Revista Hola din Spania a publicat un articol interesant despre Custodele Coroanei, Margareta a Romaniei. Articolul a fost semnat de Martin Bianchi. Traducerea acestuia a fost publicata de Familia Regala a Romaniei. Il redam integral mai jos.
Guvernul si conationalii sai o considera cel mai bun ambasador al lor. A reusit sa faca din relatia ei cu toate Familiile Regale ale Europei unul dintre cele mai bune atu-uri ale sale.
Saptamana trecuta, Banca Nationala a Romaniei a pus in circulatie o noua moneda de cincizeci de bani - echivalentul a zece centi (euro) - decorata cu un portret al Regelui Ferdinand I si o inscriptie: „Intregitorul”. Este un omagiu adus monarhului roman, supranumit „Cel Loial”, care a refuzat sa se alieze Germaniei si Imperiului Austro-Ungar in timpul Primului Razboi Mondial si, in acelasi timp, a reusit sa extinda granitele regatului sau.
Este pentru prima data cand un suveran al dinastiei nationale apare intr-o moneda romaneasca dupa 1947, anul in care monarhia a fost abolita si a fost proclamata republica socialista. Regele Ferdinand a murit in 1927 si a fost succedat de nepotul sau, Mihai I, care a avut de-a face cu Hitler, Mussolini, Stalin, cu Al Doilea Razboi Mondial, cu dezmembrarea regatului sau, cu ascensiunea comunismului si, in final, cu exilul.
Dupa moartea lui Mihai I in 2017, fiica lui cea mai mare, Margareta, a devenit Seful Casei Regale. Oficial, ea este „Custodele Coroanei Romane”, dar, in termeni practici, ea actioneaza ca regina. Multi o numesc deja „Cea Loiala”, o analogie cu ilustrul ei stramos. Margareta s-a nascut la Lausanne in 1949 si a crescut intre Italia, Anglia si Scotia. A studiat Sociologia, Stiintele Politice si Dreptul International la Universitatea din Edinburgh, iar in anii 1970 si 1980 a lucrat in organizatii internationale precum Natiunile Unite. In 1989, odata cu caderea regimului comunist, a vrut sa se intoarca in patrie.
In acesti treizeci de ani, ea a recuperat timpul pierdut de Monarhie in timpul comunismului. Guvernul roman ii incredinteaza calatorii in strainatate, in care actioneaza ca ambasador si aparator al intereselor tarii sale. Relatia sa cu toate casele domnitoare ale Europei - este vara lui Felipe al VI-lea si a lui Charles al Angliei, printre altii, deschide multe usi. La ultima vizita la Madrid, de exemplu, a fost primita de cei patru regi ai nostri si a luat un pranz privat cu ei la Palacio de la Zarzuela. Doña Sofía a iubit pe tatal Margaretei, pe care il considera varul ei preferat.
In ianuarie a acestui an, Romania si-a asumat presedintia rotativa a Consiliului Uniunii Europene, iar premierul Viorica Dancila a cerut ca Margareta sa faca un turneu european. Impreuna cu sotul ei, Principele Radu, ea a vizitat Spania, Danemarca, Portugalia, Franta, Croatia si Regatul Unit. Liderii care ajung in vizita la Bucuresti o intalnesc si pe ea. Papa Francisc a facut acest lucru in iunie 2019, in timpul vizitei sale in capitala Romaniei.
Romania ramane o republica constitutionala, dar Margareta este din ce in ce mai respectata de autoritatile alese din tara ei: in fiecare an, ea sustine un discurs in fata Camerelor reunite ale Parlamentului si are intalniri de lucru cu diferitele ministere pentru a discuta proiecte in probleme sociale, educationale, sanitare, diplomatice si economice. Exista chiar scoli publice cu numele sau. In iunie 2005, Scoala Gimnaziala Margareta a Romaniei a fost inaugurata.
Ca si alti regi si regine din Europa, vara Regelui Felipe prezideaza evenimente institutionale si detine functii de onoare in organizatii-cheie. Este presedintele Crucii Rosii Romane - tocmai a fost realesa in unanimitate - si Patronul Regal al Comitetului Olimpic al tarii sale.
In anul 2016, cu ocazia aniversarii a 150 de ani de la fondarea Casei Regale Romane si crearea statului roman modern, prestigioasa revista Sinteza din tara respectiva a publicat un sondaj despre Monarhia Romana, pregatit de Institutul Roman de Evaluare si Strategie (IRES). Rezultatele au fost revelatoare.
Literatura romana Rezumatele textelor studiate in clasele IX-XII
Consilier Taxe si Impozite pentru Contabili 12 actualizari
Compuneri perfecte pentru clasele III-IV
Aproape doua treimi dintre participanti au considerat ca Romania s-ar fi descurcat mai bine daca Monarhia ar fi fost restaurata in 1989. Sapte din zece respondenti nu au raspuns cand au fost intrebati care este principalul avantaj al Republicii. In schimb, toata lumea a fost de acord ca principalul avantaj al Monarhiei a fost relatia ei stransa, literalmente sange, cu alte case regale din Europa.
Cu toate acestea, Margareta este departe de a fi incoronata regina. In studiul IRES, oamenii au fost intrebati ce vor vota in cazul unui referendum cu privire la forma de guvernare. 62% au raspuns ca vor alege sa ramana cu Republica, iar 21% au spus ca vor prefera Monarhia. Restul nu stiau ce sa raspunda.
Florin Amariei scrie pentru E-Juridic.ro din anul 2018, explicand noutatile legislative si prezentand cele mai relevente stiri din domeniu. Si-a inceput activitatea la 9AM.ro, a continuat la legestart.ro si a acoperit dintotdeauna cele mai relevante subiecte din domeniile politica, social si justitie. In prezent, scrie pentru dumneavoastra despre tot ceea ce inseamna domeniile legislativ, justitie si politico-social, cu accent pe explicarea detaliata a ce este important de retinut, cum ne afecteaza aceste informatii si de ce este bine sa aplicam legea in forma ei la zi.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri