Motivarea CCR pentru respingerea interzicerii amnistiei si gratierii

"Interzicerea amnistiei si gratierii faptelor de coruptie nu se poate implementa printr-o revizuire a Constitutiei, iar un astfel de tratament juridic "desconsidera existenta umana a individului", plasand persoanele care au savarsite fapte de coruptie intr-o situatie de inferioritate, ceea ce se constituie intr-o limitare a demnitatii lor umane", sustine, pentru inceput, CCR.

CURTEA,

examinand propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei, raportul intocmit de judecatorul–raportor, dispozitiile Constitutiei, precum si prevederile Legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, retine urmatoarele:

4. Propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei este insotita de expunerea de motive si Avizul Consiliului Legislativ nr.578 din 8 iulie 2019, fiind inregistrata la Camera Deputatilor sub nr.Pl-x 331 din 3 iulie 2019.

5. Curtea retine ca expunerea de motive a propunerii legislative mentionate la par.4 al prezentei decizii face referire la referendumul consultativ din data de 26 mai 2019, referendum validat prin Hotararea Curtii Constitutionale nr.2 din 27 iunie 2019. Prin hotararea mentionata, Curtea a respins si contestatiile de anulare a referendumului formulate ulterior desfasurarii acestuia [nefiind formulate contestatii inainte de data desfasurarii referendumului], contestatii care au avut in vedere, printre altele, faptul ca referendumul a avut ca obiect probleme ce implica revizuirea Constitutiei, ceea ce ar contraveni procedurii specific reglementate in acest sens de art.150 si art.151 din Constitutie. Cu privire la acest aspect, Curtea a statuat (par.52 al hotararii) ca rezultatul referendumului consultativ ofera doar o orientare politica in privinta problemelor de interes national care au format obiectul consultarii. Decizia asupra modului in care vointa exprimata la referendum va fi pusa in opera revine, insa, autoritatilor publice cu competente in materie. De asemenea, indiferent de continutul intrebarilor adresate poporului cu prilejul unui referendum consultativ, revizuirea Constitutiei urmeaza procedura reglementata prin dispozitiile art.150-152 din Legea fundamentala, texte care stabilesc initiatorii, regulile de dezbatere, adoptare si aprobare a legii de revizuire a Constitutiei, precum si limitele revizuirii. Spre deosebire de referendumul de revizuire a Constitutiei reglementat la art.151 alin.(3) din Constitutie, care are caracter decizional, referendumul consultativ, indiferent de intrebarile supuse poporului si tematica acestuia, ramane o consultare cu efecte politice. Prin urmare, referendumul consultativ are efecte strict politice, pune in discutie un angajament al clasei politice de a respecta vointa poporului si nu obliga la revizuirea Constitutiei. Daca, insa, titularii dreptului de revizuire a Constitutiei formuleaza o asemenea initiativa, aceasta trebuie sa respecte prevederile art.152 alin.(1) si 2) din Constitutie referitoare la limitele revizuirii, asadar, in discutie sunt alti parametrii constitutionali in raport cu cei aplicabili referendumului consultativ. Or, autorii initiativei de revizuire a Constitutiei, afirmand ca „initiativa legislativa de revizuire constituie o aplicare a temelor validate prin referendumul desfasurat la data de 26 mai 2019 […]”, considera ca unul dintre efectele referendumului consultativ ar fi initierea procesului de revizuire a Constitutiei, ceea ce evidentiaza confuzia realizata de acestia in privinta regimului juridic al celor doua proceduri constitutionale, distincte ca natura si finalitate. Astfel cum s-a aratat, fiecare procedura in sine se supune unor exigente constitutionale diferite, implica tipologii de raspunderi, de asemenea, diferite si, prin urmare, Curtea urmeaza a analiza prezenta initiativa de revizuire a Constitutiei exclusiv prin raportare la art.150-152 din Constitutie, intrucat dispozitiile art.90 si art.146 lit.i) din Constitutie nu au incidenta in cadrul procedurii de revizuire a Constitutiei.

6. Competenta Curtii Constitutionale de a solutiona prezenta cauza este prevazuta de dispozitiile art.146 lit.a) teza finala din Constitutie, potrivit carora Curtea Constitutionala se pronunta, din oficiu, asupra initiativelor de revizuire a Constitutiei. In exercitarea acestei atributii, Curtea Constitutionala se pronunta asupra indeplinirii conditiilor constitutionale de forma si de fond privind revizuirea Constitutiei, prevazute de Titlul VII al Legii fundamentale - „Revizuirea Constitutiei”, conditii care se refera la initiativa si limitele revizuirii.

7. Potrivit art.63 alin.(4) teza a doua din Constitutie, revizuirea Constitutiei nu se poate realiza in perioada in care mandatul Camerelor se prelungeste pana la intrunirea legala a noului Parlament, iar conform art.152 alin.(3) din Constitutie revizuirea Constitutiei este interzisa pe durata starii de asediu sau de urgenta ori pe timp de razboi. Curtea constata ca in cauza nu subzista niciuna dintre situatiile la care fac referire textele constitutionale mentionate, fiind intrunite conditiile de constitutionalitate extrinseca a initiativei de revizuire.

8. Potrivit art.150 alin.(1) din Constitutie, „Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot”. In cauza, propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei este semnata de un numar de 115 deputati, numar care reprezinta mai mult de o patrime din numarul deputatilor. Astfel, exercitarea dreptului de initiativa legislativa a revizuirii Constitutiei sa realizat cu respectarea prevederilor art.150 alin.(1) din Constitutie.

9. Prin urmare, Curtea constata ca propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei a fost initiata cu respectarea prevederilor art.63 alin.(4) teza a doua, art.150 alin.(1) si art.152 alin.(3) din Constitutie.

Ghidul practic al contabilului din domeniul constructiilor

Vezi AICI detalii

Impozitarea veniturilor din chirii 2024

Vezi AICI detalii

Registrul de Evidenta Fiscala PFA

Vezi AICI detalii

10. In ceea ce priveste limitele revizuirii, art.152 alin.(1) si (2) din Constitutie prevede urmatoarele: „(1) Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii. 
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora”. 

11. Pronuntarea cu privire la constitutionalitatea intrinseca a propunerii legislative impune analiza modificarilor preconizate prin raportare la dispozitiile art.152 alin.(1) si (2) din Constitutie, pentru a determina daca obiectul revizuirii il constituie caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala, precum si daca aceste modificari au ca efect suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale sau a garantiilor acestora. Avand in vedere natura modificarilor preconizate, Curtea retine ca prezenta propunere legislativa de revizuire a Constitutiei nu pune in discutie limitele revizuirii Constitutiei prevazute de art.151 alin.(1) din Constitutie, astfel incat, in cauza, analiza sa va privi numai dispozitiile art.152 alin.(2) din Constitutie.

12. Prin articolul unic pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)] din propunerea legislativa, se preconizeaza stabilirea unei noi interdictii pentru cetatenii condamnati definitiv la pedepse privative de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie, pana la intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii, cu referire la alegerea acestora in organele administratiei publice locale, in Camera Deputatilor, in Senat si in functia de Presedinte al Romaniei.

13. Potrivit art.53 lit.a) si b) din Codul penal, detentiunea pe viata si inchisoarea constituie pedepse principale; totodata, conform art.56 si art.60 din acelasi cod, acestea constau in privarea de libertate pe durata nedeterminata sau determinata, dupa caz. Instanta judecatoreasca, prin hotararea de condamnare, poate aplica atat pedepse accesorii, constand in interzicerea exercitarii unor drepturi, cat si pedepse complementare, constand in interzicerea exercitarii unor drepturi, degradarea militara sau publicarea hotararii de condamnare [a se vedea art.54, art.55 art.65 alin.(1) si art.66 alin.(1) din Codul penal]. Potrivit art.65 alin.(3) din Codul penal, „Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitarii unor drepturi se executa din momentul ramanerii definitive a hotararii de condamnare si pana cand pedeapsa principala privativa de libertate a fost executata sau considerata ca executata”. Potrivit art.68 alin.(1) lit.b) si c) din Codul penal, „(1) Executarea pedepsei interzicerii exercitarii unor drepturi i cepe: […]
b) de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere;
c) dupa executarea pedepsei inchisorii, dupa gratierea totala ori a restului de pedeapsa, dupa implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei sau dupa expirarea termenului de supraveghere a liberarii conditionate”.

14. Curtea retine ca pedeapsa accesorie ce consta in interzicerea exercitarii unor drepturi opereaza numai daca instanta judecatoreasca a dispus interzicerea respectivelor drepturi ca pedeapsa complementara [ope iudicis, si nu ope legis]. Printre aceste drepturi se regaseste dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, care poate fi interzis pana la executarea sau considerarea ca executata a pedepsei principale privative de libertate [ca pedeapsa accesorie] si pana la o perioada de la unu la 5 ani de la momentul mentionat la art.68 alin.(1) lit.b) si c) din Codul penal [pedeapsa complementara]. Aceasta interzicere inseamna excluderea condamnatului de la posibilitatea de a candida la alegerile parlamentare, prezidentiale, la alegerile pentru Parlamentul European si la alegerea autoritatilor publice locale.

15. Prin Decizia nr.304 din 4 mai 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.520 din 5 iulie 2017, par.32, Curtea a statuat ca „legiuitorul poate conferi condamnarii penale efecte juridice care excedeaza sanctiunea penala, reglementand decaderi, interdictii sau incapacitati care rezulta din condamnare. Aceste consecinte extrapenale care deriva din condamnare opereaza in conditiile si termenele stabilite de lege”. In ceea ce priveste termenele pe durata carora sunt incidente decaderile, interdictiile sau incapacitatile, legiuitorul confera institutiei reabilitarii - cauza legala si personala de inlaturare a consecintelor condamnarii - efecte constand in incetarea decaderilor si interdictiilor, precum si a incapacitatilor care rezulta din condamnare [art.169 alin.(1) din Codul penal]. Cu alte cuvinte, consecintele extrapenale ale condamnarii se produc atata vreme cat nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecatoreasca a persoanei fizice. Reabilitarea judecatoreasca (facultativa) constitie forma tipica a reabilitarii, care se poate obtine, la cerere, prin hotararea instantei de judecata (ope iudicis), in urma verificarii indeplinirii conditiilor prevazute de lege, avand ca efect inlaturarea consecintelor condamnarii. Prin art.166 alin.(1) din Codul penal se stabilesc conditii cu privire la gravitatea condamnarii si termenele dupa care fostul condamnat poate formula cererea de reabilitare. Dispozitiile art.167 din Codul penal stabilesc calculul termenului de reabilitare, iar cele ale art.168, conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cererea de reabilitare judecatoreasca. Potrivit art.537 din Codul de procedura penala, dupa ramanerea definitiva a hotararii de reabilitare, instanta dispune sa se faca mentiune despre aceasta pe hotararea de condamnare, mentiunea avand efect tocmai sub aspectul incetarii decaderilor, interdictiilor si incapacitatilor [par.33]. 

16. Efectele reabilitarii se produc pentru viitor. Inlaturarea consecintelor condamnarii vizeaza nu numai materia dreptului penal (spre exemplu, in cazul savarsirii din nou a unei infractiuni, nu va fi atrasa starea de recidiva sau persoana va putea sa beneficieze, in conditiile legii, de institutia renuntarii la aplicarea pedepsei [art.80 alin.(2) lit.a) din Codul penal] ori a amanarii aplicarii pedepsei [art.83 alin.(1) lit.b) din Codul penal] sau a suspendarii sub supraveghere a executarii pedepsei [art.91 alin.(1) lit.b)] din Codul penal), ci si consecintele extrapenale care au derivat din condamnare, decaderile, interdictiile sau incapacitatile incetand odata cu ramanerea definitiva a hotararii de reabilitare [art.169 alin.(1) din Codul penal]. Consecintele extrapenale care deriva din condamnare si care vizeaza decaderi, interdictii sau incapacitati inceteaza si prin aplicarea legii penale de dezincriminare. Art.4 din Codul penal prevede expres ca „legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, daca nu mai sunt prevazute de legea noua. In acest caz, executarea pedepselor, a masurilor educative si a masurilor de siguranta, pronuntate in baza legii vechi, precum si toate consecintele penale ale hotararilor judecatoresti privitoare la aceste fapte inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi”. Desi norma penala face vorbire despre consecintele penale ale hotararilor judecatoresti, este evident ca efectele dezincriminarii faptei penale nu pot fi limitate doar la aceste aspecte, ci se aplica si cu privire la consecintele extrapenale ale hotararilor judecatoresti, care sunt in mod direct si inseparabil legate de incidenta legii penale. Or, potrivit art.4 teza intai din Codul penal, daca nu mai sunt prevazute de legea noua, legea penala nu se aplica faptelor savarsite sub legea veche, deci, in mod implicit, consecintele extrapenale inceteaza prin intrarea in vigoare a legii noi. Aceleasi consecinte extrapenale sunt inlaturate si in cazul amnistiei postcondamnatorii. Amnistia se realizeaza prin lege si este o cauza care inlatura raspunderea penala, iar daca intervine dupa condamnare, potrivit art.152 alin.(1) teza a doua din Codul penal, „ea inlatura si executarea pedepsei pronuntate, precum si celelalte consecinte ale condamnarii”. Cu alte cuvinte, efectele amnistiei postcondamnatorii vizeaza atat sfera penala, inlaturand executarea pedepsei aplicate sau a restului de pedeapsa, in cazul in care executarea a inceput, cat si sfera extrapenala, inlaturand toate celelalte consecinte pe care condamnarea le-a produs [par.34-36]. 

17. Toate consecintele extrapenale care deriva dintr-o condamnare nu reprezinta altceva decat efecte juridice inerente unei hotarari judecatoresti de condamnare penala pe care legea extrapenala le consacra in domeniul ei specific de incidenta, inlaturarea acestor consecinte extrapenale opereaza in baza dispozitiilor Codului penal, partea generala. Faptul ca legea speciala, extrapenala, foloseste diferite sintagme precum „nu au suferit condamnari penale”, „persoana nu a fost condamnata pentru savarsirea unei infractiuni” sau „nu are antecedente penale” nu inseamna ca aceasta poate completa/ modifica/deroga de la dispozitiile Codului penal, sub aspectul conditiilor si termenelor in care sunt inlaturate consecintele unei condamnari penale. Consecintele juridice ale legii de dezincriminare sau de amnistie sau cele ale unei hotarari judecatoresti de reabilitare, pronuntate in conditiile legii, raman guvernate de Codul penal, lege care reglementeaza conditiile in care pot fi inlaturate consecintele juridice penale si extrapenale ale unei hotarari judecatoresti de condamnare. Prin urmare, apare cu evidenta ca, potrivit dispozitiilor legale in vigoare, sintagma „nu au suferit condamnari penale” inceteaza sa mai constituie o interdictie la dobandirea calitatii de membru al Guvernului in ceea ce priveste persoanele care cad sub incidenta/sunt beneficiare ale unei legi de dezincriminare sau de amnistie sau care au fost reabilitate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva, persoane cu privire la care condamnarea penala inceteaza sa mai produca efectele extrapenale prevazute de lege. Orice alta interpretare data sintagmei „nu au suferit condamnari penale” din cuprinsul art.2 din Legea nr.90/2001 ar fi contrara literei si spiritului Constitutiei [par.37]. 

18. Analizand noul text preconizat a fi introdus in corpul art.37 din Constitutie, Curtea retine ca acesta prevede, distinct de existenta unei pedepse accesorii sau complementare aplicate, ca cetateanul condamnat definitiv la o pedeapsa privativa de libertate, pentru infractiuni savarsite cu intentie, sa nu poata fi ales in functiile enumerate pana la intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii. Acest text vizeaza introducerea unei noi conditii cu privire la dreptul de a fi ales in functia de Presedinte al Romaniei, deputat, senator sau membru ales in organele administratiei publice locale. 

19. Curtea constata ca initiative de revizuire a Constitutiei care stabileau conditionari ale dreptului de a fi ales au mai format obiect al controlului de constitutionalitate reglementat de art.146 lit.a) teza a doua din Constitutie. Astfel, prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.246 din 7 aprilie 2014, Curtea, avand in vedere intensitatea conditionarilor impuse dreptului de a fi ales – respectiv, conditionarea participarii candidatilor la alegerile pentru Senat, pentru Camera Deputatilor si pentru functia de Presedinte al Romaniei de domiciliul lor in Romania cu cel putin 6 luni inainte de data alegerilor - a constatat incalcarea limitelor revizuirii Constitutiei, intrucat erau suprimate principiul universalitatii drepturilor, dreptul de a fi ales al cetatenilor cu domiciliul in Romania care nu indeplinesc noua ipoteza normativa restrictiva, precum si o garantie a acestuia, egalitatea in drepturi. 

20. Raportat la cauza de fata, avand in vedere noua conditie preconizata cu privire la dreptul de a fi ales, Curtea constata ca, din perspectiva unui cetatean aflat in ipoteza normei, nu se poate afirma ca pe perioada de timp respectiva, din moment ce acestuia nu i s-a aplicat vreo pedeapsa accesorie/ complementara, i se suprima, prin efectul noului text, dreptul de a fi ales sau o garantie a acestuia, respectiv principiul egalitatii. Legiuitorul este competent sa confere condamnarii penale efecte juridice care excedeaza sanctiunea penala, reglementand decaderi, interdictii sau incapacitati care rezulta din condamnare, cu atat mai mult legiuitorul constitutional poate stabili astfel de decaderi, interdictii sau incapacitati care rezulta din condamnarea definitiva, respectiv dintr-o hotarare judecatoreasca ce inlatura prezumtia de nevinovatie prevazuta de art.23 alin.(11) din Constitutie. Faptul generator al interdictiei este condamnarea definitiva, careia legiuitorul constitutional ii poate atasa consecinte extrapenale, de natura obiectiva si justificata de exigentele de integritate care trebuie sa caracterizeze functia publica, chiar altele decat pedeapsa accesorie/ complementara referitoare la dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice. Prin urmare, masura nu trebuie privita ca o lezare/ afectare/ suprimare a dreptului de a fi ales, ci una care stabileste conditiile obiective ce caracterizeaza dreptul de a fi ales. Obiter dictum, avand in vedere textul analizat, art.66 alin.(1) lit.a) teza intai din Codul penal va deveni redundant, pentru ca, indiferent daca se aplica sau nu o pedeapsa accesorie/ complementara constand in dreptul de a fi ales in autoritatile publice, interdictia de drept de natura constitutionala va fi cea care se aplica ex lege in situatia data. 

21. Curtea mai constata ca, indiferent de modul de individualizare a pedepsei, interdictia analizata se va aplica in masura in care a fost pronuntata o hotarare definitiva de condamnare, ea fiind de ordin constitutional. Curtea, in jurisprudenta sa [Decizia nr.582 din 20 iulie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.731 din 21 septembrie 2016, par.52], a statuat: „constatarea ilicitului penal printr-o hotarare judecatoreasca definitiva inlatura prezumtia de nevinovatie a persoanei acuzate si o plaseaza prin ea insasi in afara cadrului legal de exercitare a functiei. De aceea, condamnarea in sine este cea care determina pierderea integritatii/probitatii, element fundamental al exercitarii autoritatii publice fara de care persoana care ocupa respectiva functie publica nu mai are legitimitatea de a-si continua activitatea. Modalitatea de executare a pedepsei aplicate de catre instanta judecatoreasca nu este decat un mijloc de individualizare a executarii pedepsei, care […] vizeaza indirect valoarea protejata, respectiv integritatea/probitatea persoanei”.

22. Curtea mai subliniaza ca textul vizeaza doar condamnarile definitive ce privesc infractiuni savarsite cu intentie [a se vedea art.16 din Codul penal] si ca interdictia reglementata respecta jurisprudenta Curtii Constitutionale referitoare la caracterul sau temporar, in sensul ca inlaturarea acestei consecinte extrapenale opereaza in baza dispozitiilor Codului penal, partea generala [pana la intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii]. Intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii este reprezentata de legea de dezincriminare, amnistia postcondamnatorie si reabilitarea de drept sau judecatoreasca, dupa caz. Este adevarat ca legiuitorul organic in privinta reabilitarii de drept/ judecatoresti – singura institutie de drept penal care nu depinde de aspectele de oportunitate ce caracterizeaza politica penala [spre deosebire de dezincriminare/ amnistie] – poate mari/ micsora termenele de reabilitare, ceea ce afecteaza dreptul de a fi ales, in sensul micsorarii/ maririi perioadei de interdictie, insa, acest aspect este tot unul de politica penala a statului, ce nu pune in discutie limitele revizuirii Constitutiei. Totodata, trebuie retinut faptul ca intervenirea unei situatii care inlatura consecintele condamnarii, cu exceptia reabilitarii de drept, se realizeaza prin parcurgerea unor proceduri expres reglementate de art.527 si art.528-537 [reabilitare judecatoreasca], art.595 [intervenirea unei legi de dezincriminare] si art.596 [amnistia postcondamnatorie], dupa caz.

23. Curtea retine, insa, ca textul analizat nu este corelat cu art.16 alin.(4) din Constitutie, in sensul ca s-ar permite cetateanului Uniunii Europene, care nu detine cetatenia romana, sa fie ales in autoritatile administratiei publice locale, chiar daca a fost condamnat definitiv la o pedeapsa privativa de libertate pentru infractiuni savarsite cu intentie. O atare concluzie reiese din faptul ca atunci cand textul Constitutiei foloseste notiunea de „cetateni” se refera la cetatenii romani, astfel ca interdictia prevazuta s-ar aplica, in privinta organelor administratiei publice locale, numai cetatenilor romani. Or, intrucat textul Constitutiei permite cetatenilor Uniunii [asadar, acelora care nu au cetatenia romana] de a fi alesi in autoritatile administratiei publice locale, ar rezulta ca interdictia mentionata nu li se aplica si acestora. Desigur, aceasta lipsa de corelare nu poate atrage concluzia ca s-ar fi suprimat un drept/ libertate fundamentala a cetateanului roman, ci rezulta doar necesitatea corelarii textului preconizat cu art.16 alin.(4) din Constitutie.

24. De asemenea, Curtea retine ca solutia normativa preconizata este mai degraba de nivelul legii. In acest sens, prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.74, Curtea a statuat ca „nivelul de detaliere a principiilor constitutionale trebuie sa fie unul minim, aceasta sarcina revenind actelor normative inferioare. Mai mult, o reglementare prea amanuntita a unui domeniu/a unei relatii sociale are drept efect instabilitatea textului constitutional. In acest sens, Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept (Comisia de la Venetia) a aratat ca «necesitatea modificarii intr-un sistem dat este dependenta de durata si nivelul de detaliu al textului constitutional». Cu cat textul constitutional este mai detaliat, cu atat el se identifica mai mult cu legislatia ordinara si este cu atat mai expus unor modificari relativ frecvente (a se vedea Raportul cu privire la revizuirea Constitutiei, adoptat de Comisia de la Venetia la cea de-a 81-a sesiune plenara, 11-12 decembrie 2009)”. 

25. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca prevederile art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei nu incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.

26. Cu privire la art.I pct.2 [cu referire la art.38] din propunerea legislativa, Curtea constata ca acesta introduce o solutie legislativa similara celei reglementate la art.I pct.1 in privinta dreptului de a fi ales in Parlamentul European. In consecinta, cele expuse mai sus in par.13-22 si 24 se aplica mutatis mutandis in privinta acestei modificari preconizate, drept care Curtea constata ca art.I pct.2 [cu referire la art.38] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei nu incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.

27. Cu privire la art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)], pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) si (3)] si pct.5 [cu referire la art.94 lit.d)] din propunerea legislativa, Curtea constata ca, in esenta, prin revizuirea constitutionala preconizata se are in vedere eliminarea atributului Statului de a acorda amnistia sau gratierea[colectiva/ individuala] pentru „fapte de coruptie”. Reglementarea analizata limiteaza puterea publica, astfel incat niciuna dintre autoritatile publice nu va dispune de atributia de a amnistia/ gratia „fapte de coruptie”. 

28. In jurisprudenta sa, Curtea a statuat ca puterea publica in mod axiomatic are caracter unic si organizat, iar, in sistemul de drept continental, instrumentul juridic primar care ordoneaza puterea publica este actul fundamental al statului. Acesta, prin natura sa, implica, pe de o parte, o dimensiune constitutiva, care vizeaza stabilirea/instituirea puterilor statului si a autoritatilor publice fundamentale, si, pe de alta parte, o dimensiune atributiva, care vizeaza conferirea si definirea atributiilor/competentelor autoritatilor publice antereferite. Asadar, puterea publica nu exclude, ci, dimpotriva, presupune diviziunea functiilor intre diferitele autoritati publice, iar in privinta celor de rang constitutional aceasta isi are, in mod evident, temeiul direct si originar in Constitutie. Prin urmare, Constitutia, de principiu, trebuie sa realizeze o diviziune coerenta si complementara a functiilor puterii publice intre autoritatile publice de rang constitutional, revenind Curtii Constitutionale competenta ca, in ipoteza unor conflicte aparute in interpretarea normelor constitutionale, sa transeze problema de drept constitutional.

29. Constitutia poate dispune limitarea puterii publice, asadar, a autoritatilor publice, in beneficiul cetateanului sau a unor valori de interes general pentru a evita abuzul de putere. De aceea, Constitutia este cea care consacra drepturi/ libertati fundamentale, dandu-le o redactare normativa, si, prin urmare, nu le poate afecta/ suprima, sens in care art.152 alin.(2) din Constitutie este neechivoc. Rezulta ca protectia constitutionala a cetateanului este ascendenta, astfel ca si revizuirile constitutionale trebuie sa acorde o protectie din ce in ce mai sporita drepturilor si libertatilor fundamentale [in acceptiunea art.152 alin.(2) din Constitutie protectia drepturilor si libertatilor fundamentale poate cunoaste doar o orientare ascendenta – Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.65]. Totodata, Constitutia protejeaza interesul general realizand un just echilibru intre acesta si drepturile/ libertatile fundamentale [a se vedea, in acest din urma sens, Decizia nr.799 din 17 iunie 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.440 din 23 iunie 2011, in care s-a retinut ca extinderea intervalului temporal al retinerii de la 24 la 48 de ore „raspunde obligatiei statului de a asigura un just echilibru intre interesul apararii drepturilor fundamentale ale individului si interesul apararii ordinii de drept”].

30. Modificarea in discutie vizeaza limitarea atributiei Parlamentului si Presedintelui Romaniei de a acorda amnistia, gratierea colectiva sau gratierea individuala, dupa caz, pentru afirmarea unui interes general, respectiv acela de a se da efecte depline prerogativei Statului de a pedepsi [jus puniendi], prin eliminarea, in mod corespunzator, a dreptului sau de a acorda uitarea/ clementa, ceea ce duce la executarea efectiva a pedepselor dispuse sau la considerarea ca executata a pedepsei numai pe considerente care tin de conduita condamnatului in privinta infractiunilor de coruptie ca urmare a hotararilor judecatoresti pronuntate. Revine Curtii Constitutionale sarcina de a stabili in ce masura consacrarea constitutionala a unei interdictii de a acorda amnistie/ gratiere pentru „faptele de coruptie” pune in discutie drepturi sau libertati fundamentale.

31. Curtea retine ca Titlul al II-lea al Constitutiei este intitulat Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale si cuprinde patru capitole, respectiv Dispozitii comune, Drepturile si libertatile fundamentale, Indatoririle fundamentale si Avocatul Poporului. Capitolul I – Dispozitii comune reglementeaza principiile care constituie premisa realizarii drepturilor si libertatilor fundamentale, sens in care principiul egalitatii joaca un rol primordial. Raportat la principiul egalitatii, precum si la intregul catalog de drepturi si libertati fundamentale, Curtea constata ca acestea se intemeiaza pe una dintre valorile supreme ale poporului roman, respectiv demnitatea umana [a se vedea si Decizia nr.1109 din 8 septembrie 2009, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.678 din 9 octombrie 2009]. Prin urmare, chiar daca interdictia generala de acordare a amnistiei sau gratierii in privinta „faptelor de coruptie” vizeaza o latura a puterii publice, Curtea constata ca efectele interdictiei preconizate se repercuteaza asupra principiului egalitatii, garantie a drepturilor si libertatilor fundamenale, si, implicit, asupra demnitatii umane, sursa drepturilor si libertatilor fundamenale, precum si a garantiilor asociate acestora.

32. Locul pe care principiul egalitatii il ocupa in ansamblul dispozitiilor constitutionale ii confera o importanta particulara. Totodata, principiul egalitatii caracterizeaza drepturile si libertatile fundamentale, fiind, in acelasi timp, o garantie a fiecarui drept fundamental in parte, astfel cum rezulta chiar din Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.136. Egalitatea este intr-o stransa corelare cu ansamblul drepturilor si libertatilor fundamentale, astfel incat analiza suprimarii drepturilor si libertatilor fundamentale trebuie sa aiba drept premisa principiul egalitatii, principiu care se afla la baza drepturilor si libertatilor fundamentale. 

33. Principiul egalitatii, in componenta sa de nediscriminare, are un continut autonom, o existenta de sine statatoare in sensul ca impune obligatii corespunzatoare in sarcina statului pentru a asigura egalitatea juridica dintre subiectii de drept. Tratamentul discriminatoriu consta in excluderea directa sau indirecta a unor categorii de persoane de la drepturile, libertatile, vocatia, speranta legitima de care se bucura toti ceilalti aflati in situatii similare. Prin urmare, egalitatea nu este o chestiune cantitativa in sensul ca se poate aprecia si raporta doar la un set de drepturi si libertati fundamentale prevazute in Constitutie, ci are si un aspect calitativ, astfel incat poate fi valorizat, in componenta sa privind nediscriminarea, ca fiind un principiu de drept ce promoveaza egalitatea juridica. Prin urmare, intrucat principiul egalitatii tine de esenta si functia demnitatii umane, rezulta ca egalitatea este un element caracterizant si intrinsec al demnitatii umane. In acest sens, Curtea retine ca insusi art.1 teza intai din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata sub auspiciile Organizatiei Natiunilor Unite, prevede ca „Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi”, ceea ce evidentiaza componenta de egalitate a demnitatii umane. Rezulta, asadar, ca exista o legatura organica intre valorile supreme ale statului ce vizeaza conditia umana a individului inscrise in art.1 alin.(3) din Constitutie, principiile inerente drepturilor si libertatilor fundamentale, precum si drepturile si libertatile fundamentale expres prevazute de Constitutie, toate acestea constituind standard de referinta in analiza limitelor revizuirii Constitutiei din prisma art.152 alin.(2) din Constitutie. 

34. Astfel, analiza Curtii trebuie realizata in doua trepte atunci cand evalueaza suprimarea drepturilor si libertatilor fundamentale sau a garantiilor acestora in sensul art.152 alin.(2) din Constitutie, si anume (1) analiza initiativei de revizuire in raport cu principiile generale care orienteaza intregul catalog al drepturilor si libertatilor fundamentale, principii care se constituie in garantii directoare ale acestora, respectiv (2) analiza initiativei de revizuire in raport cu un drept sau libertate fundamentala aplicabila. Incalcarea principiilor generale antereferite are caracter dirimant si nu mai poate face trecerea la cea de-a doua treapta de analiza, nefiind necesar a fi identificat dreptul sau libertatea fundamentala suprimata pentru ca incalcarea principiului egalitatii afecteaza insusi individul, acesta fiind evaluat si plasat, in baza unor criterii arbitrare, intr-o pozitie de inferioritate.

35. In cauza de fata, ca efect al interdictiei generale stabilite prin textul constitutional preconizat, este evident ca doua categorii de cetateni sunt tratate in mod diferit. Prima categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru infractiuni de coruptie, nu poate beneficia de amnistie, gratiere colectiva sau gratiere individuala, pe cand cea de-a doua categorie, cea care cuprinde persoane condamnate pentru orice alte infractiuni decat cele de coruptie, poate beneficia de amnistie, gratiere colectiva sau gratiere individuala. O asemenea diferenta de tratament nu are o justificare obiectiva si rezonabila, intrucat ratiunea amnistiei/ gratierii nu are in vedere, in mod principal, infractiunea savarsita, ci aspecte extrapenale, chiar extrajuridice, de umanitate, de oportunitate, de perceptie publica sau alte circumstante care justifica exercitarea acestei prerogative a statului. Asadar, prin natura lor, masurile antereferite, de principiu, nu tin seama de natura infractiunilor comise, tocmai pentru a se putea constitui in masuri apte sa evite afectarea sau sa redea libertatea individuala, dupa caz.

36. A impune criterii circumstantiale intr-o maniera care sa anihileze insasi ratiunea celor doua institutii de drept penal este contrara principiului egalitatii. Incalcarea principiului egalitatii cetatenilor duce la ostracizarea unei categorii de cetateni, intrucat neaga prerogativa statului de a uita sau ierta fapta comisa, astfel ca libertatea individuala a cetatenilor este apreciata in mod diferit in functie de infractiunea comisa. Acesti cetateni ar deveni discriminati chiar prin declaratia expresa a legii fundamentale, aspect de neacceptat prin prisma principiului egalitatii. De aceea, din perspectiva principiului egalitatii nu exista nicio justificare obiectiva si rationala pentru care masurile de amnistie/ gratiere ale statului sa vizeze numai o parte dintre cetatenii sai, in functie de natura infractiunilor savarsite. Din contra, acestea trebuie sa aiba aplicabilitate generala si abstracta, revenind autoritatilor competente decizia de a le acorda sau de a le refuza. Curtea constata, astfel, incalcarea principiului egalitatii, in componenta sa privind nediscriminarea, ceea ce se constituie, prin prisma art.152 alin.(2) din Constitutie, intr-o suprimare a unei garantii constitutionale asociate drepturilor si libertatilor fundamentale.

37. In sensul celor de mai sus, Curtea retine ca apartin statului atat prerogativa de a pedepsi persoanele care au savarsit infractiuni in sensul tragerii la raspundere penala a acestora, respectiv de a urmari, judeca si aplica pedeapsa corespunzatoare si de a lua masurile necesare executarii pedepsei astfel dispuse, cat si prerogativa de a inlatura raspunderea penala sau executarea pedepsei. Acestea sunt intr-o stransa corelatie in sensul ca fiecare dintre prerogativele antereferite se exercita in plenitudinea lor. Orice exceptie de la exercitarea acestor prerogative ale statului creeaza, de principiu, o lipsa de egalitate intre cetateni, ce poate duce la consacrarea unui tratament juridic diferentiat contrar art.16 din Constitutie, fie sub forma privilegiului, fie sub forma discriminarii. In cauza de fata, Curtea constata ca tratamentul diferentiat aplicat nu are o justificare obiectiva si rezonabila, astfel incat acesta se constituie intr-o discriminare a unei categorii de cetateni, prin excluderea sa de la vocatia abstracta de a beneficia de o masura de clementa a carei acordare tine de autoritatile statului.

38. Curtea retine ca o atare revizuire constitutionala vine in conflict cu conceptia de ansamblu a legiuitorului constituant originar in privinta posibilitatii si modului de acordare a amnistiei/ gratierii. Astfel, acesta a limitat initiativa legislativa a cetatenilor cu privire la amnistie/ gratiere, lasand doar posibilitatea deputatilor/ senatorilor/ Guvernului de a initia in acest sens o propunere legislativa/ un proiect de lege [art.74 alin.(2) din Constitutie]. Aceasta initiativa a fost reglementata numai in competenta reprezentantilor alesi ai poporului, membri ai Parlamentului, si a autoritatilor statului, Guvernul, tocmai pentru a nu permite o apreciere emotionala/ subiectiva din partea cetatenilor si de a elimina posibilitatea initierii unei astfel depropuneri legislative chiar de catre subiectele vizate prin acestea. Prin urmare, atat initierea, cat si adoptarea sa tin de apanajul statului. Totodata, legiuitorul constituant originar, din moment ce a recunoscut o asemenea atributie in sarcina statulu, a recunoscut-o in plenitudinea sa, ceea ce inseamna ca amnistia/ gratierea au fost reglementate ca masuri ce privesc totalitatea infractiunilor. Astfel, o asemenea interdictie, limitand in final prerogativa statului de a acorda amnistia/ gratierea, aduce o grava atingere principiului egalitatii cetatenilor, cu consecinta crearii, in mod artificial, a unor situatii juridice diferite, ce aduc in prim plan stigmatizarea sociala a unei categorii de cetateni. Luandu-se prerogativa statului de a asigura o situatie de egalitate juridica intre cetateni – chiar condamnati -, se ajunge la aplicarea unui tratament juridic de nivel constitutional diferit unor cetateni aflati in aceeasi situatie juridica. Faptul ca cetatenii au comis infractiuni de drept comun diferite reprezinta numai un element circumstantial carora nu li se pot asocia consecinte juridice in planul amnistiei/ gratierii. Acesta nu este un criteriu obiectiv si rational care sa justifice un tratament diferentiator, din contra, indica faptul ca trebuie sa e aplice acelasi tratament juridic. Prin urmare, reconfigurarea arhitecturii constitutionale in privinta amnistiei/ gratierii nu tine, asadar, numai de regimul institutiilor statului din moment ce produce efecte directe asupra principiului egalitatii, premisa a asigurarii drepturilor si libertatilor fundamentale.

39. Curtea constata ca o asemenea interdictie constitutionala prestabilita ad aeternam reprezinta o apreciere juridica in privinta unei anumite categorii de infractiuni, respectiv cele de coruptie, categorie care, in sine, cuprinde, din punct de vedere normativ sau al perceptiei publice, elemente variabile. Spre exemplu, din perspectiva normativa, se retine faptul ca Codul penal din 1969 nu cuprindea categoria de infractiuni de coruptie, ci, ulterior, Legea nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.219 din 18 mai 2000, a stabilit ca infractiuni de coruptie cele prevazute la art.254-257 din Codul penal si art.61 si art.82 din lege [art.5 alin.(1)], infractiunile asimilate celor de coruptie sunt cele de la art.10-13 din lege [art.5 alin.(2)] si cele in legatura directa cu infractiunile de coruptie sau cu cele asimilate acestora sunt cele prevazute la art.17 din lege [art.5 alin.(3)]. In prezent, Codul penal cuprinde aceasta categorie [definita ca atare] cu patru infractiuni individualizate, in timp ce Legea nr.78/2000 stabileste ca infractiuni de coruptie cele prevazute la art.289-292 din Codul penal [art.5 alin.(1)] si infractiunile asimilate celor de coruptie sunt cele de la art.10-13 din lege [art.5 alin.(2)] si nu mai cuprinde infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie sau cu cele asimilate acestora.

40. Din perspectiva perceptiei publice, este de observat ca gravitatea pericolului social al diverselor categorii de infractiuni in decursul timpului suporta aprecieri fluctuante, ceea ce inseamna ca insasi perceptia publica a gravitatii infractiunii savarsite are o dinamica proprie. In consecinta, excluderea de plano a faptelor/ infractiunilor de coruptie de la posibilitatea amnistierii ori gratierii la nivelul reglementarilor constitutionale, lipsind astfel autoritatile competente de a aprecia gravitatea, pericolul si impactul social al acestora de la caz la caz, poate crea situatii de vadita discriminare si de subrezire a autoritatii statului tocmai in exercitarea anumitor prerogative publice in favoarea cetatenilor. 

41. Este adevarat ca intr-un moment al evolutiei societatii se poate aprecia – chiar pe calea referendumului consultativ, precum cel din 26 mai 2019 – ca nu trebuie acordate amnistii/ gratieri in privinta tuturor sau anumitor „fapte” penale, insa o atare apreciere are in vedere necesitatea abtinerii autoritatilor competente de a-si exercita puterea discretionara de care se bucura in aceste domenii, si nicidecum limitarea puterii lor discretionare conferita chiar de Constitutie. Prin urmare, analiza de oportunitate si raspunderea politica revine autoritatilor investite de Constitutie cu atributia de a acorda amnistia/ gratierea, printr-o analiza de la caz la caz, de la consideratii de natura pacii sociale/ politicii penale pana la cele umanitare. 

42. Astfel, sfera de aplicare a amnistiei/ gratierii nu poate fi limitata printr-o norma constitutionala cu caracter general, intrucat o asemenea limitare contravine in sine art.152 alin.(2) coroborat cu art.16 din Constitutie; obiter dictum, nicio norma cu caracter general de nivelul legii nu ar putea limita sfera de aplicare a amnistiei/ gratierii pentru ca ar fi contrara art.16 din Constitutie. Prin urmare, Curtea constata ca stabilirea cu caracter de principiu a unei limitari cu privire la sfera de aplicare a celor doua institutii de drept penal in sensul interzicerii amnistiei/ gratierii „faptelor” de coruptie nu poate fi realizata nici prin Constitutie si nici printr-o norma juridica infraconstitutionala, o atare reglementare, indiferent de nivelul sau normativ, fiind in sine contrara principiului egalitatii. Astfel, problema de drept constitutional identificata prin prisma principiului egalitatii nu este aceea a nivelului normativ de reglementare, ci al imposibilitatii reglementarii unei astfel de solutii normative, care denatureaza regimul juridic al amnistiei/ gratierii si limiteaza puterea discretionara a Parlamentului sau Presedintelui Romaniei, dupa caz. Rezulta ca nu poate fi impusa o interdictie generala si valabila ad aeternam de acordare a masurilor de amnistie si gratiere colectiva ori gratiere individuala in privinta anumitor categorii de infractiuni, intrucat aprecierea oportunitatii acordarii acestora revine, in exclusivitate, Parlamentului, respectiv Presedintelui Romaniei. De aceea, avand in vedere puterea discretionara de care se bucura, Parlamentul sau Presedintele Romaniei, dupa caz, pot acorda, prin lege sau decret, amnistia sau gratierea colectiva/ individuala numai pentru un anumit cuantum al pedepsei sau pentru anumite infractiuni, fara a se pune problema, in acest caz, a incalcarii art.16 din Constitutie. Astfel, stabilirea in concreto a cuantumului pedepsei si/ sau a infractiunilor pentru care se acorda amnistia sau gratierea revine Parlamentului si Presedintelui Romaniei, dupa caz,  u ocazia adoptarii legii propriu-zise de acordare a amnistiei/ gratierii colective sau a emiterii decretului de gratiere individuala. 

43. Avand in vedere cele expuse, Curtea constata ca propunerea legislativa nu respecta justul echilibru intre doua interese generale, si anume cel de a se executa/ a se considera executata o hotarare judecatoreasca de condamnare numai pe considerente care tin de conduita condamnatului, expresie a efectivitatii justitiei penale, si cel al respectarii principiului egalitatii, afectandu-se, astfel, echilibrul sensibil existent intre interesele statului si cele ale societatii.

44. In ceea ce priveste demnitatea umana ca limita a revizuirii Constitutiei, Curtea retine ca art.1 alin.(3) din Constitutie stabileste ca „Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate”, ceea ce a dus la calificarea acestui text constitutional ca fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefeaza toate celelalte norme ale Constitutiei [Decizia nr.350 din 7 mai 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.504 din 8 iulie 2015, par.18]. Din formularea textului constitutional rezulta ca acesta opereaza cu trei notiuni/ sintagme distincte,dar interdependente si anume: „demnitatea omului”, „drepturile si libertatile cetatenilor” si „libera dezvoltare a personalitatii umane”. 

45. Astfel cum s-a aratat, Titlul II al Constitutiei nominalizeaza in mod expres drepturile si libertatile fundamentale, acestea fiind o expresie a demnitatii umane. De asemenea, Curtea constata ca libera dezvoltare a personalitatii umane, pe de o parte, se afla in legatura directa cu demnitatea umana, iar, pe de alta parte, elemente din continutul sau normativ se regasesc in Titlul II al Constitutiei. Astfel, libera dezvoltare a personalitatii umane care cuprinde atat o latura activa, exprimata sub forma libertatii de actiune [Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.99], cat si una pasiva [Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.101 si 102 in corelare cu art.26 alin.(2) din Constitutie], aceasta din urma avand rolul de a asigurarea respectarea sferei personale a individului si a exigentelor care stau la baza acesteia. Latura pasiva, aflandu-se in legatura directa cu demnitatea umana, asigura o protectie subsidiara a „elementelor constitutive ale personalitatii” atunci cand drepturile fundamentale numite nu  sigura o atare protectie. Totodata, latura pasiva poate cunoaste anumite restrangeri determinate de drepturile celorlalti sau de ordinea constitutionala, pe cand demnitatea umana nu poate cunoaste nicio astfel de limitare, fiind intangibila. Rezulta ca atat drepturile si libertatile fundamentale, cat si libera dezvoltare a personalitatii umane, mai ales sub aspectul laturii sale pasive, se afla intr-o stransa conexiune cu demnitatea umana, care constituie sursa lor. 

46. Este adevarat ca Titlul II al Constitutiei nu include demnitatea umana in cadrul drepturilor/ libertatilor fundamentale, ci a valorilor supreme, insa, lipsa calificarii prin chiar textul Constitutiei a demnitatii umane ca fiind un drept fundamental si plasarea acestuia chiar in afara Capitolului II al Constitutiei – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale nu exclude valorizarea sa ca limita a revizuirii Constitutiei in sensul art.152 alin.(2) din Constitutie. Curtea retine ca art.21-52 din Constitutie cuprind numai o enumerare a drepturilor si libertatilor fundamentale, fara ca aceasta sa insemne ca drepturile si libertatile fundamentale sunt limitate la acest catalog. Acestea sunt drepturile si libertatile calificate ca fiind fundamentale, deci cele numite/ nominalizate in mod expres. Prin urmare, in masura in care un text constitutional cuprinde o valoare suprema de natura constitutionala, care reprezinta in sine un principiu director si/ sau un drept/ libertate fundamentala, calificata ca  tare de Curtea Constitutionala, catalogul cuprins in Titlul II al Constitutiei se modeleaza in consecinta.

47. Drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si garantiile lor nu pot fi considerate un set difuz de elemente fara nicio legatura intre ele, ci alcatuiesc un sistem coerent si unitar de valori, intemeiat pe demnitatea umana. Pe langa faptul ca drepturile si libertatile fundamentale calificate ca atare in Constitutie se intemeiaza pe demnitatea umana [Decizia nr.1109 din 8 septembrie 2009], aceasta, fiind o valoare suprema a statului roman, nu are numai o valoare proclamativa si nu este golita de continut normativ, ci, din contra, are valoare normativa si poate fi calificata ca fiind un drept fundamental cu un continut distinct ce pune in discutie caracterul si conditia umana a individului. In acest sens, chiar Curtea Constitutionala a statuat ca desconsiderarea principiilor subiective care caracterizeaza fiinta umana este contrara demnitatii umane, facand trimitere, in mod expres, la formula obiect-subiect teoretizata de Tribunalul constitutional federal german in analiza conceptului de demnitat  umana [Decizia nr.498 din 17 iulie 2018, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.650 din 26 iulie 2018, par.52]. Prin decizia mentionata, Curtea a subliniat faptul ca un anumit cadru normativ nu trebuie sa desconsidere persoana si sa o plaseze intr-un plan secund in raport cu dorinta statului de a tine un dosar electronic de sanatate si/sau de a centraliza diverse date medicale.

48. Din cele de mai sus, rezulta ca orice incalcare a drepturilor si libertatilor fundamentale numite reprezinta o incalcare a demnitatii umane, dat fiind ca este temeiul acestora, ceea ce se constituie intr-o incalcare mijlocita a demnitatii umane, si ca, intrucat demnitatea umana poate fi considerata drept fundamental cu valoare normativa distincta, trebuie acceptata posibilitatea incalcarii nemijlocite a acesteia, distinct de drepturile si libertatile fundamentale prevazute in Constitutie. 

49. De altfel, si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca insasi esenta Conventieipentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale este respectul pentru demnitatea umana si libertatea umana [Hotararea din 29 aprilie 2002, pronuntata in cauza Pretty impotriva Regatului Unit, par.65]. Orice atingere adusa demnitatii umane afecteaza esenta Conventiei [Hotararea din 2 iulie 2019, pronuntata in cauza R.S. impotriva Ungariei, par.34]. 

50. Obiter dictum, Curtea observa ca si Curtea de Justitie a Uniunii Europene a statuat ca ordinea juridica a Uniunii Europene, in mod netagaduit, se straduieste sa asigure respectarea demnitatii umane ca principiu general de drept [Hotararea din 14 octombrie 2004, pronuntata in cauza C-36/02 Omega Spielhallen- und Automatenaufstellungs-GmbH, par.34]. A tolera o astfel de discriminare ar echivala, in ceea ce priveste o astfel de persoana, cu nerespectarea demnitatii si libertatii la care aceasta este indreptatita si pe care Curtea are datoria de a o proteja [Hotararea din 30 aprilie 1996, pronuntata in cauza C-13/94 P impotriva S. si Cornwall County Council, par.22]. 

51. Curtea Constitutionala federala germana, la randul ei, a stabilit ca demnitatea umana, prevazuta in art.1 alin.(1) din Titlul I - Drepturi fundamentale din Legea fundamentala este un drept fundamental [a se vedea, cu titlu de exemplu, Hotararile BVerfGE 1, 332 (347); 12, 113 (123); 15, 283 (286); 28, 151 (163); 28, 243 (263); 61, 126 (137); sau 109, 133 (151)]. De asemenea, Consiliul Constitutional francez, prin Decizia nr.94-343/344 din 27 iulie 1994, a stabilit ca demnitatea umana este un principiu cu valoare constitutionala [a se vedea si Deciziile nr.2010-25QPC din 16 septembrie 2010 si nr.2015-485QPC din 25 septembrie 2015]. 

52. Avand in vedere, pe de o parte, art.1 alin.(3) din Constitutie, care califica demnitatea umana drept valoare suprema a statului roman, si, pe de alta parte, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului coroborata cu art.20 alin.(1) din Constitutie, plasat chiar in titlul II al Constitutiei – Drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale, rezulta ca demnitatea umana este insasi sursa, temeiul si esenta drepturilor si libertatilor fundamentale, astfel ca art.152 alin.(2) din Constitutie prin raportare la demnitatea umana se poateanaliza din doua perspective complementare: principiu director in privinta drepturilor si libertatilor fundamentale si drept fundamental distinct, iar intelesul sau bivalent se valorizeaza ca o limita a revizuirii Constitutiei in sensul art.152 alin.(2) din Constitutie. Chiar daca jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene antereferita nu se valorizeaza in cadrul art.20, ci al art.148 din Constitutie [a se vedea Decizia nr.64 din 24 februarie 2015, publicata in onitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.286 din 28 aprilie 2015, par.30], dar avand in vedere si art.52 alin.(3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit caruia, in masura in care prezenta carta contine drepturi ce corespund unor drepturi garantate prin Conventia  europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, intelesul si intinderea lor sunt aceleasi ca si cele prevazute de conventia mentionata, fara a impiedica dreptul Uniunii sa confere o protectie mai larga [a se vedea mutatis mutandis si Decizia nr.216 din 9 aprilie 2019, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.548 din 3 iulie 2019, par.24], nu se poate decat intari ideea ca demnitatea umana este esenta drepturilor si libertatilor fundamentale si ca reprezinta in sine o limita a revizuirii Constitutiei. 

53. In acceptiunea demnitatii umane, omul trebuie sa fie scop si subiect al actiunii statului, si nu mijloc sau obiect al acesteia, astfel ca statul nu poate aplica omului un tratament care sa nege calitatea si statutul sau juridic de subiect de drept, intrucat se ajunge la nesocotirea obligatiei de respectare a esentei umane a individului. Este contrara demnitatii umane o conduita etatica ce pune sub semnul intrebarii existenta subiectiva a individului sau daca abtinerea intr-un caz concret are ca rezultat desconsiderarea arbitrara a demnitatii umane. De aceea, sunt incompatibile cu demnitatea umana orice actiuni/ inactiuni care vizeaza sau au ca rezultat desconsiderarea existentei umane a individului, umilirea, stigmatizarea, persecutarea, ostracizarea, punerea in afara legii sau aplicarea unui tratament dispretuitor.

54. Raportat la cauza de fata, Curtea retine ca interdictia generala de a acorda amnistia sau gratierea in privinta „faptelor” de coruptie are drept efect negarea vocatiei persoanelor care au savarsit fapte de coruptie sa beneficieze de actul amnistiei sau gratierii. Un asemenea tratament juridic, indiferent de nivelul sau normativ, desconsidera existenta umana a individului, plasand, din punct de vedere uman, persoanele care au savarsite „fapte” de coruptie intr-o situatie de inferioritate, ceea ce se constituie intr-o limitare a demnitatii lor umane. Propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei limiteaza in mod excesiv puterea statului si a posibilitatii sale de apreciere, ceea ce afecteaza, in mod nepermis, exercitarea puteriipublice in favoarea/ beneficiul cetatenilor. Astfel, ca efect al limitarii puterii publice, o categorie de cetateni este privata de o vocatie pe considerente cu caracter circumstantial, contrar demnitatii umane. Curtea constata, astfel, ca masura preconizata reprezinta  desconsiderare a principiilor subiective care caracterizeaza fiinta umana, ceea ce se constituie, prin prisma art.152 alin.(2) din Constitutie, intr-o atingere adusa demnitatii umane.

55. Prin urmare, Curtea constata ca propunerea legislativa nu respecta justul echilibru intre doua interese generale, si anume cel de a se executa/ a se considera executata o hotarare judecatoreasca de condamnare numai pe considerente care tin de conduita condamnatului, expresie a efectivitatii justitiei penale, si cel al respectarii demnitatii umane, afectandu-se, astfel, echilibrul sensibil existent intre interesele statului si cele ale societatii.

56. Avand in vedere cele expuse, se constata ca prevederile art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)], pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) si (3)] si pct.5 [cu referire la art.94 lit.d)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie coroborat cu art.1 alin.(3) si art.16 din Constitutie.

57. Nu in ultimul rand, Curtea subliniaza ca textele analizate se caracterizeaza si printr-o anumita redundanta in sensul ca interdictia cuprinsa la art.I pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) si (3)] din propunere, desi pare a se afla intr-un raport de complementaritate cu art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)] din aceeasi propunere, in realitate, unul dintre cele doua texte este redundant pentru ca nu poate exista o initiativa legislativa in domeniu daca nu se pot adopta legi de amnistie si gratiere colectiva si invers. 

58. In ceea ce priveste art.I pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei, Curtea constata ca revizuirea constitutionala preconizata interzice adoptarea de ordonante de urgenta in domeniul infractiunilor, pedepselor si regimului executarii acestora; al acordarii amnistiei sau a gratierii colective si al organizarii si functionarii Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi. 

59. Curtea retine ca ordonanta de urgenta este un act normativ emis in virtutea delegarii legislative acordate Guvernului direct prin art.115 alin.(4) din Constitutie, fara ca acest lucru sa insemne ca legiuitorul constituant derivat nu poate limita domeniul de reglementare al ordonantei de urgenta. De altfel, in acest sens, legiuitorul constituant derivat, prin Legea de revizuire a Constitutiei Romaniei nr.429/2003, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003, a introdus o serie de limitari, limitari propuse a fi extinse si in privinta domeniilor antereferite, aceste domenii urmand a deveni obiect exclusiv de reglementare al legii organice. 

60. Curtea observa ca printr-o propunere legislativa de revizuire a Constitutiei, initiata in cursul anului 2014, s-a incercat, de asemenea, modificarea art.115 alin.(6) din Constitutie, in sensul ca „(6) Ordonantele de urgenta nu pot fi adoptate in domeniul legilor constitutionale ori privind regimul infractiunilor, pedepselor si al executarii acestora, nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica”. Curtea, prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.339, a statuat ca „modificarea propusa la art.115 alin.(6) din Constitutie vizeaza lipsa competentei materiale a Guvernului de a adopta ordonante de urgenta cu privire la regimul infractiunilor, pedepselor si al executarii acestora, ceea ce este de natura a inlatura posibilitatea incriminarii prin ordonanta de urgenta, act normativ care intra in vigoare in ziua publicarii sale. Se vita situatia calificarii drept infractiune a faptelor savarsite chiar in ziua publicarii ordonantei de urgenta in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I (a se vedea, cu privire la o situatie similara, Decizia nr.28 din 5 februarie 2013, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.164 din 27 martie 2013), intrucat domeniul mentionat va putea fi reglementat numai prin lege organica, care, potrivit art.78 din Constitutie, intra in vigoare la 3 zile de la data publicarii sau la o data ulterioara prevazuta in textul ei”. Asadar, Curtea a constatat ca o asemenea solutie normativa nu incalca limitele revizuirii, astfel ca si in cauza de fata, cu privire la trimiterea pe care norma analizata o realizeaza la art.73 alin.(3) lit.h) din Constitutie, eadem ratio nu se poate retine incalcarea limitelor revizuirii. 

61. Curtea retine, de asemenea, ca limitarea sferei de reglementare a ordonantei de urgenta in privinta acordarii amnistiei sau gratierii colective, a organizarii si functionarii Consiliului Superior al Magistraturii, a instantelor judecatoresti, a Ministerului Public si a Curtii de Conturi nu incalca limitele revizuirii, legiuitorul constituant derivat avand competenta de a limita sfera de aplicare a ordonantei de urgenta.

62. Totodata, Curtea retine ca textul in vigoare al art.115 alin.(6) din Constitutie se refera, de principiu, la faptul ca ordonantele de urgenta nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie, drepturile electorale si nu pot viza masuri de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica. Prin Decizia nr.1189 din 6 noiembrie 2008, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.787 din 25 noiembrie 2008, Curtea a statuat ca sensul juridic al notiunii de „a afecta” din cuprinsul art.115 alin.(6) din Constitutie este acela de „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vatama”, „a leza”, „a antrena consecinte negative”; in schimb, ordonantele de urgenta pot fi adoptate daca, prin reglementarile pe care le contin, au consecinte pozitive in domeniile antereferite [a se vedea mutatis mutandis si Decizia nr.297 din 23 martie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.328 din 18 mai 2010, Decizia r.1105 din 21 septembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.684 din 8 octombrie 2010, sau Decizia nr.1610 din 15 decembrie 2010, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.863 din 23 decembrie 2010]. Prin urmare, conceptia de ansamblu a textului analizat este aceea ca ordonanta de urgenta sa nu antrezeneze consecinte negative/ lezeze/ vatame/ prejudicieze institutiile fundamentale ale statului, drepturile, libertatile si indatoririle prevazute de Constitutie si drepturile electorale. Mai mult, chiar si interdictia reglementarii prin ordonanta de urgenta a masurilor de trecere silita a unor bunuri in proprietate publica constituie o garantie a dreptului de proprietate privata in sensul de a evita afectarea acesteia. Or, textul preconizat, mai ales in privinta trimiterii la art.73 alin.(3) lit.l) din Constitutie, se refera la o interdictie generala de reglementare, nefiind, asadar, intro unitate conceptuala cu textul in vigoare, iar limitarea in mod absolut a sferei de  ncidenta a ordonantei de urgenta in domeniile prevazute de art.73 alin.(3) lit.l) din Constitutie poate avea consecinte negative asupra activitatii institutiilor publice respective.

63. Avand in vedere cele expuse, se constata ca prevederile art.I pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei nu incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.

64. Cu privire la art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei, Curtea retine ca, de principiu, reglementarea unui control de constitutionalitate exercitat in mod direct cu privire la ordonantele Guvernului nu incalca limitele revizuirii Constitutiei prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.

65. Totusi, Curtea constata ca textul analizat este redactat intr-un mod deficitar. Astfel, din modul de redactare a acestuia, nu se poate determina daca este reglementat un control de constitutionalitate a priori sau a posteriori. Daca se apreciaza ca textul analizat vizeaza un control de constitutionalitate a priori, se poate constata ca acesta nu este corelat cu art.115 alin.(1)-(3) si (5) din Constitutie. Mai mult, chiar daca s-ar realiza corelarea mentionata, se ridica problema unei antinomii conceptuale intre ratiunea de adoptare a ordonantelor si intinderea procedurii in fata Curtii Constitutionale. Cu referire la ordonanta adoptata in temeiul unei legi speciale de abilitare, Curtea, in jurisprudenta sa [a se vedea Decizia nr.1 din 12 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.57 din 19 ianuarie 2017, par.37], a statuat ca astfel se realizeaza continuitatea actului legislativ pe tot parcursul anului si, pe de alta parte, se asigura uvernului posibilitatea de a adopta acte de reglementare primara in mod eficient pentru realizarea programului sau de guvernare. Este adevarat ca legea de abilitare poate prevede abilitarea Guvernului de a adopta ordonante si pentru perioadele cat Parlamentul se afla in sesiune, insa, de cele mai multe ori, aceasta abiliteaza Guvernul de a adopta ordonante in perioadele dintre sesiunile parlamentare. Or, a contesta aceste ordonante pe calea controlului de constitutionalitate a priori ar echivala, avand in vedere durata procedurii in fata Curtii Constitutionale, cu afectarea competentei Guvernului de a emite ordonante si a continuitatii actului legislativ pe tot parcursul anului. De asemenea, cu referire la ordonanta de urgenta, Curtea constata ca, potrivit art.115 alin.(4) din Constitutie, „Guvernul poate adopta ordonante de urgenta numai in situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata, avand obligatia de a motiva urgenta in cuprinsul acestora”. Or, a contesta ordonantele de urgenta pe calea controlului de constitutionalitate a pri ri ar echivala, avand in vedere durata procedurii in fata Curtii Constitutionale, cu afectarea capacitatii Guvernului de a raspunde in mod eficient unei situatii extraordinare si, in acelasi timp, ar afecta regimul juridic al ordonantei de urgenta. De asemenea, trebuie realizata si corelarea cu art.146 lit.a) teza intai din Constitutie, in sensul ca se pune problema raportului existent intre solutia legislativa preconizata si competenta Curtii Constitutionale de a verifica pe calea controlului a priori constitutionalitatea ordonantelor/ ordonantelor de urgenta prin intermediul legilor de aprobare. 

66. Daca, in schimb, se apreciaza ca textul analizat vizeaza un control de constitutionalitate a posteriori, trebuie avut in vedere faptul ca ordonanta simpla intra in vigoare la 3 zile de la publicare, in timp ce ordonanta de urgenta in ziua publicarii. Daca, in acest ultim caz, controlul de constitutionalitate ar purta asupra unui act aflat in dreptul pozitiv, in primul caz, ipotetic, Curtea ar putea sa se pronunte asupra ordonantei inainte ca ea sa fi intrat in vigoare. Mai mult, in practica legislativa se pot ivi situatii in care ordonanta nu intra in vigoare la data publicarii, ci la o alta data prevazuta in corpul sau, caz in care Curtea ar urma sa se pronunte asupra unui text care inca nu este in vigoare. Prin urmare, avand in vedere si jurisprudenta constanta a Curtii Constitutionale, potrivit careia controlul de constitutionalitate abstract a posteriori [a se vedea Decizia nr.64 din 9 februarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.145 din 27 februarie 2017] vizeaza o norma alata in vigoare la data pronuntarii deciziei Curtii Constitutionale, ar fi de recomandat ca din textul mentionat sa reiasa faptul ca obiectul controlului de constitutionalitate poarta asupra unei ordonante in vigoare. De asemenea, trebuie realizata si corelarea cu art.146 lit.d) teza intai din Constitutie, in sensul ca se pune problema raportului existent intre solutia legislativa preconizata si competenta Curtii Constitutionale de a controla pe calea controlului concret a posteriori constitutionalitatea ordonantelor/ ordonantelor de urgenta. 

67. Curtea subliniaza ca instanta constitutionala nu se poate substitui legiuitorului constituant derivat, pe calea interpretarii normei constitutionale analizate, pentru a determina regimul juridic al controlului de constitutionalitate preconizat. Prin urmare, revine legiuitorului constituant derivat, si nu Curtii Constitutionale, obligatia ca, in functie de optiunea sa, sa reglementeze in mod corespunzator noua solutie normativa preconizata in privinta caracterului a priori sau a posteriori a controlului de constitutionalitate antereferit si a raportului in care acesta se afla cu celelalte atributii ale Curtii Constitutionale. 

68. Totodata, Curtea constata ca se impune corelarea textului analizat cu art.147 alin.(4) din Constitutie, in sensul indicarii efectelor specifice ale deciziilor Curtii Constitutionale astfel pronuntate. 

69. Avand in vedere cele expuse, art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei respecta limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie. 

70. Cu privire la art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei, Curtea retine ca se propune eliminarea controlului de constitutionalitate a posteriori abstract exercitat la sesizarea Avocatului Poporului. 

71. Prin Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.187-191, Curtea a statuat ca, in prezent, una dintre modalitatile prin care Legea fundamentala ii ofera Avocatului Poporului posibilitatea de a-si realiza rolul consacrat la nivel constitutional este cuprinsa in art.146 lit.d) teza a doua si consta in competenta acestuia de a ridica in mod direct exceptii de neconstitutionalitate. Mentiunea care se propune a fi introdusa in cuprinsul art.58 alin.(1) din Constitutie, referitoare la promovarea si apararea drepturilor si libertatilor „cetatenilor” numai in raporturile acestora cu autoritatile publice, este de natura sa puna in discutie posibilitatea exercitarii efective si eficiente de catre Avocatul Poporului a acestui drept, de vreme ce exista si legi sau ordonante ale Guvernului, simple sau de urgenta, care nu vizeaza raporturile cetatenilor cu autoritatile publice. O posibila limitare a dreptului Avocatului Poporului de a contesta constitutionalitatea unor astfel de acte normative pe calea exceptiei de necons itutionalitate ar fi antinomica fata de prevederile art.146 lit.d) din Constitutie, care acorda Avocatului Poporului atributia expresa de a sesiza Curtea Constitutionala cu privire la legi si ordonante ale Guvernului, fara sa faca nicio distinctie dupa cum acestea au sau nu in obiectul lor de reglementare prevederi referitoare la protectia drepturilor omului. O constatare similara se regaseste si in avizul Comisiei de la Venetia mai sus citat, in sensul ca, „in cazul in care Avocatul Poporului nu ar putea sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la ordonantele de urgenta ale Guvernului in toate cazurile - nu numai in cazurile privind drepturile omului -, ar exista o lacuna serioasa in controlul necesar al unor astfel de ordonante. Niciun alt organism al statului, altul decat Avocatul Poporului, nu poate face apel in mod direct impotriva unor astfel de ordonante in fata Curtii Constitutionale si, in consecinta, toate ordonantele de urgenta, care nu se refera la drepturile omului, nu ar putea fi deloc cont olate” (paragraful 55). De altfel, referindu-se la ipoteza in care Avocatul Poporului ar fi privat de posibilitatea contestarii constitutionalitatii ordonantelor de urgenta ale Guvernului in mod direct, independent de existenta unui proces judiciar, Comisia de la Venetia a apreciat ca „o astfel de lacuna grava in sistemul de control democratic si echilibru institutional nu poate fi justificata prin pretinsa urgenta a masurilor adoptate” (paragraful 55).

72. Curtea a mai retinut ca un rationament asemanator este aplicabil si in cazul legilor. Este adevarat ca acestea pot fi supuse controlului de constitutionalitate anterior promulgarii acestora, potrivit art.146 lit.a) teza intai din Constitutie, la sesizarea anumitor subiecte de drept, expres precizate in textul constitutional, printre care se numara si Avocatul Poporului. Dar, odata intrate in vigoare, legile, la fel ca si ordonantele, nu mai pot fi supuse controlului de constitutionalitate decat cu prilejul aplicarii lor in cadrul unui proces aflat pe rolul unei instante judecatoresti sau de arbitraj comercial, la cererea partilor, a procurorului sau a instantei, din oficiu. Or, este posibil ca niciunul dintre subiectele de drept enumerate sa nu aiba initiativa invocarii unei exceptii de neconstitutionalitate si, din acest motiv, sa se mentina in fondul activ al legislatiei reglementari neconstitutionale, ceea ce ar fi in contradictie cu principiul statului de drept, ca trasatura fundamentala a statului ro an si ca premisa a consacrarii, garantarii, mentinerii si apararii drepturilor si libertatilor fundamentale. Ca atare, Curtea a retinut ca circumstantierea sferei de actiune a Avocatului Poporului exclusiv la raporturile cetatenilor cu autoritatile publice afecteaza rolul acestuia in apararea drepturilor omului impotriva oricaror incalcari, care pot proveni de la orice tip de entitate. Iar o asemenea limitare se constituie, in unele situatii, intr-o suprimare a uneia dintre garantiile drepturilor si libertatilor fundamentale, contrar art.152 alin.(2) din Constitutie. 

73. In cauza de fata, Curtea constata ca, din moment ce prin decizia antereferita a considerat ca limitarea atributiei Avocatului Poporului de a contesta direct in fata Curtii Constitutionale  constitutionalitatea numai a acelor legi care privesc raporturile dintre cetateni si autoritatile publice este neconstitutionala, rezulta ca, cu atat mai mult, eliminarea in sine a atributiei Avocatului Poporului de a contesta in mod direct constitutionalitatea legilor in fata Curtii Constitutionale incalca limitele revizuirii stabilite in art.152 alin.(2) din Constitutie, fiind o suprimare a unei garantii institutionale asociate apararii drepturilor si libertatilor fundamentale. Curtea reitereaza, in acest context, faptul ca protectia constitutionala a cetateanului este una ascendenta, astfel ca si revizuirile constitutionale trebuie sa acorde o protectie din ce in ce mai sporita acestuia [protectia drepturilor si libertatilor fundamentale, in acceptiunea art.152 alin.(2) din Constitutie, poate cunoaste doar o orientar  ascendenta – Decizia nr.80 din 16 februarie 2014, par.65]. 

74. Avand in vedere cele expuse, art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)] din propunerea legislativade revizuire a Constitutiei incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.

75. Pentru considerentele aratate, in temeiul art.146 lit.a) teza finala, al art.150 alin.(1) si al art.152 din Constitutie, precum si al art.19-21 din Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, cu unanimitate de voturi, 

CURTEA CONSTITUTIONALA

In numele legii

DECIDE:
1. Constata ca propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei [Pl-x 331/3.07.2019] a fost initiata cu respectarea prevederilor art.150 alin.(1) din Constitutie.
2. Constata ca art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)], pct.2 [cu referire la art.38], pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] si pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei [Pl-x 331/3.07.2019] nu incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.
3. Constata ca art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)], pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) si (3)], pct.5 [cu referire la art.94 lit.d)] si pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei [Pl-x 331/3.07.2019] incalca limitele revizuirii prevazute de art.152 alin.(2) din Constitutie.
4. Supune atentiei Parlamentului observatiile privind art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)], pct.2 [cu referire la art.38], pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] si pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativa de revizuire a Constitutiei Romaniei [Pl-x 331/3.07.2019].

Definitiva si general obligatorie.

Decizia se comunica presedintelui Camerei Deputatilor si initiatorilor propunerii legislative de revizuire a Constitutiei Romaniei [Pl-x 331/3.07.2019] si se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. 

Pronuntata in sedinta din 18 iulie 2019.