Dreptul la despagubire este justificat cand acuzatiile, la momentul privarii de libertate, nu corespund realitatii, deci masura legala a fost neintemeiata, spune Ministerul Justitiei, intr-un raspuns la un apel al avocatului Cristian Zeiler.
Totodata, sustine Ministerul Justitiei, cand clasarea/achitarea este urmarea dezincriminarii, despagubirea se exclude, statul nefiind in culpa.
Ministerul Justitiei
a transmis precizari ca raspuns la apelul avocatului Cristian Zeiler, adresat in cazul modificarilor la articolul 539 din Codul de procedura penala, prin care au fost inlaturati din categoria beneficiarilor de despagubiri fostii inculpati care au stat in arest preventiv si au primit achitare sau clasare definitiva pe motiv de dezincriminare a faptei.
Pentru punerea in acord a art. 539 C.p.p. cu Constitutia, asa cum a fost aceasta din urma interpretata prin Decizia nr. 136/2021, in cadrul grupului de lucru interinstitutional, opinia majoritara a fost ca nu se pot acorda despagubiri pentru privare injusta de libertate, daca temeiul clasarii sau achitarii il constituie interventia – intre momentul privarii de libertate si cel al solutionarii definitive a cauzei – a unei legi penale care dezincrimineaza fapta savarsita.
Argumentul a fost ca, daca o persoana este privata de libertate in mod legal in cursul procesului penal (cu respectarea dispozitiilor legale si in raport de standardul probatoriu cerut pentru luarea/prelungirea/mentinerea masurii preventive privative de libertate), iar la finalul procesului penal se dispune clasarea sau achitarea, constatandu-se incidenta unuia dintre cazurile prevazute de art. 16 alin. (1) lit. a) – d) C.p.p. (fapta nu exista, nu este prevazuta de legea penala sau nu a fost savarsita cu vinovatia prevazuta de lege, nu exista probe ca o persoana a savarsit infractiunea, exista o cauza justificativa sau de neimputabilitate), aceasta situatie presupune o culpa a statului, caci libertatea individuala – inviolabila, potrivit art. 23 alin. (1) din Constitutie, a fost afectata prin masura preventiva dispusa, fara ca ulterior statul sa reuseasca sa rastoarne prezumtia de nevinovatie a inculpatului.
Asadar, justificarea dreptului la despagubire rezida in faptul ca cele retinute la momentul privarii de libertate se dovedesc ulterior ca nu corespundeau realitatii, deci ca masura, desi legala, nu a fost intemeiata.
Cand insa in ordonanta de clasare/decizia definitiva de achitare s-ar retine ca inculpatul a savarsit fapta ce a constituit temeiul masurii preventive, ca masura preventiva a fost legal dispusa (deci ca fapta constituia infractiune la data luarii masurii) si ca, numai pentru considerentul interventiei ulterioare a unei legi de dezincriminare, se impune clasarea/achitarea inculpatului, a-i recunoaste in acest caz dreptul la despagubiri ar insemna o dezdaunare pentru o situatie ce exclude culpa statului in rasturnarea prezumtiei de nevinovatie (desi nevinovat din punct de vedere penal, intrucat fapta nu mai constituie infractiune la data solutionarii definitive a cauzei, inculpatul totusi a savarsit fapta care a constituit temeiul privarii sale de libertate ca masura preventiva legal dispusa la acel moment).
E-JURIDIC.RO
