insa, asasinat.

2. Apostol Arsache (8 iunie 1862 - 23 iunie 1862)
A fost un sustinator declarat al Unirii Principatelor Romane si ministru de Externe in cabinetul Catargiu. Dupa decesul primului prim-ministru al Romaniei, acesta preia interimar pozitia detinuta de Catargiu.

3. Nicolae Kretzulescu (24 iunie 1862 - 11 octombrie 1863), (14 iunie 1865 - 11 februarie 1866)
A fost - impreuna cu fratii sai mai mari Constantin si Scarlat - un sustinator moderat al ideilor noi ale guvernului revolutionar, din care nu a facut parte. De numele sau sunt legate unificarea sistemului sanitar, crearea Directiei Generale a Arhivelor Publice, crearea unui Consiliu al Instructiunii Publice si secularizea averilor manastiresti. Acesta a mai fost si membru fondator al Academiei Romane.

4. Mihail Kogalniceanu (11 octombrie 1863 - 26 ianurie 1865)
Fiind un liberal moderat, si-a inceput cariera politica in calitate de colaborator al printului Mihail Sturdza, in acelasi timp ocupand functia de director al Teatrului National din Iasi si a publicat multe opere impreuna cu poetul Vasile Alecsandri si activistul Ion Ghica.

Dupa Razboiul Crimeii, printul Grigore Alexandru Ghica l-a insarcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor.

Teste distractive pentru clasa pregatitoare

Vezi AICI detalii

Fise distractive pentru gradinita

Vezi AICI detalii

Cartea verde a contabilitatii

Vezi AICI detalii

Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari

Vezi AICI detalii

Kogalniceanu a sustinut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boieresti si secularizarea averilor manastiresti. Eforturile sale pentru reforma agrara au dus la o motiune de cenzura, care a declansat o criza politica care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocata de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei. Cu toate acestea, Kogalniceanu a demisionat in 1865, in urma conflictelor cu domnitorul. Dupa un deceniu, a pus bazele Partidului National Liberal.

5. Constantin Bosianu (26 ianuarie 1865 - 14 iunie 1865)
Din aceasta functie, el a contribuit la opera de organizare si modernizare a statului roman prin mai multe legi, intre care, legea organizarii judecatoresti, a reorganizarii serviciului de perceptie la orase, a pensiilor pentru functionarii civili si pentru gradele militare inferioare, legea lucrarilor publice, legea privind regularizarea si canalizarea Dambovitei pentru prevenirea inundatiilor. De asemenea, in calitate de jurist, Bosianu a facut parte din comisiile de redactare a legii rurale si a legii instructiunii publice.

6. Ion Ghica (11 februarie 1866 - 10 mai 1866), (15 iulie 1866 – 21 februarie 1867), (18 decembrie 1870 – 11 martie 1871)
In 1859 dupa unirea Moldovei si Tarii Romanesti a fost chemat de Alexandru Ioan Cuza sa se intoarca si a devenit prim-ministru in timpul lui Cuza, in perioada 6 martie pana la 26 aprilie 1859. La 11 octombrie 1859 a obtinut acelasi portofoliu de prim-ministru in Muntenia, insa a demisionat la 27 mai 1860. A fost apoi prim-ministru in timpul lui Carol I al Romaniei[7], numit la 15 iulie 1866. In anul 1866 s-a alaturat comitetului secret sau monstruoasei coalitii care, prin lovitura de stat de la 11 februarie 1866, a determinat detronarea lui Alexandru Ioan Cuza si inlocuirea acestuia cu printul Karl de Hohenzollern-Sigmaringen, ulterior regele Carol I. Natura sa nelinistita il va face sa participe si la miscarile antidinastice din 1870 - 1871. A fost ales senator si deputat si a facut parte din comitetul de conducere al partidului liberal, condus de Ion C. Bratianu.

7. Lascar Catargiu (11 mai 1866 - 13 iulie 1866), (11 martie 1871 – 30 martie 1876), (29 martie 1889 – 3 noiembrie 1889), (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895)
Catargiu a format, pentru prima data in istoria romana, la 22 martie 1871 un cabinet conservator stabil, care va ramane la putere pana in aprilie 1876. La inceputul anului 1876, guvernul conservator condus de Lascar Catargiu cauta cai de folosire a crizei orientale in scopul obtinerii independentei Romaniei. La 16 ianuarie 1876, Lascar Catargiu a dat instructiuni agentilor diplomatici romani din strainatate sa faca sondaje pe langa guvernele straine pentru a afla care ar trebui sa fie rolul Romaniei in criza si daca aceste guverne ar fi receptive fata de o declaratie unilaterala de independenta a Romaniei. Catargiu era pregatit sa colaboreze pe plan militar cu puterile aliate intr-un razboi in Europa de Sud-Est, impotriva Turciei, doar daca aceste puteri ar fi garantat integritatea teritoriala a Romaniei si independenta politica.

8. Constantin A. Kretzulescu (1 martie 1867 - 5 august 1867)
O actiune foarte controversata a guvernului condus de Kretzulescu a fost o circulara emisa de ministrul de Interne Ion C. Bratianu in martie 1867, prin care se cerea prefectilor sa ia masuri drastice impotriva strainilor, precum interzicere arendarii de mosii, imobile, hanuri si carciumi. Ea lovea puternic in minoritatea evreilor fara acte proveniti din Austro-Ungaria.

9. Stefan Golescu (17 august 1867 - 29 aprilie 1868)
Dupa inabusirea revolutiei a trait in exil pana in 1857. A fost membru in partidul liberal condus de Ion Bratianu. Dupa intoarcerea in tara a fost deputat in Adunarea ad-hoc a Tarii Romanesti, apoi ministru si prim-ministru in timpul lui Alexandru Ioan Cuza. In 1865, s-a alaturat celor care au conspirat pentru indepartarea de la domnie a Principelui Cuza, ca urmare a masurilor luate de acesta impotriva proprietatii marilor latifundiari.

10. Nicolae Golescu (1 mai 1868 - 16 noiembrie 1868)
Desi provenea dintr-o familie de boieri, Nicolae Golescu s-a implicat in miscarea liberalilor radicali, facand parte din comitetul revolutionar din 1848 alaturi de Ion Ghica, Nicolae Balcescu, Ion Heliade Radulescu si altii.

Dupa ce, pe 11 iunie 1848, revolutia a izbucnit la Bucuresti, Nicolae Golescu devine din nou ministru de interne in guvernul provizoriu. Saptamana urmatoare s-au ocupat cu mobilizarea populatiei impotriva unei contra-revolutii, astfel guvernul provizoriu ramanand.

Pe 25 iulie 1848, guvernul demisioneaza la presiunile Imperiului Otoman, iar dupa interventia otomana din septembrie, Nicolae Golescu pleaca in exil, intorcandu-se in anii 1850 pentru a sustine pe Alexandru Ioan Cuza si Unirea Principatelor Romane.

In 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenentei Domnesti care a condus statul de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza si pana la inscaunarea lui Carol I.

Dupa aceea a facut parte din Partidul Liberal al lui Ion Bratianu, avand mandat de prim-ministru.

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

11. Dimitrie Ghica (16 noiembrie 1868 - 27 ianuarie 1870)
A fost presedinte al Consiliului de Ministri – ultimul Guvern al Munteniei – in perioada 19 iulie 1861-22 ianuarie 1862. Presedinte al Senatului Romaniei, in legislaturile din perioadele 17 noiembrie 1879-8 septembrie 1888 si 9 decembrie 1895-15 februarie 1897.

Ca efor al Spitalelor civile a avut contributii determinante in construirea unor unitati sanitare in Bucuresti. Modernizarea orasului montan Sinaia i-a stat, de asemenea, in preocupari. In ultimul Guvern pe care l-a condus, a detinut si portofoliul Lucrarilor Publice.

12. Alexandru G. Golescu (2 februarie 1870 - 18 aprilie 1870)
Sub Carol I a fost ministru de Finante din 17 noiembrie 1868 pana in ianuarie 1870, in guvernul Dimitrie Ghica si apoi presedinte al consiliului de ministri (prim-ministru) din 2 februarie 1870 pana in 18 aprilie 1870, cat si ministru de Interne si ad-interim la Afaceri Straine. In timpul guvernarii sale, s-a inaugurat Monetaria Statului si s-a adoptat Legea din 31 martie 1870 referitoare la politie si la exploatarea cailor ferate.

13. Manolache Costache Epureanu (20 aprilie 1870 - 14 decembrie 1870)
De numele sau este legata fondarea Partidului Conservator.

14. Ioan Em. Florescu (4 aprilie 1876 - 26 aprilie 1876), (21 februarie 1891 – 11 noiembrie 1891)
Gratie contributiei sale au fost efectuate modificarile din Legea de organizare a puterii armate (1874), s-au cristalizat noile structuri de stat major, artileria de camp a fost dotata cu tunuri Krupp din otel, numarul unitatilor de geniu a crescut, s-a infiintat herghelia de la Nucet, a fost redactat si promulgat Codul justitiei militare.

15. Ion C. Bratianu (24 iulie 1876 - 24 noiembrie 1878), (25 noiembrie 1878 – 10 iulie 1879), (11 iulie 1879 – 9 aprilie 1881), (9 iunie 1881 – 20 martie 1888)
A luat parte, impreuna cu prietenul sau, C.A. Rosetti si alti politicieni proeminenti, la rebeliunea romana din 1848, fiind prefect al politiei in guvernul provizoriu al acelui an. In timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Bratianu a fost un lider liberal proeminent. A asistat in 1866 la demiterea lui Cuza si la alegerea Printului Carol I al Romaniei, sub domnia caruia a avut mai multe mandate ministeriale in urmatorii patru ani. A fost arestat pentru complicitate in revolutia din 1870, dar eliberat la scurt timp.

In 1876, ajutat de Constantin A. Rosetti, a format un cabinet liberal, care a ramas la putere pana in 1888.

16. Dumitru C. Bratianu (10 aprilie 1881 - 8 iunie 1881)
Incepand cu noiembrie 1848 desfasoara o puternica activitate diplomatica in sprijinul cauzei nationale. Alaturi de alti revolutionari romani fondeaza "Comitetul Revolutionar Roman" (iunie 1849) si "Asociatia Romana pentru Condurecea Emigratiei" (decembrie 1849). Din ianuarie 1859 este ales deputat de Pitesti si secretar al Adunarii Elective care il proclama pe colonelul Alexandru Ioan Cuza ca domnitor si in Tara Romaneasca.

17. Theodor Rosetti (23 martie 1888 - 11 noiembrie 1888), (12 noiembrie 1888 – 22 martie 1889)
Theodor Rosetti a studiat finantele si stiintele politice la Lviv si la Viena, precum si dreptul la Paris. Dupa absolvire, a devenit judecator la Iasi. In primavara anului 1866 este ales deputat de Dorohoi si face parte din Adunarea Constituanta. Intre anii 1866-1868, functioneaza ca presedinte al consiliului judetean Vaslui. Agent diplomatic al Romaniei la Berlin, ministru al Lucrarilor Publice; la 31 martie 1876, este numit membru al Curtii de Casatie, iar in 1884, presedinte. Face parte din comitetul de redactie al ziarului ,,Timpul”, presedinte al Consiliului de ministri al Romaniei in perioada 1888-1889, guvernator al Bancii Nationale (1891- 1895); director al Bancii Agricole; ministru de Finante, membru al Curtii Permanente de Arbitraj de la Haga.

18. George Manu (5 noiembrie 1889 - 15 februarie 1891)
Manu era descendent direct al domnului Constantin Brancoveanu. Comandant de divizie in razboiul pentru independenta, el este cel care a obtinut in februarie 1878 capitularea Vidinului. Dupa razboi a fost unul dintre fruntasii Partidului Conservator.

19. Dimitrie A. Sturdza (4 octombrie 1895 - 21 noiembrie 1896), (14 februarie 1901 – 20 decembrie 1904), (31 martie 1897 – 30 martie 1899), (12 martie 1907 – 27 decembrie 1908)

In 1899 a fost ales lider al partidului ca succesor al lui Ion Bratianu. In aceasta calitate a fost ales de patru ori prim-ministru. Desi un om cu mare capacitate de munca, era reprezentantul al celui mai stramt nationalism si dispretuia tot ce era "strain", facand astfel foarte mult pentru a intarzia dezvoltarea politica si industriala a tarii sale. A murit intr-un spital de boli mintale, fiind suferind si in perioada cat a fost prim-ministru.

20. Petre S. Aurelian (21 noiembrie 1896 - 26 martie 1897)
A fost un economist, agronom, om politic roman, membru titular din 1871 al Academiei Romane.

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

21. George Gr. Cantacuzino (11 aprilie 1899 - 7 iulie 1900), (22 decembrie 1904 – 12 martie 1907)
A fost ales deputat in Adunarea Constituanta de la 1866, unde a facut parte din comitetul insarcinat cu elaborarea Constitutiei din 1866.

A fost ales de mai multe ori deputat si senator in Parlamentul Romaniei, iar in perioada aprilie 1869 - ianuarie 1870 a fost primar al Bucurestiului. A detinut in doua randuri functia de ministru de Interne (11 aprilie 1899 - 9 ianuarie 1900 si 22 decembrie 1904 - 12 martie 1907) si pe cea de prim-ministru.

22. Petre P. Carp (7 iulie 1900 - 13 februarie 1901)
In anul 1858 isi ia bacalaureatul si se inscrie la Facultatea de Drept si Stiinte Politice din cadrul Universitatii din Bonn. In anul 1862 revine la Iasi si contribuie la punerea bazei societatii Junimea (primavara anului 1864).

Desi a fost numit in postul de auditor onorific la Consiliul de Stat (1865), a participat activ la indepartarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la conducerea Principatelor Unite. La 11 februarie 1866 a fost numit secretar intim al Locotenentei domnesti, iar ulterior secretar al Agentiei diplomatice a Romaniei la Paris (mai 1867 - iulie 1867).

Dupa fuziunea din 1907 a tuturor elementelor politice conservatoare din Romania, a fost ales presedinte al Partidului Conservator (21 aprilie 1907 - 14 mai 1913). In timpul Primului Razboi Mondial a fost unul dintre sustinatorii ideii de intrare a Romaniei in razboi alaturi de Puterile Centrale.

23. Ion I. C. Bratianu (27 decembrie 1908 - 4 martie 1909)
Ion I.C. Bratianu a fost de cinci ori presedinte al Consiliului de Ministri —mai mult decat oricine altcineva —, de trei ori ministru de interne, de doua ori ministrul al apararii nationale si de doua ori ministru al afacerilor externe.

A fost presedinte al Consiliului de Ministri in momentul intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial, conducand tara in momentele dificile ale retragerii in Moldova. In 1922, dupa ce avusesera loc realizarea si recunoasterea Marii Uniri, a preluat guvernarea, asumandu-si reforma agricola si votarea noii constitutii din 1923. Bratianu a fost adesea acuzat ca ar fi avut o influenta disproportionata asupra monarhului, impunand acestuia optiunile sale politice. In criza dinastica determinata de renuntarea principelui mostenitor din decembrie 1925, Ionel Bratianu a fost preopinentul eliminarii principelui mostenitor Carol de la succesiunea tronului.

Cand Ferdinand a murit in 1927, guvernul condus de Ionel Bratianu a ramas in fruntea tarii, sub domnia regelui minor Mihai. In acelasi an Ionel Bratianu a murit subit, ceea ce a fost inceputul unei perioade de declin pentru Partidul National Liberal.

24. Titu Maiorescu (28 martie 1912 - 14 octombrie 1912)
Maiorescu este autorul celebrei teorii sociologice a formelor fara fond, baza junimismului politic si „piatra de fundament” pe care s-au construit operele lui Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici. La 28 martie Titu Maiorescu este numit prim-ministru si ministru de externe. In aceasta calitate, prezideaza conferinta de pace de la Bucuresti in urma razboiului balcanic. La 4 iunie 1914 se retrage din viata politica, pronuntandu-se in continuare pentru o politica de neutralitate a Romaniei.

25. Alexandru Averescu (29 ianuarie 1918 – 27 februarie 1918), (13 martie 1920 – 13 decembrie 1921), (30 martie 1926 – 4 iunie 1927)

Primul Razboi Mondial i-a adus glorie. Generalul de divizie Alexandru Averescu a indeplinit functia de comandant al Armatei a II-a (14 - 26 august 1916, 26 septembrie 1916 - 30 ianuarie 1918). S-a remarcat printr-un spirit ingenios si plin de initiativa, care l-a dus la conflicte cu Marele Cartier General, condus de generalul Prezan.

A initiat cunoscuta manevra de la Flamanda (18 septembrie/1 octombrie 1916) care insa a fost o operatie ratata, deoarece trupele trecute la sud de Dunare au fost retrase fara a se fi confruntat cu inamicul; a condus Armata a II-a in bataliile de la Marasti si Oituz (1917). Prin unele conjucturi favorabile va fi in mai multe randuri prim-ministru. Averescu a infiintat in 1918 si a condus Liga Poporului (din 1920 va deveni Partidul Poporului, la Congresul general al Ligii din 16 si 17 aprilie). Partidul era constituit initial din conservatori, oameni politici din Basarabia, Bucovina si Transilvania, din generali si ofiteri superiori si se baza pe prestigiul lui Averescu.

Bastonul de maresal a lui Alexandru Averescu a intrat in colectia Muzeului Militar National in anul 1960, fiind confiscat de Ministerul Afacerilor Interne, care comunica muzeului ca trimite un baston de metal galben, imbracat in plus rosu si o cutie de carton rosie ce au apartinut fostului maresal Averescu, acesta fiind confiscat de la numitul Ion Iliescu.

26. Alexandru Marghiloman (5 martie 1918 – 24 octombrie 1918)
Marghiloman era un impatimit crescator de cai. La conacul sau din Buzau, Vila Albatros, a pus bazele unei crescatorii de cai de rasa, iar numele vilei provine de la numele calului preferat al omului politic. De numele sau se leaga marghilomana, o reteta de cafea cu rom sau vinars, creata, conform unor legende, cu ocazia unei vanatori la care a participat. Conform legendei, Marghiloman era un mare bautor de cafea, si cand, in timpul unei vanatori, i-a comandat valetului una, valetul nu a mai gasit apa si a facut cafeaua cu vinars.

27. Constantin Coanda (24 octombrie 1918 – 29 noiembrie 1918
Constantin Coanda a fost un general roman, fost profesor de matematici la Scoala nationala de poduri si sosele din Bucuresti si, pentru o scurta perioada (24 octombrie - 29 noiembrie 1918), presedinte al Consiliului de Ministri (prim-ministru) si ministru de externe al Romaniei. Printre cei 7 copii ai sai (5 baieti si 2 fete) s-a numarat si celebrul Henri Coanda.

28. Arthur Vaitoianu (27 septembrie 1919 – 28 noiembrie 1919)
Arthur Vaitoianu a fost unul dintre generalii Armatei Romaniei din Primul Razboi Mondial. Pe timpul razboiului a indeplinit functii de comandant de divizie, corp de armata si armata in campaniile anilor 1916, 1917, si 1918, remarcandu-se prin modul cum a condus actiunile Comandantul Corpului II Armata, pe timpul Bataliei de la Marasti. Dupa razboi a intrat in politica, fiind desemnat prim-ministru al Romaniei in anul 1919, in cursul mandatului sau avand loc primele alegeri din Romania Mare.

29. Alexandru Vaida - Voievod (1 decembrie 1919 – 13 martie 1920), (6 iunie 1932 – 10 august 1932), (11 august 1932 – 17 octombrie 1932), (14 ianuarie 1933 – 9 noiembrie 1933)
A facut parte dintr-un Comitet National care a tinut locul celor intemnitati, iar pe manifestul lansat in timpul procesului de la Cluj apare semnatura sa, alaturi de cea a preotului Vasile Lucaciu. Cariera de ziarist si-a inceput-o la ziarul „Dreptatea” din Timisoara. In 1896, Vaida a reusit sa-i determine pe colegii sai romani de la Universitatea din Viena sa pregateasca manifestatiile impotriva Mileniului, sarbatoare a Ungariei care marca un mileniu de la stabilirea maghiarilor pe teritoriul tarii. S-a implicat in pregatirea si desfasurarea Conferintei Partidului National Roman din 10 ianuarie 1905 de la Sibiu care a adus triumful noului val activist din care mai faceau parte Iuliu Maniu, Aurel Vlad si Nicolae Comsa. Ulterior, a activat ca deputat in Parlamentul de la Budapesta, unde s-a distins ca unul din deputatii cu vederi democratice. S-a numarat intre apropiatii arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austriei si Ungariei. Desi in 1905 Vaida a inregistrat un esec in prima campanie electorala pentru Parlamentul Ungariei, el a fost ales ca deputat la mai putin de un an, prin decretarea de alegeri anticipate. Si-a pastrat mandatul pana in 1918, cand s-a destramat imperiul. Lider marcant al Partidului National Roman, Vaida este numit ministru de stat pentru Transilvania in primele guverne dupa Marea Unire. In alegerile de la inceputul lunii noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, PNR a obtinut 169 mandate de deputat si 76 mandate de senator, cel mai mare numar dintre partidele participante. Nici un partid nu a reusit sa obtina majoritatea mandatelor pentru a sustine un Consiliu de ministri, astfel ca se impunea formarea unei coalitii. In acest sens, pe 25 noiembrie 1919 s-a format Blocul Parlamentar. Initial, regele Ferdinand l a solicitat pe Iuliu Maniu sa prezideze noul guvern, insa acesta a refuzat pe motiv ca nu vorbea suficient de bine limba franceza, limba oficiala a Conferintei de Pace de la Paris. In realitate, fruntasul ardelean nu dorea sa-si lege numele de semnarea Tratatului cu Austria, a carui tergiversare dura de mai bine de sase luni. Prin acesta, Marile puteri urmareau sa-si creeze baza legala pentru a interveni in treburile interne ale Romaniei, sub pretextul supravegherii modului cum erau respectate drepturile minoritatilor nationale.

In cele din urma, pe 1 decembrie 1919, noul guvern este alcatuit sub conducerea lui Alexandru Vaida-Voevod, vicepresedinte al PNR, in timp ce Iuliu Maniu si-a pastrat functia de presedinte al Consiliului Dirigent. Pe 29 decembrie, Parlamentul ratifica legile prin care se consfintea Marea Unire. Pe 10 ianuarie 1920, primul ministru a fost nevoit sa plece in strainatate pentru a obtinea recunoasterea internationala a actelor unirii. Astfel, el nu si-a mai putut exercita prerogativele, iar in locul sau a ramas Stefan Cicio Pop. Vaida nu a mai reusit sa revina in fruntea guvernului sau, caci manevrele politice ale lui Ion I.C. Bratianu au determinat caderea acestuia.

30. Take Ionescu (17 decembrie 1921 – 17 ianuarie 1922)
In anul 1883 si-a inceput cariera politica in cadrul Partidului National Liberal, fiind ales deputat pe listele acestuia in Colegiul III-Ilfov. Paraseste Partidul National Liberal in 1885, devenind membru al gruparii liberale „Dizidenta” alaturi de Constantin C. Arion, Constantin Dissescu, Alexandru Djuvara, Nicolae Fleva, fratii Lecca etc. In urma esuarii diferitelor incercari de refacere a unitatii PNL, in 1891 Take Ionescu se alatura Partidului Conservator. In 1908 fondeaza Partidul Conservator-Democrat, al carui presedinte a fost pana la moarte.

Pe parcursul carierei sale politice, Take Ionescu a ocupat o serie de pozitii ministeriale, cum ar fi ministru al instructiunii publice si cultelor (1891-1898), ministru de finante (1904-1907), ministru de externe (1912-1914) si in cele din urma, presedinte al Consiliului de Ministri (1921-1922). S-a facut remarcat prin calitatile sale oratorice, capatandu-si in epoca porecla de "Tachita Gura de Aur".

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

31. Vintila I. C. Bratianu (24 noiembrie 1927 – 3 noiembrie 1928)
In anul 1901 si-a inceput cariera politica in cadrul Partidului National Liberal, fiind ales de mai multe ori senator, deputat sau consilier comunal pe listele acestuia. Intre 1927 si 1930 a ocupat functia de presedinte al Partidului National Liberal. Vintila Bratianu a mai fost de asemenea director al Bancii Romanesti, membru al Consiliului Centralei Bancilor Populare si a Cooperativelor Satesti, cenzor si director la Banca Nationala a Romaniei.

Dintre functiile detinute, cele mai reprezentative au fost acelea de primar al Bucurestilor si ministru de finante. In calitate de primar al Bucurestilor, Vintila Bratianu a fost un primar cu viziune si o abordare integratoare a problemelor cu care se confrunta orasul in acea perioada, propunand, pentru prima data in epoca, un set de solutii integrate care sa faciliteze o dezvoltare echilibrata si durabila a Bucurestilor. Atat ca primar al Bucurestilor dar mai ales in perioadele in care a fost ministru de finante, a fost unul din principalii promotori ai politicii economice liberale, cunoscuta sub numele „Prin Noi Insine”, menita sa asigure o dezvoltare economica bazata pe dezvoltarea si consolidarea capitalului autohton si a intreprinderilor industriale aflate in proprietate romaneasca.

Dupa moartea lui Ionel Bratianu a preluat conducerea atat a guvernului, in calitate de presedinte al Consiliului de Ministri, cat si a Partidului National Liberal. S-a opus „restauratiei” (proclamarii lui Carol al II-lea ca rege in 1930) fapt care a dus la o scindare a partidului, „tinerii liberali” condusi de fiul lui Ionel Bratianu, Gheorghe Bratianu, alegand sa paraseasca partidul si sa se puna la dispozitia noului rege.

32. Iuliu Maniu (10 noiembrie 1928 – 7 ianuarie 1930), (13 iunie 1930 – 8 octombrie 1930), (20 octombrie 1932 – 12 ianuarie 1933)
Iuliu Maniu a fost un om politic roman, deputat roman de Transilvania in Dieta de la Budapesta, de mai multe ori prim-ministru al Romaniei, presedinte al Partidului National-Taranesc (1926-1933, 1937-1947), detinut politic dupa 1947, decedat in inchisoarea Sighet. A fost membru de onoare (din 1919) al Academiei Romane.

33. Barbu Stirbei (4 iunie 1927 – 20 iunie 1927)
Printul Barbu Alexandru Stirbey a fost un om politic din Romania, presedinte al Consiliului de Ministri, ministru de interne si ad-interim la Finante si la Externe, membru de onoare al Academiei Romane. El a jucat un rol deosebit in politica tarii pana in anul 1931, cand a fost exilat de Carol al II-lea.

34. Gheorghe Gh. Mironescu (7 iunie 1930 – 8 iunie 1930), (10 octombrie 1930 – 4 aprilie 1931)
Membru al Partidului Conservator, al Partidului Conservator-Democrat (1908), al Partidului National Roman condus de Iuliu Maniu (noiembrie 1922) si al PNT, rezultat prin fuziunea PNR cu Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache (1926). Deputat (1911) si senator (1914). Conduce ministere importante: Instructiune Publica (17 decembrie 1921-17 ianuarie 1922), Afaceri Straine (10 noiembrie 1928-7 iunie 1930; 13 iunie-8 octombrie 1930; 10 octombrie 1930-aprilie 1931), Finante (6 iunie-10 august 1932; 11 august-17 octombrie 1932), Interne (14 ianuarie-9 noiembrie 1933); vicepresedinte al Consiliului de Ministri in guvernele Iuliu Maniu (20 octombrie 1932-12 ianuarie 1933) si Al. Vaida-Voevod (14 ianuarie-9 noiembrie 1933). A ocupat si functia de prim-ministru.

35. Nicolae Iorga (18 aprilie 1931 – 31 mai 1932)
Nicolae Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar si academician roman. Este cunoscut in lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al artelor si filozof al istoriei. Dupa cum a afirmat George Calinescu, Iorga a jucat in cultura romaneasca, in primele decenii ale secolului XX, "rolul lui Voltaire".

36. Ion G. Duca (14 noiembrie 1933 – 29 decembrie 1933)
A detinut functiile de ministru al educatiei (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), si prim-ministru al Romaniei intre 14 noiembrie si 29 decembrie 1933, la aceasta ultima data fiind asasinat de asa-numitii Nicadori din cauza eforturilor sale de a stavili Miscarea Legionara.

37. Constantin Angelescu (29 decembrie 1933 – 3 ianuarie 1934)
Dupa asasinarea presedintelui PNL, Ion G. Duca, de un comando legionar, Constantin Angelescu a fost desemnat sa prezideze Consiliul de ministri pana la clarificarea evenimentelor care au tulburat scena politica. Dupa numai patru zile isi depune mandatul in favoarea liderului aripii tinerilor liberali.

38. Gheorghe Tatarescu (5 ianuarie 1934 – 1 octombrie 1934), (2 octombrie 1934 – 29 august 1936), (29 august 1936 – 14 noiembrie 1937), (17 noiembrie 1937 – 28 decembrie 1937), (24 noiembrie 1939 – 11 mai 1940), (11 mai 1940 – 4 iulie 1940)
In guvernul prezidat de el insusi, Tatarescu a mai ocupat si o serie de portofolii, dintre care cel mai important a fost cel la Ministerul de Interne (23 februarie - 14 noiembrie 1937). In afara unor masuri economice necesare in perioada crizei economice globale, in conditiile manifestarilor extremiste si anarhice, Gheorghe Tatarescu a apelat si la o serie de masuri de mana forte: prelungirea starii de asediu si a cenzurii, dizolvarea gruparilor politice care atentau la siguranta nationala, interzicerea publicatiilor clandestine, intarirea executivului in defavoarea legislativului si altele. Pentru sprijinul acordat dezvoltarii culturii nationale, din calitatea sa de prim-ministru, Tatarescu este ales membru de onoare al Academiei Romane pe 22 iunie 1937.

39. Octavian Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938)
Devenit mesager al aspiratiilor nationaliste ale romanilor transilvaneni Goga a fost ales in septembrie 1906, secretar literar al Asociatiei transilvana pentru literatura romana si cultura poporului roman (ASTRA), urmand ca, impreuna cu Octavian C. Taslauanu, sa politizeze activitatile celui mai important asezamant cultural din Transilvania. Prin articole publicate in revista „Tara noastra” a adoptat o pozitie critica fata de exploatarea la care erau supusi taranii din Romania si fata de guvernantii de atunci ai Romaniei. Ca o consecinta a acestor atitudini, Goga a fost detinut in iarna anului 1911 timp de o luna in penitenciarul din Seghedin, unde a fost vizitat de Caragiale, care a protestat in articolul „Situatie penibila” impotriva arestarii. Dupa doi ani, in 1913, Goga a fost arestat din nou, la Seghedin.

Dupa izbucnirea Primului Razboi Mondial, Goga s-a stabilit in Romania, continuand lupta pentru alipirea Transilvaniei la Romania si pentru desavarsirea unitatii statale romane.

Din cauza activitatii sale politice in Romania, guvernul maghiar de la Budapesta i-a intentat lui Goga - ca cetatean austro-ungar - un proces de inalta tradare, fiind condamnat la moarte in contumacie. S-a inrolat in armata romana si a luptat ca soldat, in Dobrogea. La incetarea ostilitatilor si semnarea pacii de la Bucuresti, Goga a fost nevoit sa paraseasca Romania, plecand in Franta.

Dupa istoricul Ilarion Tiu, in anii 1920 Goga a fost partizanul democratiei parlamentare, insa dupa 1930 vederile sale se schimba radical, simpatizand fascismul italian si nazismul german. A fost unul dintre liderii miscarii nationaliste romanesti.

Guvernul prezidat de Goga (28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938) si demis dupa 44 de zile, a fost creat de Partidul National Crestin rezultat din fuziunea la 14 iulie 1935 la Iasi a Ligii Apararii National Crestine (condusa de Alexandru C. Cuza) si a Partidului National Agrar (condus de Goga).

40. Miron Cristea (10 februarie 1938 – 30 martie 1938), (30 martie 1938 – 1 februarie 1939), (1 februarie 1939 – 6 martie 1939)
Ca lider national roman si militant pentru unificarea teritoriala a Romaniei, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent si, in cel din urma an al vietii, in imprejurari deosebit de grele, prim-ministru, intre 10 februarie 1938 si 6 martie 1939, data la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franta), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neinsufletit al patriarhului a fost inmormantat in Catedrala Patriarhala din Bucuresti.

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

41. Armand Calinescu (7 martie 1939 – 21 septembrie 1939)
In 1918 a fost numit judecator de pace in judetul Arges, iar in anul urmator a intrat in politica, in Partidul Taranesc al lui Ion Mihalache si Virgil Madgearu, care avea mai tarziu sa devina prin fuziune Partidul National Taranesc. A fost ales deputat in parlament in 1926, tinand primul discurs la 29 iunie 1926. Un imbold pentru cariera sa l-a constituit venirea la putere a PNT in 1928, Armand Calinescu fiind numit prefect de Arges prin Decretul regal nr. 2.786 din 11 noiembrie 1928, apoi subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii si Domeniilor. In 1930 devine subsecretar de stat la Ministerul de Interne, ceea ce coincide cu o inasprire a masurilor impotriva dezordinilor sociale.

Atitudinea sa ferma fata de legionari a produs caderea in 1933 a guvernului Vaida-Voievod, din care facea parte. A revenit in guvernul condus de Octavian Goga in functia de ministru de interne. In 1938, a facut posibila arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de munca silnica la minele de sare, inclusiv pentru „cardasie cu seful unei puteri straine” (Hitler). A fost implicat in executarea ordinului lui Carol al II-lea de asasinare in inchisoare a lui Corneliu Zelea Codreanu si a celorlalti lideri legionari.

Dupa scurte mandate ca Ministru al Sanatatii, Ministru al Educatiei Nationale si Ministru al Apararii Nationale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea il numeste in functia de presedinte al Consiliului de ministri (prim-ministru) al Romaniei. In aceasta calitate, Armand Calinescu a continuat politica externa traditionala, apropiata de Franta si Marea Britanie. In septembrie 1939, a permis refugiul prin Romania al guvernului polonez dupa invadarea si ocuparea Poloniei de catre Germania nazista, precum si evacuarea prin Romania a tezaurului polonez.

42. Gheorghe Argesanu (21 septembrie 1939 – 28 septembrie 1939)
Se pare ca a fost intr-un conflict surd cu generalul, viitor maresal, Ion Antonescu, conflict nerecunoscut de niciunul dintre acestia. Disputa celor doi ofiteri cavaleristi de elita a fost generata de castigarea, in prima instanta, a examenului pentru gradul de general de catre colonelul, pe atunci, Ion Antonescu, ea continand pana la arestarea generalului Argesanu. Un alt motiv al disputei a fost si pozitia total diferita fata de Carol al II-lea a celor doi: Argesanu favorit -il insotise pe acesta, in tinerete, in calatoria in jurul lumii iar Antonescu, era in dizgratie, pentru mandria cu care il trata pe rege. Gheorghe Argesanu a fost numit prim-ministru de catre Carol al II-lea in urma asasinarii de catre legionarii condusi de Horia Sima a fostului sef al Guvernului, Armand Calinescu.

43. Constantin Argetoianu (28 septembrie 1939 – 23 noiembrie 1939)
A fost arestat in 1950 de regimul comunist si incarcerat la Inchisoarea Sighet (dupa ce trecuse si prin Jilava, si Galati), alaturi de alte personalitati marcante ale Romaniei interbelice. A murit fara a fi judecat, la inchisoarea Sighet in anul 1952.

44. Ion Gigurtu (4 iulie 1940 – 4 septembrie 1940)
Deputat in 1926. Ministru al Industriei si Comertului, in guvernul Octavian Goga, intre 28 decembrie 1937 si 10 februarie 1938. Ministru al Lucrarilor Publice si Comunicatiilor, in guvernul Gheorghe Tatarescu, intre 24 noiembrie 1939 si 11 mai 1940. Presedinte al Consiliului de ministri, intre 4 iulie si 4 septembrie 1940.

Venind la putere, Ion Gigurtu a initiat o politica pro-Axa Berlin-Roma, inclusiv masuri antisemite. Aceasta politica a inclus acceptarea arbitrajului lui Hitler asupra Transilvaniei, Gigurtu declarand ca Romania trebuie sa faca sacrificii teritoriale pentru a demonstra orientarea sa nazista si aderarea totala la Axa Berlin-Roma.

45. Ion Antonescu (6 septembrie 1940 – 14 septembrie 1940), (14 septembrie 1940 – 27 ianuarie 1941), (27 ianuarie 1941 – 23 august 1944)
Ion Antonescu a decis intrarea Romaniei in al Doilea Razboi Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Adolf Hitler ca teritoriile romanesti pierdute in 1940 ca urmare a Dictatului de la Viena si Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate Romaniei. Politica sa externa profund falimentara s-a dovedit, initial, castigatoare, Romania reusind sa dobandeasca pentru scurt timp teritoriile cedate Uniunii Sovietice si Transnistria.

Antonescu a fost numit prim-ministru cu puteri absolute la 4 septembrie 1940, dupa ce Romania a avut o treime din teritoriu impartit intre Ungaria, Bulgaria si Uniunea Sovietica.

Antonescu i-a cerut regelui sa abdice si sa paraseasca tara. Dupa propria marturie facuta de Ion Antonescu la 22 septembrie 1940 liderului PNT Ion Hudita, generalul ar fi fortat abdicarea regelui, amenintandu-l cu un revolver. In loc de „abdic” Carol a folosit formula „trecand azi fiului meu...grelele sarcini ale domniei”. In dimineata zilei de 6 septembrie 1940 toata tara asculta o emisiune speciala. Regele Mihai depunea juramantul, in fata generalului Antonescu, a patriarhului tarii si a d-lui Lupu, prim presedinte al Inaltei Curti de Casatie si Justitie. 

„Ostasi! Va ordon: treceti Prutul!” Cu acest ordin s-a pornit „razboiul sfant, anticomunist, drept si national”. La 22 iunie 1941, armata romana a trecut Prutul, atacand Uniunea Sovietica, alaturi de Germania si aliatii sai.

„Acest ordin era doar o actiune de imagine” deoarece „ostasii nostri au trecut Prutul cand au dat ordin nemtii!” sustine istoricul Alex Mihai Stoenescu, ...„Din acel moment trupele romane au intrat sub comanda germana si au trecut Prutul cand au emis germanii ordinul de atac. Acesta este adevarul militar si istoric al momentului. Restul este imagine".

Dupa eliberarea teritoriilor Basarabia si Bucovina de Nord - pana la sfarsitul lunii iunie 1941 - Antonescu a fost conjurat de fruntasii partidelor istorice, Maniu, Bratianu si altii, sa opreasca trupele la granita recunoscuta a Romaniei si sa nu-si caute aventuri si cotropiri riscante, dar el, fidel promisiunii facute lui Hitler (la 23 august 1944, la cererea regelui Mihai de sistare imediata a colaborarii cu Axa, Antonescu a replicat: "Nu pot sa-l tradez pe Hitler, i-am dat cuvantul meu de ofiter.”), a optat pentru continuarea razboiului dincolo de Nistru alaturi de Germania, pana la victoria finala.

La 23 august 1944, regele Mihai I l-a arestat si l-a demis prin decret regal pe Ion Antonescu, prim-ministru al Romaniei si a restaurat Constitutia din 1923. Actiunea de inlaturare a lui Antonescu fusese planuita pentru 26 august 1944, dar ea a trebuit devansata, ca urmare a cererii de audienta la palat a maresalului.

Dupa arestarea sa, Ion Antonescu a fost predat initial comunistilor, apoi de catre acestia rusilor. A fost detinut timp de aproape doi ani in URSS, mai intai intr-o vila de stat sau casa de vanatoare in imprejurimile Moscovei, la Galitin, apoi in inchisoarea Lubianka din Moscova, sediul securitatii sovietice, dupa care a fost readus in tara pentru a fi judecat. Condamnat la moarte la 17 mai 1946 de Tribunalul Poporului din Bucuresti, a fost executat prin impuscare la Jilava la 1 iunie 1946.

46. Constantin Sanatescu (23 august 1944 – 4 noiembrie 1944), (4 noiembrie 1944 – 6 decembrie 1944)
Constantin Sanatescu a fost un general roman de cavalerie, care a indeplinit functia de sef al Casei Militare Regale, iar apoi, dupa Lovitura de stat din 23 august 1944, a fost presedinte al Consiliului de Ministri al Romaniei in doua cabinete succesive.

47. Nicolae Radescu (6 decembrie 1944 – 28 februarie 1945)
Nicolae Radescu a fost un militar de cariera (general de corp de armata adjutant) si om politic, ultimul prim-ministru al unui guvern roman liber inainte de instaurarea regimului comunist in Romania.

48. Petru Groza (6 martie 1945 – 30 decembrie 1947), (30 decembrie 1947 – 13 aprilie 1948), (13 aprilie 1948 – 2 iunie 1952)
La 6 martie 1945 a fost impus in functia de prim-ministru de catre Uniunea Sovietica, care a amenintat in caz contrar cu neretrocedarea Transilvaniei catre Romania. Desi Groza a mimat apartenenta la un partid propriu, in fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comunisti si al ordinelor venite de la Moscova. Intrucat guvernul sau nu a fost recunoscut de americani si englezi, regele Mihai i-a cerut, in august 1945, demisia. Cand Groza a refuzat - fapt unic in istoria regalitatii in Romania - regele a intrat in asa-numita greva regala, perioada in care guvernul a actionat neconstitutional.

49. Gheorghe Gheorgiu-Dej (2 iunie 1952 – 24 ianuarie 1953), (24 ianuarie 1953 – 3 octombrie 1955)
Influenta politica sovietica din timpul lui Stalin s-a exercitat prin liderii de partid, in frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej (perceput in toate mediile ca un lider animat de convingeri staliniste puternice). Influenta economica sovietica s-a materializat prin crearea companiilor mixte Sovrom, prin care economia romana a fost transformata dupa modelul economiei planificate centralizate sovietice. Dintre acestea, cele mai importante pentru Uniunea Sovietica au fost Sovrompetrol si Sovromtransport, care au intrat in functiune imediat. Ultimul sovrom, Sovromcuartitul a fost revandut romanilor abia in anul 1956, punandu-se astfel capat unei forme de exploatare economica directa de catre rusi.

La nivel politic, toate initiativele romanesti trebuiau sa aiba aprobarea lui Iosif Stalin. Gheorghiu-Dej a manevrat de asa natura tendintele antisemite ale liderului de la Kremlin din ultima parte a vietii sale, pentru a obtine permisiunea de epurare din partid a liderilor de origine evreiasca, acuzati de „cosmopolitism”. In aceasta actiune, Gheorghiu-Dej s-a bazat pe Departamentul Securitatii Statului, creat cu sprijinul sovietic.

50. Chivu Stoica (3 octombrie 1955 – 19 martie 1957), (19 martie 1957 – 21 martie 1961)
Chivu Stoica a fost un comunist roman, prim-ministru al Romaniei in perioada 1955-1961, Presedinte al Consiliului de Stat al Republicii Socialiste Romania in perioada 24 martie 1965 - 9 decembrie 1967.

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

51. Ion Gheorghe Maurer (21 martie 1961 – 18 martie 1965), (18 martie 1965 – 21 august 1965), (21 august 1965 – 9 decembrie 1967), (13 martie 1969 – 28 martie 1974)
Tatal sau a fost alsacian, profesor de limba franceza in Bucuresti, mama romanca. Prenumele lui era de fapt Jean. Ion Gheorghe Maurer a studiat stiintele juridice si a activat ca avocat, calitate in care i-a reprezentat in instantele juridice pe ilegalistii comunisti romani. Pe la sfarsitul anilor '20 era asistent de procuror la Tribunalul din Sighisoara, cand era Prim-Presedinte dl. Dumitrescu. A incercat sa intre in Baroul de Tarnava Mare, dar n-a reusit. Atunci a intrat in Baroul Avocatilor de Bucuresti.

In anul 1937 a devenit membru al Partidului Comunist din Romania.

Intre anii 1947-1951, a detinut functia de presedinte al Comitetului Olimpic Roman. A fost ales membru titular al Academiei Romane din 1955.

In guvernul Petru Groza a fost numit subsecretar de Stat la Ministerul Comunicatiilor si Lucrarilor Publice. In acelasi an, a facut parte din delegatia care a participat la Conferinta de Pace de la Paris.

In lupta pentru putere care a urmat dupa moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej in 1965, Maurer, impreuna cu Emil Bodnaras si Manea Manescu (si alti membri importanti in CC al PCR) l-au sprijinit pe Nicolae Ceausescu impotriva lui Gheorghe Apostol. In anii care au urmat, Maurer a contribuit la consolidarea puterii lui Ceausescu, de exemplu prin inlocuirea din functia de ministru de externe al lui Corneliu Manescu.

In perioada cat a fost prim-ministru (a condus cinci guverne succesive din 21 martie 1961 pana la 28 martie 1974), a facut numeroase vizite in strainatate, pentru a inlesni relatiile economice sau a intari legaturile politice. A facut cate doua vizite in URSS si China (martie 1964) pentru a media in conflictul dintre cele doua mari tari socialiste. La 28 septemberie 1967 a calatorit in secret la Hanoi, cu scopul de a convinge guvernul comunist al Vietnamului de Nord sa-si schimba pozitia dura si sa adere la demersurile care aveau ca scop terminarea razboiului cu Vietnamul de Sud. In mandatele sale economia Romaniei a inregistrat o crestere medie de peste 9% pe an.

52. Manea Manescu (28 martie 1974 – 18 martie 1975), (28 martie 1975 – 30 martie 1979)
In 22 decembrie 1989, alaturi de Emil Bobu, i-a insotit pe sotii Ceausescu in elicopterul cu care au zburat din cladirea Comitetului Central PCR in care patrunsesera revolutionarii. Desi initial a fost condamnat la detentie pe viata pentru ca, in calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revolutiei, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detentie.

53. Ilie Verdet (30 martie 1979 – 29 martie 1980), (29 martie 1980 – 21 mai 1982)
Ilie Verdet a fost un lider comunist roman care a fost ministru in mai multe randuri in guvernele din perioada 1965-1989. De asemenea, el a detinut functia de prim-ministru al Romaniei in perioada 1979-1982. Dupa Revolutia din decembrie 1989, Verdet a infiintat Partidul Socialist al Muncii, care s-a considerat ca succesor al Partidului Comunist Roman.

54. Constantin Dascalescu (21 mai 1982 – 28 martie 1985), (28 martie 1985 – 22 decembrie 1989)
Constantin Dascalescu a fost un lider comunist roman, care a indeplinit functia de prim-ministru al Romaniei in perioada din 1982 si pana la caderea regimului in 1989.

55. Petre Roman (26 decembrie 1989 – 28 iunie 1990), (28 iunie 1990 - 26 septembrie 1991)
Pana la Revolutia din Decembrie 1989 Petre Roman era cunoscut pentru cariera sa universitara si ca specialist in fizica fluidelor si poluarea mediului. In 1968 devine asistent la Facultatea de Energetica de la Institutul Politehnic Bucuresti iar in 1976 obtine titlul de sef de lucrari, apoi conferentiar. In 27 decembrie 1989 CFSN il numeste Prim Ministru al Guvernului Provizoriu iar apoi, dupa alegerile din mai 1990, este desemnat de presedintele Ion Iliescu si votat de Parlament ca Prim Ministru al Romaniei, functie pe care o detine pana in octombrie 1991. La 29 iunie 1990, Petre Roman este ales Prim-ministru de catre primul Parlament liber ales al Romaniei post-comuniste iar programul de guvernare a fost aprobat fara niciun vot impotriva.

56. Theodor Stolojan (16 octombrie 1991 – 19 noiembrie 1992)
Theodor Dumitru Stolojan (n. 24 octombrie 1943, Targoviste) este un economist si politician roman. Intre 16 octombrie 1991 si 18 noiembrie 1992 a detinut functia de prim-ministru al Romaniei din partea FSN. In anul 2008 presedintele Traian Basescu l-a desemnat pentru un nou mandat de premier, dar la 15 decembrie 2008 a renuntat la candidatura pentru functia respectiva.

57. Nicolae Vacaroiu (20 noiembrie 1992 – 11 decembrie 1996)
In urma victoriei FDSN in alegerile din 1992, Vacaroiu a fost desemnat prim-ministru. La 20 noiembrie 1992 a fost investit in functie. Pe plan intern, mandatul sau de premier a inceput cu unele reforme economice limitate in domeniile preturilor, fiscal-bugetar, monetar si industrial, care au facut posibila reluarea, incepand cu 1993, a cresterii economice a Romaniei. In perioada 1993–1996, PIB-ul a crescut cu 17,5%, dupa o contractare de 24,5% in perioada 1990–1992 imediat dupa caderea regimului comunist.

58. Victor Ciorbea (19 decembrie 1996 – 30 martie 1998)
Victor Ciorbea este un avocat si politician roman, reprezentant al PNTCD, primul premier al Romaniei de dupa 1989 care nu a provenit dintr-o formatiune succesoare a Frontului Salvarii Nationale, ci din fosta opozitie anticomunista. In anul 1996 a detinut pentru scurt timp functia de primar general al Bucurestilor, ales din partea CDR. Intre 12 decembrie 1996 si 30 martie 1998 a ocupat functia de prim-ministru al Romaniei.

59. Gavril Dejeu (30 martie-17 aprilie 1998)
Gavril Dejeu a fost ministru de Interne in guvernul Victor Ciorbea si guvernul Radu Vasile. Gavril Dejeu a demisionat din functia de ministru de interne in seara zilei de 19 ianuarie 1999, cand minerii, angajati in Mineriada din ianuarie 1999, au trecut de barajele constituite de fortelor de ordine in Defileul Jiului, ocazie cu care a declarat: "Am socotit ca imi revine o raspundere morala pentru atitudinea pe care au avut-o fortele Ministerului de Interne". In perioada 30 martie-17 aprilie 1998 a fost prim-ministru interimar al Romaniei.

60. Radu Vasile (18 aprilie 1998 – 21 decembrie 1999)
Radu Vasile a fost un om politic si istoric roman, prim ministru al Romaniei intre 1998 si 1999, propus de PNTCD.

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

61. Alexandru Athanasiu (decembrie 1999)
Alexandru Athanasiu a fost premier interimar.

62. Mugur Isarescu (decembrie 1999 – decembrie 2000)
A indeplinit functia de prim-ministru al Romaniei in perioada 22 decembrie 1999 - 28 decembrie 2000. Isarescu este cel mai longeviv sef de banca centrala din lume, el fiind guvernator al BNR din 1990.

63. Adrian Nastase (decembrie 2000 – decembrie 2004)
Intre 1990-1992 a fost ministru de externe al Romaniei din partea FSN, apoi presedinte al Camerei Deputatilor intre 1992-1996 si 2004-2006, din partea PDSR, respectiv PSD. Intre decembrie 2000 si decembrie 2004 a fost prim-ministru al Romaniei.

64. Eugen Bejinariu (decembrie 2004)
Eugen Bejinariu a fost premier interimar.

65. Calin Popescu-Tariceanu (decembrie 2004 – decembrie 2008)
La 2 octombrie 2004, dupa retragerea lui Theodor Stolojan pe motive de sanatate din functia de presedinte al PNL si candidat al Aliantei DA la alegerile prezidentiale din Romania din noiembrie 2004, Calin Popescu-Tariceanu devine presedinte interimar al PNL, copresedinte al Aliantei DA (alaturi de Traian Basescu) si candidat propus pentru functia de prim-ministru al Romaniei intr-un eventual guvern format de Alianta D.A..

Dupa castigarea alegerilor prezidentiale de catre Traian Basescu, acesta din urma l-a desemnat pe Popescu-Tariceanu cu formarea cabinetului Tariceanu. La data de 28 decembrie 2004 acest cabinet a fost votat de Parlament cu 265 pentru si 200 impotriva si a fost investit, iar Tariceanu a devenit noul prim-ministru al Romaniei. In februarie 2005 a fost ales ca presedinte a Partidului National Liberal.

66. Emil Boc (decembrie 2008 – februarie 2012)
La 15 decembrie 2008, in urma alegerilor legislative din 30 noiembrie 2008 si a retragerii lui Teodor Stolojan, candidatul desemnat initial de presedintele Traian Basescu, acesta din urma l-a desemnat pe Emil Boc drept nou candidat pentru functia de prim-ministru al Romaniei. A fost validat prin votul Parlamentului la 22 decembrie 2008.

67. Mihai Razvan Ungureanu (februarie 2012 - mai 2012)
Mihai Razvan Ungureanu este un istoric, diplomat si politician roman, fost director al Serviciului de Informatii Externe al Romaniei intre anii 2007-2012 si 2015-2016, iar intre anii 2004-2007 a fost ministru de externe al Romaniei. A fost prim-ministru al Guvernului Romaniei intre 9 februarie 2012 si 7 mai 2012.

68. Victor Viorel Ponta (mai 2012 - noiembrie 2015)
Victor-Viorel Ponta este un om politic roman. Este in prezent co-fondator si presedinte al Partidului PRO Romania, alaturi de Daniel Constantin. A detinut functia de prim-ministru al Romaniei din 7 mai 2012 pana la demisia sa in 4 noiembrie 2015. Victor Ponta a fost presedinte al Partidul Social Democrat din 2010 pana in 2015 si deputat de Gorj. A fost copresedinte al Uniunii Social-Liberale, alaturi de liberalul Crin Antonescu.

69. Dacian Julien Ciolos (noiembrie 2015 - ianuarie 2017)
Dacian Julien Ciolos este un politician roman, de profesie inginer horticultor, care a detinut functia de prim-ministru al Romaniei din noiembrie 2015 pana in ianuarie 2017. Anterior, el a ocupat functia de comisar european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala in cadrul Comisiei Europene intre 2010 si 2014.

70. Sorin Grindeanu (ianuarie 2017 - iunie 2017)
Sorin Mihai Grindeanu este un politician roman, de profesie informatician, care a ocupat functia de prim-ministru al Romaniei din 4 ianuarie 2017 pana la 29 iunie 2017. Guvernul condus de el a adoptat in ianuarie 2017 masura controversata de a amnistia anumite fapte penale, masura care a declansat proteste publice.

LISTA. Prim-ministrii Romaniei din 1862 pana in 2019

71. Mihai Tudose (iunie 2017 - ianuarie 2018)
Mihai Tudose este un politician roman, ales deputat de Braila in Parlamentului Romaniei din partea PSD si a indeplinit functia de prim-ministru al Romaniei din 29 iunie 2017 pana la demisia sa din data de 16 ianuarie 2018.

72. Mihai Viorel Fifor (16 ianuarie 2018 – 29 ianuarie 2018)
Mihai Fifor a fost premier interimar.

73. Vasilica Viorica Dancila (30 ianuarie 2018 - 4 noiembrie 2019)
Vasilica-Viorica Dancila este o politiciana romana, presedintele Partidului Social Democrat, care a ocupat functia de prim-ministru al Romaniei de la 29 ianuarie 2018 pana la 4 noiembrie 2019. Este prima femeie din istoria Romaniei care a detinut aceasta functie. In februarie 2018, Viorica Dancila a provocat un scandal dupa ce i-a catalogat drept „autisti” pe europarlamentarii romani care au informat UE cu privire la modificarile aduse legilor justitiei.

A fost inlaturata prin motiune de cenzura.

74. Ludovic Orban (4 noiembrie 2019 - ...)

Mandatul sau este unul scurt, avand in vedere ca alegerile parlamentare vor avea loc in toamna anului 2020.