Starea de Razboi in Romania. Ce inseamna, cum se declara, ce drepturi se restrang si ce obligatii apar pentru populatie

Legea face o distinctie clara intre mobilizare si razboi.

„Starea de mobilizare reprezinta totalitatea masurilor extraordinare care se pot institui, in principal, in domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic si militar, planificate si pregatite pe timp de pace, precum si a actiunilor desfasurate pentru aplicarea acestora, potrivit legii, la aparitia sau iminenta unei amenintari grave care poate afecta suveranitatea, independenta si unitatea statului, integritatea teritoriala a tarii si democratia constitutionala.” (Legea 355/2009, art. 1)

Mobilizarea nu inseamna automat razboi. Ea este o pregatire extinsa a statului pentru un pericol major iminent. Poate aparea chiar fara lupte armate pe teritoriul Romaniei.

>>> Aflati mai multe despre Starea de Mobilizare din articolul dedicat. Ce presupune, cum se aplica si care e diferenta dintre mobilizarea partiala si totala? <<<

In schimb, starea de razboi presupune un conflict armat sau participarea Romaniei la un conflict, inclusiv in cadrul apararii colective NATO.

„Starea de razboi reprezinta totalitatea masurilor extraordinare care se pot institui, in principal, in domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic si militar, in vederea exercitarii dreptului inerent al statului la autoaparare individuala sau colectiva.” (Legea 355/2009, art. 2)

Legea romana prevede explicit posibilitatea restrangerii exercitiului unor drepturi si libertati fundamentale in situatii exceptionale, precum mobilizarea partiala sau totala ori starea de razboi. Articolul 4, al legii nr. 335/2009, prevede:

„Pe timpul starii de mobilizare partiala sau totala ori al starii de razboi se pot dispune, cu respectarea prevederilor Constitutiei Romaniei, republicata, masuri pentru restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale.”

Aceasta formulare este esentiala deoarece stabileste doua limite juridice clare:

Din punct de vedere constitutional, art. 53 din Constitutie stabileste ca restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati poate avea loc numai daca este necesara pentru apararea securitatii nationale, a ordinii publice sau a drepturilor altor cetateni, numai daca este proportionala cu situatia care a determinat-o si numai pe durata limitata in timp.

„(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii." (art. 53, Constitutia Romaniei).

In practica, aceasta inseamna ca statul poate restrange libertatea de circulatie prin impunerea de zone inchise sau interdictii temporare, poate limita dreptul la munca in anumite domenii strategice prin obligarea personalului esential sa ramana in activitate, sau poate restrange temporar dreptul de proprietate prin masuri de rechizitie, cu obligatia acordarii de despagubiri. Chiar si in aceste conditii extreme, drepturile fundamentale nu dispar, iar orice abuz poate fi supus controlului juridic ulterior.

Regimul juridic al declararii starii de razboi este strict reglementat pentru a preveni decizii arbitrare sau personale. Articolul 5 din Legea nr. 355/2009 stabileste ca:

„Mobilizarea partiala sau totala si starea de razboi se declara potrivit prevederilor Constitutiei Romaniei, republicata.”

Aceasta trimitere directa la Constitutie inseamna ca nici legea speciala, nici autoritatile executive nu pot ocoli mecanismele constitutionale de decizie.

Articolul 6 este si mai explicit, precizand ca:

Parlamentul declara, prin hotarare, in sedinta comuna, mobilizarea partiala, totala, demobilizarea sau, in exclusivitate, starea de razboi.”

Prin aceasta prevedere, Parlamentul devine autoritatea centrala in luarea deciziei de razboi, ca expresie a suveranitatii nationale. Practic, starea de razboi nu poate fi declarata fara un vot politic reprezentativ, rezultat din vointa populara.

Totodata, legea recunoaste necesitatea unor mecanisme de reactie rapida in situatii exceptionale. Astfel, art. 7 prevede ca:

„Presedintele Romaniei poate declara, cu aprobarea prealabila a Parlamentului, prin decret, contrasemnat de primul-ministru, mobilizarea.”

In situatii in care Parlamentul nu se poate reuni de urgenta, Presedintele poate actiona rapid, insa aceasta actiune nu este discreta, ci conditionata de confirmarea parlamentara ulterioara. Din aceasta structura rezulta clar ca Presedintele nu poate decide singur razboiul, iar puterea sa este limitata si controlata institutional.

Legea instituie obligatia expresa a statului de a informa populatia in mod oficial si transparent. Articolul 8 prevede ca:

„Hotararea Parlamentului privind declararea mobilizarii partiale sau totale ori a starii de razboi se publica imediat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.”

Publicarea in Monitorul Oficial este un act juridic esential, deoarece fara aceasta publicare decizia nu produce efecte juridice generale.

In plus, art. 9 stabileste ca masurile adoptate: „se transmit, pentru informarea populatiei, imediat si in mod corect, prin toate mijloacele de comunicare in masa.” Aceasta obligatie exclude orice posibilitate de declarare discreta sau netransparenta a razboiului. Populatia trebuie informata oficial, complet si fara intarzieri, tocmai pentru a preveni panica, dezinformarea sau speculatiile.

Chiar si in stare de razboi, Romania ramane un stat de drept, cu separatie a puterilor si control institutional. Articolul 12 din Legea nr. 355/2009 prevede ca „Conducerea sistemului national de mobilizare este un atribut exclusiv al autoritatilor constitutionale ale statului.” Aceasta formulare exclude orice conducere informala, militara sau de facto, care ar functiona in afara cadrului legal.

In acelasi sens, art. 13 stabileste ca „Pe timpul starii de mobilizare sau al starii de razboi, Presedintele Romaniei informeaza Parlamentul despre masurile luate in calitate de comandant al fortelor armate.” Astfel, chiar daca Presedintele este comandantul suprem al armatei, el nu actioneaza fara control, ci sub supraveghere parlamentara. Aceasta relatie asigura continuitatea functionarii democratiei chiar si in conditii extreme.

In timpul starii de razboi sau de mobilizare, autoritatile militare pot emite acte normative speciale, denumite ordonante militare. Articolul 19 alin. (1) prevede ca „Autoritatile militare pot emite, pe toata perioada starii de mobilizare sau a starii de razboi, ordonante militare, care sunt obligatorii.” Aceste ordonante au caracter temporar si sunt menite sa asigure securitatea nationala si functionarea eficienta a aparatului de stat.

Articolul 19 alin. (3) detaliaza continutul posibil al acestora, aratand ca pe timpul starii de razboi se pot dispune masuri precum interzicerea demisiei personalului din anumite domenii esentiale, interzicerea accesului in anumite zone sau obligativitatea adapostirii populatiei. Desi restrictive, aceste masuri sunt limitate in timp si trebuie sa fie strict necesare situatiei, fiind justificate de imperative de securitate nationala.

Efortul de razboi nu presupune exclusiv participarea fortelor armate. Conform art. 23 alin. (1), „Pe timpul starii de mobilizare sau al starii de razboi se utilizeaza resurse umane, materiale si financiare.” Alin. (2) precizeaza ca „Resursele umane provin din randul rezervistilor, al cetatenilor romani care au obligatii militare sau care pot fi chemati sa execute prestari de servicii in interes public.”

Executarea serviciului obligatoriu in calitate de militar in termen si militar cu termen redus a fost suspendata pe timp de pace in Romania, incepand cu 1 ianuarie 2007, potrivit Legii nr. 395/2005. Pentru incorporarea obligatorie exista prevederi legale, dar strict in cazul starii de razboi, conform Legii nr. 446/2006. Astfel, pe langa cadrele militare active, voluntari si cadrele militare in rezerva, in situatii extreme, adica in stare de razboi, pot fi recrutati cetatenii romani, barbati, apti, cu varste intre 20 si 35 de ani, cu posibilitatea incorporarii la cerere imediat dupa implinirea varstei de 18 ani.

Incorporarea reprezinta activitatea executata de centrele militare in vederea selectiei si stabilirii aptitudinilor pentru indeplinirea indatoririlor militare, repartizarea si trimiterea cetatenilor romani, barbati, la unitatile militare, la datele si in functie de criteriile stabilite prin ordin comun al conducatorilor institutiilor cu atributii in domeniul apararii si securitatii nationale, pentru indeplinirea serviciului militar in calitate de militar in termen.

Separat, Legea nr. 355/2009 este cea care prevede mecanismul prin care se instituie starea de mobilizare sau razboi: stabileste cine poate declara mobilizarea sau starea de razboi (Presedintele Romaniei) si cine are responsabilitatea aprobarii (Parlamentul Romaniei). 

In functie de conditiile legale si situatia personala, pot fi mobilizati:

Nu indeplinesc serviciul militar si sunt scosi din evidenta cetatenilor in incorporabili:

 

Codul penal prevede sanctiuni severe pentru cei care incearca sa se sustraga:

„Neprezentarea la incorporare, concentrare sau mobilizare in timp de razboi sau pe durata starii de asediu, in termenul prevazut in ordinul de chemare, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani” (art. 435 Cod penal).

De asemenea, „fapta persoanei care, in timp de razboi sau pe durata starii de asediu, isi provoaca vatamari integritatii corporale sau sanatatii, simuleaza o boala sau foloseste inscrisuri false, in scopul de a se sustrage de la serviciul militar, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.”

Cetatenii care, din motive religioase sau de constiinta, refuza serviciul militar sub arme, executa serviciul alternativ, implicand activitate in spitale sau infirmerii, chiar pe timpul razboiului.

Legea sanctioneaza sever refuzul nejustificat de a participa la efortul de razboi atunci cand exista o obligatie legala. Articolul 42 din Legea nr. 355/2009 prevede ca: „refuzul persoanelor legal chemate de a presta servicii in interes public constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani.” Aceasta sanctiune subliniaza caracterul exceptional al situatiei si interesul public major protejat de lege.

 

Demobilizarea reprezinta etapa de revenire la ordinea constitutionala obisnuita.

Articolul 37 stabileste ca: „demobilizarea reprezinta renuntarea la masurile si activitatile desfasurate in vederea mobilizarii.”

Articolul 38 precizeaza ca „demobilizarea se declara de catre autoritatile publice abilitate.”

Din punct de vedere juridic, demobilizarea inseamna incetarea restrangerilor, revenirea economiei la functionare normala si reintegrarea populatiei in viata civila.


Cadrul legal romanesc trateaza starea de razboi ca o situatie exceptionala, dar strict controlata juridic si institutional. Drepturile pot fi restranse, dar nu eliminate, puterea este concentrata pentru eficienta, dar ramane sub control democratic, iar revenirea la normalitate este prevazuta expres de lege. In plus, legea clarifica cine poate fi incorporat, cine poate fi scutit sau amânat, precum si sanctiunile prevazute pentru cei care se sustrag de la serviciul militar in caz de razboi, eliminand astfel temerile nejustificate generate de informatii false despre reintroducerea stagiului militar obligatoriu.