Romani care predau la universitati de prestigiu precum Harvard, Oxford sau Yale sunt evaluatori in noile comisii care vor acorda titlul de profesor universitar la noi in tara. Ministrul Educatiei, Daniel Funeriu, a promovat un ordin care schimba regulile prin care pot fi ocupate functiile in universitatile din Romania.
Noile comisii de specialitate pentru evaluarea viitorilor profesori universitari vor avea cinci membri si vor fi alcatuite in mare masura din cadre didactice si oameni de stiinta care s-au remarcat in universitati straine de renume. Harvard, Yale, Sorbona, Cambridge sunt numai cateva dintre institutiile de invatamant la care predau membrii nominalizati in aceste comisii. Pana acum, din comisiile care acordau aceste titluri faceau parte profesori din institutia de invatamant superior care scotea postul la concurs.
Reprezentantii Ministerului Educatiei spun ca au recurs la aceasta schimbare pentru ca vor sa dea o deschidere cat mai mare invatamantului romanesc. „Profesorii au fost desemnati de sefii de comisii. Cei din strainatate vor evalua calitatea stiintifica a viitorilor profesori, care trebuie sa fie aceeasi peste tot", a spus Daniel Funeriu, ministrul Educatiei.
Cativa dintre profesorii care ii vor evalua pe romani sustin ca vor sa incurajeze cercetarea de calitate. „Am fost invitat de consilierul ministrului Educatiei, Razvan Florian. Am acceptat in ideea de a contribui pozitiv la activitatea de cercetare in Romania", a spus Constantin Teleman, profesor de matematica la Universitatea din California.
Dana Casetti, profesoara de astronomie si fizica la Universitatea Yale, a declarat ca, desi sunt multe necunoscute, a acceptat nominalizarea: „Domeniul meu de cercetare este astronomia/astrofizica, si sunt la curent cu situatia din tara. Daca vrem ca acest domeniu sa mai existe in Romania, atunci este imperios necesar ca situatia sa se schimbe".
Modele de texte pentru nota 10 la Evaluarea Nationala clasa a VIII-a
Pachet Teste REZOLVATE pentru reusita la examenul de titularizare in invatamantul primar - INVATATORI 2 culegeri
Culegere pentru invatarea limbii engleze - Fise de lucru practice Clasele 0-IV
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
In ce constau probele
Potrivit ordinului de ministru recent promovat si a metodologiei de aplicare, institutiile de invatamant superior sunt obligate sa anunte posturile libere cu doua luni inainte de organizarea concursului. Cei care aspira la ocuparea posturilor de asistenti universitari trebuie sa aiba in portofoliu diploma de doctor, precum si articole publicate in revistele nationale si mai ales internationale. Pana acum, diploma de doctor nu era necesara decat la ocuparea unui post de conferentiar universitar.
Actul normativ aprobat de Guvern stabileste ca evaluarea candidatilor inscrisi la concurs se va face in urma unor probe stabilite de comisie. Profesorii care au rude pana la gradul al treilea printre candidati nu pot face parte din comisia de concurs.
Pentru fiecare post, comisia decide ierarhia candidatilor. Cel putin o proba de concurs va consta intr-o prelegere publica de 45 de minute, in care candidatul va prezenta rezultatele sale profesionale si planul de dezvoltare a carierei universitare. Aceasta proba contine in mod obligatoriu si o sesiune de intrebari din partea comisiei si a publicului. Rezultatele concursului vor fi afisate pe site-ul institutiei.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri