Progresele in implementarea celor patru conditionalitati din cadrul Mecanismului de cooperare si verificare (MCV) care ar fi necesare pentru ca executivul UE sa decida ridicarea MCV nu sunt deocamdata prezente, potrivit proiectului de raport al Comisiei Europene privind reforma justitiei si combaterea coruptiei in Romaniei, care va fi adoptat si prezentat miercuri la Bruxelles.
Potrivit proiectului de raport, care va fi supus adoptarii de catre Colegiul comisarilor miercuri dimineata, Comisia considera ca in viitor Romania va putea atinge obiectivele din cadrul MCV daca mentine directia si accelereaza punerea in aplicare a reformelor.
''Totusi (...) evenimentele recente evidentiaza ingrijorari legate de ireversibilitatea si durabilitatea reformelor. Romana trebuie sa restabileasca statul de drept, inclusiv deciziile sistemului judiciar independent. Increderea partenerilor din UE in Romania va fi recastigata numai prin dovedirea faptului ca statul de drept este deasupra intereselor de partid, ca toate partile respecta hotararile judecatoresti, inclusiv la nivel constitutional, si ca reformele sunt ireversibile. Pentru aceasta este nevoie de masuri juridice, dar si de un angajament politic fata de statul de drept, care a fost absent din deciziile recente. Guvernul s-a angajat acum sa actioneze rapid pentru restabilirea respectului fata de statul de drept in acord cu recomandarile'' incluse in acest raport, mai mentioneaza proiectul de raport CE.
Conform documentului, autoritatile romane trebuie sa demonstreze in special ca un proces de reforma ireversibil este viguros in Romania si ca interventia externa a MCV nu mai este necesara. Iata de ce masurile recente adoptate de Guvern si Parlament provoaca ingrijorari deosebite.
in actiuni tintite precum accelerarea cazurilor la Inalta Curte. In evenimentele recente, sistemul judiciar a avut o pozitie mai proactiva in apararea independentei sistemului judiciar. In mod clar, apararea acestor progrese si mentinerea stabilitatii institutionale in astfel de cazuri sunt primele caramizi in demonstrarea caracterului durabil. Trecerea rapida de la o faza de succes a legislatiei la o faza de implementare hotarata va apropia Romania de momentul indeplinirii cerintelor din MCV.
Toate statele membre au atat obligatii, cat si oportunitati in interiorul spatiului de libertate, securitate si justitie, iar Comisia asteapta ca Romania sa finalizeze procesul particular al MCV si sa solutioneze aceste chestiuni pe aceeasi baza ca celelalte state membre'', se mai arata in proiectul de raport al CE.
Date fiind actualele circumstante, Comisia va adopta un raport suplimentar in cadrul MCV pentru Romania pana la finalul acestui an. In acest raport, se va analiza daca ingrijorarile exprimate cu privire la statul de drept si independenta sistemului judiciar au fost solutionate, iar controalele si echilibrele democratice au fost restabilite. Comisia va monitoriza progresele atent, cu misiuni periodice, dar si printr-un dialog frecvent cu autoritatile romane si cu alte state membre - adauga proiectul citat.
In cadrul MCV, introdus la aderarea Romaniei si a Bulgariei la UE in ianuarie 2007, Comisia Europeana adopta in fiecare an cate doua rapoarte privind progresele in reforma justitiei si combaterea coruptiei in cele doua tari. Raportul CE din luna februarie are un caracter pur tehnic, iar cel din iulie contine si aprecieri politice. Raportul CE de miercuri va fi unul cuprinzator, care va include o analiza detaliata a rezultatelor obtinute de Romania si Bulgaria in reforma justitiei si combaterea coruptiei in cei cinci ani trecuti de la intrarea celor doua tari in Uniunea Europeana
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Societate cu domeniu de activitate in constructii acorda salariatiilor indemnizatie de mobilitate de 50 lei/zi, cand durata deplasarii este mai mare de 12 ore si santierul se afla la o distanta mai mare de 5 km. Indemnizatia este specificata in CIM si declarata lunar in D112 ca si venit neimpozabil deoarece se incadreaza in limitele specificate la art.76 alin 4,1 din Codul fiscal. In Revisal s-a inregistrat o suma fixa de 1000 lei, ceea ce nu este corect in cazul in care numarul zilelor in care...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Societate comerciala "A" din Romania, platitoare de TVA si impozit pe profit, achita pentru salariatii sai o contributie lunara de 160 lei / salariat la BT Pensii, reprezentand pensie facultativa pilonul 3, deductibil in limita a 400 euro / an / salariat. Sumele sunt cuprinse la venituri neimpozabile pe statul de plata si apar in D112 pentru fiecare salariat care beneficiaza de aceasta facilitate. Unul dintre salariati intra in concediu medical de sarcina si lauzie iar ulterior va...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Avem un angajator fara punct de lucru ce are salariati care lucreaza la sediul clientului sau la mai multu clienti diferiti pe parcursul unei luni. In cazul acesta, toti salariatii ce nu lucreaza la sediul angajatorului trebuie sa beneficieze de spor de mobilitate sau doar cei ce lucreaza la clienti clienti diferiti? Asteptam raspunssul dumneavoastra.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<