CEDO - Cauza Hertzog si altii impotriva Romaniei

Curtea Europeana a Drepturilor Omului

Sectia a III-a
HOTARAREA
din 26 iulie 2007 in Cauza Hertzog si altii impotriva Romaniei
(Cererea nr. 34011/02)
Strasbourg

Hotararea devine definitiva in conditiile prevazute in art. 44 alin. (2) din Conventie. Poate suferi modificari de forma.
     
In Cauza Hertzog si altii impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din:

Doamna    E. Fura-Sandström, presedinte,
Domnul     C. Birsan,
Doamna    A. Gyulumyan,
Domnii      E. Myjer, David Thor Björgvinsson
Doamnele   I. Ziemele, I. Berro-Lefevre, judecatori,
si domnul S. Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 5 iulie 2007, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceeasi data:
     
PROCEDURA

1. La originea cauzei se afla cererea nr. 34011/02, introdusa impotriva Romaniei de patru cetateni ai acestui stat, domnul Constantin Hertzog, domnul Loren Hertzog, doamna Lidia Hertzog si doamna Roxana Cazacu (reclamantii), care au sesizat Curtea la data de 30 august 2002 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
     
2.  Reclamantii, carora li s-a permis sa beneficieze de asistenta juridica, sunt reprezentati de domnul S. Stanciulescu, avocat in Craiova. Guvernul roman (Guvernul) a fost reprezentat de agentul sau, doamna R. Pasoi, de la Ministerul Afacerilor Externe.
     
3. La 23 noiembrie 2005, Curtea a hotarat sa comunice Guvernului roman cererea. Prevalandu-se de dispozitiile art. 29 alin. 3 al Conventiei, ea a decis ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.
     
IN FAPT
 
I. Circumstantele cauzei
 
4. Reclamantii s-au nascut in 1942, 1968, 1937 si respectiv 1960 si locuiesc in Craiova. Ultimii trei sunt nepotul, cumnata si respectiv nepoata primului reclamant.
 
5. La 7 martie 1945 I.H., mama primului reclamant, a cumparat un teren de 643,5 m² pe care se aflau trei cladiri (anexe), situate la nr. 11 in strada Pacii (in prezent nr. 13) din Craiova. Doi ani mai tarziu, ea a construit acolo o casa, formata din doua apartamente situate unul la parter si celalalt la primul etaj. In 1950, invocand decretul de nationalizare nr. 92/1950, statul a intrat in posesia intregului imobil.
 
1. Cerere administrativa de restituire
 
6. In 1996, I.H. a cerut restituirea bunului. Printr-o decizie administrativa luata la 9 mai 1996, comisia judeteana pentru aplicarea Legii nr. 112/95 a confirmat existenta dreptului interesatei de a obtine o despagubire pentru confiscarea bunului sau, dar nu i-a stabilit suma, precizand ca aceasta va fi comunicata ulterior.
 
2. Vanzarea bunului litigios
 
7. Prin doua contracte incheiate la 7 aprilie si 15 iulie 1997 statul a vandut bunul celor doua familii care il ocupau in calitate de chiriasi, familiile T.G. si T.C., precum si P.P. si P.G. Primul contract de vanzare privea apartamentul de trei camere situat la parter. Al doilea contract privea apartamentul de trei camere situat la primul etaj.
 
8. Cele doua contracte de vanzare acordau cumparatorilor un drept de uzufruct asupra terenului aferent, adica 63,9 m² in favoarea lui T.G. si T.C. si 57,68 m² in favoarea lui P.P. si P.G.
 
3. Actiune in revendicare
 
9. La 2 iulie 1997 I.H. a sesizat Judecatoria Craiova cu o actiune in revendicare imobiliara indreptata impotriva Primariei Craiova. La 10 martie 1999 reclamanta a obtinut o decizie definitiva, pronuntata de Tribunalul judetean Dolj, care constata ilegalitatea nationalizarii bunului si ordona autoritatilor sa-l  restituie reclamantei. La 7 noiembrie 1999 Curtea de Apel Craiova a confirmat temeinicia acestei decizii.
 
10. Inainte de pronuntarea hotararii Curtii de Apel din Craiova I.H. a decedat. Procedura a fost reluata de mostenitori, si anume primul reclamant si H.I. (fratele primului reclamant).
 
11. La 25 octombrie 2001 fratele primului reclamant a decedat. Mostenitorii acestuia, ultimii trei reclamanti, au decis sa continue procedurile pentru a recupera dreptul de proprietate asupra bunului litigios.
 
4. Demersuri in vederea executarii deciziei definitive
 
12. In 2000, reclamantii au cerut unui executor judecatoresc sa se ocupe de executarea hotararii definitive din 10 martie 1999. La 17 martie 2000, un executor judecatoresc a intocmit un proces-verbal care atesta ca ei erau proprietarii respectivului bun. Reclamantii spun ca au aflat cu acest prilej de existenta contractelor de vanzare privind bunurile lor.
 
13. Doua contestatii la executare au fost depuse la Judecatorie de catre tertii cumparatori. Reclamantii au formulat doua cereri reconventionale solicitand anularea contractelor de vanzare.
 
14. Prin doua sentinte din 8 iunie 2000 instanta a respins contestatiile si a decis disjungerea cererilor de anulare a contractelor de vanzare. Din dosar reiese ca sentintele au fost confirmate in apel in urma cererii tertilor cumparatori.
 
5. Actiune in revendicare si in anulare a contractelor de vanzare privind bunul
a) Contractul de vanzare incheiat in favoarea sotilor T.G. si T.C.
 
15. La 23 martie 2001 Judecatoria Craiova a respins actiunea in anulare a contractului de vanzare incheiat in favoarea sotilor T.G. si T.C., considerand ca erau de buna credinta in momentul incheierii contractului, deoarece reclamantii nu le comunicasera intentia de a-si recupera dreptul de proprietate asupra bunului in cauza. Prin aceeasi sentinta, instanta, dupa ce a comparat titlurile de proprietate ale partilor, a considerat ca cel al reclamantilor era anterior si mai bine intemeiat decat cel al tertilor cumparatori si ca faptul de a-l fi inscris in registrul funciar il facea opozabil erga omnes. In consecinta, instanta a admis actiunea in revendicare a reclamantilor si a ordonat sotilor T.G. si T.C. sa le restituie bunul imobil. La 1 octombrie 2001, in urma apelului reclamantilor si partii parate, Tribunalul judetean Dolj a confirmat aceasta sentinta.
 
16. Reclamantii si partile parate au formulat recurs impotriva acestei decizii. Printr-o hotarare din 27 martie 2002, Curtea de Apel din Craiova a admis recursul tertilor cumparatori, a casat deciziile anterioare si, in fond, a respins actiunea in revendicare a reclamantilor ca fiind neintemeiata. Curtea de Apel a considerat ca, in ciuda faptului ca titlul de proprietate al reclamantilor era anterior, legislatia in materie, in special Legea nr. 112/1995, favoriza situatia chiriasilor imobilelor nationalizate, fostii proprietari avand posibilitatea de a primi o despagubire pentru pierderea proprietatii.
 b) Contractul de vanzare incheiat in favoarea sotilor P.P. si P.G.
 
17. Printr-o sentinta din 23 martie 2001 Judecatoria Craiova a confirmat constatarea ilegalitatii nationalizarii si a ordonat tertilor cumparatori sa restituie bunul imobil reclamantilor. In schimb ea a validat contractele de vanzare, considerand ca tertii erau cumparatori de buna credinta, deoarece in momentul vanzarii titlul de proprietate era valabil si necontestat.
 
18. Reclamantii si tertii cumparatori au inaintat apel impotriva acestei sentinte. La 2 octombrie 1001 Tribunalul judetean Dolj a admis apelul tertilor cumparatori si a respins actiunea in revendicare a reclamantilor ca fiind neintemeiata. Instanta a considerat ca chiriasii imobilelor nationalizate erau protejati de legislatia in vigoare, fostii proprietari avand posibilitatea de a primi o despagubire pentru pierderea bunului lor. In urma unui recurs al reclamantilor aceasta decizie a fost confirmata printr-o hotarare din 12 februarie 2001 a Curtii de Apel din Craiova.
 
19. In opinia Guvernului, in 2001 reclamantii ar fi depus o cerere administrativa de restituire a bunului in temeiul Legii nr. 10/2001. Din aceleasi informatii reiese ca cererea lor nu a primit niciun raspuns favorabil.
 
II. DREPTUL SI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE
 
20. Dispozitiile legale si jurisprudenta interne pertinente sunt descrise in Hotararea Strain impotriva Romaniei din 21 iulie 2005 (nr. 57001/00, paragrafele 19-26, CEDO 2005-...).

21. Dispozitiile legale si jurisprudenta interne descrise in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei ([GC], nr. 28342/95, CEDO 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-44) sunt de asemenea pertinente in prezenta cauza.

22. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv de catre stat intre 6 martie 1945 si 22 decembrie 1989 a fost modificata prin Legea nr. 247 publicata in Monitorul Oficial din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despagubire permitand beneficiarilor sa aleaga intre o compensatie sub forma de bunuri si servicii si o compensatie sub forma de despagubire baneasca echivalenta cu valoarea de piata a bunului ce nu poate fi restituit in natura in momentul acordarii sumei.

23. Dispozitiile pertinente ale Legii nr. 10/2001 (republicata si amendata la 2 septembrie 2005) si modificata prin Legea nr. 247/2005 prevad urmatoarele:

Articolul 1

“1. Imobilele preluate in mod abuziv de stat, (...) in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie, in natura, in conditiile prezentei legi.
2.   In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii (...), cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv (...).”

Articolul 10

“1) In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate total sau partial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. (...)
8) Valoarea corespunzatoare a constructiilor preluate in mod abuziv si demolate se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare in functie de volumul de informatii puse la dispozitia evaluatorului.
9) Valoarea terenurilor, precum si a constructiilor nedemolate preluate in mod abuziv, care nu se pot restitui in natura, se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare.”

Articolul 20

“1) Persoanele care au primit despagubiri in conditiile Legii nr. 112/1995 pot solicita numai restituirea in natura, cu obligatia returnarii sumei reprezentand despagubirea primita, actualizata cu indicele inflatiei, daca imobilul nu a fost vandut pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
2)   In cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr.    112/1995 (...) persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent  pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului  imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare a imobilului (...).”

Articolul 45

“Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile care cad sub incidenta prevederilor prezentei legi, sunt valabile daca au fost incheiate cu respectarea legilor in vigoare la data instrainarii (...).”
 
24. Modalitatile de stabilire si plata a despagubirilor prevazute de Legea nr. 247/2005 sunt descrise in Hotararea Porteanu impotriva Romaniei (nr. 4596/03, paragraful 24, 16 februarie 2006).
 
25. Functionarea societatii pe actiuni Ğ Proprietatea ğ este descrisa in cauza Radu impotriva Romaniei (nr. 13309/03, paragrafele 18-120, 20 iulie 2006).
          
IN DREPT
 
I. Asupra pretinsei incalcari a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
     
26. Reclamantii invoca faptul ca imposibilitatea de a recupera proprietatea bunului lor, le-a incalcat dreptul la respectarea bunurilor lor asa cum este recunoscut de articolul 1 din  Protocolul nr. 1 care prevede urmatoarele:
     
"Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
     
Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
 
A. Asupra admisibilitatii
 
27. Curtea constata ca plangerea nu este in mod manifest neintemeiata in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. De asemenea, ea constata ca aceasta nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate si o declara deci admisibila.
 
B. Asupra fondului
 
28. Guvernul aminteste ca reclamantii ar fi depus o cerere de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001. In acest sens el exprima pe scurt obiectivele Legii nr. 10/2001, care a fost prima lege ce a reglementat in general problema imobilelor nationalizate, incercand sa creeze un echilibru intre cerintele reparatiei si cele ale sigurantei relatiilor juridice si in fine ale Legii nr. 247/2005, care a modificat si a completat Legea nr. 10/2001, constituind cadrul institutional si financiar pentru o aplicare mai eficienta a acestei ultime legi.
 
29. Guvernul considera ca autoritatile nationale beneficiaza de o ampla putere discretionara, nu numai in privinta alegerii masurilor privind garantarea respectarii drepturilor patrimoniale sau reglementarea in materie de drept de proprietate, ci si pentru a avea timpul necesar aplicarii lor. El considera ca ultima reforma in materie, si anume Legea nr. 247/2005 prevede principiul acordarii  despagubirilor echitabile si neplafonate, stabilite printr-o decizie a comisiei administrative centrale pe baza unei expertize si accelereaza procedura restituirii sau despagubirii. Aceasta lege prevede ca, in cazul in care restituirea imobilului nu este posibila, despagubirea se va face prin emiterea de titluri de participatie la un organism colectiv de valori mobiliare (Proprietatea) la nivelul valorii bunului stabilita prin expertiza.
 
30. In fine, Guvernul considera ca o eventuala intarziere in acordarea despagubirilor ar fi datorata Ğ circumstantelor exceptionale ğ si nu ar fi de natura sa intrerupa echilibrul just dintre apararea dreptului de proprietate si cerintele interesului general.
 
31. Reclamantii amintesc ca nu s-a primit niciun raspuns favorabil la cererea lor de despagubire in temeiul Legii nr. 10/2001. In fine, reclamantii considera ca observatiile Guvernului nu raspund plangerilor prezentate de ei.
 
32. Curtea constata ca reclamantii sunt in posesia unei hotarari definitive si irevocabile care ordona autoritatilor sa le restituie bunul litigios. Asa cum Curtea a constatat deja (a se vedea cauza Strain citata anterior, paragraful 38) existenta dreptului sau de proprietate in baza respectivei sentinte definitive nu era conditionata de alte formalitati.
 
33. Curtea a solutionat de mai multe ori cauze ce au ridicat probleme similare celor din cauza in speta si a constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (a se vedea intre altele Porteanu citat anterior, paragrafele 32-35).
 
34. Dupa ce a examinat toate elementele ce i-au fost supuse atentiei, Curtea considera ca Guvernul nu a expus niciun fapt si niciun argument ce ar putea conduce la o alta concluzie in cazul prezent. Curtea reafirma in special ca, in contextul legislativ romanesc de reglementare a actiunilor in revendicare imobiliare si a restituirii bunurilor nationalizate de regimul comunist, vanzarea de catre stat a unui bun al altuia unor terti de buna credinta, chiar si atunci cand este anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al altuia, reprezinta o privare de bun. O asemenea privare, combinata cu lipsa totala a despagubirii, este contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 (Strain citat anterior, paragrafele 39, 43 si 59).
 
35. Desi Guvernul sustine ca li se permite sa obtina o despagubire pentru pierderea bunului, Curtea reitereaza constatarea sa anterioara conform careia nici Legea nr.10/2001, nici Legea nr. 247/2005 nu permit, in prezent, intr-un mod evident sa se ajunga la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantului (a se vedea, intre altele, cauzele Radu impotriva Romaniei, nr. 3309/03, paragrafele 32-34 si Ruxandra Ionescu impotriva Romaniei, nr. 2608/02, paragrafele 38, 39, 12 octombrie 2006). In plus, aceste legi nu iau in calcul prejudiciul suferit din cauza lipsei prelungite a despagubirii persoanelor care, la fel ca reclamantii, s-au aflat in imposibilitatea de a beneficia de bunurile lor restituite in temeiul unei sentinte definitive (a se vedea, mutatis mutandis, Paduraru citat anterior, paragraful 34).
 
36. In consecinta, Curtea considera ca faptul ca reclamantii au fost privati de dreptul de proprietate asupra bunului lor imobiliar, combinat cu lipsa totala a despagubirii de aproape sapte ani, i-a facut sa sufere o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor lor garantat de articolul 1 din Protocolul nr. 1.
 
Prin urmare in cazul in speta s-a incalcat aceasta dispozitie.
     
II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie
     
37. In conformitate cu art. 41 din Conventie, "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o satisfactie echitabila."
 
A. Prejudiciu
 
38. Reclamantii cer acordarea sumei de 470.000 euro pentru valoarea de piata a bunului. Ei prezinta la dosar un deviz realizat de o agentie imobiliara conform caruia valoarea de piata a casei se situeaza intre 300.000 si 350.000 euro. Ei cer de asemenea 30.000 euro cu titlu de prejudiciu moral pentru suferintele, nelinistea si incertitudinea cauzate de ingerinta statului in dreptul lor de proprietate.
 
39. Guvernul remarca faptul ca reclamantii nu au prezentat la dosar niciun raport de expertiza tehnica imobiliara. El contesta suma despagubirilor materiale cerute si face referire la un deviz prezentat de un expert imobiliar, care precizeaza ca valoarea de piata a bunului ar fi de 113.944 euro. Guvernul aminteste ca reclamantii au fost mereu proprietarii terenului aferent si ca nu pot pretinde o despagubire pentru valoarea sa de piata. In acest sens, el face referire la o copie a unui certificat fiscal depus de reclamanti in cadrul cererii lor de asistenta juridica, ce ii mentioneaza pe acestia drept proprietari ai terenului alaturat bunului imobiliar.
 
40. Curtea remarca mai intai ca in urma sentintei definitive din 10 martie 1999 a Tribunalului judetean din Dolj cei 643,5 m²1 de teren au redevenit proprietatea reclamantilor deoarece contractele de vanzare a celor doua apartamente ce formeaza casa litigioasa nu priveau terenul aferent (a se vedea paragraful 8 de mai sus). Aceasta recunoastere nu a fost decat formala deoarece reclamantii nu au fost pusi in posesia respectivului teren si continua sa se afle in imposibilitatea de a-l folosi.2
 
41. In imprejurarile spetei Curtea considera ca restituirea casei situata la nr. 13 in strada Pacii din Craiova, formata din apartamentele situate la parter si la primul etaj, precum si a terenului aferent de 643,5 m²1, ar pune reclamantii pe cat posibil intr-o situatie echivalenta cu cea in care s-ar afla daca cerintele art. 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost incalcate. Daca statul parat nu va efectua aceasta restituire, Curtea hotaraste ca va trebui sa plateasca interesatilor, pentru prejudiciul material, o suma corespunzatoare cu valoarea actuala a bunului. Tinand cont de datele prezentate de parti precum si de informatiile de care dispune Curtea asupra preturilor pietii imobiliare locale, ea evalueaza valoarea de piata actuala a bunului la 130.000 euro.
 
42. Curtea considera in fine ca atingerea grava adusa dreptului reclamantilor la respectarea bunurilor lor nu ar fi suficient compensata prin simpla constatare a incalcarii art. 1 din Protocolul nr. 1. Statuand in echitate, ea le acorda impreuna suma de 4.000 euro cu tilu de prejudiciu moral suferit.

B. Costuri si cheltuieli

43. Reclamantii cer de asemenea 300 euro pentru costurile si cheltuielile suportate in fata instantelor interne si in fata Curtii. Ei cer de asemenea rambursarea sumei de 234 euro, suma reprezentand impozitul funciar aferent anului 2003. Ei au prezentat la dosar copia chitantelor si facturilor care atesta diferite cheltuieli (expertiza, dosar de executare, dosar de succesiune).

44. Guvernul nu se opune rambursarii cheltuielilor reale, necesare si rezonabile, cu conditia sa fie justificate, necesare si rezonabile. El remarca faptul ca reclamantii nu au cerut acordarea vreunei sume cu acest titlu. In opinia Guvernului cheltuielile de succesiune precum si cele legate de plata impozitelor funciare nu pot face obiectul unei rambursari, neavand nicio legatura cu prezenta procedura.

45. In privinta cererii de rambursare a sumei achitate cu titlu de impozit funciar, Curtea constata ca este vorba despre cheltuieli de impozit funciar ce reveneau inculpatilor in calitate de proprietari ai bunului litigios.

46. In privinta altor cheltuieli cerute, tinand cont de gradul relativ redus al complexitatii prezentei cauze, care urmeaza o jurisprudenta bine stabilita deja, precum si de cei 850 euro primiti cu titlu de asistenta judiciara din partea Consiliului Europei, statuand in echitate, asa cum prevede art. 41 din Conventie, Curtea considera rezonabil sa aloce interesatilor, impreuna, 100 euro drept costuri si cheltuieli.
C. Majorari de intarziere
     
47. Curtea hotaraste sa aplice majorarile de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte marginale.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
CURTEA,
IN UNANIMITATE:
     
1. declara cererea admisibila;
     
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1;
 
3. hotaraste:
     
a) ca statul parat trebuie sa restituie reclamantilor imobilul litigios format dintr-o casa si un teren de 643,5 m² aferent si situat la nr. 13 in strada Pacii din Craiova, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie :

b) ca in caz de nerestituire statul parat trebuie sa plateasca impreuna reclamantilor, in acelasi termen de trei luni, 130.000 euro (unasutatreizecimii euro) pentru prejudiciul material;

c) ca statul parat trebuie sa plateasca de asemenea reclamantilor 4.000 euro (patrumii euro) pentru prejudiciul moral si 100 euro (unasuta euro) drept costuri si cheltuieli;

d) orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit;

e) ca sumele respective vor fi convertite in lei noi romanesti (RON) la rata de schimb din ziua platii;
     
f) ca, incepand de la data expirarii termenului amintit si pana la momentul efectuarii platii, suma va fi majorata cu o dobanda simpla, a carei rata este egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga trei puncte procentuale;
 
4. Respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
     
Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la data de 26 iulie 2007, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.

Elisabet Fura-Sandstrom,
presedinte
Santiago Quesada,
grefier

Sursa: CSM.ro