Drept de autor. Excluderea de la protectie a ideilor si informatiilor stiintifice. Lipsa plagiatului.

Preluarea de catre parata din lucrarea reclamantului a surselor stiintifice vizand informatii publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora si titlul lor, nu poate fi asimilata unei activitati de reproducere fara drept, deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protectie a dreptului de autor.

Avandu-se astfel in vedere diferentele de exprimare a ideilor si caracterul tehnic al acestora, modul diferit de expunere a actelor normative in cuprinsul celor doua opere, forma diferita de exprimare si lipsa protectiei asupra denumirii, datelor de identificare si titlului actelor normative respective si inexistenta caracterului ilicit al reproducerii in cazul preluarii datelor publice referitoare la acte normative, nu se poate considera ca exista o incalcare a dreptului de autor in cazul operelor ce apartin lucrarilor cu caracter stiintific, ce contin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

(Sursa: ICCJ, Sectia civila si de proprietate intelectuala, decizia civila nr. 1978 din 25 martie 2008)
 
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti, reclamantul M.O. a chemat in judecata pe D.C., solicitand sa se dispuna recunoasterea dreptului sau de autor izvorat din publicarea in anul 1999 a lucrarii "Drept comunitar. Cele patru libertati fundamentale. Politici comunitare" la Ed. A.B.; constatarea incalcarii acestui drept de catre parata prin publicarea articolului cu titlul "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeana cu referire la acordul de asociere cu Romania", publicat in Revista Romana de Drept Maritim nr. 1/2002; publicarea prin mijloacele de comunicare in masa a hotararii instantei de judecata, pe cheltuiala paratei si obligarea acesteia la plata de daune morale in valoare de 10.000  euro.

Prin sentinta civila nr.1418/2006 Tribunalul Bucuresti a  respins ca nefondata actiunea formulata de reclamant, retinand  urmatoarele:

Opera reclamantului, asupra careia acesta detine drepturile de autor prevazute de lege, este lucrarea "Drept comunitar. Cele patru libertati fundamentale. Politici comunitare", monografie publicata in 1999. In cadrul capitolului V -"Politici sectoriale"- este cuprins subcapitolul "Transporturile maritime", in care autorul trateaza pe larg reglementarea legala la nivel comunitar in domeniu si regimul juridic al concurentei in transporturile comunitare maritime de marfuri.

Articolul paratei, publicat in Revista romana de drept maritim nr. 1/2002, intitulat "Unele probleme privind transportul maritim in Uniunea Europeana, cu referire la Acordul de asociere" prezinta in prima parte, pe scurt, legislatia comunitara in materia transporturilor, pana in 1990, in ordine cronologica.

Tribunalul a apreciat ca din examinarea comparativa a celor doua lucrari rezulta ca abordarea reclamantului este foarte ampla si detaliata, pe cand articolul paratei constituie o prezentare succinta a problemelor pe care le anunta titlul acestuia, iar maniera de expunere de catre parata a actelor normative este diversa, prin cuprinderea in text a celor mai importante si enumerarea la notele de subsol a altora.

Marea Carte Verde a Monografiilor Contabile 2024 varianta tiparita

Vezi AICI detalii

Compuneri perfecte pentru clasele III-IV

Vezi AICI detalii

Manualul Contabilului Incepator - stick USB

Vezi AICI detalii

Din aceste motive, tribunalul a concluzionat ca articolul paratei nu incalca dreptul de autor al reclamantului, desi problemele pe care le abordeaza se regasesc intr-o maniera foarte ampla in continutul lucrarii reclamantului.

Imprejurarea ca parata prezinta aproximativ aceleasi acte normative comunitare a fost apreciata de tribunal ca nefiind imputabila acesteia, atata timp cat este vorba de o opera stiintifica, in care autorul poate relua in maniera proprie aceeasi problematica si chiar aceleasi idei ale altor autori, nefiind obligatoriu pentru ca opera respectiva sa faca obiectul protectiei legale ca ea sa contina idei noi in legatura cu problemele sau subiectele prezentate.

Tribunalul si-a insusit concluziile specialistului desemnat in cauza, conform carora nu exista in articolul paratei o reproducere fidela din lucrarea reclamantului, acesta fiind citat in cuprinsul articolului paratei, prin indicarea sursei si numelui autorului citat.

Prin decizia civila nr. 92A din 6 aprilie 2007, Curtea de Apel Bucuresti a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de reclamantul M.O. si parata D.C.

Instanta de apel a retinut ca, prin actiunea formulata, reclamantul a sustinut ca parata i-ar fi reprodus fara drept in articolul pe care l-a publicat, parti din opera sa, pentru care beneficiaza de protectie legala.

Curtea a considerat ca, in aceste circumstante, trebuie sa se pronunte mai intai si sa stabileasca sfera notiunii de reproducere fara drept sau, cum mai este definit in limbaj uzual, plagiatul.

Cu privire la acest aspect, s-a retinut ca reclamantul a facut referiri la necesitatea interpretarii notiunii de plagiat astfel cum aceasta sintagma a fost definita de catre Comitetul Editorial al revistei Europolis a Facultatii de Stiinte Politice si Administrative din Universitatea Babes-Bolyai, unde se arata ca "plagiatul este prezentarea ca fiind munca proprie a cuiva, a cuvintelor, ideilor, argumentelor unei alte persoane, fara o corecta recunoastere a sursei prin citare, referire sau nota. Prin urmare, este vorba de plagiat atat atunci cand cuvintele unei alte persoane sunt reproduse fara recunoasterea sursei, cat si atunci cand ideile sau argumentele altei persoane sunt parafrazate astfel incat cititorul ar putea crede ca ele apartin autorului textului".

Instanta de apel a apreciat ca un astfel de punct de vedere nu poate fi insusit si aplicat in speta, deoarece definirea unei sintagme de aceasta natura nu se poate face decat pe baza dispozitiilor legale relevante si printr-o operatiune proprie de interpretare facuta de judecator, punctul de vedere exprimat de o organizatie sau alta institutie privata sau publica, fara competente de interpretare oficiala a legii, nefiind unul de care instanta trebuie sa tina seama in mod obligatoriu.

Pe de alta parte, s-a retinut  ca  o  astfel  de  acceptiune  a  notiunii  de plagiat nu poate fi retinuta in aplicarea Legii nr. 206/2004 pentru simplul motiv Legea nr. 8/1996 nu protejeaza ideile. O astfel de viziune asupra notiunii de plagiat poate fi impartasita in materia cercetarii stiintifice, dar numai in conditiile incidentei dispozitiilor Legii nr. 206/2004 privind buna conduita in cercetarea stiintifica, dezvoltarea tehnologica si inovare. In aceasta lege plagiatul este definit ca fiind "insusirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obtinute, prezentandu-le drept creatie personala".

S-a concluzionat de instanta de apel ca, in speta de fata, aplicabilitatea Legii nr. 206/2004 este exclusa pentru simplul motiv ca cercetarea caracterului ilicit al faptei paratei se analizeaza in raport cu legea in vigoare la data savarsirii faptei. Or, la nivelul anului 2002, Legea nr. 206/2004 nu era in vigoare, astfel incat este exclusa aplicarea acesteia pentru interpretarea notiunii de plagiat. Pentru aceste considerente, Curtea de Apel a apreciat eventuala reproducere si caracterul licit sau ilicit al acesteia exclusiv prin prisma Legii 8/1996 in vigoare la nivelul anului 2002, excluzand astfel de la protectie ideile expuse in opera reclamantului.

Procedand la analiza comparativa a celor doua opere, instanta de apel a constatat ca, privit sub aspect unitar, articolul publicat de parata nu reprezinta o copie fidela sau similara pana aproape de identitate cu o portiune unitara, continua din opera reclamantului, chiar acesta indicand in cuprinsul actiunii ca numai anumite pasaje din opera paratei se regasesc in cuprinsul unor pagini diferite in opera sa.

S-a apreciat ca, in aceste conditii, chiar daca, ipotetic, toate frazele din articolul paratei ar constitui o reproducere a unor parti separate din opera reclamantului, problema eventualei reproduceri nu se va pune cu privire la modul de expunere a acestor fraze sau alineate, ci cu privire la fiecare fraza, propozitie sau alineat.

Din aceasta perspectiva, instanta a procedat la analiza fiecarei fraze, propozitii sau alineat din articolul paratei pentru a verifica daca reprezinta o reproducere a vreunei parti din opera reclamantului si a stabili daca aceasta eventuala reproducere ar fi ilicita.

La analizarea eventualului caracter ilicit, s-a avut in vedere si natura juridica a celor doua opere, determinata de apartenenta la categoria lucrarilor cu caracter stiintific in materia dreptului comunitar, retinand ca in astfel de lucrari originalitatea este atenuata de forma de exprimare a ideilor sau de redare a informatiilor in continutul unor astfel de opere scrise, ce contin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

Originalitatea reprezinta un criteriu ce trebuie luat in considerare atat la stabilirea caracterului de opera protejabila a unei lucrari scrise, cat si la analizarea caracterului licit al reproducerii, ea fiind determinata de forma de exprimare a ideilor. Cu cat ideea este mai "tehnica", cu atat originalitatea este mai redusa si, in mod corespunzator, si protectia juridica acordata.

Procedand la analiza comparativa a celor doua opere, Curtea de Apel a constatat urmatoarele:

Alineatul al doilea al articolului (pagina 1 a articolului) este similar cu penultimul si ultimul rand de la pagina 241 a operei reclamantului si cu primele 3 randuri de la pag. 242. Astfel, parata a aratat ca "incepand cu anul 1977 au fost adoptate regulamente, decizii, recomandari si rezolutii care au avut in vedere stabilirea unei proceduri de consultare asupra relatiilor dintre statele membre si tarile terte in probleme maritime" iar reclamantul a expus urmatoarele: "Incepand cu anul 1977, au fost adoptate, in mai multe etape, o serie de regulamente, directive, decizii, recomandari sau rezolutii. In prima etapa, ele au avut in vedere, spre exemplu, stabilirea unei proceduri de consultare, asupra relatiilor dintre statele membre si tari terte in probleme maritime si asupra actiunii privind astfel de probleme in organizatiile internationale."

Ideile ce se deduc din aceste texte sunt identice, respectiv aducerea la cunostinta a actelor prin care incepand cu anul 1977 s-a incercat stabilirea unei proceduri de consultare asupra relatiilor dintre statele membre si tarile terte in probleme maritime.

Ideea reclamantului este expusa intr-o formula destul de tehnica, in acelasi mod fiind prezentata si ideea paratei, dar in forma usor diferita. Diferentele de exprimare a ideilor si caracterul tehnic a acestora au format convingerea instantei ca nu se poate retine o reproducere ilicita a formei de exprimare folosita de catre reclamant, in modul de abordare a paratei.

In aceeasi prima pagina a articolului paratei sunt expuse o serie de acte normative, prin indicarea in cuprinsul paginii sau la subsol a denumirii acestora, numarului de identificare si a titlului, reclamantul sustinand ca aceste randuri constituie o reproducere a scrierilor sale cuprinse la pagina 242 a operei.

Instanta de apel a apreciat ca modul de expunere a respectivelor acte normative este diferit in cuprinsul celor doua opere, iar, pe de alta parte, continutul actelor nu poate face obiectul protectiei dreptului de autor in favoarea reclamantului, conform art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996.

S-a considerat ca, in aceste conditii, nu exista reproducere fara drept. Faptul ca parata "s-a inspirat" in conceperea operei sale din lucrarea reclamantului, preluand din aceasta sursele stiintifice vizand informatii publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora si titlul lor nu poate fi asimilat unei activitati de reproducere fara drept deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protectie a dreptului de autor. 

Cat priveste ultimele 2 randuri ale paginii a doua si primul rand din pagina a treia a articolului paratei, considerate reproducere fara drept a unei parti scrise din pagina 247 a operei reclamantului, instanta a constatat ca parata a indicat prin nota de subsol faptul ca a preluat ideea si o parte a formei de exprimare din lucrarea reclamantului, reproducerea fiind permisa prin prisma art. 33 lit. b din lege, in scop de exemplificare.

Astfel, instanta de apel a considerat ca nici forma de expunere a informatiilor si ideilor din cuprinsul paginilor 3 si 4 a articolului paratei nu reprezinta o reproducere fara drept a formei de exprimare a ideilor si informatiilor cuprinse in lucrarea reclamantului la paginile 265, 266, 268, 269 si 270, pagina a patra a articolului paratei cuprinzand aproape in totalitate texte ale unor acte normative, asupra carora reclamantul nu are un drept de autor conform art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996.

Impotriva deciziei pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, a declarat recurs reclamantul, formuland critici de nelegalitate, intemeiate pe prevederile  art. 304 pct. 7, pct.9 C.proc.civ.

Reclamantul a sustinut ca instanta de apel s-a rezumat doar la a respinge definitia plagiatului data de Comitetul Editorial al revistei Europolis.

Se mai sustine ca instanta a preluat trunchiat motivarea sa, facand aprecieri pur subiective si nu a procedat la o analiza obiectiva, prin care sa combata toate argumentele invocate. Nu se regaseste astfel in cuprinsul hotararii nici o apreciere referitoare la protectia operelor stiintifice, la cursurile universitare, la citarea altor autori si la citare ca un concept juridic.

Recurentul sustine ca, in analiza comparativa a celor doua opere la care a procedat, instanta de apel, s-a rezumat la a face pure aprecieri subiective omitand o serie de aspecte cum ar fi: asamblarea unor pasaje din lucrarea reclamantului care da impresia cititorului sau chiar ii formeaza convingerea ca textele preluate ar fi opera proprie a paratei ; faptul ca nu se poate pune problema unui drept de autor propriu al paratei asupra modului de imbinare a pasajelor preluate cata vreme ele sunt preluate intocmai din lucrarea recurentului.

Se mai sustine, referitor la lipsa unei protectii legale pentru textele oficiale si a traducerilor lor, ca instanta de apel nu a tinut cont de faptul ca la momentul publicarii articolului in cauza, nu exista o traducere oficiala in limba romana a textelor invocate, astfel ca exista in aceasta privinta o reproducere fara drept.         

Analizand decizia recurata in limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Inalta Curte a constatat ca recursul nu este fondat pentru urmatoarele considerente:

Recurentul sustine nelegalitatea hotararii pronuntate de instanta de apel din perspectiva art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

In analiza acestui motiv de recurs, Inalta Curte porneste de la premisa ca aceste dispozitii legale  trebuie interpretate prin raportare la prevederile art. 261 pct. 5 C.proc.civ.

Art. 261 pct. 5 C.proc.civ. prevede pentru instanta obligatia de a arata in considerentele hotararii motivele de fapt si de drept care au format convingerea instantei, precum si motivele pentru care au fost inlaturate cererile partilor. In aplicarea acestor dispozitii legale, instanta este obligata sa motiveze solutia pronuntata sub aspectul fiecarui capat de cerere, iar nu sa raspunda tuturor argumentelor invocate de parti in sustinerea acestor capete de cerere.

Este  adevarat  ca  in  cuprinsul  hotararii  recurate   nu se regaseste o definire a notiunii de plagiat, insa aceasta imprejurare nu poate constitui un motiv pentru admiterea recursului in baza art. 304 pct. 7 C.proc.civ.

Definirea unei notiuni nu poate constitui o cerere in sensul art. 112 C.proc.civ., care sa investeasca in mod legal instanta cu obligatia de a o solutiona.

Desi lipseste o definire expresa a notiunii in cuprinsul hotararii, rezulta din considerentele acesteia care a fost continutul notiunii pe care instanta l-a avut in vedere, raspunzand argumentelor reclamantului care sustineau o anumita definitie a notiunii de plagiat.

 In ceea ce priveste sustinerea reclamantului ca motivarea instantei este contradictorie intrucat, pe de o parte arata necesitatea definirii unei notiuni, iar apoi omite sa o defineasca, Inalta Curte apreciaza ca aceasta nu reprezinta o contradictie cuprinsa in considerentele deciziei deoarece, rezulta din cuprinsul acesteia care este intinderea pe care instanta a avut-o in vedere cu privire la respectiva notiune.

Nu exista o obligatie a instantei de a raspunde tuturor argumentelor formulate de partile atrase in litigiu, astfel incat critica enuntata in cadrul acestui motiv de recurs vizand lipsa unei „analize obiective prin care sa combata toate argumentele invocate”, nu poate fi primita.

Referirile facute in cuprinsul motivelor de apel la protectia operelor stiintifice, cursurile universitare, citarea altor autori si citarea ca un concept juridic cuprindeau argumente in sustinerea existentei plagiatului, reclamantul aratand motivele pentru care, prin raportare la aceste concepte, „preluarea” cuprinsa in textul paratei nu ar putea fi apreciata ca fiind una legala.

 Or, prin aplicarea art. 33  si art. 9 din Legea nr. 8/1996, instanta de apel a considerat ca reproducerile din textul paratei sunt permise, rezultand din considerentele hotararii care sunt argumentele pentru care, in opozitie cu sustinerile reclamantului, a fost validata ca legala „preluarea” cuprinsa in textul paratei, ceea ce inseamna, implicit, combaterea acelor argumentelor contrare din cuprinsul motivelor de apel.

In ceea ce priveste criticile formulate din perspectiva art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Inalta Curte a retinut urmatoarele:

Nu imprejurarea ca textul paratei nu reprezinta o preluare integrala a unui text apartinand reclamantului, ci doar o „asamblare” a unor pasaje, o „preluare” a unor pasaje distincte dintr-o opera mai intinsa apartinand reclamantului, nici existenta unui drept al paratei asupra modului de imbinare a pasajelor preluate si originalitatea redusa au constituit motivele pentru care instanta de apel a apreciat ca nu a existat o incalcare a dreptului de autor al reclamantului, ci s-a avut in vedere natura juridica a celor doua opere, determinata de apartenenta la categoria lucrarilor cu caracter stiintific in materia dreptului comunitar, opere scrise, ce contin un limbaj de specialitate, aproape standardizat.

De asemenea s-au avut in vedere diferentele de exprimare a ideilor si caracterul tehnic al acestora, modul diferit de expunere a actelor normative in cuprinsul celor doua opere, forma diferita de exprimare si lipsa protectiei asupra denumirii, datelor de identificare si titlului actelor normative respective si inexistenta caracterului ilicit al reproducerii in cazul preluarii datelor publice referitoare la acte normative.

In ceea ce priveste critica vizand gresita aplicare a prevederilor art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996, Inalta Curte retine ca, potrivit acestor dispozitii, „nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor (...) textele oficiale de natura politica, legislativa, administrativa, judiciara si traducerile oficiale ale acestora.”

Recurentul sustine ca  la  momentul  publicarii  articolului  in  cauza,  nu

exista o traducere oficiala a textelor oficiale invocate, traducerea acestora intr-o anumita forma  apartinand recurentului. Prin urmare, arata recurentul, la pagina 43 din textul paratei exista o reproducere nelegala a unui fragment aflat la pagina 244 din lucrarea reclamantului, reprezentand prezentarea detaliata facuta de reclamant cu privire la continutul unui act comunitar, prezentare ce nu are valoarea unei traduceri oficiale si exclude aplicarea art. 9 lit. b din Legea 8/1996.

Verificand continutul textului la care se face referire, Inalta Curte a constatat ca acesta face trimitere la obiectul Directivei nr.96/98 din 20 decembrie1996 a Consiliului. In textul paratei, la pagina 47, nota de subsol nr. 10 indica actul comunitar si aparitia sa in J.Of. L 46/25 din 20 decembrie 1996.

In cauza, s-a facut o corecta aplicare a prevederilor art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996, apreciindu-se ca preluarea din lucrarea reclamantului a surselor stiintifice vizand informatii publice referitoare la denumirea unor acte normative comunitare, datele de identificare ale acestora si titlul lor nu poate fi asimilata unei activitati de reproducere fara drept, deoarece s-ar extinde nejustificat sfera de protectie a dreptului de autor.

Or, ceea ce s-a reprodus de catre parata in continutul textului a fost tocmai titlul actului comunitar, iar nu o traducere a continutului acestuia care sa apartina reclamantului, in subsol indicandu-se si datele de identificare a actului comunitar. Prin urmare, asa cum a retinut si instanta de apel, dispozitiile art. 9 lit. b din Legea nr. 8/1996 sunt pe deplin aplicabile, asa incat nu se poate constata, din aceasta  perspectiva, caracterul  nelegal  al deciziei recurate.

Inalta Curte apreciaza ca fiind legala hotararea instantei de apel si sub aspectul aprecierilor legate de consecintele preluarii ideii si a unei anumite forme de exprimare din lucrarea reclamantului, prin indicarea ca nota de subsol a acestei preluari. Instanta de apel a facut o corecta aplicare a prevederilor art. 33 lit. b din Legea nr. 8/1996, apreciind ca reproducerea este permisa, fiind efectuata in scop de exemplificare.

Cata vreme incalcarea dreptului de autor nu poate fi cercetata decat din perspectiva titularului acestui drept, asa cum in mod corect a apreciat si instanta de apel, daca respectiva forma de exprimare a informatiei ar apartine in realitate unui alt autor, singurul prejudiciat in acest caz ar fi respectivul autor, critica din motivele de recurs legata de acest aspect vizand dealtfel, nu atat aplicarea art. 33 lit. b din Legea nr. 8/1996, cat „tehnica de cercetare in intocmirea unei lucrari stiintifice”.

In ceea ce priveste continutul paginilor 3-4 din textul paratei, Inalta Curte apreciaza ca s-a facut de asemenea o aplicare corecta a criteriilor legale in raport de care se poate stabili existenta unui plagiat, respectiv art. 9 lit.b din Legea nr. 8/1996, cata vreme respectivele pagini cuprind aproape in totalitate texte ale unor acte normative.

Pentru considerentele expuse, in baza art. 316 raportat la art. 296 C.proc.civ., Inalta Curte a respins recursul ca nefondat.